Discuții la Cotroceni/O procuroare confirmă dezvăluirile Recorder cu privire la neregulile din dosarul lui Vanghelie
Laura Deriuș, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, a confirmat luni, în cadrul discuțiilor de la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, problemele dezvăluite în reportajul Recorder cu privire la schimbarea completurilor de judecată în dosarul de corupție al lui Marian Vanghelie, dar și modul în care cei din conducerea DNA 'controlează' activitatea procurorilor.
Laura Deriuș a relatat că, în 2017, a fost delegată la DNA, unde a instrumentat dosare de mare corupție, cu impact mediatic, obținând decizii de condamnare în instanțe, dar, de la o vreme, 'lucrurile nu mai stau așa'.
'Sunt din 2004 în magistratură. Am fost până în 2017 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1. De la 1 februarie 2017, prin delegare la DNA. Țin minte foarte bine data 1 februarie 2017, pentru că ea coincide cu Ordonanța 13. În DNA mi-am desfășurat activitatea în primă fază pe segmentul judiciar și ulterior la Secția II, adică urmărire penală. În DNA am avut o perioadă în care am intrat în cauze cu impact mediatic, în cauze în care am obținut hotărâri de condamnare și în care lucrurile păreau că se desfășoară potrivit aspectelor pe care eu le-am învățat din facultate până în prezent. De la un timp, lucrurile nu mai stau așa. Aspect care se poate observa din conținutul hotărârilor judecătorești, care creează un aspect de insecuritate pentru magistrați, pentru că, pe baza unor astfel de hotărâri, poți fi exclus din magistratură, poți fi revocat din DNA', a spus procuroarea.
Printre dosarele în care a intrat ca procuror de ședință a fost și cel al fostului primar Marian Vanghelie, iar Laura Deriuș spune că dezvăluirile Recorder privind schimbările repetate ale judecătorilor sunt reale.
'Eu am făcut trimitere la o cauză de judecată, definitivă, care a fost obiectul opiniei publice, respectiv dosarul cu Vanghelie. Eu am intrat în acel dosar, începând cu 2018 până în 2021, când a fost emisă sentința. Sunt reale aspectele prezentate în spațiul public. Aș mai adăuga faptul că și în judecarea în fond s-au mai permutat patru completuri de judecată și noi am fost puși în situația de a fi simpli observatori, fără să putem să avem pârghii sau să putem să ne manifestăm. Bineînțeles, eu la momentul acela am trimis mesaje către șeful Direcției, către șeful Secției judiciare, cu privire la aspectele care nu erau în regulă. Interesant este că însăși hotărârea, adică decizia penală (...) putem observa că sunt anumite aspecte care derapează de la ce știm noi despre chestiunile de drept. (...) Este extrem de periculos, pentru că intervine arbitrariul', a explicat Laura Deriuș.
Mai departe, ea a relatat că, după ce a trecut de la Secția de judiciar la Secția de urmărire penală de la DNA, a avut un conflict cu cei din conducerea DNA, în legătură cu modul în care a făcut ancheta într-un alt dosar al lui Vanghelie.
'În 2023, am făcut o cerere către șeful Direcției să mă mute de pe judiciar, pe urmărire penală. Având în vedere experiența mea pe această cauză, am fost desemnată într-un dosar tot cu același suspect, 56 de suspecți, o speță extrem de complexă, în care am muncit extrem de mult. În momentul în care am fost desemnată să lucrez în dosar, dosarul avea deja o activitate de 2 ani și eu a trebuit să analizez 80 de volume. În momentul în care am fost scoasă din dosar, dosarul avea 300 de volume. Cu toate acestea, conducerea Direcției, în mod repetat, a venit către mine cu semnalul să ies din acea cauză. Nu am înțeles argumentele și normal că le-am expus. S-au găsit niște aspecte cu privire la chestiuni care nu sunt în regulă în activitatea mea. Acele aspecte au fost evaluate și am fost prinsă într-o procedură de revocare din DNA, care presupune, printre altele, și prezența mea în fața Secției de procurori (din CSM - n.r.). Toți membrii Secției de procurori în unanimitate au apreciat că toate aspectele din raportul de revocare erau nereale. CSM a emis hotărârea, șeful Direcției nu a ținut cont de aceste aspecte și a hotărât revocarea mea', a precizat procuroarea.
