logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Judecătorii care au boicotat ședința CCR se plâng că au fost chemați la serviciu într-o zi nelucrătoare

Image

Cei patru judecători care au boicotat ședințele Curții Constituționale se plâng că au fost chemați la serviciu duminică, într-o zi nelucrătoare, 'fapt lipsit de precedent în procedura de soluționare a obiecțiilor de neconstituționalitate', adăugând că absența lor nu a însemnat un blocaj al activității Curții.

Judecători propuși de PSD la Curtea Constituțională - Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Mihai Busuioc - au dat publicității, luni, un punct de vedere în legătură cu amânările repetate ale dezbaterilor pe noul proiect al Guvernului Bolojan referitor la reforma pensiilor magistraților.

Duminică, aceștia au părăsit ședința în timpul dezbaterilor și nu au mai revenit, iar luni nu s-au mai prezentat deloc.

'Sesizarea privind obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu a fost înregistrată pe rolul Curții Constituționale vineri, 5 decembrie, la ora 14:45. În aceeași zi, președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, s-a desemnat judecător-raportor în cauză și a fixat termen de judecată a dosarului pentru data de 10 decembrie, la mai puțin de 3 zile lucrătoare, fapt fără precedent în jurisprudența Curții Constituționale. La data de 10 decembrie, întrucât raportul întocmit în cauză a fost incomplet, dosarul a fost amânat. Președinta Curții a fixat noul termen pentru data de 28 decembrie, într-o zi nelucrătoare, duminica, fapt, de asemenea, lipsit de precedent în procedura de soluționare a obiecțiilor de neconstituționalitate. Chiar dacă judecătorii prezenți la ședință au solicitat amânarea pentru o zi din luna ianuarie, întrucât toate celelalte cauze aflate pe rol în ședința din 10 decembrie au fost amânate în data de 22 ianuarie 2026, președinta Curții Constituționale a refuzat să procedeze în mod similar', spun cei patru judecători constituționali.

Ei adaugă că în ședința de deliberări de duminică, în temeiul art.58 alin.(3) din Legea nr.47/1992 (care prevede că în situația în care un judecător cere să se întrerupă deliberarea pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul dezbaterii și cel puțin o treime din numărul judecătorilor Plenului consideră cererea justificată, se va amâna pronunțarea pentru o altă dată), un judecător a solicitat amânarea pronunțării și alți trei judecători s-au raliat cererii sale, motivul amânării vizând solicitarea unui punct de vedere prin care Guvernul să clarifice în mod public că legea nu modifică aspecte ale pensiei de serviciu, ci abrogă efectiv acest drept al magistraților, consolidat de-a lungul timpului printr-o bogată jurisprudență a Curții Constituționale. De asemenea, s-a solicitat judecătorului-raportor completarea raportului în sensul clarificării soluțiilor propuse pentru fiecare critică de neconstituționalitate formulată.

'Cererea formulată în baza dispozițiilor legale și regulamentare a fost ignorată de conducerea Curții, care a refuzat fără justificare să aplice dispozițiile art.58 alin.(3) din Legea nr.47/1992 și să fixeze un nou termen de soluționare. Prin urmare, patru judecători am părăsit sala de ședință, astfel că au devenit incidente prevederile art.51 alin.(1) din Legea nr.47/1992 care prevăd că instanța constituțională lucrează legal în prezența a două treimi din numărul judecătorilor. De îndată, am depus la cabinetul președintei Curții o cerere scrisă prin care am reiterat aplicarea și respectarea dispozițiilor legale. Ulterior, am fost informați că doamna președintă a fixat termen de soluționare a cauzei pentru a doua zi, luni', menționează judecătorii.

În consecință, spun aceștia, absența de la ședința din 29 decembrie 'nu a însemnat un blocaj al activității Curții, ci o decizie legată de respectarea regulilor de funcționare și a cadrului legal care guvernează activitatea Curții Constituționale a României'.

'Luarea unei decizii într-un ritm accelerat, cu termene stabilite de la o zi la alta, se îndepărtează de la practica obișnuită a Curții și riscă să afecteze calitatea deliberării. Participarea la o astfel de ședință ar fi echivalat cu acceptarea unei proceduri considerate neconforme cu legea și cu regulamentul de funcționare al Curții, și nu cu exercitarea responsabilă a mandatului de judecător constituțional. Respectarea regulilor nu este o formalitate, ci o garanție a corectitudinii și credibilității deciziilor Curții, iar conduita adoptată a avut ca unic scop protejarea acestor principii. În cauze de o asemenea importanță, timpul necesar reflecției și dezbaterii reale este o condiție a bunei funcționări a statului de drept, nu un impediment', subliniază cei patru judecători.

Prezentele precizări exprimă exclusiv poziția autorilor și nu reprezintă o comunicare oficială a Curții Constituționale, punctează aceștia.

Precizările vin după ce președintele CCR, Simina Tănăsescu, a afirmat, luni, că nu este nevoie de un studiu de impact în cazul noului proiect al Guvernului Bolojan referitor la reforma pensiilor magistraților. AGERPRES/(AS - redactori: Mihai Stoica, Eusebi Manolache; editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

 

Citeşte şi:

 

CCR: Sesizarea ICCJ privind noul proiect privind reforma pensiilor magistraților - pe 16 ianuarie, la ora 10:00

Afisari: 26836

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 16-10-2026 17:04

Cinci persoane din România, trimise în judecată de Parchetul European pentru o fraudă de 1,8 milioane de euro

Parchetul European (EPPO) din București a trimis în judecată cinci persoane acuzate că au constituit un grup infracțional cu scopul de a frauda programe finanțate de UE pentru localități rurale din județul Dolj. Dosarul a fost trimis la Tribunalul București, iar prejudiciul se ridică la 1,8 milioane de euro. Conform unui c

