DIICOT: România - piață emergentă a consumului de droguri, conectată la rețele europene de distribuție
România a devenit o piață de consum a drogurilor emergentă, conectată la rețele europene de distribuție, importul fiind realizat prin rute comerciale legale, în special prin servicii de curierat internațional sau prin intermediari care exploatează mobilitatea ridicată din spațiul comunitar, susține DIICOT în raportul de activitate al instituției pe anul 2025.
'Reținem că un element important identificat îl reprezintă caracterul transnațional al aprovizionării, astfel că România, prin marile sale municipii, nu mai este doar un spațiu de tranzit, ci și o piață de consum emergentă, conectată la rețele europene de distribuție a drogurilor, de unde sunt realizate importurile de droguri sau de substanțe psihoactive noi prin rute comerciale legale, în special prin servicii de curierat internațional sau prin intermediari care exploatează mobilitatea ridicată din spațiul comunitar. Este de relevat faptul că, în anul 2025, a fost trimis în judecată un număr important de traficanți care introduceau droguri și substanțe psihoactive noi din Europa de Vest (în special din Olanda și Spania), folosind colete aparent obișnuite. Acest tip de operare confirmă migrarea traficului de droguri sau substanțe psihoactive, dintr-o activitate complet clandestină într-o activitate care interferează și utilizează logistic infrastructura economică legală', arată DIICOT.
*** Rețele mici de distribuție în centrele universitare
O altă caracteristică este faptul că rețelele de distribuție s-au fragmentat, în grupuri mici, locale, care acționează în special în orașele unde există centre universitare.
'La nivelul național, cu precădere în orașele cu centre universitare, se remarcă fragmentarea și flexibilizarea rețelelor de distribuție. Dacă în trecut domina modelul organizațiilor ierarhizate, în prezent coexistă grupări structurate cu micro-rețele locale, alcătuite din câțiva indivizi care distribuie droguri sau substanțe psihoactive noi direct către consumatori. De asemenea, se poate observa și fenomenul vârstei consumatorului de substanțe interzise, elevi de liceu ajungând să achiziționeze astfel de droguri, motiv pentru care, ca măsură de prevenție, s-a încheiat, cel puțin pentru municipiul București, un acord de colaborare cu Inspectoratul Școlar în care procurori specializați din cadrul direcției vor participa la întâlniri formale în care vor prezenta elevilor riscurile la care se expun, atât din punct de vedere legal, cât și repercusiunile asupra sănătății, prin consumul/traficul de droguri. De aceea, aceste structuri criminale sunt frecvent întâlnite în zone cu densitate mare de populație, șomaj mai relevant, nivel de trai scăzut ori zone cu activitate nocturnă intensă', explică DIICOT.
De altfel, rețelele familiale implicate în comercializarea de substanțe psihoactive ilustrează caracterul descentralizat și adaptabil al distribuției.
O altă dimensiune relevantă pentru anul 2025 este diversificarea tipurilor de droguri și creșterea riscului sanitar, subliniază sursa citată.
Deși canabisul rămâne substanța cea mai răspândită, datele din 2025 indică o creștere a circulației drogurilor de mare risc, dar mai ales a substanțelor psihoactive noi, fiind semnalate cazuri de combinații de substanțe psihoactive noi comercializate ca fiind cocaină sau MDMA, în special în rândul tinerilor din mediile asociate vieții de noapte și evenimentelor culturale urbane.
Această evoluție reflectă tendința europeană de orientare către produse noi (amestecuri) mai profitabile, cu impact major asupra sănătății publice.
Din perspectivă sociologică, fenomenul accentuează vulnerabilitatea anumitor grupuri - tineri, persoane cu venituri instabile sau expuse excluziunii sociale - și transformă traficul de droguri ori cu substanțe psihoactive noi într-o problemă medicală și socială, nu doar penală.
Pe de altă parte, DIICOT consideră că abordarea exclusiv punitivă a traficului de droguri este insuficientă pentru a combate acest fenomen.