Laura Deriuș a povestit, în fața președintelui Nicușor Dan, un alt episod în care șeful de Secție de la DNA i-a solicitat să-i prezinte, înainte de a trimite în instanță, cererile privind aprobarea unor interceptări, într-un dosar în care persoanele cercetate aveau legături cu șeful DNA, Marius Voineag.
'Mai e situația unui dosar în care eu, știind anumite legături între persoanele pe care eu înțeleg să le cercetez și șeful Direcției, am avut o oarecare reținere și în momentul în care șeful Direcției a venit să dea ordinul prin care noi eram obligați să emitem către dumnealui, să trimitem mandatele, solicitare către judecătorul de drepturi și libertăți, eu am ales să nu fac acest lucru, adică să sistez interceptările din dosar, tocmai pentru a proteja dosarul. Noi știam exact cine este persoana vizată și la ce mă pot aștepta. (...) M-am prezentat la șeful Secției și i-am spus că trebuie să demarez o anchetă în acest dosar. Mi s-a spus ok, îmi trimiți pe mail ordonanța și vorbim. Așa am procedat. Am plecat de la ideea că există bună-credință. A trecut o zi, două, trei. Ordonanța mea avea șase pagini, prin urmare nu înțelegeam de ce durează atât de mult acest proces. Ulterior, am insistat la șeful Secției și el a devenit oarecum iritat. Având în vedere această situație, trebuie să recunosc că am valorificat o împrejurare în care șeful Secției era plecat două zile în concediu și semnătura adresei o făcea o colegă a mea, care nu avea astfel de manifestări. Am ajuns cu dosarul la judecătorul de drepturi și libertăți, cu solicitarea de a emite niște mandate de percheziție. Pe data de 20 februarie, am făcut această solicitare și tot pe 20 februarie judecătorul a emis mandatele de percheziție. A analizat legalitatea și a stabilit nu numai că fapta există și că e bine descrisă și că sunt probe, ci că suspecții dau dovadă de o specializare. Șeful Secției nu avea niciun motiv să îmi refuze punerea în executare a acelor mandate. Dar așa s-a întâmplat. Am fost chemată eu și polițiștii cu care lucram și, la modul, nu știu cum să spun, franc, am fost întrebată într-un mod de natură să te intimideze', a relatat procuroarea. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE/Călărași: Poliția a emis o alertă de persoană dispărută; aceasta a fost găsită
Ilie Nicoleta Iulia, a cărei dispariție a fost semnalată anterior de Poliție, a fost găsită în municipiul Călărași. Din primele verificări, aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au anunțat anterior că desfășoară activități pentru găsirea unei femei de 46 de ani d
DNA: Doi asistenți universitari și două studente de la Universitatea Ovidius - reținuți
Doi asistenți universitari și două studente de la Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța au fost reținuți pentru 24 de ore și vor fi prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, a informat sâmbătă Direcția Națională Anticorupție. Potrivit unui comunicat al DNA, transmis AGERPRES, procurorii din cad
IGPF: Mii de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră constănțeni
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în urma unor controale, aproximativ 2.000 de bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute (articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, produse cosmetice și parfumuri), estimate la o valoare de aproximativ 1,8 milioane de lei. P
Avocat: Procesul lui Borboly Csaba a fost unul atipic, a durat 14 ani
Avocatul Sergiu Bogdan a declarat vineri, într-o conferință de presă susținută la Cluj-Napoca, referitor la cazul clientului său, vicepreședintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, judecat pentru mai multe presupuse fapte penale, că procesul acestuia a fost atipic din punct de vedere al duratei - 14 ani - și că în apel instanța a grăbit lucrur
Dâmbovița: Control judiciar pentru un bărbat care a furat cristelnița dintr-o biserică
Un bărbat de 44 de ani, suspectat că a furat un obiect de cult dintr-o biserică din municipiul Moreni, a fost reținut, ulterior pe numele lui fiind dispusă măsura controlului judiciar, informează, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița. Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că obiectul furat es
Vaslui: Amenințare cu bombă în clădirea Tribunalului și Judecătoriei; autoritățile fac cercetări
Autoritățile efectuează cercetări după ce, în cursul dimineții de vineri, a fost anunțată printr-un e-mail plasarea unei bombe în clădirea în care funcționează Tribunalul și Judecătoria Vaslui. ''Am fost sesizați cu privire la faptul că o instituție publică din municipiul Vaslui a primit, pe adresa de e-mail, un mesaj
Iași: Șofer urmărit pe străzile din Iași, oprit cu dispozitivul spike-strip în orașul Podu Iloaiei
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost urmărit în noaptea de joi spre vineri pe străzile din Iași, după ce, aflat la volanul unei mașini, a ignorat semnalele polițiștilor de a opri, el fiind prins ulterior în orașul Podu Iloaiei, cu ajutorul unui dispozitiv de tip spike-strip, a anunțat Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Iași.
