Parchetul de pe lângă Tribunalul București: Transportatorii ce au produs un prejudiciu de 1,6 milioane euro, puși sub acuzare
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a pus sub acuzare 32 de reprezentanți sau angajați ai unor firme în legătură cu o fraudă de 1,6 milioane euro produsă prin efectuarea de transporturi agabaritice pentru care ar fi declarat date tehnice neconforme cu caracteristicile reale ale vehiculelor.
În acest caz au fost efectuate miercuri 14 percheziții domiciliare în București și județele Ilfov, Prahova, Constanța și Gorj, la sediile unor societăți comerciale, în cadrul unui dosar penal care vizează domeniul transporturilor speciale pe drumurile publice.
Ulterior, procurorii au pus sub acuzare 32 de inculpați, persoane fizice, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, înșelăciune, fals în declarații și participație improprie la fals intelectual.
'În esență, în sarcina inculpaților s-a reținut că, în perioada 2020 - 2023, în calitate de reprezentanți/angajați ai unor societăți comerciale, au efectuat peste 1.300 de transporturi agabaritice, iar pentru a achita tarife de drum mai mici, au declarat, cu ocazia solicitării eliberării autorizațiilor speciale date tehnice neconforme cu caracteristicile reale ale vehiculelor, determinându-i astfel pe funcționarii publici din cadrul CNAIR SA să emită documentele de transport cu conținut nereal și să încaseze sume mai mici decât cele datorate, cauzând astfel un prejudiciu total în valoare de
1.616.109 euro. Prejudiciul a fost recuperat în integralitate, din care suma de 1.100.000 euro a fost achitată de inculpați după aducerea la cunoștință a acuzațiilor penale în cursul zilelor de 04.02.2026 - 05.02.2026', a transmis joi Parchetul. AGERPRES/(AS-redactor: Eusebi Manolache, editor: Antonia Niță, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Călin Georgescu: Misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final (stenograme)
Călin Georgescu a fost interceptat de anchetatori în timp ce îi mărturisește complicelui său din dosarul de înșelăciune, Ionel Rusen, că 'misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final', discuția având loc în luna mai 2025. În referatul procurorilor DIICOT apare la
Călin Georgescu, adus la tribunal; zeci de susținători au venit la instanță
Călin Georgescu a fost adus marți la Tribunalul București, unde se va judeca cererea procurorilor DIICOT de arestare preventivă pentru 30 de zile a fostului candidat la alegerile prezidențiale, inculpat pentru că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. De asemenea, procurorii cer arestarea preventivă a unui compli
Poliția Capitalei: 29 de percheziții într-un dosar deschis în urma incidentelor de la protestul din Piața Victoriei
Polițiștii și procurorii efectuează, marți, 29 de percheziții într-un dosar penal privind incidentele violente de la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei din Capitală. Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei transmis AGERPRES, marți, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - S
Caraș-Severin: Percheziții într-un dosar referitor la pescuitul ilegal, inclusiv prin curentare; sume de bani, confiscate
O cantitate de 374 de kilograme de pește, 5.500 de euro și 22.000 de lei, precum și un aparat care ar fi fost folosit pentru pescuit prin curentare, au fost ridicate, luni, de polițiștii din Moldova Nouă în urma a șase percheziții efectuate la persoane bănuite că ar fi încălcat legislația în domeniul pescuitului, a informat Inspectoratul de Poliție Județean
CA Alba Iulia a dispus internarea medicală provizorie a procurorului Radu George Bucurică și a revocat măsura arestării
Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a dispus, luni, internarea medicală provizorie a procurorului Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, 'până la însănătoșire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii', și a revocat măsura arestării preventive a acestuia.
VIDEO Călin Georgescu, scos în cătușe din sediul DIICOT
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri. Înconjurat de mascați și jurnaliști pe treptele din fața sediului DIICOT, George
Omul de afaceri Ionel Rusen, reținut în dosarul lui Georgescu (surse)
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Ionel Rusen este complice cu Georgescu în schema de înșelăciune, în care parte vătămată este omul de afaceri Răzvan Leu. AGERPRE
UPDATE Călin Georgescu, reținut de procurori (surse)
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut luni de procurorii DIICOT, pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. Conform surselor citate, Georgescu nu a dorit să dea declarații în fața anchetatorilor.
ICCJ: Experții judiciari pot contesta hotărârile instanțelor prin care li s-a refuzat majorarea onorariului
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că experții judiciari pot ataca în instanță deciziile instanțelor care refuză să le majoreze onorariile. Completul pentru soluționarea unor chestiuni de drept a stabilit că expertul judiciar are calitatea procesuală activă de a declara cale de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care i
Călin Georgescu - adus la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune. Georgescu a fost ridicat din trafic luni dimineața și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde anchetatorii au efectuat percheziții. Procurorii au stat mai bine de șase ore la locuința
O legitimație 'diplomatică' suspectă, găsită în casa lui Georgescu (surse)
O legitimație 'diplomatică' pe numele lui Călin Georgescu, aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta, a fost găsită de anchetatori în vila acestuia din Mogoșoaia, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. 'Legitimația' este intitulată 'DIPLOMATIC ID' - Order of Malta, Sovereign Order Hospitalliers of Saint
Aparat de bruiaj, găsit în mașina lui Georgescu (surse)
Anchetatorii au găsit un aparat de bruiaj în mașina lui Călin Georgescu, care îi permitea fostului candidat la Președinție să nu fie înregistrat în timp ce poartă diverse conversații, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Conform surselor, este vorba de un aparat de bruiaj (rabbler), folosit pentru a bloca ascult
Percheziții DNA în vămile Siret și Racovăț, dar și la Sectorul Poliției de Frontieră Dorohoi (oficial)
Procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au efectuat, luni, 54 de percheziții în județele Botoșani, Suceava, Neamț și Iași, într-un dosar de corupție, potrivit unui comunicat de presă transmis de DNA. Sursa citată arată că cercetările au loc într-o cauză penală ce vizează
Zeci de susținători ai lui Călin Georgescu - la DIICOT; măsuri de siguranță dispuse de Jandarmerie
Zeci de susținători ai fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu s-au strâns, luni, în fața sediului central al DIICOT din Capitală, iar pentru gestionarea situației Jandarmeria Capitalei a dispus măsuri de ordine și siguranță publică. Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei transmis AGERPRES, pentru si
Procurorii DIICOT au solicitat informații din patru țări în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu (surse)
Procurorii DIICOT au solicitat informații din Letonia, Italia, Marea Britanie și Elveția în dosarul în care este vizat pentru înșelăciune fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Călin Georgescu a fost ridicat din trafic luni, în timp de se îndrepta






