ICCJ anulează pedeapsa primită de un polițist, acuzat că a devoalat în presă o operațiune sub acoperire a DNA
Instanța supremă a anulat pedeapsa cu suspendare primită de un ofițer de la Garda de Coastă Constanța, trimis în judecată sub acuzația că a transmis unui ziar local date și informații despre o operațiune sub acoperire a DNA.
Este vorba de Petrică Bacaim, ofițer de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF) - Garda de Coastă, condamnat definitiv în iulie 2025 de Curtea de Apel Constanța la un an închisoare cu suspendare pentru comiterea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, conform unui comunicat de presă.
El a contestat decizia de condamnare la Instanța supremă printr-o cale extraordinară de atac (recursul în casație), având câștig de cauză.
Astfel, ICCJ a dispus miercuri achitarea lui Petrică Bacaim, pe motiv că 'fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege'.
*** Flagrant asupra unui investigator sub acoperire
În septembrie 2021, procurorii de la DNA Constanța organizează o operațiune ce viza fapte de corupție în rândul unor polițiști de frontieră.
Procurorii folosesc un investigator sub acoperire, care primește cantitatea de 40 baxuri - 20.000 pachete a câte 20 țigarete, marca Ashima, netimbrate, pe care urma să o folosească pentru a-i prinde pe polițiștii corupți.
Concubina investigatorului era la rândul ei informatoare și, pe fondul unui conflict între cei doi, ea le spune celor de la Garda de Coastă că știe pe cineva care are într-o locuință din centrul municipiului Constanța, în apropiere de fostul restaurant Scapino, o mare cantitate de țigări de contrabandă.
Polițiștii de frontieră deschid un dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, iar în seara zilei de 22 februarie 2022 organizează un flagrant la locuința investigatorului DNA, aflând că presupusul contrabandist urma să mute țigările cu o mașină.
Petrică Bacaim este desemnat să conducă echipa care va organiza flagrantul și, în timpul percheziției, el transmite unei ziariste, prin Whatsapp, o înregistrare video care pare să reprezinte debutul acțiunii, urmată de mai multe mesaje: 'Flagrant în desfășurare Poliția de frontieră', 'În centrul Constanței', 'De la un cititor', 'Se pare că sunt peste 10 baxuri într-un BMW jeep de Ungaria'. Ulterior, polițistul îi trimite ziaristei poziția sa geografică, prin intermediul opțiunii share location și a asigurat-o că este singura reprezentantă a presei care a primit informația, potrivit documentelor din instanță.
Ziarista trimite la fața locului o colegă care realizează înregistrări video și face fotografii. La miezul nopții, este publicat un articol în exclusivitate despre prinderea unui contrabandist în flagrant, inclusiv un colaj de fotografii cu figura neblurată a investigatorului, flancat de doi lucrători ai Gărzii de Coastă. În articol a fost inserată o fotografie cu autoturismul investigatorului sub acoperire, cu numărul vizibil și textul 'mașina cu numere de Ungaria, burdușită cu țigări'.
Chiar în timpul 'flagrantului', o echipă de la DNA - Constanța vine la fața locului și îi informează pe polițiștii de frontieră că acel 'contrabandist' era de fapt investigator sub acoperire, iar țigările aparțineau autorității vamale.
În consecință, ziarista este apelată de Petrică Bacaim, care o roagă să nu mai publice nimic, deoarece nu era niciun contrabandist și nu fusese niciun flagrant, însă jurnalista a refuzat, astfel că polițistul a rugat-o cel puțin să blureze fața 'contrabandistului'.
În dimineața zilei de 23 februarie 2023, jurnalista primește de la polițist câteva mesaje prin aplicația Signal, printre care: 'DNA', 'ne vânează, ne urmăresc'.
DNA Constanța declanșează o anchetă pentru a afla cum au ajuns informațiile și imaginile video și foto în presă, fiind audiați pe rând purtătorul de cuvânt și șefii Gărzii de Coastă.
Procurorii analizează articolele publicate și descoperă că existau destul de multe materiale în care era promovată imaginea polițistului Petrică Bacaim, oferindu-i astfel posibilitatea 'de a fi remarcat în presă, de a i se crea o anumită popularitate care să îl ajute în carieră.
Mai mult, spun procurorii, relațiile dintre cele două părți era reciproc avantajoasă.
'Din articolele publicate de ziarul Replica, se poate deduce că relația de colaborare a inculpatului cu acest ziar este una de lungă durată, cotidianul promovând constant persoana și activitatea celui dintâi. Se poate primi ideea susținută de acuzare că această relație oferea avantaje reciproce, în sensul că acest cotidian avea posibilitatea să publice informații inedite, bazate pe aspectele comunicate de inculpat și care țineau de activitatea de serviciu desfășurată de acesta, iar reprezentanții cotidianului îi ofereau posibilitatea de a fi remarcat în presă, de a i se crea o anumită popularitate care să îl ajute în carieră', se arată în documentele din instanță.