'Deși necesară, reprimarea nu poate reduce structural cererea de droguri în situația în care cazuistica reflectă transformări profunde ale criminalității din mediul urban: transnaționalizare, digitalizare și adaptabilitate organizațională, astfel că obiectivele unor politici antidrog într-un astfel de areal depind de capacitatea congruentă a autorităților statului, după competență, precum și a societății de a depăși paradigma strict represivă și de a adopta o strategie coerentă, care să trateze traficul de droguri simultan ca problemă juridică, socială și de sănătate publică', explică procurorii.
*** Vestul Europei - suprasaturat de cocaină și MDMA, în Est predomină canabisul și substanțe psihoactive noi
La nivel mondial, piața drogurilor continuă să se extindă, alimentată fiind de supraproducție, de diversificarea substanțelor și adaptabilitatea rețelelor criminale, menționează DIICOT.
Conform World Drug Report 2025, peste 316 milioane de persoane au consumat droguri în ultimul an. Același raport arată că, în privința pieței europene, aceasta este marcată între Vestul suprasaturat și Estul emergent, astfel că în Europa de Vest cocaina este disponibilă la niveluri record, cu capturi de peste 120 de tone în Belgia și 60 de tone în Olanda, iar laboratoarele industriale din aceste țări produc MDMA și amfetamine la scară largă, alimentând piețele recreative și festivalurile.
Același document precizează că Europa de Est prezintă o creștere lentă, dar constantă, a prevalenței consumului.
Tinerii din România, Polonia și Bulgaria sunt tot mai expuși la substanțe psihoactive noi (NPS), acestea fiind distribuite într-o proporție semnificativă cu ajutorul unor canale digitale și ambalate în forme înșelătoare, adesea ca suplimente sau produse aparent 'legale'.
În 2025, în România au fost capturate de către autorități 3.102,47 kilograme de droguri, dintre care 1.090,05 kg droguri de mare risc și 2.012,42 kg droguri de risc (din care 1.969,9 kg reprezintă canabis); 53.820 de comprimate, 23,77 litri și 3.682 doze LSD.
Au fost găsite și ridicate 2.258 culturi/plante de canabis (881,02 kg masă vegetală verde alcătuită din masa plantelor și masa fragmentelor vegetale conținând THC).
Traficul de droguri și cu substanțe psihoactive noi reprezintă una dintre cele mai persistente forme de criminalitate organizată în spațiul urban contemporan, atât municipiul București, cât și alte mari orașe din România oferind un studiu de caz relevant pentru modul în care piețele ilegale cu substanțe calificate ca fiind droguri sau substanțe noi psihosctive se adaptează globalizării, digitalizării și transformărilor socio-economice. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tribunalul București respinge cererea DIICOT de prelungire a arestului preventiv pentru Călin Georgescu
Tribunalul București a respins, luni, ca neîntemeiată, cererea DIICOT de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv în cazul lui Călin Georgescu, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Decizia nu este
România a cumpărat remorchere inutile când apa scade pe Dunăre; patru funcționari - trimiși în judecată
Patru funcționari publici de la Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați au fost trimiși în judecată de Parchetul European în legătură cu achiziția frauduloasă din bani europeni a două remorchere pentru Dunărea de Jos, devenite inutile atunci când nivelul apei scade. Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca a tr
Alba: Incidentul din sediul Poliției Alba Iulia, perceput de polițiști ca un posibil atac armat
Modul în care bărbatul de 43 de ani a intrat sâmbătă seara în clădirea Poliției din Alba Iulia cu o armă și o grenadă de tip airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște ar fi creat aparența unui atac armat, determinând polițiștii să adopte măsuri de protecție și să își pregătească armamentul. Î
Un ucrainean implicat într-o schemă de înșelăciune prin 'metoda BNR' a acceptat să facă închisoare
Un ucrainean a încheiat cu procurorii români un acord de recunoaștere a vinovăției, prin care a acceptat să primească o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare cu executare, fiind implicat alături de persoane rămase neidentificate într-o schemă de înșelăciune prin 'metoda BNR'. 'La data de 21.10.2026, pr
Alba: Arest preventiv pentru bărbatul care a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft
