logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Angajații Primăriei Sectorului 3 discutau de pericolul construirii de străzi peste conducte de gaze: Se întâmplă nenorocire ca la Rahova (stenograme)

Imagine din galeria Agerpres

Mai mulți angajați cu funcții de conducere din cadrul Primăriei Sectorului 3 discutau între ei despre pericolul reprezentat de construirea unor străzi peste conducte de gaz, potrivit stenogramelor aflate la dosarul în care primarul Robert Negoiță este anchetat de DNA pentru abuz în serviciu.

La un moment dat, un apropiat al primarului, care a deținut mai multe funcții de conducere în cadrul Primăriei Sectorului 3, îl avertizează pe Robert Negoiță: 'Bă, șefule, sunt anumite lucruri pe care le poți face și anumite lucruri pe care nu le poți face'.

Într-o altă discuție, doi angajați vorbesc despre riscul unei explozii: 'Unde ai țevi de gaze, țevi de curent, ești foarte atent cu ele, că uite se întâmplă nenorocire ca la Rahova acolo și dai dracu' de belea'.

Potrivit ordonanței DNA, procurorii au deschis inițial, la data de 22 august 2025, un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, reținând că Robert Negoiță ar fi dispus, cu încălcarea prevederilor legale, construirea și asfaltarea unei străzi pe un teren deținut de fratele său, Ionuț Negoiță, folosind resursele Primăriei Sectorului 3.

Ulterior, la 20 noiembrie 2025, DNA a extins urmărirea penală, tot pentru abuz în serviciu, reținând că, din anul 2018 și până în prezent, Robert Negoiță ar fi dispus construirea și asfaltarea a 11 străzi din Sectorul 3 fără autorizații de construire și fără avizele obligatorii de la Transgaz,
'generând un pericol major pentru siguranța locuitorilor din zona drumurilor construite (risc de explozie ca urmare a unor posibile fisurări ale conductelor de gaze, generate de traficul greu pe drumurile construite deasupra acestora)'.

Cele 11 străzi vizate sunt: Drumul Gura Făgetului, Drumul Gura Siriului, Drumul Gura Caliței, Drumul Gura Putnei, Drumul Gura Sărații, Drumul Călmățui, Drumul Gura Arieșului, Drumul Gura Racului, Drumul Gura Vlădesei, Drumul Gura Solcii și Strada Brățării.

'Au rezultat indicii că aceste 11 drumuri au fost construite cu nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la autorizarea lucrărilor de construire (fără emiterea unor autorizații de construire și fără a se solicita, în prealabil obținerea de avize de la Transgaz). În prezent, există riscul producerii unor microfisuri la magistralele de gaz, fapt ce este de natură a crea un pericol de explozie. Din acest motiv sunt necesare noi lucrări de construire pentru a se putea elimina pericolul de explozie. În lipsa avizelor obligatorii din partea Transgaz și în contextul realizării lucrărilor direct în zona de protecție a conductelor, carosabilul se suprapune în prezent peste trasee de conducte magistrale care nu au fost proiectate pentru solicitările generate de trafic intens, tonaj ridicat și vibrații repetate. Conductele existente sunt încadrate în clasa a II-a de locație, ceea ce presupune limitări semnificative în privința lucrărilor permise și a nivelului de încărcare din trafic', spun procurorii.

***

La data de 12.11.2025, a avut loc o discuție telefonică între Corbuleanu Florentin (persoană apropiată primarului Negoiță, care a avut diferite funcții de conducere în cadrul Primăriei Sectorului 3, precum și în societățile comerciale aparținând Consiliului Local Sector 3) și o persoană de sex feminin, cunoscută cu apelativul 'Tanța', angajată în cadrul Primăriei Sectorului 3, din care reiese faptul că primarul Negoiță a dispus în repetate rânduri amenajarea/renovarea/asfaltarea unor suprafețe de teren care se aflau în proprietatea privată a altor persoane, deși cunoștea acest lucru (amenajarea unor parcări pe un teren viran, taxele de parcare fiind încasate de primărie; racordarea unui parc la curent electric deși acesta se afla pe în proprietatea Primăriei Capitalei), fiind avertizat în repetate rânduri despre acest aspect de către Corbuleanu.

De asemenea, mai reiese faptul că Negoiță a fost avertizat de către Corbuleanu și cu privire la construirea drumurilor peste conductele de gaz aparținând Transgaz fără a fi protejate în mod adecvat, existând pericolul unei explozii în zona cartierelor.

