UCRAINA - 4 ANI DE RĂZBOI/ Maramureș: 5.000 de ucraineni au intrat ilegal în țară, anul trecut; trecerile, prin munți
Aproximativ 5.000 de cetățeni ucraineni au trecut ilegal granița în România, îndeosebi prin Munții Maramureșului, pe durata anului 2025, a declarat marți, într- o conferință de presă, șeful Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmației, chestorul de poliție Florin Coman.
''În anul 2025 au fost constatate 4.556 de cazuri de trecere frauduloasă a frontierei din Ucraina spre România, implicând aproximativ 10.250 de cetățeni ucraineni: 5.402 pe raza județului Maramureș, 3.800 pe raza județului Suceava și 1.048 la frontiera aferentă județului Satu Mare. Comparativ cu anul 2024, când au fost depistați aproximativ 13.000 de cetățeni ucraineni la frontiera verde, se observă o scădere moderată a fenomenului. Așadar, de la începutul conflictului în Ucraina și până în prezent discutam de 31.618 cetățeni ucraineni care au trecut ilegal frontiera de stat în România. Este foarte important de precizat că toate aceste persoane reținute în dispozitivul de supraveghere au fost verificate în bazele de date relevante. Astfel, se fac verificări în Sistemul Informatic Național de Semnalări, care este o componentă națională a Sistemului de Informații Schengen, în Sistemul Național informatic privind Vizele pentru România, în Sistemul Informatic de Management al Străinilor'', a spus Florin Coman.
Conform acestuia, în paralel, persoanele care trec granița în România sunt verificate și în sistemul INTERPOL.
''De asemenea, se fac verificări în INTERPOL pentru a afla dacă față de persoanele în cauză sau documentele prezentate nu sunt implementate alerte de interes operativ sau privind securitatea națională a României sau altor state. Nu în ultimul rând, după stabilirea situației de fapt și întocmirea actelor de urmărire penală, aceștia sunt verificați și implementați în baza de date EURODAC - prin prelevarea amprentelor și introducerea acestora în sistemul sus-menționat, astfel încât să fie posibilă inclusiv verificarea viitoare a situației acestora, dacă acest lucru se va impune'', a precizat Florin Coman.
El a mai subliniat că majoritatea traversărilor ilegale de graniță au loc în zona muntoasă sau prin apele râului Tisa.
''Traversările ilegale implică riscuri majore, fie prin încercări de traversare a râului Tisa, fie prin trasee montane dificile din Munții Maramureșului, în zona Vârfului Pop Ivan. De la debutul conflictului până în prezent, 35 de cetățeni ucraineni au fost găsiți decedați, iar peste 200 de misiuni de căutare și salvare au fost desfășurate alături de Serviciul Public Județean Salvamont Maramureș, fiind salvate 382 de persoane'', a mai spus șeful ITPF Sighetu Marmației.
Totodată, a arătat chestorul de poliție, în județele Maramureș și Suceava au fost descoperite persoane implicate în traficul de migranți ucraineni.
''În ceea ce privește traficul de migranți, în anul 2025 au fost înregistrate șapte dosare penale pe raza județelor Maramureș și Suceava, fiind implicate opt persoane care au facilitat trecerea ilegală a frontierei pentru 15 cetățeni ucraineni. Pentru șase dintre acestea, instanțele competente au dispus măsura arestării preventive'', a mai declarat Florin Coman.
Șeful ITPF Sighetu Marmației a mai punctat că, pentru acest an, prioritățile rămân consolidarea securității frontierei de nord - frontieră externă a Uniunii Europene - și creșterea capacității de răspuns prompt la provocările operative.
''Activitatea va continua într-un cadru integrat, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române și al structurilor centrale ale Ministerului Afacerilor Interne, bazată pe profesionalismul personalului, dotare adecvată și experiența acumulată'', a punctat Coman.
În context, directorul Salvamont Maramureș, Dan Benga, prezent la conferința de presă, a precizat că, dincolo de cifre, importantă rămânea salvarea vieților omenești.
''După cum puteți vedea, aici suntem o echipă! O echipă care s-a format în patru ani de muncă. (...) Dar, dincolo de cifre, importantă rămâne salvarea vieților omenești'', a spus Dan Benga.
