VIDEO DGPMB: Trei tineri, reținuți după ce au deposedat un livrator nigerian de cutia cu mâncare
Trei tineri, cu vârste de 16, 19 și 20 de ani, au fost reținuți de polițiști pentru că au deposedat, prin amenințare cu cuțitul, un livrator de mâncare nigerian care venise cu o comandă la adresa unuia dintre ei.
''La data de 3 februarie, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 21 Poliție au prins în flagrant delict și au reținut trei tineri, cu vârste de 16, 19, respectiv 20 de ani, cercetați într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată'', informează DGPMB.
Marți, în jurul orei 02:45, Secția 21 Poliție a fost sesizată de un bărbat, cetățean străin, livrator în cadrul unei platforme de livrări, cu privire la faptul că trei persoane, având fețele acoperite, l-au amenințat cu acte de violență prin folosirea unor cuțite și l-au deposedat de o comandă de mâncare, la o adresă din Sectorul 6.
Potrivit unor surse din Poliție, cei trei tineri au petrecut la un apartament din Sectorul 6, cu ocazia zilei de naștere a celui de 20 de ani. Ei au plasat o comandă de mâncare și când a venit livratorul, de origine nigeriană, aceștia, purtând măști și având asupra lor cuțite, l-au amenințat și i-au luat comanda, după care au fugit.
Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 200 de lei.
Echipajul de poliție care s-a deplasat la fața locului a demarat de urgență activitățile specifice iar în urma investigațiilor desfășurate, au fost depistați în proximitate, la scurt timp, trei tineri, cu vârste de 16, 19 și 20 de ani, bănuiți de săvârșirea faptei.
La fața locului au fost găsite și obiectele cu care cei trei l-au amenințat pe livrator, acestea fiind ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor.
Persoanele bănuite de comiterea infracțiunii au fost conduse la sediul subunității, pentru audieri.
Față de cei trei tineri a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propuneri legale.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 21, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Antonia Niță, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
IGSU: Pompierii români continuă să sprijine colegii din Franța și Grecia
Pompierii români aflați în misiuni de pre-poziționare în Republica Franceză și Republica Elenă au continuat joi activitățile desfășurate în sprijinul autorităților locale, executând misiuni specifice de monitorizare, patrulare și intervenție, în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Potrivit unui comun
Percheziții la persoane bănuite că au furat cabluri electrice de la parcuri fotovoltaice din Dâmbovița, Ilfov și Giurgiu
Polițiștii au efectuat, vineri dimineață, nouă percheziții domiciliare la persoane suspecte că au furat cabluri electrice de la parcuri fotovoltaice din Dâmbovița, Ilfov și Giurgiu, anunță Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița. 'Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror
Curtea Constituțională a României va discuta pe 12 august sesizarea privind Legea ANI
Curtea Constituțională a României urmează să discute pe 12 august sesizarea pe legea privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, au precizat, joi, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, propunerea legislativă privind modificarea și com
ICCJ amână pe 20 august pronunțarea în procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților
Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat joi, pentru data de 20 august, pronunțarea unei soluții definitive în dosarul pe care l-a câștigat în primă instanță cu Guvernul și Ministerul Finanțelor pentru neplata unor drepturi salariale restante către magistrați, apărute ca urmare a unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri
Covasna: Cultură de canabis descoperită într-o pădure din Dalnic; un bărbat, arestat preventiv
Peste 130 de plante de canabis, cu o greutate de aproximativ 17 kilograme, au fost descoperite și ridicate de către polițiștii din Covasna și procurorii DIICOT în urma unei percheziții efectuate într-o zonă forestieră din comuna Dalnic, informează Inspectoratul Județean de Poliție. Potrivit sursei citate, un bărbat în vârstă de
PICCJ: Trei persoane trimise în judecată după ce ar fi adus în România arme letale cumpărate din Turcia
Trei persoane au fost trimise în judecată de Parchetul General într-un dosar în care sunt acuzate că ar fi introdus ilegal în România arme letale cumpărate din Turcia. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire
Polițiștii au prins în flagrant doi străini care au înșelat o bătrână; instanța a decis arestarea preventivă
Doi cetățeni străini au fost arestați preventiv pentru 30 de zile după ce au fost prinși în flagrant când primeau bani de la o femeie de 75 de ani, sub pretextul că unul ar fi polițist și celălalt reprezentant al unei instituții bancare. 'La data de 4 august, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 22 Poliție,
ANP: Deficitul de personal și gradul de ocupare a locurilor de deținere - provocări la nivelul întregului sistem penitenciar
Deficitul de personal și gradul de ocupare a locurilor de detenție reprezintă provocări importante pentru sistemul penitenciar, iar gestionarea resurselor umane și a persoanelor custodiate se face în mod constant, ținând cont de nevoile operaționale și particularitățile fiecărei unități, a transmis Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), după pro
Avramescu, după audierea la DIICOT: Povestea e produsul unei minți care și-a pierdut busola morală
Fostul consilier prezidențial Cătălin Avramescu a transmis, miercuri, după ce a fost audiat la DIICOT într-un dosar de pornografie infantilă, că nu are nimic de ascuns și de negat, toată 'povestea' fiind 'produsul unei minți care și-a pierdut busola morală'.
Galați: Femeie îngropată în curtea casei fără declararea decesului; urmașii i-ar fi încasat pensia
Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor a deschis un dosar penal pentru profanare de cadavre sau morminte, fals material în înscrisuri oficiale și înșelăciune, după ce o femeie din orașul Târgu Bujor ar fi fost îngropată în spatele casei în urmă cu aproximativ un an de zile, fără ca decesul să fie declarat a
Prahova: Un ghid montan este cercetat după un accident cu un mort și trei răniți în masivul Caraiman
Un ghid montan este cercetat penal și a fost pus sub control judiciar în cazul unui accident montan care a avut loc în 11 iulie, în masivul Caraiman, în care o persoană și-a pierdut viața și alte trei au fost rănite. Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a informat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că ce
PICCJ: Cinci persoane trimise în judecată într-un dosar privind infracțiuni silvice
Cinci persoane au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție într-un dosar privind infracțiuni silvice. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secț
DIICOT: Percheziții în municipiul Slatina într-un dosar de trafic de persoane, cămătărie și șantaj
Procurorii efectuează, miercuri, percheziții în municipiul Slatina într-un dosar în care sunt investigate infracțiuni de trafic de persoane, proxenetism, camătă și șantaj. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, miercuri, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structu
DNA: Polițist din Târgu-Mureș - trimis în judecată după ce ar fi provocat accidente rutiere pentru obținerea de despăgubiri
Un polițist de la Inspectoratul Județean Mureș a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat că, alături de alte persoane, ar fi provocat accidente rutiere, în scopul obținerii unor despăgubiri necuvenite de la societățile de asigurare RCA. Potrivit uni comunicat al DNA transmis,
Cluj: Tineri reținuți pentru furtul unor tablete din incinta unei școli gimnaziale
Doi tineri, de 16 și 18 ani, au fost reținuți după ce, în urmă cu o lună, având fețele acoperite, ar fi pătruns în incinta unei școli gimnaziale din Luna, după ce ar fi scos din funcțiune sistemul de supraveghere video, și ulterior, din laboratorul de informatică, ar fi sustras 14 tablete, a informat, miercuri, IPJ Cluj. '









