Gorj: Control judiciar pentru cele două persoane acuzate ultraj în cazul medicului agresat la UPU
Procurorii au dispus control judiciar în cazul celor două persoane reținute pentru ultraj în urma agresiunii asupra unui medic al Unității de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean Târgu Jiu au informat, marți, reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.
Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, este vorba despre o femeie și un bărbat.
Femeia a fost pusă sub control judiciar pentru 60 de zile pentru ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice, iar bărbatul a primit aceeași măsură, fiind acuzat de tulburarea liniștii și ordinii publice.
De asemenea, procurorul a dispus ca suspecții, față de care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, să poarte dispozitive electronice de supraveghere.
Un medic a fost agresat, luni, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Târgu Jiu, cercetările în acest caz fiind preluate de un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.
Este vorba despre o doctoriță care lucrează în cadrul UPU.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu Jiu, Mihaela Țicleanu, incidentul a avut loc în timpul acordării îngrijirilor medicale unei paciente, asupra căreia fuseseră inițiate manevrele terapeutice necesare pentru stabilizarea stării sale de sănătate.
'În timpul procedurii, pacienta a devenit foarte agitată, iar aparținătorii, aflați în zona de așteptare, au pătruns neautorizat în spațiul medical. Un membru al familiei a manifestat un comportament foarte agresiv față de medicul aflat în serviciu, medicul fiind bruscat, împins, i-a fost aruncată cafea pe haine. A intervenit agentul de pază din UPU, iar angajații din UPU au apelat rapid poliția. În momentul când a ieșit din salonul Urgențe minore, medicul agresat a alunecat și a suferit un traumatism la membrul inferior, necesitând evaluare și îngrijiri medicale. Conducerea spitalului condamnă ferm orice formă de violență împotriva personalului medical. Astfel de comportamente afectează grav actul medical și pun în pericol siguranța și integritatea cadrelor sanitare și a pacienților și arată, din păcate, faptul că medicii își desfășoară activitatea uneori în condiții dificile', a transmis, marți, Mihaela Țicleanu.
Incidentul a fost semnalat organelor de poliție și este cercetat, a mai spus ea.
'Conducerea unității a discutat cu personalul medical despre situație, precum și despre măsurile pentru prevenirea pe viitor a unor asemenea situații. De asemenea, conducerea unității medicale a discutat și cu reprezentanții firmei de pază, care au transmis că în timpul incidentului au fost respectate procedurile de intervenție. Conducerea unității condamnă orice formă de agresiune, cât și orice formă de intimidare îndreptate împotriva cadrelor medicale aflate în exercitarea profesiei medicale', a adăugat Mihaela Țicleanu.
Polițiștii au întocmit în acest caz dosar penal pentru ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice.
'La data de 16 februarie 2026, în jurul orei 21:10, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați în mod direct cu privire la producerea unui incident la secția UPU a Spitalului de Urgență Târgu Jiu, în urma căruia a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice. Menționăm faptul că, în contextul producerii acestui incident, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Gorj a relaționat cu reprezentanții unității medicale, ai structurilor de jandarmi și ai societăților specializate de pază care asigură securitatea obiectivului, în vederea consolidării cooperării instituționale și a stabilirii unor măsuri suplimentare pentru prevenirea unor situații similare. Totodată, a fost reiterată necesitatea ca personalul firmelor de pază să sesizeze de îndată organele de poliție cu privire la orice situație de natură să afecteze ordinea și siguranța publică, astfel încât intervenția să fie promptă, iar riscul producerii unor incidente în zona unităților medicale să fie redus semnificativ', au transmis reprezentanții IPJ Gorj. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Popescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* Gorj: Două persoane reținute pentru ultraj în cazul medicului agresat la Unitatea de Primiri Urgențe
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alba: Arest preventiv pentru bărbatul care a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft
Bărbatul care a intrat sâmbătă seara în sediul Poliției Alba Iulia cu o armă și o grenadă de tip airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște a fost arestat preventiv, el contestând măsura dispusă de magistrați. Potrivit soluției publicate pe portalul Judecătoriei Alba Iulia, a fost admisă propunerea procurorilor
Tribunalul București dezbate cererea DIICOT de prelungire a arestului pentru Călin Georgescu
Călin Georgescu va fi dus luni la Tribunalul București, unde se va dezbate cererea DIICOT de prelungire cu încă 30 de zile a măsurii arestului preventiv, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. El se află în Arestul Central al Capi
Maramureș: Un bărbat suspectat că și-a incendiat apartamentul, imobilizat de jandarmi