Justitie si interne 16-10-2026 15:16

PNL pierde definitiv procesul cu AEP și trebuie să restituie 14 milioane de lei, cheltuiți în campania lui Ciucă

Partidul Național Liberal a pierdut definitiv procesul deschis împotriva Autorității Electorale Permanente (AEP) și trebuie să restituie 14 milioane de lei către bugetul de stat, bani primiți ca subvenție pentru campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă din 2024. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins joi recursul PNL, după

Justitie si interne 16-10-2026 14:18

Caraș-Severin: Un sirian și un român, reținuți pentru trafic de cocaină

Două persoane, un cetățean sirian și unul român, au fost reținute, vineri, de DIICOT - Biroul Teritorial Caraș-Severin după ce au fost prinse în flagrant delict, în municipiul Caransebeș, în timp ce ar fi tranzacționat 1 kilogram de cocaină, pentru 60.000 de euro. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, polițiștii Se

Justitie si interne 16-10-2026 14:08

Procuror trimis în judecată după ce a fost depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive

Un procuror a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, după ce a fost depistat de polițiști, anul trecut, conducând un autoturism sub influența a două substanțe psihoactive, amfetamină și ketamină.

Justitie si interne 16-10-2026 13:53

Covasna: Tânăr omorât într-o pădure de lângă Malnaș; inculpatul - arestat și trimis în judecată

Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru omor calificat, fiind acuzat că ar fi înjunghiat mortal un tânăr de 22 de ani într-o pădure din apropierea localității Malnaș, a anunțat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna. Potrivit proc

Justitie si interne 16-10-2026 11:14

Constanța: O tânără care a agresat 5 femei pe stradă și în spații publice - reținută; ea avea discernământ

O tânără în vârstă de 20 de ani care a agresat fizic cinci femei pe străzi din municipiul Constanța, precum și în diverse spații publice a fost reținută pentru 24 de ore, experții stabilind că ea avea discernământ. 'Tânăra de 20 de ani cunoscută cu istoric medical, care, în urma examinării medicale

Justitie si interne 16-10-2026 10:41

Intermediar din dosarul lui Georgescu, la DIICOT

Un intermediar implicat în dosarul lui Călin Georgescu a fost vineri la sediul DIICOT pentru a asista la percheziții informatice asupra unor dispozitive ridicate de la el de către procurori în dosarul de înșelăciune în care a fost arestat Călin Georgescu. Este vorba de Ion Negoescu, fost ofițer în MAI, cel care i-

Justitie si interne 15-10-2026 16:39

ICCJ: Restanțele de un 1 miliard de euro către magistrați se pot stinge prin plata efectivă, titluri de valoare

Reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție susțin că statul poate să achite restanțele către judecători, care se ridică la aproximativ 1 miliard de euro, fie prin plată efectivă, fie prin emiterea unor titluri de valoare. Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv joi procesul pe care l-a deschis î

Justitie si interne 15-10-2026 16:20

Harghita: Incendiile la locuințe au crescut cu aproximativ 55%; ISU avertizează asupra riscurilor odată cu venirea iernii

Numărul incendiilor produse la locuințe a crescut cu aproximativ 55% în trimestrul trei al anului 2026, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele prezentate joi, într-o conferință de presă, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita. 'În trimestrul III 2026 s-a intervenit pentru stinger

Justitie si interne 15-10-2026 14:28

Alba: Cinci persoane reținute pentru trafic de droguri

Patru bărbați și o femeie au fost reținuți, în două cauze penale, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru trafic de droguri, introducerea în țară de droguri și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive, potrivit unui comunicat de presă transmis joi AG

Justitie si interne 15-10-2026 14:23

Prahova: Spray lacrimogen, pulverizat pe holul unui colegiu din Ploiești; o elevă a primit îngrijiri

O elevă a unui colegiu din municipiul Ploiești a avut nevoie de îngrijiri medicale, joi, după ce un coleg mai mare ar fi pulverizat pe holul unității de învățământ un spray iritant lacrimogen. Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Prahova, la solicitarea AGERPRES, polițiștii din cadrul Secției

Justitie si interne 15-10-2026 14:18

ÎCCJ câștigă definitiv procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților; miza - 5 miliarde de lei

Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului și Ministerului Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești. Instanța supremă a respins joi rec

Justitie si interne 15-10-2026 13:30

Trei minori, cercetați pentru accesare de propagandă teroristă de factură islamică

Polițiștii și procurorii DIICOT au pus în aplicare, joi, mandate de percheziție în județele Constanța, Galați, Alba și Iași la domiciliile unor minori cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de accesare în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicații electronice, precum și

Justitie si interne 15-10-2026 11:50

Prahova: Șase persoane, inclusiv soția unui fost primar, reținute într-un dosar de înșelăciune (surse)

Șase persoane, între care și soția unui fost primar al unei comune din județul Prahova, au fost reținute într-un dosar de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și înșelăciune, cu un prejudiciu de aproape 2 milioane de lei. 'În urma probatoriului administrat

Justitie si interne 15-10-2026 11:16

Bistrița-Năsăud: Un bărbat care a amenințat o fată de 18 ani și apoi a agresat un polițist, reținut pentru 24 de ore

Un bărbat de 37 de ani din orașul Beclean, care a amenințat o fată de 18 ani și ulterior, după intervenția polițiștilor, a agresat fizic un agent, a fost reținut pentru 24 de ore. Potrivit informațiilor transmise joi de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud, acesta mai este acuzat că a condus pe drumurile publice fără a deține permis și că a