Tanța: Să vină ăștia să întrebe de dosare. Nici nu mă așteptam.

Corbuleanu: (n.n. neinteligibil)

Tanța: Poftim?

Corbuleanu: De ce dosare, mă?

Tanța: Din 2013. Știi că a asfalta... a pus... a asfaltat niște drumuri și a pus piatră pe luncile alea, dacă știi tu...

Corbuleanu: Păi dar a dus... nu de la ăștia, de la faptul că au pus pe Transgaz, au pus pe Transgaz...

Tanța: Lasă pe Brățării...

Corbuleanu: Dar care?

Tanța: Și aia. Toate... acum a cerut toate străzile... toate... tot.

Corbuleanu: Păi da, mă, că... încă o dată... când a pus pe alea de acolo pe Transgaz și altele le-a pus pe domeniul privat.

Tanța: Da.

Corbuleanu: Tu n-ai văzut că (n.n. neinteligibil) acolo jos niște străzi?

Tanța: Da

Corbuleanu: (n.n. neinteligibil) Bă, n-ai cum să... Știi că am mai... Eu am mai avut de câteva ori discuția când eram pe acolo pe la ADP și i-am zis (n.n. lui Negoiță Robert Sorin): 'Bă, șefule, sunt anumite lucruri pe care le poți face și anumite lucruri pe care nu le poți face.' Asta ca să asfaltezi pe domeniul privat să intri pe domeniul privat... Aaa, că-i... cum am dat noi cu un gazon pe nu știu ce, un teren care nu știai al cui e. Bă, dar când intri la om în curte și îi pui lui ăla pavele și borduri sau pui drum peste țeava Transgazului, s-ar putea o perioadă să nu zică nimeni nimic, dar uite că acum își aduc aminte și oamenii au dreptate. Bă, ăla care a zis... Ai văzut adresa Transgazului. A zis: Bă, nene, sunteți nebuni la cap, când vii cu mașini de mare tonaj... Vorba aia, că ai lucrat și tu atâția ani în spațiul verde, în investiție. Domne, când vii cu mașini d-alea de mari tonaj și treci peste magistralele alea de Transgaz fără să le protejezi în mod adecvat că aia trebuie să pui beton, mama dracu, ceva să le faci... Ai văzut și cablul de electricitate când treci cu el pe sub șosea, îl protejezi, îl bagi în țeavă, nu ai cum, deci pe lege nu ai cum să-l bagi în... când treci... și el e armat. Riști ca la un un moment dat țeava aia mare să-ți crape. Bă, se duce naibii, îți bubuie și alea-s țevi de înaltă presiune, îți bubuie între cartiere, adică... sunt lucruri care... știi cum e... steagul roșu, bă nu trece de ăsta. Că treci pe un drum privat, pe un câmp, că mai faci o d-aia, că mai pui un copac, că mai pui o pavea pe un teren viran... Bă, dar repet, o dată nu intri pe terenul privat unde scrie ăla, bă, e privat. Cum a obținut el, l-a obținut, mai puțin contează și doi la mână, unde ai țevi de gaze, țevi de curent, ești foarte atent cu ele că uite se întâmplă nenorocire ca la Rahova acolo și dai dracu de belea, dar a mers, a mers, acum... Știi cum e, după ce mănânci, ce urmează? Plata mesei, cineva plătește masa.

Tanța: Da, dar el nu știe nimic, el a avut aparat de specialitate.

Corbuleanu: Da, așa este. Păi ce? Asta-i viața.

Tanța: Și acolo la parc, parcul Brățării. Știi! Ãla e o.. e al capitalei. Eu i-am spus de când m-a pus să bag curent și n-am băgat curent, am băgat pe partea ailaltă și i-am zis că nu este... e domeniul public al capitalei și nu se poate. Mai mult, avem sesizare și pe parcările alea (n.n. neinteligibil) la Lotrioara, dacă știi tu la Lotrioara unde sunt alea cu galben făcute că...

Corbuleanu: Da, nu mai știu că au trecut ani de zile.

Tanța: Nu, la parc. E parcul și Lotrioara și acolo sunt niște...

Corbuleanu: Ahahaha!

Tanța: (n.n. neinteligibil) Unde e restaurantul ăla nu știu ce draci...

