UNBR: Guvernul împinge Justiția spre blocaj total prin atac direct la dreptul la apărare
Uniunea Națională a Barourilor din România a transmis că se opune 'categoric' intenției Guvernului de a elimina din lege mecanismul de indexare anuală a onorariilor din oficiu, subliniind că acestea nu sunt un 'beneficiu' acordat avocaților, ci instrumentul prin care statul își îndeplinește obligația de a garanta dreptul efectiv la apărare.
UNBR solicită retragerea imediată a acestei propuneri, menționând că lipsa consultării sale în elaborarea ei ridică o problemă 'serioasă' de loialitate instituțională și de respect față de mecanismele dialogului democratic.
Potrivit unui comunicat al UNBR transmis, marți, AGERPRES, propunerea de modificare a articolului 84 din Legea 51/1995, potrivit căreia onorariile din oficiu ar putea fi indexate doar prin hotărâre a Guvernului, la inițiativa Ministerului Justiției, după aprobarea legii bugetare și exclusiv în limita fondurilor alocate, elimină orice garanție de predictibilitate și transformă o obligație legală a statului într-o decizie politică arbitrară.
'Această măsură lovește simultan în accesul cetățenilor la justiție și în instituția fundamentală a apărării într-un stat de drept', susține sursa citată.
UNBR precizează că a avertizat în mod repetat asupra subfinanțării cronice a Justiției și asupra consecințelor sale sistemice, iar în loc să corecteze aceste disfuncții Guvernul alege 'să le adâncească', atacând mecanismul care asigură funcționarea minimă a apărării din oficiu.
'Eliminarea indexării automate, în condițiile unei inflații reale și constante, echivalează cu subfinanțarea deliberată a apărării și cu transferarea costului funcționării justiției pe umerii avocaților', evidențiază UNBR, care adaugă că întârzierile repetate, de luni de zile, la plata onorariilor din oficiu au devenit o realitate curentă.
'Aceste întârzieri nu sunt simple disfuncționalități administrative; ele arată felul în care statul își tratează cetățenii și drepturile lor fundamentale. Un stat care nu plătește apărarea din oficiu transmite, implicit, că dreptul la apărare este secundar, negociabil și dispensabil. Efectele acestui demers sunt previzibile și grave: demotivarea masivă a avocaților de a prelua cauze din oficiu; blocaje procedurale, accentuarea dezechilibrului dintre acuzare și apărare, într-un sistem deja fragil; amânări și întârzieri sistemice în instanțe, toate acestea cu impact direct asupra cetățenilor. Este inadmisibil ca, într-un context în care justiția este deja supusă presiunilor politice, publice și bugetare, soluția Guvernului să fie slăbirea deliberată a apărării - ultima linie de protecție a cetățeanului în fața forței coercitive a statului', afirmă UNBR.
Conform organizației, onorariile pentru oficii nu sunt un 'beneficiu' acordat avocaților, ci instrumentul prin care statul își îndeplinește obligația constituțională și convențională de a garanta dreptul efectiv la apărare. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DGPMB: Tânăr de 19 ani, arestat preventiv pentru înșelăciune de aproape 100.000 de lei
Un tânăr de 19 ani, cetățean ucrainean, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a convins un bărbat să retragă suma de 98.290 de lei pentru a se proteja de o presupusă fraudă informatică. Joi, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) - Serviciul Combaterea Infracțiunilor Informatice,
Argeș: Polițistul prins băut la volan în timpul serviciului, suspendat pe perioada măsurii preventive
Polițistul din Argeș prins băut la volan în comuna Leordeni a fost suspendat din funcție pe perioada măsurii preventive dispuse de organele judiciare, anunță, vineri, IPJ Argeș. ''Având în vedere informațiile apărute în spațiul public cu privire la la cazul unui bărbat (polițist) care ar fi condus un autoturism,
Operațiunea SPEED: Polițiștii de la Rutieră au aplicat 886 de sancțiuni în această săptămână
Polițiștii rutieri au aplicat, în această săptămână, 886 de sancțiuni contravenționale și au reținut 47 de permise de conducere ale șoferilor care au depășit viteza legală pe străzile din București. În cadrul operațiunii SPEED, desfășurată la nivel european sub egida ROADPOL, în perioada 3 - 9 august, polițiști au vizat
Giurgiu: Bărbat aflat în arest la domiciliu, evadat după ce a intervenit asupra dispozitivului de monitorizare electronică
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Giurgiu efectuează cercetări pentru evadare după ce un bărbat, în vârstă de 46 de ani, care era în arest la domiciliu, ar fi intervenit asupra dispozitivului de monitorizare electronică și nu a fost găsit la adresa unde executa măsura preventivă. ''Pol
