Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, are interdicția de a exercita funcția de edil (surse)
Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiță, a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune de 800.000 de lei de către procurorii anticorupție și a primit interdicția de a exercita funcția de edil, au precizat, joi seara, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Robert Negoiță a fost audiat joi timp de aproape șase ore la sediul central al Direcției Naționale Anticorupție.
Procurorii anticorupție au efectuat, joi, percheziții în 11 locații din București și județul Ilfov, printre care și la sediul Primăriei Sectorului 3, într-un dosar de abuz în serviciu legat de lucrări de construire și asfaltare a mai multor străzi, ce ar fi fost realizate fără documente legale.
'Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2017 - 2025, a unor infracțiuni asimilate celor de corupție. Faptele investigate ar fi fost comise de funcționari publici, cu sprijinul unor complici, și vizează lucrări de construire și asfaltare a mai multor străzi din Sectorul 3 al municipiului București, ce ar fi fost realizate fără documente legale. În cursul zilei de 5 februarie 2026, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 11 locații situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, dintre care două sunt sediile unor instituții publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale', a anunțat DNA, într-un comunicat de presă.
Au avut loc descinderi la Primăria Sectorului 3, dar și la locuința primarului Robert Negoiță.
În dosar se investighează modalitatea prin care Primăria Sectorului 3 a construit din bani publici un drum pe proprietatea privată a fratelui primarului Robert Negoiță, care dezvolta un proiect imobiliar în acea zonă.
Ancheta în acest caz a demarat după o investigație jurnalistică realizată anul trecut de publicația Recorder.
Conform jurnaliștilor, Robert Negoiță ar fi folosit resursele Primăriei pentru a construi o șosea pe terenul privat deținut de fratele său, Ionuț Negoiță, 'așternându-i' un covor de asfalt chiar în locul unde acesta urma să ridice mai multe blocuri și un centru comercial.
Este vorba de un drum de aproximativ un kilometru, construit în spatele Halei Laminor, care permite accesul în zona unde companiile lui Ionuț Negoiță vor construi complexul imobiliar HILS Republica, nu departe de stația de metrou cu același nume.
După percheziții, Robert Negoiță organizat o conferință de presă la sediul Primăriei, context în care a susținut că nu i-a construit nimic din bani publici fratelui său, însă a admis că, în cazul unui drum realizat pe o proprietate privată, varianta legală era să facă mai întâi documentația de urbanism, expropriere și apoi să construiască.
El a acuzat Primăria Generală pentru că nu a putut să urmeze toate etapele legale în vederea exproprierii terenului pe care s-a construit drumul.
'Am construit mai multe drumuri pe proprietăți private', a afirmat edilul. Întrebat dacă acest lucru este legal, el a răspuns: 'Vom vedea, dar, repet, am avut multe astfel de situații, pentru că avem nevoie de drumuri. Relația cu Primăria Generală nu a funcționat până acum. Nu am reușit să facem exproprieri. Avem solicitări din partea cetățenilor, pentru că este pur și simplu foarte mult trafic pe străduțe aglomerate, unde avem accidente frecvent și acolo unde am reușit să găsim soluții am făcut drumuri. (...) Varianta legală este să facem documentația de urbanism, să facem exproprieri și după aceea să construim. Din cauza faptului că noi avem toată documentația de urbanism blocată de aproximativ patru ani la Primăria Generală, noi nu putem să ne facem treaba în mod legal și corect, cu exproprieri și cu documentație de urbanism. (...) Nu am făcut un favor celor cărora le-am ocupat terenul cu drum public, ci le-am făcut un deserviciu, pentru că am construit, într-adevăr, drum public pe o proprietate privată fără să plătim niciun fel de despăgubiri. Nu i-am construit niciodată nimic cu bani publici fratelui meu', a susținut Negoiță. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Karina Olteanu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citeşte şi:
* Primarul Robert Negoiță, audiat la DNA în legătură cu drumul construit pentru fratele său
* UPDATE Percheziții DNA la Primăria Sectorului 3 și la locuința lui Robert Negoiță (surse)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tribunalul București respinge cererea de intrare în insolvență a companiei aeriere AnimaWings
Tribunalul București a respins miercuri cererea depusă de compania aeriană AnimaWings privind intrarea în insolvență. ''În baza art.67 alin.2 din Legea 85/2014 respinge cererea debitoarei Anima Wings Aviation SA de deschidere a procedurii insolvenței. Disjunge cererile creditorilor Uplift Airport Services SRL, Gligor Ioana
Gorj: Doi bărbați, reținuți pentru trafic de droguri ''cristal'' și ecstasy (VIDEO/FOTO)
Doi bărbați au fost reținuți pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, în acest caz fiind efectuate și percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate comprimate ecstasy și alte substanțe, dar și sume de bani, au informat, miercuri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. Potr
