logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Brașov: Fostul viceprimar USR Flavia Boghiu, achitată de Tribunal în dosarul 'Catacombelor'

Imagine din galeria Agerpres

Fosta viceprimăriță USR a Brașovului, Flavia Boghiu, a fost achitată, joi, de Tribunalul Brașov, în dosarul 'Catacombelor', în care a fost acuzată de abuz în serviciu.

Totodată, instanța brașoveană a respins acțiunea civilă formulată de primarul Brașovului pentru recuperarea prejudiciului de aproximativ 300.000 de lei și, de asemenea, a dispus ridicarea sechestrului asigurator și popririi asupra bunurilor fostului viceprimar și a celuilalt inculpat din dosar, Cristine Manolache, fost șef al Serviciului Administrarea Patrimoniului și Urbanism Comercial (SAPUC) din cadrul Primăriei municipiului Brașov.

Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată în apel în termen de 30 de zile.

'Mă aștept ca DNA să atace sentința, astfel că va mai dura până să avem hotărârea finală', a declarat Flavia Boghiu, într-o postare pe Facebook.

Ea a reiterat faptul că dosarul a fost deschis, în urmă cu doi ani, în urma unei plângeri penale depusă la DNA de fostul primar PNL, actualmente deputat, Sebastian Rusu, și un 'mafiot imobiliar din Brașov' și că, inițial, acesta a fost clasat și abia ulterior redeschis 'în pragul campaniei electorale, fiind trimisă în judecată cu două zile înainte de a-și depune candidatura'.

'Sunt nevinovată, iar astăzi vreau să vă mulțumesc celor care ați crezut această afirmație de când am făcut-o prima dată. Atunci când adversarii politici au folosit acest dosar politic împotriva mea, fiind campanie electorală, au investit sume enorme de bani pentru a împrăștia percepția că sunt vinovată', a scris Boghiu pe Facebook.

Flavia Boghiu și Cristine Manolache au fost acuzate că ar fi produs un prejudiciu de peste 300.000 de lei municipalității brașovene prin faptul că ar fi permis 'în mod nelegal și cu titlu gratuit, unei asociații, să folosească imobilul denumit 'Catacombe Brașov', aflat în proprietatea Primăriei municipiului Brașov, pentru organizarea unor evenimente'.

'Prin demersurile menționate mai sus ar fi fost produs Primăriei municipiului Brașov un prejudiciu total de 304.010 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit, în același cuantum, pentru asociația respectivă', se arată în ordonanța procurorilor anticorupție din februarie 2024. AGERPRES / (AS - redactor: Diana Dumitru, editor: Marius Frățilă, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 1011

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 23-06-2026 16:28

Prahova: Un bărbat cu o armă cu aer comprimat, ridicat de polițiști din zona unui parc din Ploiești

Un bărbat care avea asupra lui o armă cu aer comprimat a fost ridicat, marți, de polițiști din zona unui parc aflat în zona centrală a municipiului Ploiești. 'În după-amiaza zilei de 23 iunie 2026, în jurul orei 14:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au fost sesizați, prin intermediul Sis

Justitie si interne 22-06-2026 15:43

Satu Mare: Un bărbat prins cu peste 200 de grame de droguri de mare risc, arestat preventiv

Un bărbat în vârstă de 34 de ani a fost arestat preventiv, luni, după ce a fost prins în flagrant delict în municipiul Satu Mare având asupra sa peste 200 de grame de 3-CMC, drog de mare risc destinat comercializării, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare. Potrivit sursei citate, activitatea

Justitie si interne 22-06-2026 15:30

DNA: Fostă contabilă în MAE - în instanță pentru salarii ilegale de 8,4 milioane lei

Lavinia-Daniela Păune, fostă angajată la Direcția Salarizare din Ministerului Afacerilor Externe, a fost trimisă de procurorii anticorupție în fața judecătorilor, cu acord de recunoaștere a vinovăției, într-un dosar în care este acuzată că timp de 15 ani ar fi făcut plăți ilegale de salarii pentru sine și alte două persoane.

Justitie si interne 22-06-2026 15:00

Cetățeni srilankezi, audiați pentru trafic de droguri; la o petrecere organizată de aceștia, un tânăr a murit de supradoză

Procurorii DIICOT audiază 12 persoane de origine srilankeză, după ce au efectuat, luni, 15 percheziții în București și în județele Ilfov și Dâmbovița, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional și trafic de droguri, fiind înregistrat și decesul unui tânăr de supradoză la o petrecere

Justitie si interne 22-06-2026 13:59

IGPR: Polițiștii au mai găsit un colet cu droguri, de 4 kg, trimis din Olanda

Doi bărbați au fost arestați preventiv după ce au fost prinși în flagrant delict în timp ce luau un colet din Olanda care conținea aproximativ patru kilograme de substanță psihoactivă, pe care urmau să o vândă. 'Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București - Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii Direcț