Sălaj: Patru bărbați - cercetați pentru camătă și șantaj; trei dintre ei au fost reținuți
Patru bărbați din comuna Românași sunt cercetați de polițiștii din Zalău pentru camătă și șantaj, după ce anchetatorii au stabilit că, în perioada 2016 - 2026, aceștia ar fi acordat fără drept împrumuturi unor persoane, percepând dobânzi excesive și recurgând ulterior la amenințări și presiuni pentru recuperarea banilor.
Incendierea arhivei Biroului Rutier Ploiești/1 an și 2 luni de închisoare cu amânarea aplicării pentru fostul șef al Biroului
O pedeapsă de 1 an și 2 luni de închisoare cu amânarea aplicării acesteia a fost obținută pentru fostul șef al Biroului Rutier al Poliției Municipiului Ploiești, Laurențiu Drăghici, în urma acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat cu procurorul de caz în dosarul privind incendierea arhivei acestei structuri. Conform datelor
Constanța: Cântăreața Dana Marijuana, condamnată la peste 5 ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri
Cântăreața Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, a fost condamnată vineri de Tribunalul Constanța la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare, pentru trafic de droguri de mare risc și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Sentința magistraților nu este definitivă. 'În baza (...
Constanța: Universitatea Ovidius menționează că pune la dispoziția DNA documentele solicitate în timpul percheziției la Facultatea de Medicină
Reprezentanții Universității Ovidius din Constanța confirmă că procurorii anticorupție fac, vineri, percheziții la Facultatea de Medicină, adăugând că pun la dispoziția anchetatorilor toate documentele și informațiile solicitate. 'În legătură cu informațiile apărute în spațiul public, Universitatea Ovidius din Constanța confirmă că, &icir
Constanța: Percheziții ale procurorilor DNA la Facultatea de Medicină a Universității Ovidius (surse)
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) fac, vineri, percheziții la Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța. Potrivit unor surse judiciare, ancheta procurorilor DNA vizează comiterea unor presupuse fapte de corupție. În același dosar, descinderi ar avea loc și la domiciliile unor persoane fizice și juridice,
Frații Tate - trimiși în judecată de DIICOT pentru trafic de minori, act sexual cu un minor și spălarea banilor
Andrew și Tristan Tate au fost trimiși în judecată de DIICOT pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care trafic de minori, spălarea banilor, act sexual cu un minor și influențarea declarațiilor. Procurorii DIICOT au solicitat confiscarea celor patru autoturisme de lux ale acestora, în valoare totală estimată la 825.000 de euro, și
Motivările CCR în cazul conducerilor SRTv și SRR, în Monitorul Oficial: Actele adoptate până în prezent - valabile
Curtea Constituțională a României (CCR) a publicat joi seară motivările în cazul deciziilor din 29 aprilie prin care a declarat neconstituționale hotărârile Parlamentului privind numirea Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Televiziune (SRTv) și Societății Române de Radiodifuziune (SRR). Potrivit motivărilor publi
DIICOT: Bărbat implicat în atentate la comandă în Suedia, prins în România
Procurorii DIICOT au efectuat, joi, percheziții în București și în orașul Otopeni pentru prinderea unui cetățean suedez stabilit în România, care ar fi implicat în mai multe atentate la comandă comise în Suedia. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, joi, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiuni











