Laurențiu Beșu: Informațiile privind admiterea mea în magistratură au drept scop afectarea imaginii și discreditarea mea
Procurorul Laurențiu Beșu spune că dezvăluirile pe care le-a făcut în documentarul Recorder au avut ca scop remedierea problemelor din Justiție și recâștigarea încrederii populației de către sistemul judiciar, fără a urmări o agendă ascunsă sau un câștig personal.
Reacția acestuia vine după ce în spațiul public au apărut informații legate de modalitatea în care a fost admis în magistratură, acesta fiind anterior ofițer de poliție judiciară.
El susține că persoanele și instituțiile relevante și cu putere de decizie în sistemul judiciar s-au limitat la atacuri la adresa magistraților care au pus în dezbatere publică o serie de deficiențe din Justiție, dar nu au avut în vedere discutarea acestora și identificarea unor soluții de remediere, inclusiv prin modificarea legislației relevante în domeniu.
''Având în vedere informațiile lansate în spațiul public de o anumită parte a presei cu privire la modalitatea în care am fost admis în magistratură și care în mod vădit au drept scop afectarea imaginii și discreditarea mea, mă simt nevoit să fac câteva precizări pentru respectarea adevărului'', a transmis magistratul pe Facebook.
El precizează, într-o postare pe Facebook:
* ''m-am înscris la examenul de admitere în magistratură organizat de Consiliul Superior al Magistraturii în cursul anului 2010 și am depus toată documentația indicată în regulamentul de organizare, inclusiv adeverințe eliberate de Inspectoratul General al Poliției Române - Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu și Direcția Generală de Informații și Protecție Internă ce atestau vechimea mea ca ofițer de poliție judiciară; îndeplinirea condițiilor pentru participarea la concurs a fost verificată de către membrii comisiei de organizare care au constatat îndeplinite condițiile;
* promovarea concursului a fost validată de Consiliul Superior al Magistraturii;
* toate declarațiile pe propria răspundere date înainte de a dobândi calitatea de magistrat, dar și după dobândirea acestei calități corespund adevărului;
* parcursul meu profesional reflectă aspirațiile mele de aplicare a legii în spiritul și litera ei, indiferent de condițiile în care mi-am desfășurat activitatea;
* afirmația președintei Curții de Apel București în sensul că am fost deranjat de faptul că mi s-a solicitat să-mi argumentez opiniile juridice este total neadevărată, în realitate eu reproșându-i că la întâlnirile de practică neunitară nu ni se permite să ne expunem punctele de vedere până la capăt, suntem întrerupți, nu ni se permite să argumentăm opiniile ce nu erau agreate de conducerea instanței''.
''În final, constat cu regret că reacția persoanelor și instituțiilor relevante și cu putere de decizie în sistemul judiciar s-a limitat la atacuri la adresa magistraților care au pus în dezbatere publică o serie de deficiențe ale sistemului, dar nu au avut în vedere dezbaterea deficiențelor sistemului judiciar și identificarea unor soluții de remediere a neajunsurilor, inclusiv prin modificarea legislației relevante în domeniu. Îi asigur pe toți cei care au urmărit documentarul realizat de jurnaliștii de la Recorder că cele afirmate de mine sunt reale, au avut ca scop remedierea problemelor din justiție și recâștigarea încrederii populației de către sistemul judiciar, fără a urmări o agendă ascunsă sau un câștig personal'', a arătat Beșu.
În presa centrală au apărut informații potrivit cărora, la momentul intrării în magistratură, Beșu nu ar fi îndeplinit condiția de vechime cerută de lege pentru categoria de candidați proveniți din poliția judiciară.