Bărbatul care a intrat sâmbătă seara în sediul Poliției Alba Iulia cu o armă și o grenadă de tip airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște a fost arestat preventiv, el contestând măsura dispusă de magistrați. Potrivit soluției publicate pe portalul Judecătoriei Alba Iulia, a fost admisă propunerea procurorilor
Tribunalul București dezbate cererea DIICOT de prelungire a arestului pentru Călin Georgescu
Călin Georgescu va fi dus luni la Tribunalul București, unde se va dezbate cererea DIICOT de prelungire cu încă 30 de zile a măsurii arestului preventiv, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. El se află în Arestul Central al Capi
Maramureș: Un bărbat suspectat că și-a incendiat apartamentul, imobilizat de jandarmi
Un bărbat în vârstă de 59 de ani din municipiul Baia Mare, suspectat că și-a incendiat apartamentul în care locuia, a fost imobilizat și condus la audieri, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Jandarmi de Județean (IJJ) Maramureș, Anca Gherasim. 'Astăzi (...), echipa de intervenție a Jandarm
UPDATE Bistriţa-Năsăud: Minora de 14 ani din Livezile dată dispărută a fost găsită de poliţişti în localitatea Viişoara
Minora în vârstă de 14 ani, din localitatea Livezile, care a fost dată dispărută după ce a plecat voluntar de la domiciliu în cursul zilei de 24 octombrie și nu a mai revenit, a fost depistată de polițiști pe raza localității Viișoara, a anunțat duminică seara Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. ''
VIDEO IGPR: Măsuri asigurătorii de peste 60 de milioane de lei, instituite în dosare de infracțiuni economice în ultimele două săptămâni
Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Poliției Române au efectuat, pe parcursul ultimelor două săptămâni, 24 de acțiuni de amploare, iar în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane cercetate pentru infracțiuni economice au fost instituite măsuri asigurătorii de peste 60 de milioane d
VIDEO Alba: Bărbatul care a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft a fost reținut
Bărbatul în vârstă de 43 de ani care a intrat sâmbătă seara în sediul Poliției Municipiului Alba Iulia cu o armă și o grenadă de tip airsoft a fost reținut pentru 24 de ore. ''Față de bărbatul, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Alba Iulia, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lân
Alba: Un bărbat a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște
Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Alba Iulia, a fost încătușat, sâmbătă seara, după ce a intrat în sediul Poliției Municipiului cu o armă și o grenadă de tip airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba. Potrivit sursei citate, im
MAI: Instigările la protest - tentative de manipulare a fermierilor; principalele solicitări au fost soluționate
Instigările la protest adresate crescătorilor de ovine reprezintă tentative de manipulare și nu servesc intereselor acestora, precizează Ministerul Afacerilor Interne (MAI), arătând că primele doze de vaccin pentru ovine și caprine au ajuns deja în țară, iar principalele solicitări ale fermierilor au fost soluționate. Precizările M
Aproape 10 tone de tutun și peste 70 milioane de țigări, capturate de polițiști în primele nouă luni ale anului
Aproximativ 70 de milioane de țigarete și 9,8 tone de tutun au fost descoperite de polițiști, în primele nouă luni ale anului, în urma activităților desfășurate de Poliția Română pentru combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun. În urma acțiunilor, au fost aplicate 1.135 de sancțiuni contravenționale, î
Iași: Alexandru Toader, arestat preventiv
Alexandru Toader, fost lector la Universitatea Alexandru Ioan Cuza și unul dintre cei doi fii ai fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit deciziei luate, sâmbătă, de magistrații Curții de Apel Iași. ''În temeiul art. 226 Cod procedură penală, admite propunerea Parch
Prahova: Dosarul deversărilor de deșeuri netratate în Dâmbu, trimis în judecată; sănătatea publică - în pericol
Inculpații din dosarul care vizează deversarea de deșeuri periculoase și nepericuloase netratate în albia pârâului Dâmbu din Ploiești au fost trimiși în judecată, fiind vorba despre șapte persoane fizice și două persoane juridice. Conform unui comunicat emis, vineri, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, inculpații









