DGPMB: Fructe cu pesticide din Egipt, distribuite în hypermarketuri; reprezentanții unei societăți, cercetați pentru fals
Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au efectuat opt percheziții la reprezentanții unei societăți comerciale care ar fi vândut unui lanț de hypermarketuri fructe cu un conținut ridicat de pesticide provenite din Egipt, prezentate ca fiind aduse din Grecia, prin falsificarea ambalajelor.
'Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare, joi, opt mandate de percheziție domiciliară, în București și în județele Ilfov și Ialomița, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, falsificare sau substituire de alimente ori alte produse și fals în înscrisuri sub semnătură privată', informează Biroul de presă al DGPMB.
Potrivit anchetatorilor, bănuiții, în calitate de reprezentanți ai unei societăți comerciale, ar fi oferit spre vânzare aproximativ 12.400 de kilograme de fructe importate din Egipt, ale căror date de proveniență ar fi fost falsificate prin înlocuirea ambalajelor și etichetelor, astfel încât țara de origine a fost schimbată din Egipt în Grecia.
Din cercetări s-a stabilit că substituirea mărfurilor s-ar fi realizat în scopul ascunderii conținutului ridicat de pesticide, cu mult peste limita maximă admisă de normele europene.
Produsele ar fi fost oferite spre consum prin intermediul unui lanț de hypermarketuri, iar veniturile obținute din comercializarea acestora nu ar fi fost înregistrate în evidențele contabile ale societății furnizoare.
În vederea administrării materialului probator, joi au fost puse în aplicare opt mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, iar 12 persoane - suspecți și martori - urmează să fie conduse la audieri, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.
'Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, falsificare sau substituire de alimente ori alte produse și fals în înscrisuri sub semnătură privată', arată sursa citată. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vaslui: Dosar penal în cazul copilului lovit de o poartă de fotbal care a căzut peste el
Polițiștii vasluieni au deschis un dosar de cercetare penală în cazul unui copil de opt ani, care a ajuns la spital după ce o poartă de fotbal s-a răsturnat peste el, în localitatea Dragomirești. 'Minorul, conștient, a fost transportat la o unitate medicală pentru evaluare și acordarea de îngrijiri medicale. În cauz
Timiș: Percheziții domiciliare într-un dosar privind furturi de materiale din infrastructura feroviară
Polițiștii Secției Regionale Poliție Transporturi Timișoara - Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad au pus în executare, joi, 21 de mandate de percheziție domiciliară în județele Arad, Timiș, Hunedoara și Alba, într-un dosar privind săvârșirea, în formă continuată, a mai multor infracțiuni, între care furturi de materiale
Arad: Un bărbat care ar închiria fictiv locuințe, căutat de polițiști
Un bărbat care ar închiria fictiv locuințe în Arad este căutat de polițiști, după ce au apărut cazuri ale unor persoane care au achitat în avans, prin transfer bancar, valoarea chiriei, pentru ca ulterior să nu îl mai găsească pe pretinsul proprietar, care le-a blocat numerele de telefon. Una dintre victime a re
VIDEO Argeș: Percheziții într-un dosar privind gestionarea ilegală a deșeurilor; patru persoane reținute
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au efectuat cinci percheziții într-un dosar penal privind gestionarea ilegală a deșeurilor, patru persoane fiind reținute.
ICCJ anulează decizia de suspendare a activității serviciilor ROMATSA
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile formulate de Regia Autonomă Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA RA și Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) împotriva unei sentințe pronunțate de Curtea de Apel București prin care fusese dispusă suspendarea, pentru o perioadă de o lună, a certificatului R
Timiș: Verificări ale DNA la Spitalul Municipal Timișoara
Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Timișoara au făcut verificări, miercuri, în sediul Spitalului Municipal Timișoara, fără a afecta activitatea medicală a unității, potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Spitalului. 'Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara informează că în cursul zilei de miercu
Iași: Percheziții la spitale și cadre medicale într-un dosar privind diagnostice false și internări fictive
Anchetatorii din județul Iași au efectuat, miercuri, percheziții la spitale și cadre medicale într-un dosar privind diagnostice false și internări fictive legate de încadrarea în grad de handicap. 'În cursul zilei de 26.08.2026 au fost puse în executare 9 mandate de percheziție domiciliară, la Centrul de Sănătate Mintală '
Șapte persoane arestate în urma perchezițiilor la gruparea infracțională ce transporta sute de kilograme de droguri din Spania
Șapte persoane au fost arestate preventiv de Tribunalul București în urma perchezițiilor efectuate la începutul săptămânii la gruparea infracțională care transporta sute de kilograme de drogur
Buzău: Reținut după ce ar fi furat o componentă a ''Sfântului Chivot'', pentru purificare
Un bărbat a fost reținut de polițiști după ce ar fi furat o componentă a ''Sfântului Chivot'', piesă estimată la o valoare de 10.000 de lei, motivând în fața autorităților că a sustras-o pentru purificare, nu pentru a o valorifica.
Botoșani: Medic stomatolog reținut după ce ar fi decontat servicii medicale fictive
Un medic stomatolog din Botoșani a fost reținut de polițiști, după ce ar fi efectuat servicii medicale fictive, pentru care ar fi încasat ilegal bani de la bugetul de stat, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit acesteia, reținerea a avut loc după ce
Neamț: Minor în vârstă de 14 ani reținut de polițiști după ce a înjunghiat un tânăr, în Piatra-Neamț
Un minor în vârstă de 14 ani a fost reținut de polițiști după ce a înjunghiat de mai multe ori un tânăr, cu un briceag, în municipiul Piatra-Neamț, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Inițial, conflictul a început între victimă și tatăl agresorului, dar apoi a degenerat
Șapte persoane reținute în urma perchezițiilor la gruparea infracțională ce transporta sute de kilograme de droguri din Spania
Șapte persoane au fost reținute în urma perchezițiilor efectuate luni la gruparea infracțională care transporta sute de kilograme de droguri din Spania, a informat, marți, Poliția Română. Potrivit unui comunicat transmis, marți, AGERPRES, în urma perchezițiilor efectuate luni de către polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organiz
Un bărbat a încercat să iasă din țară cu 60.000 de dolari; i-a dat copilului minor borseta cu bani
Un bărbat a fost sancționat contravențional cu 10.000 de lei după ce nu a declarat la controlul vamal de pe Aeroportul Henri Coandă sumele de 60.000 de dolari și 2.000 de euro pe care le avea asupra sa. El a încercat să-i dea copilului minor borseta în care se aflau banii nedeclarați, după ce a fost oprit pentru control. ''&I
DIICOT extinde ancheta în dosarul Nordis; 50 de noi plângeri penale (surse)
DIICOT a dispus extinderea urmăririi penale într-un dosar în care se investighează constituirea de grup infracțional organizat, delapidare, spălare a banilor, evaziune fiscală și înșelăciune, după ce au fost depuse 50 de noi plângeri penale. Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis, marți, AGERPRES, în continuarea activităților
Cătălin Predoiu: Capturarea a 1,7 tone de droguri de mare risc - un succes important al Ministerului Afacerilor Interne
Capturarea în aceste zile a 1,7 tone de droguri de mare risc este un succes important al Ministerului Afacerilor Interne prin structurile antidrog ale Poliției Române, a transmis marți ministrul interimar Cătălin Predoiu. Potrivit acestuia, combaterea traficului de droguri a reprezentat o prioritate pentru MAI de când a luat acest portofoliu.