Percheziții la o firmă din Constanța care prestează servicii de asistență portuară pentru nave militare NATO
Procurorii DNA efectuează miercuri percheziții la o firmă din Constanța care prestează servicii de asistență portuară pentru nave militare ale statelor membre NATO, concomitent cu descinderi în Norvegia și Germania, în cadrul unei acțiuni coordonate la nivel internațional. Conform unui comunicat al DNA, procurorii anticorupție efec
Iași/ Bărbați imobilizați de jandarmi pentru că au încercat să depășească rândul spre racla Sf.Parascheva; unul a fost încătușat
Doi bărbați care au depășit gardurile de delimitare așezate la intrarea în Catedrala Mitropolitană din Iași au fost imobilizați, iar unul dintre ei a fost încătușat, după ce au refuzat să respecte indicațiile forțelor de ordine care asigură siguranța publică la pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva. Potrivit reprezentanților
Timiș: Profesor de sport, atacat de părinții unui elev atenționat asupra disciplinei în timpul orelor
Un profesor de sport de la Școala Gimnazială nr. 15 din Timișoara a fost atacat, miercuri, de părinții unui elev de clasa a V-a căruia dascălul i-ar fi atras atenția asupra comportamentului din timpul orelor. Polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au fost sesizați, prin SNUAU 112 despre un conflict izbucnit la Școala Gimnazială nr. 15 din munic
DNA: Șeful Serviciului Regim Permise Ilfov - reținut pentru constituirea de grup infracțional și luare de mită
Mihai Niță, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost reținut de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat de constituirea unui grup infracțional și luare de mită. Potrivit unui comunicat al DNA transmis, miercuri, AGERPRES, procurorii din cadrul
Timiș: Cinci persoane cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, reținute
Cinci persoane cercetate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Timișoara pentru trafic de droguri de mare risc au fost reținute și vor fi prezentate miercuri judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Descinderi la o grupare care importa mașini de lux cu acte false; acuzații de furt și tâlhărie pe teritoriul SUA
Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Constanța, împreună cu polițiști de la Combaterea Crimei Organizate Porturi Maritime, au efectuat miercuri 42 de percheziții în județele Argeș, Vâlcea, Dolj și în Capitală, pentru prinderea membrilor unei grupări acuzați de furt și tâlhărie pe teritoriul Statelor Unite și care au adus autoturisme
Teleorman: Actorul Toma Cuzin, 'Firicel' din Las Fierbinți - plasat sub control judiciar
Actorul Toma Cuzin, 'Firicel' din Las Fierbinți, a fost plasat sub control judiciar în urma accidentului rutier din Teleorman, când a fost prins conducând, deși avea permisul suspendat, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede transmis miercuri AGERPRES. În co
Prahova: 27 de percheziții într-un dosar de fals și înșelăciune; prejudiciul - aproape 2 milioane de lei
Anchetatorii prahoveni au efectuat, miercuri dimineață, 27 de percheziții într-un dosar de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și înșelăciune, cu un prejudiciu de aproape 2 milioane de lei. La descinderi au participat polițiștii din cadrul Secției nr. 3
UPDATE Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu; DIICOT va face contestaţie
Tribunalul București a admis marți cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă, iar surse judiciare au declarat că DIICOT va face contestație. 'Prin încheierea din data de 13.10.2026, pronunțată în
DNA: Percheziții într-un dosar în care sunt vizați polițiști de la Serviciul de permise Ilfov (oficial)
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, marți, percheziții într-un dosar în care sunt vizați polițiști din cadrul Serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor Ilfov și angajați ai școlilor de șoferi. Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, în baza autorizațiilor emise d
Teleorman: Actorul Toma Cuzin, 'Firicel' din Las Fierbinți - reținut în urma unui accident (surse)
Actorul Toma Cuzin, 'Firicel' din Las Fierbinți, a fost reținut în urma unui accident petrecut în Teleorman, iar după testarea cu aparatul DrugTest a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării de mostre biologice, conform legii. El avea dreptul de a conduce suspendat. 'Polițiștii din cadrul Secție
Percheziții DNA la Serviciul Permise și Înmatriculări Ilfov (surse)
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, marți, percheziții la sediul Serviciului Permise și Înmatriculări Ilfov, într-un dosar de luare de mită în legătură cu promovarea examenului practic pentru obținerea permisului auto, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor citate, în dosar sunt vizate fapte
Mehedinți: Nouă percheziții în județul Olt, într-un dosar de furt calificat; sunt vizați cinci suspecți
Nouă percheziții domiciliare au loc, marți dimineață, în județul Olt, într-un dosar de furt calificat, în care sunt vizați cinci suspecți care ar fi furat peste 40 de televizoare din remorca unui TIR, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți. Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Mehedinți, din










