Mercenarul Horațiu Potra rămâne în arest preventiv alături de fiul și nepotul său
Mercenarul Horațiu Potra, fiul său, Dorian Potra, precum și nepotul, Alexandru Potra, rămân în arest preventiv pentru următoarele 30 de zile, a decis, vineri, Curtea de Apel București.
'În baza art. 348 Cod procedură penală rap. la art. 207 alin. 4,6 Cod procedură penală constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de inculpații Potra Horațiu, Potra Dorian și Potra Alexandru - Cosmin. Menține măsura arestării preventive luată față de inculpații Potra Horațiu, Potra Dorian și Potra Alexandru - Cosmin până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunțată în camera de consiliu, azi, 9 ianuarie 2026', se arată în decizia instanței.
Cei trei se află în arest preventiv din 20 noiembrie 2025, când au fost aduși sub escortă din Dubai, unde plecaseră pentru a scăpa de dosarul în care sunt acuzați de infracțiuni grave pentru destabilizarea României.
Potra a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și instigare publică - alături de alți 20 de mercenari din gruparea sa, în același dosar în care este judecat și fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu.
Procesul se află în faza de cameră preliminară, următorul termen fiind stabilit pentru 21 ianuarie.
Procurorii susțin că Horațiu Potra și grupul lui de mercenari urmăreau să se infiltreze în protestele organizate imediat după anularea alegerilor din decembrie 2024 pentru a crea haos.
Planul de acțiune ar fi fost pus la punct de Călin Georgescu și apropiații săi în cadrul unei întâlniri care a avut loc la o fermă din Ciolpani, imediat după anularea alegerilor prezidențiale. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Percheziții la PCA Constanța într-un dosar de corupție și trafic de influență; vizați - doi procurori (surse)
Parchetul General a efectuat miercuri 13 percheziții într-un dosar de trafic de influență și infracțiuni de corupție, printre care și la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, vizați fiind și doi procurori, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. 'În cursul zilei de astăzi, 13 mai 2026, procurorii d
REPORTAJ O zi de instrucție în poligon pentru rezerviștii cuprinși în planurile de mobilizare din Alba și Hunedoara (GALERIE FOTO/VIDEO)
Mii de bărbați din județele Alba și Hunedoara care au efectuat armata la începutul anilor '90 au îmbrăcat din nou, pentru câteva ore, haina militară și au tras în poligon cu pistol-mitralieră, în cadrul exercițiului de antrenament pentru evaluarea rezervei de mobilizare - MOBEX 2026, prin care este verificat stadiul pregătirii popula
Hunedoara: Bărbat arestat preventiv pentru că ar fi violat o fată de 14 ani
Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Deva, a fost arestat preventiv, miercuri, fiind bănuit că ar fi violat o fată de 14 ani, cazul fiind în atenția polițiștilor de la Secția de Poliție Rurală Ilia. 'Potrivit probatoriului administrat în cauză, bărbatul ar fi determinat, prin constrângere, o minoră de 14 ani
Suceava: Tânăr reținut după ce ar fi amenințat o femeie cu o armă, în piața din municipiul reședință de județ
Un tânăr din municipiul Suceava a fost reținut de polițiști după ce, în cursul zilei de miercuri, a amenințat cu o armă o femeie aflată în piața agro-alimentară, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava. Potrivit oficialilor IPJ, bărbatul de 27 ani ar fi avut un conflict spontan cu o femeie de 38 de ani, &ic
Vâlcea: Pecheziții la persoane bănuite de braconaj cinegetic; doi bărbați din Călimănești și Voineasa aduși la audieri
Un număr de șase arme letale, muniție și zeci de trofee de vânătoare au fost ridicate, miercuri, în urma unor percheziții efectuate la persoane din nordul județului Vâlcea bănuite de braconaj cinegetic, informează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea. Potrivit sursei citate, doi bărbați, unul
Olt: Un tânăr care l-ar fi bătut pe bunicul lui într-o piață din Caracal, reținut de polițiști
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, care l-ar fi bătut pe bunicul lui pe stradă, în apropierea pieței agroalimentare din municipiul Caracal, a fost reținut de polițiști pentru violență în familie și încălcarea ordinului de protecție, au informat, miercuri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt.