Corbuleanu: Da, da, da, da, da!

Tanța: Eiii, și alea sunt tot private. Teren privat și ăsta că l-a asfaltat că a luat banii că nu știu ce. Oricum e nasoală, nu știu cine de unde le scoate, dar le scoate pe toate care nici nu-ți mai aduci aminte de ele.

Corbuleanu: Da, asta-i viața.

Tanța: Știi... și vrei să-ți spun... când m-a chemat ăia, când m-a văzut cu mâna, săracii a zis: 'Duceți-vă, doamnă, acasă, lăsați că avem noi pe cin să-nhațăm'.

Corbuleanu: Nici n-a învățat nimic, îi dă inainte. Eu am avut de multe ori discuția asta și i-am spus: 'Domne, sunt lucruri care se pot face, sunt lucruri care stau în picioare așa le mai învârți (n.n. neinteligibil), sunt altele pe care nu le faci'. Nu intri pe zone private, nu faci d-aia... sau când faci ceva, trebuie să fii sigur că ai actele în spate. Și lucrări sunt... bă, stau în picioare că vezi te caută unul după câțiva ani și zice: 'Bă, ce dracu ai făcut acolo?' Uite asta a fost hotărârea, asta a fost (n.n. neinteligibil). Dacă vrea să te călărească, te călărește oricum, că România nu e o țară în care să zici că e ceva clar, dar una e să-i spui: 'Uite, bă, blocul făcut, uite spațiul verde, uite copacul, uite aia și uite hârtiile în spate: uite contractul, uite aia, uite aia'. Și alta e să te duci cu mâna în gură și să zici: 'A dat ordin primarul.' Păi, bine, mă, OK și dacă îți dă ordin primarul să te arunci în cap, te aruncai în cap? Ce dracu! Da!

Tanța: Dar nu știu ce se întâmplă că până acuma... de atuncea de când... A apărut acuma? Ori că a fost cu blocul ăla și a început Transgazul să facă valuri și astea, nu știu.

Corbuleanu: Ce am zis mai devreme, mă? Nimeni nu e șmecher forever.

Tanța: Nu, nu, nu. Ai văzut că pe ăia, pe ITS-ul l-a băgat sub Panait.

***

La data de 26.11.2025, Chelza Dana Florinela (șef Serviciul Ridicări Topografice și Avize din cadrul Primăriei Sectorului 3 - Direcția Întreținere și Reparații Drumuri) apelează o femeie, reprezentant al unei societăți comerciale interesate să efectueze lucrări de relocare și protejare a conductelor de gaz Transgaz din zona str. Brățării, Sector 3.

În discuția purtată, Chelza afirmă că cele 11 drumuri din Sectorul 3 care traversează conductele de gaz nu au avizele necesare din partea Transgaz și nu sunt protejate, urmând a se efectua lucrări de punere în siguranță. În urma acestei discuții reiese că sunt necesare lucrări de protejare a conductelor de gaz peste care au fost construite drumuri fără obținerea avizelor/autorizațiilor necesar, această situație generând un pericol pentru siguranța persoanelor care circulă și locuiesc în acea zonă.

***
La data de 05.12.2025, Chelza este apelată de un bărbat, care se recomandă Constantin Pătrașcă, reprezentant al societății comerciale Protelco. Convorbirea are loc în urma solicitării Primăriei Sectorului 3 de a răspunde unei oferte privind proiectarea și execuția lucrărilor în vederea protejării conductelor de gaz din zona str. Brățării.

Constantin Pătrașcă îi transmite că Primăria Sectorului 3 ar trebui să întocmească în prima fază un proiect care să fie aprobat de către Transgaz, iar ulterior să solicite oferte pentru execuția lucrării existând riscul ca proiectul să nu fie aprobat de către Transgaz. Bărbatul îi mai transmite că doar proiectarea ar dura minim 3 luni, urmând a se obține ulterior și autorizațiile necesare, iar ultima fază fiind de execuție propriu-zisă a lucrărilor. Chelza îi transmite interlocutorului său faptul că primarul Negoiță i-a transmis să prelungească cu încă 2 săptămâni termenul în care puteau depune oferte și să mărească termenul de execuție la 120 de zile.

Din această discuție reiese faptul că primarul Negoiță se implică în unele activități ale Primăriei, deși nu are cunoștințe de specialitate, grăbind execuția lucrărilor de protejare a conductelor de gaz, existând astfel riscul efectuării unor lucrări neconforme.