Directoarea care a delapidat peste 4,5 milioane lei de la Electrica Serv - trimisă în judecată
Un fost director economic din cadrul unei societăți cu capital de stat a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București într-un dosar în care este acuzat că a delapidat compania cu peste 4,5 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al PTB transmis AGERPRES vineri, procurorii Parchetul
Ialomița: Tânăr de 20 de ani, reținut după ce ar fi procurat, deținut și comercializat canabis în municipiul Slobozia
Un tânăr de 20 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Ialomița, fiind cercetat pentru trafic de droguri de risc, după ce ar fi procurat, deținut și comercializat canabis în municipiul Slobozia, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița. Potrivit unui comunicat transmis de IPJ Ialomița, polițiștii Servici
Timiș: Doi bărbați au fost reținuți de poliție pentru ultraj, după ce au postat videoclipuri cu conținut sexual
Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii timișeni, pentru 24 de ore, după ce Poliția s-a sesizat din oficiu și efectuează cercetări într-un dosar de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. În dosar sunt implicați trei bărbați, dar unul dintre ei este plecat din țară, potrivit unei precizări făcute, vineri, de Pol
IGSU: Pompierii români continuă să sprijine colegii din Franța și Grecia
Pompierii români aflați în misiuni de pre-poziționare în Republica Franceză și Republica Elenă au continuat joi activitățile desfășurate în sprijinul autorităților locale, executând misiuni specifice de monitorizare, patrulare și intervenție, în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Potrivit unui comun
Percheziții la persoane bănuite că au furat cabluri electrice de la parcuri fotovoltaice din Dâmbovița, Ilfov și Giurgiu
Polițiștii au efectuat, vineri dimineață, nouă percheziții domiciliare la persoane suspecte că au furat cabluri electrice de la parcuri fotovoltaice din Dâmbovița, Ilfov și Giurgiu, anunță Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița. 'Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror
Curtea Constituțională a României va discuta pe 12 august sesizarea privind Legea ANI
Curtea Constituțională a României urmează să discute pe 12 august sesizarea pe legea privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, au precizat, joi, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, propunerea legislativă privind modificarea și com
ICCJ amână pe 20 august pronunțarea în procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților
Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat joi, pentru data de 20 august, pronunțarea unei soluții definitive în dosarul pe care l-a câștigat în primă instanță cu Guvernul și Ministerul Finanțelor pentru neplata unor drepturi salariale restante către magistrați, apărute ca urmare a unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri
Covasna: Cultură de canabis descoperită într-o pădure din Dalnic; un bărbat, arestat preventiv
Peste 130 de plante de canabis, cu o greutate de aproximativ 17 kilograme, au fost descoperite și ridicate de către polițiștii din Covasna și procurorii DIICOT în urma unei percheziții efectuate într-o zonă forestieră din comuna Dalnic, informează Inspectoratul Județean de Poliție. Potrivit sursei citate, un bărbat în vârstă de
PICCJ: Trei persoane trimise în judecată după ce ar fi adus în România arme letale cumpărate din Turcia
Trei persoane au fost trimise în judecată de Parchetul General într-un dosar în care sunt acuzate că ar fi introdus ilegal în România arme letale cumpărate din Turcia. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire
Polițiștii au prins în flagrant doi străini care au înșelat o bătrână; instanța a decis arestarea preventivă
Doi cetățeni străini au fost arestați preventiv pentru 30 de zile după ce au fost prinși în flagrant când primeau bani de la o femeie de 75 de ani, sub pretextul că unul ar fi polițist și celălalt reprezentant al unei instituții bancare. 'La data de 4 august, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 22 Poliție,
ANP: Deficitul de personal și gradul de ocupare a locurilor de deținere - provocări la nivelul întregului sistem penitenciar
Deficitul de personal și gradul de ocupare a locurilor de detenție reprezintă provocări importante pentru sistemul penitenciar, iar gestionarea resurselor umane și a persoanelor custodiate se face în mod constant, ținând cont de nevoile operaționale și particularitățile fiecărei unități, a transmis Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), după pro







