Marinescu: Grup de lucru pentru analizarea oportunității reducerii vârstei de la care un minor poate răspunde penal
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat luni că, în urma crimei comise în localitatea Cenei de un minor în vârstă de 13 ani, a fost constituit un grup de lucru care să prezinte propuneri concrete asupra oportunității reducerii vârstei de răspundere penală.
'Este o crimă șocantă, este o crimă care a oripilat opinia publică și, pe bună dreptate, este una dintre acele situații care ne obligă să analizăm cu foarte multă rigoare și cu promptitudine, inclusiv aptitudinea actualei legislații de a răspunde necesității de combatere fermă a unor astfel de situații. Există o discuție care se poartă în mediul de concepție juridică de mai mult timp cu privire la oportunitatea de a se reduce vârsta la care minorii să răspundă penal, este o chestiune care a fost analizată atât la nivel național, cât și la nivel european, iar, la nivelul Ministerului Justiției, în urma acestei situații și în urma altora care s-au mai petrecut în trecut, am decis acum să constituim un grup de lucru pluridisciplinar, un grup de lucru care, în mod eficient și cât mai prompt, să vină cu propuneri concrete, inclusiv asupra oportunității reducerii vârstei de răspundere penală. (...) Am decis ca acest grup de lucru să lucreze săptămânal', a declarat Radu Marinescu, la Digi24.
El a adăugat că există mai multe ipoteze de lucru privind reducerea vârstei de la care un minor poate răspunde penal.
'În momentul de față se analizează mai multe ipoteze: de scădere sub 14 ani a vârstei ca răspundere obiectivă, de răspundere exclusiv în temeiul unei stabilirii pe baza științifice a discernământului sau de stabilire a unei vârste, dar cu posibilitatea ca și sub această vârstă să se poată stabili răspunderea atunci când expertiza discernământului o confirmă. Deci, avem mai multe ipoteze de lucru, intenționăm să angrenăm în acest demers atât reprezentanții parchetelor, cât și cei ai Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentanți ai asociațiilor medicilor și (...) ai ANP. Intenționăm să solicităm puncte de vedere ale ONG-urilor, ale UNBR-ului', a afirmat Marinescu.
Doi tineri au fost arestați preventiv vineri, după ce, alături de un minor în vârstă de 13 ani, ar fi ucis, incendiat și îngropat un băiat de 15 ani. Aceștia sunt acuzați de procurori de omor calificat, respectiv profanare de cadavre.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, în data de 19 ianuarie, în jurul orei 21:30, primul suspect minor, împreună cu un alt minor în vârstă de 13 ani (care nu răspunde penal), având bine pus la punct un plan prestabilit pe care l-au făcut în urmă cu o lună de zile și așteptând momentul oportun, ar fi ucis o persoană minoră de sex masculin prin lovirea acesteia în mod repetat cu o toporișcă și cu un cuțit, în timp ce se aflau la un imobil de pe raza localității Cenei, județul Timiș.
'Ulterior uciderii victimei, la locul săvârșirii faptei s-a deplasat și cel de-al doilea suspect. Toți cei trei minori au acționat conjugat și au profanat cadavrul victimei prin faptul că l-au incendiat și apoi l-au îngropat în spatele grădinii. Cel de-al doilea suspect i-a ajutat în mod activ pe primii doi să scape de cadavru, precum și să șteargă urmele infracțiunii', arată sursa citată. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gorj: Bărbat de 40 de ani, reținut după ce și-a violat în repetetate rânduri fiica minora
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Târgu Jiu, a fost reținut, marți, de polițiști, acesta fiind acuzat că și-a violat, în repetate rânduri, fiica minoră, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Gorj, din cercetările efectuate a reieșit c
Patru medici de la Spitalul Pantelimon, trimiși în judecată pentru că au provocat decesul unor pacienți
Patru medici de la Spitalul Clinic de Urgență 'Sf. Pantelimon' au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni de omor calificat, tentativă de omor calificat, încercarea de a determina săvârșirea unei infracțiuni, fiind acuzați că au provocat decesul a patru pacienți internați la Terapie Intensivă, prin reducerea dozei de noradr
Brașov: Dosarul Companiei Apa, retrimis la DNA de Tribunal
Tribunalul Brașov a dispus, în cameră preliminară, restituirea la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov a 'dosarului Compania Apa', privind acuzații legate de angajările din societate, conform soluției postate pe portalul instanțelor. Această soluție poate fi contestată în termen de trei zile de la comunicare.