La conferința de presă susținută în aer liber la punctul de trecere a frontierei Sighetu Marmației, în imediata vecinătate a podului din lemn și metal care traversează râul Tisa, au participat și șefii Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș, Centrului Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Maramureș, Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș și Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș. AGERPRES/(A - redactor: Leontin Cupar, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Argeș: Doi bărbați arestați preventiv în urma incidentului de la Ștefănești, unde un pompier a fost rănit
Doi bărbați au fost arestați preventiv în urma incidentului de duminică seara din orașul Ștefănești, unde un pompier a fost rănit în timp ce intervenea pentru stingerea unui incendiu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Polițiștii reținuseră inițial în acest caz un tânăr de 26 de ani, iar ulterior,
Radu Marinescu anunță deblocarea unui proiect care privește Legea femicidului
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a transmis, luni, că a semnat proiectul de ordin comun prin care este inițiat mecanismul de punere în aplicare a Legii femicidului. ''La Ministerul Justiției, am deblocat un proiect foarte important care privește Legea femicidului și punerea în aplicare a acestei legi. Astăzi, am semnat
VIDEO DIICOT și SRI: Incendiul de la Carfil Brașov, provocat de o rețea de sabotaj coordonată din Rusia
DIICOT și SRI au anunțat luni că au documentat activitatea infracțională a trei cetățeni străini (doi bieloruși și un ucrainean) rezidenți în state UE, membri ai unei rețele de sabotaj coordonate din Federația Rusă, implicați în explozia din incinta platformei industriale Carfil din Brașov, filială a Romarm. ''Cer
Argeș: O persoană a fost reținută în urma incidentului de la Ștefănești, unde un pompier a fost rănit
O persoană a fost reținută în urma incidentului de duminică seara din orașul Ștefănești, unde un pompier a fost rănit în timp ce intervenea pentru stingerea unui incendiu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. ''În continuarea activităților efectuate în cazul incidentului produs pe raza satul
Tribunalul București respinge cererea DIICOT de prelungire a arestului preventiv pentru Călin Georgescu
Tribunalul București a respins, luni, ca neîntemeiată, cererea DIICOT de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv în cazul lui Călin Georgescu, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Decizia nu este
România a cumpărat remorchere inutile când apa scade pe Dunăre; patru funcționari - trimiși în judecată
Patru funcționari publici de la Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați au fost trimiși în judecată de Parchetul European în legătură cu achiziția frauduloasă din bani europeni a două remorchere pentru Dunărea de Jos, devenite inutile atunci când nivelul apei scade. Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca a tr
Alba: Incidentul din sediul Poliției Alba Iulia, perceput de polițiști ca un posibil atac armat
Modul în care bărbatul de 43 de ani a intrat sâmbătă seara în clădirea Poliției din Alba Iulia cu o armă și o grenadă de tip airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște ar fi creat aparența unui atac armat, determinând polițiștii să adopte măsuri de protecție și să își pregătească armamentul. Î
Un ucrainean implicat într-o schemă de înșelăciune prin 'metoda BNR' a acceptat să facă închisoare
Un ucrainean a încheiat cu procurorii români un acord de recunoaștere a vinovăției, prin care a acceptat să primească o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare cu executare, fiind implicat alături de persoane rămase neidentificate într-o schemă de înșelăciune prin 'metoda BNR'. 'La data de 21.10.2026, pr
Alba: Arest preventiv pentru bărbatul care a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft
Bărbatul care a intrat sâmbătă seara în sediul Poliției Alba Iulia cu o armă și o grenadă de tip airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște a fost arestat preventiv, el contestând măsura dispusă de magistrați. Potrivit soluției publicate pe portalul Judecătoriei Alba Iulia, a fost admisă propunerea procurorilor
Tribunalul București dezbate cererea DIICOT de prelungire a arestului pentru Călin Georgescu
Călin Georgescu va fi dus luni la Tribunalul București, unde se va dezbate cererea DIICOT de prelungire cu încă 30 de zile a măsurii arestului preventiv, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. El se află în Arestul Central al Capi
Maramureș: Un bărbat suspectat că și-a incendiat apartamentul, imobilizat de jandarmi
Un bărbat în vârstă de 59 de ani din municipiul Baia Mare, suspectat că și-a incendiat apartamentul în care locuia, a fost imobilizat și condus la audieri, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Jandarmi de Județean (IJJ) Maramureș, Anca Gherasim. 'Astăzi (...), echipa de intervenție a Jandarm
UPDATE Bistriţa-Năsăud: Minora de 14 ani din Livezile dată dispărută a fost găsită de poliţişti în localitatea Viişoara
Minora în vârstă de 14 ani, din localitatea Livezile, care a fost dată dispărută după ce a plecat voluntar de la domiciliu în cursul zilei de 24 octombrie și nu a mai revenit, a fost depistată de polițiști pe raza localității Viișoara, a anunțat duminică seara Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. ''
VIDEO IGPR: Măsuri asigurătorii de peste 60 de milioane de lei, instituite în dosare de infracțiuni economice în ultimele două săptămâni
Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Poliției Române au efectuat, pe parcursul ultimelor două săptămâni, 24 de acțiuni de amploare, iar în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane cercetate pentru infracțiuni economice au fost instituite măsuri asigurătorii de peste 60 de milioane d
VIDEO Alba: Bărbatul care a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft a fost reținut
Bărbatul în vârstă de 43 de ani care a intrat sâmbătă seara în sediul Poliției Municipiului Alba Iulia cu o armă și o grenadă de tip airsoft a fost reținut pentru 24 de ore. ''Față de bărbatul, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Alba Iulia, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lân
Alba: Un bărbat a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște
Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Alba Iulia, a fost încătușat, sâmbătă seara, după ce a intrat în sediul Poliției Municipiului cu o armă și o grenadă de tip airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba. Potrivit sursei citate, im