Pe 16 decembrie 2025, Laurențiu Ionel Beșu, care era judecător, a promovat interviul susținut la Consiliul Superior al Magistraturii pentru a activa ca procuror. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO DIICOT și SRI: Incendiul de la Carfil Brașov, provocat de o rețea de sabotaj coordonată din Rusia
DIICOT și SRI au anunțat luni că au documentat activitatea infracțională a trei cetățeni străini (doi bieloruși și un ucrainean) rezidenți în state UE, membri ai unei rețele de sabotaj coordonate din Federația Rusă, implicați în explozia din incinta platformei industriale Carfil din Brașov, filială a Romarm. ''Cer
Argeș: O persoană a fost reținută în urma incidentului de la Ștefănești, unde un pompier a fost rănit
O persoană a fost reținută în urma incidentului de duminică seara din orașul Ștefănești, unde un pompier a fost rănit în timp ce intervenea pentru stingerea unui incendiu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. ''În continuarea activităților efectuate în cazul incidentului produs pe raza satul
Tribunalul București respinge cererea DIICOT de prelungire a arestului preventiv pentru Călin Georgescu
Tribunalul București a respins, luni, ca neîntemeiată, cererea DIICOT de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv în cazul lui Călin Georgescu, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Decizia nu este
România a cumpărat remorchere inutile când apa scade pe Dunăre; patru funcționari - trimiși în judecată
Patru funcționari publici de la Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați au fost trimiși în judecată de Parchetul European în legătură cu achiziția frauduloasă din bani europeni a două remorchere pentru Dunărea de Jos, devenite inutile atunci când nivelul apei scade. Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca a tr
Alba: Incidentul din sediul Poliției Alba Iulia, perceput de polițiști ca un posibil atac armat
Modul în care bărbatul de 43 de ani a intrat sâmbătă seara în clădirea Poliției din Alba Iulia cu o armă și o grenadă de tip airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște ar fi creat aparența unui atac armat, determinând polițiștii să adopte măsuri de protecție și să își pregătească armamentul. Î
Un ucrainean implicat într-o schemă de înșelăciune prin 'metoda BNR' a acceptat să facă închisoare
Un ucrainean a încheiat cu procurorii români un acord de recunoaștere a vinovăției, prin care a acceptat să primească o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare cu executare, fiind implicat alături de persoane rămase neidentificate într-o schemă de înșelăciune prin 'metoda BNR'. 'La data de 21.10.2026, pr
Alba: Arest preventiv pentru bărbatul care a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft
Bărbatul care a intrat sâmbătă seara în sediul Poliției Alba Iulia cu o armă și o grenadă de tip airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște a fost arestat preventiv, el contestând măsura dispusă de magistrați. Potrivit soluției publicate pe portalul Judecătoriei Alba Iulia, a fost admisă propunerea procurorilor
Tribunalul București dezbate cererea DIICOT de prelungire a arestului pentru Călin Georgescu
Călin Georgescu va fi dus luni la Tribunalul București, unde se va dezbate cererea DIICOT de prelungire cu încă 30 de zile a măsurii arestului preventiv, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. El se află în Arestul Central al Capi
Maramureș: Un bărbat suspectat că și-a incendiat apartamentul, imobilizat de jandarmi
Un bărbat în vârstă de 59 de ani din municipiul Baia Mare, suspectat că și-a incendiat apartamentul în care locuia, a fost imobilizat și condus la audieri, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Jandarmi de Județean (IJJ) Maramureș, Anca Gherasim. 'Astăzi (...), echipa de intervenție a Jandarm
UPDATE Bistriţa-Năsăud: Minora de 14 ani din Livezile dată dispărută a fost găsită de poliţişti în localitatea Viişoara
Minora în vârstă de 14 ani, din localitatea Livezile, care a fost dată dispărută după ce a plecat voluntar de la domiciliu în cursul zilei de 24 octombrie și nu a mai revenit, a fost depistată de polițiști pe raza localității Viișoara, a anunțat duminică seara Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. ''
VIDEO IGPR: Măsuri asigurătorii de peste 60 de milioane de lei, instituite în dosare de infracțiuni economice în ultimele două săptămâni
Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Poliției Române au efectuat, pe parcursul ultimelor două săptămâni, 24 de acțiuni de amploare, iar în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane cercetate pentru infracțiuni economice au fost instituite măsuri asigurătorii de peste 60 de milioane d
VIDEO Alba: Bărbatul care a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft a fost reținut
Bărbatul în vârstă de 43 de ani care a intrat sâmbătă seara în sediul Poliției Municipiului Alba Iulia cu o armă și o grenadă de tip airsoft a fost reținut pentru 24 de ore. ''Față de bărbatul, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Alba Iulia, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lân
Alba: Un bărbat a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște
Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Alba Iulia, a fost încătușat, sâmbătă seara, după ce a intrat în sediul Poliției Municipiului cu o armă și o grenadă de tip airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba. Potrivit sursei citate, im
MAI: Instigările la protest - tentative de manipulare a fermierilor; principalele solicitări au fost soluționate
Instigările la protest adresate crescătorilor de ovine reprezintă tentative de manipulare și nu servesc intereselor acestora, precizează Ministerul Afacerilor Interne (MAI), arătând că primele doze de vaccin pentru ovine și caprine au ajuns deja în țară, iar principalele solicitări ale fermierilor au fost soluționate. Precizările M
Aproape 10 tone de tutun și peste 70 milioane de țigări, capturate de polițiști în primele nouă luni ale anului
Aproximativ 70 de milioane de țigarete și 9,8 tone de tutun au fost descoperite de polițiști, în primele nouă luni ale anului, în urma activităților desfășurate de Poliția Română pentru combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun. În urma acțiunilor, au fost aplicate 1.135 de sancțiuni contravenționale, î









