CSM: 56,5% dintre judecători au răspuns la chestionarul privind problemele din justiție
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat luni că aproximativ 2.600 de judecători au răspuns la chestionarul privind problemele de actualitate din sistemul judiciar, ceea ce reprezintă 56,5% din totalul celor în funcție.
Potrivit unui comunicat al Secției pentru judecători din cadrul CSM transmis AGERPRES, chestionarul a fost conceput pentru a aborda aspecte intens mediatizate în spațiul public, respectiv prescripția răspunderii penale și înlocuirea judecătorilor din completurile de judecată.
'În acest context, au fost colectate atât informații privind percepția judecătorilor asupra problemei răspunderii penale, cât și date referitoare la eventuale experiențe concrete privind înlocuirea judecătorilor din completuri, urmărindu-se verificarea ipotezei existenței unor astfel de înlocuiri realizate în alte scopuri decât cele care țin de buna administrare a instanței', se precizează în comunicat.
Totodată, chestionarul a permis colectarea de informații referitoare la neajunsurile resimțite de judecători în activitatea curentă, fiind puse la dispoziție câmpuri deschise care au permis formularea liberă a unor observații și semnalarea unor probleme suplimentare, menționează sursa citată.
'Chestionarul a fost adresat tuturor judecătorilor în funcție din toate gradele de jurisdicție și a fost disponibil în perioada 16-21 decembrie 2025, participând la procesul de consultare un număr de 2.583 de judecători, ceea ce reprezintă 56,5% din corpul activ al judecătorilor', arată judecătorii din CSM.
Consultarea a fost realizată în mod direct, online, fiind adresată nemijlocit judecătorilor în funcție, fără a fi intermediată de conducerea instanțelor, accesarea chestionarului putând fi realizată de pe orice dispozitiv, și nu doar din cadrul instanței, spun judecătorii, care adaugă că instrumentul de consultare a oferit posibilitatea completării în mod anonim, opțiune utilizată în mod efectiv de către respondenți, 1.315 chestionare fiind inițiate anonim.
'Caracterul anonim al completării, coroborat cu existența mai multor câmpuri libere, a contribuit la încurajarea exprimării libere a percepțiilor și la semnalarea disfuncționalităților resimțite, inclusiv a celor care nu au fost identificate în mod expres la momentul elaborării chestionarului', afirmă Secția pentru judecători.
Conform comunicatului, nivelul de participare înregistrat, respectiv de peste 56%, conferă chestionarului un grad ridicat de reprezentativitate, atât prin raportare la numărul absolut de respondenți, cât și prin ponderea semnificativă a acestora în ansamblul sistemului judiciar.
'Reprezentativitatea este confirmată și din perspectiva gradelor de jurisdicție, judecătorii respondenți fiind distribuiți uniform pe toate gradele de jurisdicție, în proporții apropiate de distribuția judecătorilor în funcție pe grade de jurisdicție. Astfel, distribuția respondenților reflectă structura reală a corpului judecătorilor', mai spun judecătorii.
În ceea ce privește profilul respondenților, 55,9% dintre judecători provin de la judecătorii, 24,8% dintre judecători provin de la tribunale, 16,8% provin de la curți și 2,5% provin de la Înalta Curte de Casație și Justiție, informează Secția din CSM.
De asemenea, sursa menționată precizează că judecătorii respondenți provin din toate materiile de drept, 63,7% desfășurându-și activitatea exclusiv în materii non-penale, în timp ce 14,7% soluționează cauze exclusiv în materie penală. Totodată, 21,6% dintre judecători judecă atât cauze penale, cât și non-penale, în special în cadrul instanțelor organizate fără secții distincte.