Polițistul a adus ca martori în favoarea lui atât pe directorul Gărzii de Coasă, dar și pe procurorul care s-a ocupat de dosarul cu flagrantul.
'Martorul a arătat că a fost procurorul de caz în acel dosar format ca urmare a informațiilor primite despre existenta unui depozit clandestin de țigări, iar informatoarea era o domnișoară care s-a certat cu concubinul ei. După ce a luat mandate de la judecător, au stabilit o strategie de lucru, fiind implicați mai mulți polițiști, i-a cerut inculpatului să conducă echipa și să ia măsurile ce se impun, folosind sintagma în ordonanță 'orice acte de urmărire penală'. Când pregăteau flagrantul estima că vor găsi o mașină, pe care o urmăreau, context în care a spus că, dacă iese totul bine, le trebuie un indicativ de testare a reacției publice, urmând să se facă publică această acțiune pentru a vedea comentariile și reacțiile, fără să facă speculații. Acțiunea a fost o reușită deplină, motiv pentru care lucrătorii de poliție au pregătit documentele, pentru a se prezenta la judecător a doua zi cu propunere de arestare. Era vorba de o cantitate semnificativă de 60 de baxuri de țigări, a sunat superiorii, le-a spus că acțiunea a ieșit. A discutat în acea seara cu (...), dar și cu șeful Gărzii de Coastă, care era foarte bucuros că a ieșit speța de contrabanda. L-a întrebat dacă poate da la presă și i-a spus că are deplina libertate de apreciere. Nu a auzit apelurile din timpul nopții, iar la ora 5:30 s-a trezit, l-a sunat pe (...) pentru a întreba câte țigări au ieșit la numărătoare, iar acesta a spus că nu mai e nimic pentru că a venit DNA, la miezul nopții și le-a luat țigările și au vrut să-i aresteze. La ora 8:00 a înștiințat procurorul general', este declarația dată de procurorul de caz.
La audieri, Petrică Bacaim a recunoscut că a transmis ziaristei informații despre flagrant și percheziția domiciliară (inclusiv locul efectuării acesteia), precum și o înregistrare video, însă a susținut că a procedat în acest mod pentru a obține comentarii din partea publicului, 'aceste reacții urmând să constituie un argument în sensul necesității luării măsurii arestării preventive a presupusului contrabandist'.
În iulie 2025, judecătorii de la Curtea de Apel Constanța l-au condamnat pe polițist la o pedeapsă de un an cu suspendare, apreciind că ofițerul a acordat în mod discreționar ziarului informații care nu erau destinate publicității și în detrimentul celorlalți jurnaliști din presa locală.
'Analizând toate declarațiile, se poate concluziona că ceea ce i se poate imputa inculpatului este faptul că acesta a furnizat informații ce nu erau destinate publicității, respectiv locația unde se desfășura percheziția ce viza o presupusă infracțiune de contrabandă, dând posibilitatea, în mod discreționar, în detrimentul activității desfășurate de alți ziariști acreditați și care la rândul lor au obligația de a informa opinia publică cu privire la comiterea unor fapte reprobabile, ca ziarista prezentă la fața locului să filmeze și să înregistreze activități strâns legate de instrumentarea unui dosar penal, cu posibilitatea de a filma persoanele prezente în locație, locația și rezultatul percheziției dispuse în cauză de un judecător de drepturi și libertăți, cu încălcarea confidențialității informațiilor transmise pe această cale. Relevante sub acest aspect sunt grija inculpatului ca respectivul cotidian să nu piardă exclusivitatea asupra subiectului, iar pe de altă parte dorința sa de a disimula sursa informațiilor nedestinate publicității, sens în care a solicitat martorei ca în articol să se menționeze că ele proveneau de la un 'cititor', ceea ce dovedește că inculpatul își dădea seama că modul în care acționa nu era în conformitate cu legea, însă ținea să favorizeze, pe această cale, un anumit cotidian local (...) în scopul obținerii unui folos material pentru respectiva publicație și implicit o evidențiere a activității profesionale a acestuia, care i-ar fi putut servi în cariera sa', era concluzia judecătorilor din Constanța.
