Iași: Reprezentanți ai mișcării civice Reset au pichetat Curtea de Apel
Membrii mișcării civice Reset au protestat, marți, în fața Curții de Apel Iași, pentru a atrage atenția asupra întârzierii deciziei Curții Constituționale în privința legii pensiilor speciale.
Protestatarii cer judecătorilor CCR să nu mai amâne pronunțarea unei hotărâri, avertizând că lipsa unei decizii clare afectează atât încrederea cetățenilor în instituțiile statului, cât și accesul României la fonduri importante.
'Suntem aici pentru a transmite mesajul de a nu mai căuta alte motive de a amâna această decizie importantă, pentru că se pierd fonduri, iar încrederea cetățenilor va scădea și mai mult, pe fondul evenimentelor din ultimii ani', a declarat președinta Reset, Daniela Mitrofan.
Ea declarat totodată că actuala situație este inacceptabilă, în condițiile în care din luna decembrie 2025 și până în prezent decizia a fost amânată de patru ori.
'Din decembrie și până acum este a patra amânare. Deja este foarte mult. Vedem că nu-și asumă responsabilitatea. În trecut această lege a pensiilor a fost declarată neconstituțională, iar acum se găsesc tot felul de tertipuri: plecări din ședințe, lipsă de cvorum, mesaje procedurale care nu sunt respectate. Practic, România stă în decizia Curții Constituționale', a afirmat Daniela Mitrofan.
Aceasta a subliniat că cetățenii au nevoie de stabilitate și predictibilitate legislativă, iar o hotărâre a Curții Constituționale ar putea reduce ruptura tot mai vizibilă dintre societate și instituțiile statului.
'Considerăm că este important ca judecătorii să înțeleagă că cetățenii au nevoie de predictibilitate, iar o instituție a statului precum CCR poate să decidă și, prin acest lucru, să nu se mai creeze acest decalaj între cetățeni și instituții. În ultimii ani au fost create falii profunde care cu greu pot fi reparate. Mâine este o zi în care CCR mai poate repara o astfel de falie', a adăugat aceasta. AGERPRES/(A, redactor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vaslui: Dosar penal în cazul copilului lovit de o poartă de fotbal care a căzut peste el
Polițiștii vasluieni au deschis un dosar de cercetare penală în cazul unui copil de opt ani, care a ajuns la spital după ce o poartă de fotbal s-a răsturnat peste el, în localitatea Dragomirești. 'Minorul, conștient, a fost transportat la o unitate medicală pentru evaluare și acordarea de îngrijiri medicale. În cauz
Timiș: Percheziții domiciliare într-un dosar privind furturi de materiale din infrastructura feroviară
Polițiștii Secției Regionale Poliție Transporturi Timișoara - Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad au pus în executare, joi, 21 de mandate de percheziție domiciliară în județele Arad, Timiș, Hunedoara și Alba, într-un dosar privind săvârșirea, în formă continuată, a mai multor infracțiuni, între care furturi de materiale
Arad: Un bărbat care ar închiria fictiv locuințe, căutat de polițiști
Un bărbat care ar închiria fictiv locuințe în Arad este căutat de polițiști, după ce au apărut cazuri ale unor persoane care au achitat în avans, prin transfer bancar, valoarea chiriei, pentru ca ulterior să nu îl mai găsească pe pretinsul proprietar, care le-a blocat numerele de telefon. Una dintre victime a re
VIDEO Argeș: Percheziții într-un dosar privind gestionarea ilegală a deșeurilor; patru persoane reținute
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au efectuat cinci percheziții într-un dosar penal privind gestionarea ilegală a deșeurilor, patru persoane fiind reținute.
ICCJ anulează decizia de suspendare a activității serviciilor ROMATSA
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile formulate de Regia Autonomă Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA RA și Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) împotriva unei sentințe pronunțate de Curtea de Apel București prin care fusese dispusă suspendarea, pentru o perioadă de o lună, a certificatului R
Timiș: Verificări ale DNA la Spitalul Municipal Timișoara
Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Timișoara au făcut verificări, miercuri, în sediul Spitalului Municipal Timișoara, fără a afecta activitatea medicală a unității, potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Spitalului. 'Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara informează că în cursul zilei de miercu
Iași: Percheziții la spitale și cadre medicale într-un dosar privind diagnostice false și internări fictive
Anchetatorii din județul Iași au efectuat, miercuri, percheziții la spitale și cadre medicale într-un dosar privind diagnostice false și internări fictive legate de încadrarea în grad de handicap. 'În cursul zilei de 26.08.2026 au fost puse în executare 9 mandate de percheziție domiciliară, la Centrul de Sănătate Mintală '
Șapte persoane arestate în urma perchezițiilor la gruparea infracțională ce transporta sute de kilograme de droguri din Spania
Șapte persoane au fost arestate preventiv de Tribunalul București în urma perchezițiilor efectuate la începutul săptămânii la gruparea infracțională care transporta sute de kilograme de drogur
Buzău: Reținut după ce ar fi furat o componentă a ''Sfântului Chivot'', pentru purificare
Un bărbat a fost reținut de polițiști după ce ar fi furat o componentă a ''Sfântului Chivot'', piesă estimată la o valoare de 10.000 de lei, motivând în fața autorităților că a sustras-o pentru purificare, nu pentru a o valorifica.
Botoșani: Medic stomatolog reținut după ce ar fi decontat servicii medicale fictive
Un medic stomatolog din Botoșani a fost reținut de polițiști, după ce ar fi efectuat servicii medicale fictive, pentru care ar fi încasat ilegal bani de la bugetul de stat, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit acesteia, reținerea a avut loc după ce
Neamț: Minor în vârstă de 14 ani reținut de polițiști după ce a înjunghiat un tânăr, în Piatra-Neamț
Un minor în vârstă de 14 ani a fost reținut de polițiști după ce a înjunghiat de mai multe ori un tânăr, cu un briceag, în municipiul Piatra-Neamț, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Inițial, conflictul a început între victimă și tatăl agresorului, dar apoi a degenerat
Șapte persoane reținute în urma perchezițiilor la gruparea infracțională ce transporta sute de kilograme de droguri din Spania
Șapte persoane au fost reținute în urma perchezițiilor efectuate luni la gruparea infracțională care transporta sute de kilograme de droguri din Spania, a informat, marți, Poliția Română. Potrivit unui comunicat transmis, marți, AGERPRES, în urma perchezițiilor efectuate luni de către polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organiz
Un bărbat a încercat să iasă din țară cu 60.000 de dolari; i-a dat copilului minor borseta cu bani
Un bărbat a fost sancționat contravențional cu 10.000 de lei după ce nu a declarat la controlul vamal de pe Aeroportul Henri Coandă sumele de 60.000 de dolari și 2.000 de euro pe care le avea asupra sa. El a încercat să-i dea copilului minor borseta în care se aflau banii nedeclarați, după ce a fost oprit pentru control. ''&I
DIICOT extinde ancheta în dosarul Nordis; 50 de noi plângeri penale (surse)
DIICOT a dispus extinderea urmăririi penale într-un dosar în care se investighează constituirea de grup infracțional organizat, delapidare, spălare a banilor, evaziune fiscală și înșelăciune, după ce au fost depuse 50 de noi plângeri penale. Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis, marți, AGERPRES, în continuarea activităților
Cătălin Predoiu: Capturarea a 1,7 tone de droguri de mare risc - un succes important al Ministerului Afacerilor Interne
Capturarea în aceste zile a 1,7 tone de droguri de mare risc este un succes important al Ministerului Afacerilor Interne prin structurile antidrog ale Poliției Române, a transmis marți ministrul interimar Cătălin Predoiu. Potrivit acestuia, combaterea traficului de droguri a reprezentat o prioritate pentru MAI de când a luat acest portofoliu.