Justitie si interne 21-06-2026 12:31

Hunedoara: Bărbat de 75 de ani, reținut de polițiști după ce și-a amenințat soția cu un pistol

Un bărbat de 75 de ani a fost reținut după ce și-a amenințat soția de 71 de ani cu un pistol deținut ilegal, în urma neînțelegerilor familiale generate de aspecte financiare și consumul de alcool, a informat duminică Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara. Conform IPJ, polițiștii au intervenit în noaptea de 20/21 i

Justitie si interne 20-06-2026 10:04

Călărași: Patru persoane, reținute într-un dosar penal privind folosirea propriilor copii în scop de cerșetorie

Patru persoane au fost reținute într-un dosar penal privind folosirea propriilor copii în scop de cerșetorie, în urma unor percheziții efectuate în municipiul Călărași, minorii fiind preluați de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru evaluare și instituirea măsurilor de protecție. Polițiști

Justitie si interne 19-06-2026 21:14

Denise Rifai, audiată două ore la DNA

Moderatoarea TV Denise Rifai s-a prezentat vineri la DNA, unde a fost audiată timp de două ore de procurorii anticorupție, în dosarul în care primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, este acuzat de luare de mită. Atât la intrare, cât și la ieșire, Denise Rifai a refuzat să dea declarații în fața presei. Ciprian

Justitie si interne 19-06-2026 20:56

Plângere penală la DNA, făcută de STP pe numele primarului din Alba Iulia

Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a anunțat, vineri, că Societatea de Transport Public (STP) Alba Iulia, ai cărei angajați au oprit lucrul de câteva zile, a depus o plângere penală la DNA pe numele său. 'Azi-dimineață am fost notificați oficial că STP a depus o plângere penală la DNA pe numele meu. (...). Voi răspunde, cu d

Justitie si interne 19-06-2026 19:31

Protest în Piața Victoriei/ Jandarmeria ia măsuri pentru asigurarea ordinii și siguranței publice

Jandarmeria Capitalei anunță că va dispune toate măsurile necesare pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în Capitală, în contextul organizării, începând cu ora 19:00, a unui protest în Piața Victoriei. ''Având în vedere informațiile existente în spațiul public referitoare la organiz

Justitie si interne 19-06-2026 18:38

Moderatoarea TV Denise Rifai, audiată la DNA în dosarul lui Ciucu

Moderatoarea TV Denise Rifai s-a prezentat vineri la DNA, unde va fi audiată de procurori în dosarul în care primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, este acuzat de luare de mită. La intrare în sediul DNA, Denise Rifai a refuzat să dea declarații în fața presei. Ciprian Ciucu este acuzat că, în timpul campaniei

Justitie si interne 19-06-2026 17:28

Procurorul general: Justiția - instituție fundamentală a democrației; cetățenii așteaptă profesionalism, integritate, eficiență

Societatea așteaptă de la instituțiile judiciare mai mult decât aplicarea riguroasă a legii, cetățenii așteaptă profesionalism, integritate, eficiență și garanția că drepturile și libertățile lor sunt protejate, a transmis procurorul general al României, Cristina Chiriac, care a participat vineri la Congresul Avocaților. ''Trăim într-

Justitie si interne 19-06-2026 16:17

Tribunalul Ilfov: 3 iulie - termen pentru judecarea cererii de suspendare a Congresului Extraordinar al PNL

Tribunalul Ilfov a stabilit, pentru data de 3 iulie, termenul pentru judecarea cererii depuse de 16 parlamentari liberali, care fac parte din gruparea anti-Bolojan, de suspendare a deciziei de convocare pentru duminică a Congresului Extraordinar al PNL. Șaisprezece parlamentari liberali au deschis vineri o nouă acțiune la Tribunalul Ilfov, în care solici

Justitie si interne 19-06-2026 16:01

O nouă acțiune în instanță a taberei anti-Bolojan; se cere suspendarea deciziei BPN de convocare a Congresului PNL (surse)

Șaisprezece parlamentari liberali care fac parte din gruparea anti-Bolojan au deschis vineri o nouă acțiune la Tribunalul Ilfov, în care solicită suspendarea a două decizii luate de BPN al PNL pe 17 iunie, prin care conducerea partidului a convocat un Consiliu Național Extraordinar pe 19 iunie și un Congres Extraordinar pe 21 iunie. Reclamanții sunt acei

Justitie si interne 19-06-2026 15:20

Dosarul Georgescu - Potra, repus pe rol după ce un judecător a făcut cerere de abținere

Instanța supremă a decis vineri să repună pe rol dosarul, aflat în faza de cameră preliminară, în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este acuzat alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra de acțiuni împotriva ordinii constituționale. Pe 2 aprilie, Curtea de Apel București a dispus începerea judecății pe