***
La data de 26.11.2025, Gheorghe Pătru (director adjunct al Direcției Întreținere și Reparații Drumuri) este apelat de Robert Negoiță, iar cel din urmă îi cere să aloce o echipă de muncitori care să repare gropile din asfalt, inclusiv pe cele din bulevardele sectorului. Pătru îl întreabă pe Negoiță dacă vor repara și gropile de pe bulevarde, această întrebare venind ca urmare a faptului că bulevardele din Sectorul 3 nu sunt în administrarea primăriei de sector, ci a Primăriei Capitalei.

Primarul îi confirmă că dorește să fie reparate și gropile aflate pe bulevarde, menționând și faptul că de obicei aceste gropi au fost reparate de către Primăria Sectorului 3.

Conform DNA, această discuție arată faptul că, deși fondurile Primăriei Sectorului 3 sunt alocate efectuării unor lucrări aflate în atribuția altei instituții, angajații Primăriei Sectorului 3 duc la îndeplinire aceste dispoziții verbale ale primarului. Această situație este similară cu cea în care s-a construit drumul dintre Șoseaua Industriilor și str. Anghel Ghețu în care primarului Negoiță a dat dispoziție reprezentanților Direcției Întreținere și Reparații Drumuri să realizeze acel drum, lucru care s-a și întâmplat, deși terenul pe care s-a construit este proprietate privată, aparținând unei societăți comerciale la conducerea căreia se află fratele primarului.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au anunțat vineri că s-a instituit măsura controlului judiciar pe cauțiune pentru 60 de zile în cazul primarului Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiță, acesta având la dispoziție 10 zile pentru a depune cei 800.000 de lei.

Totodată, Negoiță nu are voie să se deplaseze la sediul Primăriei Sectorului 3 și să exercite funcția de primar. AGERPRES/(AS-redactor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Afisari: 2254

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 31-10-2026 20:25

Radu Oprea: Până în acest moment, nu au fost raportate prăbușiri ale unor vehicule aeriene

Ministrul Apărării Naționale, Radu Oprea, informează, sâmbătă seară, că cea de-a doua dronă a fost observată ultima dată în zona dintre Vaslui și Bacău, iar până în acest moment nu au fost raportate prăbușiri ale unor vehicule aeriene. 'În această seară, două drone au pătruns neautorizat în spațiul aeria

Justitie si interne 31-10-2026 17:27

Dâmbovița: Dosar penal după ce un copil de un an a fost agresat de un altul în vârstă de 3 ani

Polițiștii au întocmit un dosar penal după ce un copil în vârstă de un an din comuna dâmbovițeană Mănești a fost transportat la spital fiind agresat de un alt copil, a informat IPJ Dâmbovița. Conform sursei citate, Secția 4 Poliție Rurală Dragomirești a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că un copil de 1 an a fost

Justitie si interne 30-10-2026 19:11

Curtea Constituțională organizează săptămâna viitoare Reuniunea Biroului Asociației Curților Constituționale Francofone

Curtea Constituțională a României organizează, vinerea viitoare, Reuniunea Biroului Asociației Curților Constituționale Francofone și Reuniunea de lucru cu tema 'Societatea informațională și democrația constituțională'. Potrivit unui comunicat al CCR transmis, vineri, AGERPRES, instanța constituțională exercită președinția ACCF p

Justitie si interne 30-10-2026 15:14

Bărbat reținut pentru proxenetism; el transporta două fete de 19 ani pentru a întreține relații sexuale cu clienții

Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de proxenetism, după ce ar fi înlesnit practicarea prostituției de către două tinere de 19 ani, pe care le-ar fi transportat, supravegheat și protejat în apropierea Capitalei. Potrivit Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (D

Justitie si interne 30-10-2026 15:08

Iași: Două persoane reținute pentru trafic de droguri de mare risc

Două persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, după ce polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a acestora. Din probat

Justitie si interne 30-10-2026 14:37

Bistrița-Năsăud: Un fost șef din Jandarmerie ar fi forțat dispozitivele de siguranță ale Penitenciarului Bistrița, potrivit SNPP

Un fost jandarm, care s-a aflat în conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, ar fi forțat dispozitivele de siguranță și ultraj ale Penitenciarului Bistrița, la data de 24 octombrie, incident care a dus la sesizarea organelor judiciare și a Administrație Naționale a Penitenciarelor. Sindicatul Național al Polițiștil