'Având în vedere că o parte dintre aspectele analizate prin chestionar vizează în mod direct activitatea în materie penală, ponderea cumulată a judecătorilor care soluționează cauze penale, respectiv cei care judecă exclusiv în materie penală și cei care soluționează cauze în ambele materii (36,3%), conferă rezultatelor un grad ridicat de reprezentativitate sub acest aspect', subliniază judecătorii din Consiliu. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Argeș: Doi bărbați arestați preventiv în urma incidentului de la Ștefănești, unde un pompier a fost rănit
Doi bărbați au fost arestați preventiv în urma incidentului de duminică seara din orașul Ștefănești, unde un pompier a fost rănit în timp ce intervenea pentru stingerea unui incendiu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Polițiștii reținuseră inițial în acest caz un tânăr de 26 de ani, iar ulterior,
Radu Marinescu anunță deblocarea unui proiect care privește Legea femicidului
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a transmis, luni, că a semnat proiectul de ordin comun prin care este inițiat mecanismul de punere în aplicare a Legii femicidului. ''La Ministerul Justiției, am deblocat un proiect foarte important care privește Legea femicidului și punerea în aplicare a acestei legi. Astăzi, am semnat
VIDEO DIICOT și SRI: Incendiul de la Carfil Brașov, provocat de o rețea de sabotaj coordonată din Rusia
DIICOT și SRI au anunțat luni că au documentat activitatea infracțională a trei cetățeni străini (doi bieloruși și un ucrainean) rezidenți în state UE, membri ai unei rețele de sabotaj coordonate din Federația Rusă, implicați în explozia din incinta platformei industriale Carfil din Brașov, filială a Romarm. ''Cer
Argeș: O persoană a fost reținută în urma incidentului de la Ștefănești, unde un pompier a fost rănit
O persoană a fost reținută în urma incidentului de duminică seara din orașul Ștefănești, unde un pompier a fost rănit în timp ce intervenea pentru stingerea unui incendiu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. ''În continuarea activităților efectuate în cazul incidentului produs pe raza satul
Tribunalul București respinge cererea DIICOT de prelungire a arestului preventiv pentru Călin Georgescu
Tribunalul București a respins, luni, ca neîntemeiată, cererea DIICOT de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv în cazul lui Călin Georgescu, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Decizia nu este
România a cumpărat remorchere inutile când apa scade pe Dunăre; patru funcționari - trimiși în judecată
Patru funcționari publici de la Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați au fost trimiși în judecată de Parchetul European în legătură cu achiziția frauduloasă din bani europeni a două remorchere pentru Dunărea de Jos, devenite inutile atunci când nivelul apei scade. Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca a tr
Alba: Incidentul din sediul Poliției Alba Iulia, perceput de polițiști ca un posibil atac armat
Modul în care bărbatul de 43 de ani a intrat sâmbătă seara în clădirea Poliției din Alba Iulia cu o armă și o grenadă de tip airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște ar fi creat aparența unui atac armat, determinând polițiștii să adopte măsuri de protecție și să își pregătească armamentul. Î
Un ucrainean implicat într-o schemă de înșelăciune prin 'metoda BNR' a acceptat să facă închisoare
Un ucrainean a încheiat cu procurorii români un acord de recunoaștere a vinovăției, prin care a acceptat să primească o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare cu executare, fiind implicat alături de persoane rămase neidentificate într-o schemă de înșelăciune prin 'metoda BNR'. 'La data de 21.10.2026, pr
Alba: Arest preventiv pentru bărbatul care a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft
Bărbatul care a intrat sâmbătă seara în sediul Poliției Alba Iulia cu o armă și o grenadă de tip airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște a fost arestat preventiv, el contestând măsura dispusă de magistrați. Potrivit soluției publicate pe portalul Judecătoriei Alba Iulia, a fost admisă propunerea procurorilor
Tribunalul București dezbate cererea DIICOT de prelungire a arestului pentru Călin Georgescu
Călin Georgescu va fi dus luni la Tribunalul București, unde se va dezbate cererea DIICOT de prelungire cu încă 30 de zile a măsurii arestului preventiv, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. El se află în Arestul Central al Capi
Maramureș: Un bărbat suspectat că și-a incendiat apartamentul, imobilizat de jandarmi
Un bărbat în vârstă de 59 de ani din municipiul Baia Mare, suspectat că și-a incendiat apartamentul în care locuia, a fost imobilizat și condus la audieri, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Jandarmi de Județean (IJJ) Maramureș, Anca Gherasim. 'Astăzi (...), echipa de intervenție a Jandarm
UPDATE Bistriţa-Năsăud: Minora de 14 ani din Livezile dată dispărută a fost găsită de poliţişti în localitatea Viişoara
Minora în vârstă de 14 ani, din localitatea Livezile, care a fost dată dispărută după ce a plecat voluntar de la domiciliu în cursul zilei de 24 octombrie și nu a mai revenit, a fost depistată de polițiști pe raza localității Viișoara, a anunțat duminică seara Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. ''
VIDEO IGPR: Măsuri asigurătorii de peste 60 de milioane de lei, instituite în dosare de infracțiuni economice în ultimele două săptămâni
Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Poliției Române au efectuat, pe parcursul ultimelor două săptămâni, 24 de acțiuni de amploare, iar în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane cercetate pentru infracțiuni economice au fost instituite măsuri asigurătorii de peste 60 de milioane d
VIDEO Alba: Bărbatul care a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft a fost reținut
Bărbatul în vârstă de 43 de ani care a intrat sâmbătă seara în sediul Poliției Municipiului Alba Iulia cu o armă și o grenadă de tip airsoft a fost reținut pentru 24 de ore. ''Față de bărbatul, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Alba Iulia, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lân
Alba: Un bărbat a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște
Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Alba Iulia, a fost încătușat, sâmbătă seara, după ce a intrat în sediul Poliției Municipiului cu o armă și o grenadă de tip airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba. Potrivit sursei citate, im