Suceava: Patru persoane au fost amendate de polițiști după ce au cărat frunze cu drapelul României
Patru persoane din județul Suceava au fost amendate de polițiști, după ce au folosit drapelul României la cărat frunze, au anunțat, luni, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava. Potrivit acestora, sancțiunile au fost dispuse după ce în cursul săptămânii trecute au apărut, pe rețelele sociale, imagini
Șefa PNL Moreni - pusă sub acuzare de procurori pentru evaziune fiscală (surse)
Președinta PNL Moreni (Dâmbovița), Ioana Raluca Dumitrică, a fost pusă sub control judiciar de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 într-un dosar în care este acuzată de evaziune fiscală, au declarat, luni, pentru AGERPRES, surse judiciare. Conform surselor citate, două firme - Energy City Club SR
Tribunalul București dispune a doua oară plasarea lui Georgescu în arest la domiciliu, dar decizia nu e definitivă
Tribunalul București a admis luni o nouă cerere depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu. ''Prin încheierea din data de 09.11.2026, pronunțată în dosarul nr. 46441/3/2026 al Tribunalului București, s-a admis cererea formulată de inculpatul G
Bacău: Doi lideri de sindicat, cercetați penal după ce ar fi delapidat 600.000 de lei
Doi lideri ai unei organizații sindicale sunt cercetați penal de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, după ce ar fi delapidat suma de 600.000 de lei, informează un comunicat de presă al instituției transmis, luni, AGERPRES. Anchetatorii au efectuat trei percheziții domiciliare, în cadrul acestui dosar penal. '&Ici
Anchetă a procurorilor într-un dosar de furt de energie destinată încărcării autovehiculelor electrice
Procurori de la Parchetul General și ofițeri de poliție de la Serviciul de Combatere a Infracțiunilor Informatice efectuează luni dimineața 30 de percheziții într-un dosar penal în care sunt cercetate 47 de persoane în legătură cu furtul de energie destinată încărcării autovehiculelor electrice. Conform unui comunicat al Parchetului Gen
Procesul în care Călin Georgescu cere să iasă din arest se reia luni
Tribunalul București reia, luni, judecarea cererii depuse de Călin Georgescu prin care solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu sau control judiciar. Motivul amânării de săptămâna trecută a fost că dezbaterile nu pot avea loc în lipsa motivării deciziei prin care judecătorii de la
Prahova: Tânăr reținut după ce ar fi încercat să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție Câmpina
Un tânăr de 31 de ani a fost reținut de polițiști după ce a încercat să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție 'Vasile Lascăr' Câmpina, au transmis, duminică, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova. Potrivit acestora, sâmbătă, candidatul a intrat în sala de e
Giurgiu: Adolescent reținut de polițiști, după ce ar fi bătut crunt un alt tânăr
Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost reținut, duminică, de polițiștii din Giurgiu, după ce vineri seară ar fi bătut crunt un alt adolescent, de aceeași vârstă cu el, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu. Potrivit oficialilor IPJ, adolescentul reținut este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii
Aproape 5.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute, 148.000 de țigarete fără timbru - depistate de polițiștii de frontieră la Giurgiu
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu au descoperit, în urma unor controale desfășurate pe DN 5, 4.890 de articole susceptibile a fi contrafăcute, peste 148.000 de țigarete fără timbru fiscal și 350 de grame de bijuterii din metal care pare a fi aur și argint, valoarea totală estimată a bunurilor d
Operațiunea 'Jupiter 6' a ajuns la un număr record de 1.652 de percheziții; alte 55 de descinderi au loc duminică
Operațiunea 'Jupiter 6' continuă cu 11 acțiuni operative și 55 de percheziții domiciliare desfășurate la nivel național, duminică, anchetele vizând infracțiuni de corupție, înșelăciune, camătă, spălare de bani, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, dar și infracțiuni silvice și furt calificat. 'În cursul
UPDATE Olt: Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din Caracal, a fost arestat preventiv
Bărbatul, cadru militar, bănuit că a înjunghiat o femeie pe o stradă din municipiul Caracal, a fost arestat preventiv, sâmbătă, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt. O femeie în vârstă de 34 de ani a fost atacată cu un cuțit vineri seara, pe o stradă din Caracal, de un bărbat în
Dolj: Polițistul de 25 de ani găsit împușcat în autoturismul personal a murit la spital
Agentul în vârstă de 25 de ani din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dolj, care a fost găsit împușcat în autoturismul personal, la începutul lunii noiembrie, a decedat sâmbătă la spital, unde era internat în stare gravă. Potrivit unei informări transmise de IPJ Dolj, decesul tânăru