Justitie si interne 30-10-2026 14:06

Vrancea: Patru persoane reținute în urma unui conflict izbucnit într-o societate comercială din Corbița

Patru persoane cu vârste cuprinse între 16 și 44 de ani au fost reținute pentru 24 de ore, după ce ar fi fost implicate într-un conflict violent izbucnit în incinta unei societăți comerciale din comuna Corbița, în urma căruia a fost distrus și un bun aparținând uneia dintre persoanele implicate, a informat, vineri, Inspectoratul de

Justitie si interne 29-10-2026 17:47

Suspectul crimei din Vâlcea a avut discernământ, relevă expertiza psihiatrică (avocat)

Expertiza psihiatrică a stabilit că Vlad Băltățeanu, bărbatul arestat sub acuzația că și-a ucis iubita și i-a aruncat cadavrul într-o valiză pe râul Olt, avea discernământ la momentul comiterii crimei, anunță Adrian Cuculis, avocatul care reprezintă familia victimei. ''Vlad Băltățeanu a fost expertizat medico - legal

Justitie si interne 29-10-2026 16:53

Timiș: Bărbat reținut de polițiști pentru uzurpare de calități oficiale

Un bărbat de 35 de ani a fost reținut, joi, de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj, pentru 24 de ore, pentru uzurpare de calități oficiale. În fapt, pe 7 octombrie, un bărbat care conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Lugoj, în apropierea sensului giratoriu cu centura oco

Justitie si interne 29-10-2026 16:13

Hunedoara/ Două persoane, din aceeași familie și inițiatori ai unei fundații, cercetate pentru trafic de droguri de risc (GALERIE FOTO)

Două persoane cu vârstele de 56 și 58 de ani, membre ale aceleași familii și ale unei fundații orientate spre autocunoaștere, sunt cercetate de polițiștii Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate și de procurorii DIICOT Hunedoara pentru trafic de droguri de risc și mare risc, anchetatorii propunând ca suspecții să fie cercetați în st

Justitie si interne 29-10-2026 16:11

Constanța: Bărbat reținut după ce a distrus o autospecială de poliție într-o intervenție pentru încălcarea ordinului de protecție

Un bărbat a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție, violență în familie și pentru distrugerea autospecialei echipajului de poliție care a răspuns solicitării în acest caz, a informat joi Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate, urmare a cercetărilor într-un dosar penal car

Justitie si interne 29-10-2026 15:36

Galați: Exerciții militare și trageri cu muniție reală în Poligonul Smârdan, pe parcursul lunii noiembrie

Exerciții militare și trageri cu muniție reală sunt programate în Poligonul Smârdan, din județul Galați, pe parcursul lunii noiembrie, în intervalul orar 8:00-22:00, accesul populației, animalelor și vehiculelor în perimetrul poligonului fiind interzis în perioadele de desfășurare a activităților, informează, joi, Instituția Prefectului

Justitie si interne 29-10-2026 14:36

Alba: Vârstnică înșelată cu aproape 75.000 de lei prin metoda ''Investiții la Bursă''

O nouă faptă de înșelăciune prin metoda ''Investiții la Bursă'' a fost reclamată polițiștilor din Alba de către o femeie de 74 de ani, din orașul Cugir, care ar fi fost determinată de persoane necunoscute, sub pretextul că va obține astfel un profit rapid, să le transfere aproape 75.000 de lei, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean

Justitie si interne 29-10-2026 13:28

Ana Birchall anunță că va da în judecată CSM după ce a fost inclusă pe o 'listă neagră'

Fostul ministru al Justiției Ana Birchall a anunțat că va da în judecată Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și va solicita în instanță anularea hotărârii CSM prin care a fost inclusă pe o 'listă neagră'. 'Am decis astăzi să fac următorul pas firesc și necesar: acționez în judecată Secția pentru

Justitie si interne 29-10-2026 13:09

Sindicatul Grefei Judiciare Dicasterial acuză un 'blocaj fără precedent' la ONRC

Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial a anunțat, joi, că a depus o solicitare 'de ultim moment' către Guvern, acuzând un 'colaps' provocat de eșecuri tehnice, legi aplicate 'strâmb' și un deficit 'cronic' de personal la Oficiul Național al Registrului Comerțului. 'Nu mai vorbim desp