Bihor: Un pădurar și un inginer silvic, reținuți de polițiștii de la Transporturi
Doi angajați ai unui ocol silvic din Bihor, un pădurar și un inginer silvic, au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii Serviciului Județean Poliție Transporturi Bihor, fiind cercetați într-un dosar penal privind infracțiuni de fals informatic, folosirea fără drept a dispozitivelor speciale de marcat și delapidare prin efectuarea de operațiuni specifice cu
Bihor: Patru bărbați condamnați pentru trafic de minori, pornografie infantilă, șantaj și furt calificat, încarcerați
Polițiștii bihoreni au pus în executare, în cursul zilei de 12 mai, patru mandate de executare a unor pedepse privative de libertate emise de instanțele de judecată pe numele unor bărbați condamnați pentru infracțiuni grave, precum trafic de minori, pornografie infantilă, șantaj și furt calificat. Potrivit unui comunicat al Inspect
Bihor: O mamă anchetată pentru rele tratamente aplicate minorului, plasată sub control judiciar
O femeie din zona Beiușului cercetată pentru rele tratamente aplicate minorului, fiind acuzată că ar fi pus în primejdie dezvoltarea fizică, intelectuală și morală a copilului său, un băiat născut în 2011, a fost plasată sub control judiciar, după ce instanța a respins propunerea procurorilor privind arestarea preventivă, a informat miercuri Parchetul de
Cameră/ Victimele infracțiunilor vor fi informate când persoana care a săvârșit fapta a ieșit din închisoare
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede informarea victimelor unor infracțiuni atunci când persoana care a săvârșit infracțiunea este eliberată din închisoare, a evadat sau va fi internată în spital. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare eficientizarea procedurilor judiciare și al reduce
Gorj: Percheziții în mai multe județe într-un dosar privind achiziții derulate în cadrul CE Oltenia (surse)
Polițiștii efectuează, miercuri, 19 percheziții domiciliare în mai multe județe, într-un dosar privind derularea de achiziții în cadrul unei societăți comerciale, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre achiziții derulate î
DGPMB: O femeie a decedat după ce a căzut de la un etaj superior al unui bloc din Sectorul 3
O femeie, în vârstă de 53 de ani, a decedat după ce a căzut de la etajul superior al unui bloc din Sectorul 3, a informat, miercuri, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (DGPMB). Polițiștii Secția 11 Poliție au fost fost sesizați, marți, în jurul orei 15:50, cu privire la faptul că o persoană s-ar fi precipitat de la un etaj
Caraș-Severin: Persoană cercetată pentru pornografie infantilă; victima, o fetiță de 14 ani
O persoană în vârstă de 20 de ani, din județul Caraș-Severin, a fost arestată preventiv, fiind acuzată de pornografie infantilă și șantaj, după ce a realizat fotografii sexuale explicite cu o fetiță de 14 ani, după care a amenințat-o că le va distribui în mediul online, a informat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
Tănăsescu: Independența justiției, respectarea Constituției și protecția efectivă a drepturilor omului nu reprezintă simple idealuri teoretice
Președintele Curții Constituționale a României, Simina Tănăsescu, a declarat marți că independența justiției, respectarea Constituției și protecția efectivă a drepturilor omului nu sunt doar principii teoretice, ci condiții esențiale pentru menținerea păcii sociale. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, președintele CCR a primit viz
MJ: Predoiu a discutat cu omologul din Israel despre colaborarea în domeniul recuperării produsului infracțiunii
Ministrul interimar al Justiției, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit marți cu ministrul israelian al Justiției, Yariv Levin, cei doi oficiali discutând despre cooperarea judiciară bilaterală și colaborarea în domeniul recuperării produsului infracțiunii. Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Justiției, aceasta a fos