Un bărbat în vârstă de 59 de ani din municipiul Baia Mare, suspectat că și-a incendiat apartamentul în care locuia, a fost imobilizat și condus la audieri, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Jandarmi de Județean (IJJ) Maramureș, Anca Gherasim. 'Astăzi (...), echipa de intervenție a Jandarm
UPDATE Bistriţa-Năsăud: Minora de 14 ani din Livezile dată dispărută a fost găsită de poliţişti în localitatea Viişoara
Minora în vârstă de 14 ani, din localitatea Livezile, care a fost dată dispărută după ce a plecat voluntar de la domiciliu în cursul zilei de 24 octombrie și nu a mai revenit, a fost depistată de polițiști pe raza localității Viișoara, a anunțat duminică seara Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. ''
VIDEO IGPR: Măsuri asigurătorii de peste 60 de milioane de lei, instituite în dosare de infracțiuni economice în ultimele două săptămâni
Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Poliției Române au efectuat, pe parcursul ultimelor două săptămâni, 24 de acțiuni de amploare, iar în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane cercetate pentru infracțiuni economice au fost instituite măsuri asigurătorii de peste 60 de milioane d
VIDEO Alba: Bărbatul care a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft a fost reținut
Bărbatul în vârstă de 43 de ani care a intrat sâmbătă seara în sediul Poliției Municipiului Alba Iulia cu o armă și o grenadă de tip airsoft a fost reținut pentru 24 de ore. ''Față de bărbatul, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Alba Iulia, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lân
Alba: Un bărbat a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște
Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Alba Iulia, a fost încătușat, sâmbătă seara, după ce a intrat în sediul Poliției Municipiului cu o armă și o grenadă de tip airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba. Potrivit sursei citate, im
MAI: Instigările la protest - tentative de manipulare a fermierilor; principalele solicitări au fost soluționate
Instigările la protest adresate crescătorilor de ovine reprezintă tentative de manipulare și nu servesc intereselor acestora, precizează Ministerul Afacerilor Interne (MAI), arătând că primele doze de vaccin pentru ovine și caprine au ajuns deja în țară, iar principalele solicitări ale fermierilor au fost soluționate. Precizările M
Aproape 10 tone de tutun și peste 70 milioane de țigări, capturate de polițiști în primele nouă luni ale anului
Aproximativ 70 de milioane de țigarete și 9,8 tone de tutun au fost descoperite de polițiști, în primele nouă luni ale anului, în urma activităților desfășurate de Poliția Română pentru combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun. În urma acțiunilor, au fost aplicate 1.135 de sancțiuni contravenționale, î
Iași: Alexandru Toader, arestat preventiv
Alexandru Toader, fost lector la Universitatea Alexandru Ioan Cuza și unul dintre cei doi fii ai fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit deciziei luate, sâmbătă, de magistrații Curții de Apel Iași. ''În temeiul art. 226 Cod procedură penală, admite propunerea Parch
Prahova: Dosarul deversărilor de deșeuri netratate în Dâmbu, trimis în judecată; sănătatea publică - în pericol
Inculpații din dosarul care vizează deversarea de deșeuri periculoase și nepericuloase netratate în albia pârâului Dâmbu din Ploiești au fost trimiși în judecată, fiind vorba despre șapte persoane fizice și două persoane juridice. Conform unui comunicat emis, vineri, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, inculpații
Marinescu: Am dispus măsuri ca până la sfârșitul anului să fie finalizate minimum 500 de locuri noi în penitenciare
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat vineri că a dispus măsuri ''ferme'' ca până la sfârșitul anului să fie finalizate minimum 500 de locuri noi de cazare în penitenciare. ''În 2025, când conduceam Ministerul Justiției, s-au realizat 1.062 de locuri noi de cazare în penitenciare. Am planific
Neamț: Fostul șef al SPCRPCÎV, pus sub control judiciar pentru luare de mită și trafic de influență
Fostul șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Neamț, comisarul șef Lucian-Nicolae Gabur, a fost pus sub control judiciar, pentru 60 de zile, de procurorii DNA Bacău, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de trafic de influență și patru infracțiuni de luare de mită. Anterior, inc
Iași: Unul din fii lui Tudorel Toader, reținut pentru infracțiuni de viol și agresiune sexuală
Ionuț Alexandru Toader, unul dintre cei doi fii ai fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, a fost reținut, vineri, și urmează să fie prezentat în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă de 30 de zile, el fiind cercetat de procurori pentru mai multe infracțiuni de viol și agresiune sexuală care ar fi fost comise la adresa unor studente.
Jandarmeria semnalează imagini false apărute în online cu persoane îmbrăcate în jandarmi care îngenunchează
Jandarmeria Capitalei semnalează o serie de imagini false care circulă în mediul online în care apar mai multe persoane îmbrăcate într-o ținută care imită uniforma de jandarmerie și care sunt prezentate în timp ce îngenunchează în fața unei mulțimi. 'Precizăm că imaginile sunt false, iar o astfel de acțiune nu a av