Decizia de condamnare a fost anulată miercuri de Instanța supremă, care a apreciat că polițistul este nevinovat. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Argeș: Doi bărbați arestați preventiv în urma incidentului de la Ștefănești, unde un pompier a fost rănit
Doi bărbați au fost arestați preventiv în urma incidentului de duminică seara din orașul Ștefănești, unde un pompier a fost rănit în timp ce intervenea pentru stingerea unui incendiu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Polițiștii reținuseră inițial în acest caz un tânăr de 26 de ani, iar ulterior,
Radu Marinescu anunță deblocarea unui proiect care privește Legea femicidului
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a transmis, luni, că a semnat proiectul de ordin comun prin care este inițiat mecanismul de punere în aplicare a Legii femicidului. ''La Ministerul Justiției, am deblocat un proiect foarte important care privește Legea femicidului și punerea în aplicare a acestei legi. Astăzi, am semnat
VIDEO DIICOT și SRI: Incendiul de la Carfil Brașov, provocat de o rețea de sabotaj coordonată din Rusia
DIICOT și SRI au anunțat luni că au documentat activitatea infracțională a trei cetățeni străini (doi bieloruși și un ucrainean) rezidenți în state UE, membri ai unei rețele de sabotaj coordonate din Federația Rusă, implicați în explozia din incinta platformei industriale Carfil din Brașov, filială a Romarm. ''Cer
Argeș: O persoană a fost reținută în urma incidentului de la Ștefănești, unde un pompier a fost rănit
O persoană a fost reținută în urma incidentului de duminică seara din orașul Ștefănești, unde un pompier a fost rănit în timp ce intervenea pentru stingerea unui incendiu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. ''În continuarea activităților efectuate în cazul incidentului produs pe raza satul
Tribunalul București respinge cererea DIICOT de prelungire a arestului preventiv pentru Călin Georgescu
Tribunalul București a respins, luni, ca neîntemeiată, cererea DIICOT de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv în cazul lui Călin Georgescu, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Decizia nu este
România a cumpărat remorchere inutile când apa scade pe Dunăre; patru funcționari - trimiși în judecată
Patru funcționari publici de la Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați au fost trimiși în judecată de Parchetul European în legătură cu achiziția frauduloasă din bani europeni a două remorchere pentru Dunărea de Jos, devenite inutile atunci când nivelul apei scade. Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca a tr
Alba: Incidentul din sediul Poliției Alba Iulia, perceput de polițiști ca un posibil atac armat
Modul în care bărbatul de 43 de ani a intrat sâmbătă seara în clădirea Poliției din Alba Iulia cu o armă și o grenadă de tip airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște ar fi creat aparența unui atac armat, determinând polițiștii să adopte măsuri de protecție și să își pregătească armamentul. Î
Un ucrainean implicat într-o schemă de înșelăciune prin 'metoda BNR' a acceptat să facă închisoare
Un ucrainean a încheiat cu procurorii români un acord de recunoaștere a vinovăției, prin care a acceptat să primească o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare cu executare, fiind implicat alături de persoane rămase neidentificate într-o schemă de înșelăciune prin 'metoda BNR'. 'La data de 21.10.2026, pr
Alba: Arest preventiv pentru bărbatul care a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft
Bărbatul care a intrat sâmbătă seara în sediul Poliției Alba Iulia cu o armă și o grenadă de tip airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște a fost arestat preventiv, el contestând măsura dispusă de magistrați. Potrivit soluției publicate pe portalul Judecătoriei Alba Iulia, a fost admisă propunerea procurorilor
Tribunalul București dezbate cererea DIICOT de prelungire a arestului pentru Călin Georgescu
Călin Georgescu va fi dus luni la Tribunalul București, unde se va dezbate cererea DIICOT de prelungire cu încă 30 de zile a măsurii arestului preventiv, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. El se află în Arestul Central al Capi
Maramureș: Un bărbat suspectat că și-a incendiat apartamentul, imobilizat de jandarmi
Un bărbat în vârstă de 59 de ani din municipiul Baia Mare, suspectat că și-a incendiat apartamentul în care locuia, a fost imobilizat și condus la audieri, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Jandarmi de Județean (IJJ) Maramureș, Anca Gherasim. 'Astăzi (...), echipa de intervenție a Jandarm
UPDATE Bistriţa-Năsăud: Minora de 14 ani din Livezile dată dispărută a fost găsită de poliţişti în localitatea Viişoara
Minora în vârstă de 14 ani, din localitatea Livezile, care a fost dată dispărută după ce a plecat voluntar de la domiciliu în cursul zilei de 24 octombrie și nu a mai revenit, a fost depistată de polițiști pe raza localității Viișoara, a anunțat duminică seara Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. ''
VIDEO IGPR: Măsuri asigurătorii de peste 60 de milioane de lei, instituite în dosare de infracțiuni economice în ultimele două săptămâni
Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Poliției Române au efectuat, pe parcursul ultimelor două săptămâni, 24 de acțiuni de amploare, iar în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane cercetate pentru infracțiuni economice au fost instituite măsuri asigurătorii de peste 60 de milioane d
VIDEO Alba: Bărbatul care a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft a fost reținut
Bărbatul în vârstă de 43 de ani care a intrat sâmbătă seara în sediul Poliției Municipiului Alba Iulia cu o armă și o grenadă de tip airsoft a fost reținut pentru 24 de ore. ''Față de bărbatul, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Alba Iulia, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lân
Alba: Un bărbat a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște
Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Alba Iulia, a fost încătușat, sâmbătă seara, după ce a intrat în sediul Poliției Municipiului cu o armă și o grenadă de tip airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba. Potrivit sursei citate, im









