Bihor: Eleva care și-a înjunghiat pedagogul va fi internată trei ani într-un centru educativ
Eleva de 16 ani care și-a înjunghiat pedagogul pe 27 noiembrie 2023, aflată în prezent în stare de arest la domiciliu, va fi internată într-un centru educativ pe o perioadă de 3 ani, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat, se arată în sentința definitivă a Curții de Apel Oradea.
Potrivit portal.just, judecătorii Curții de Apel au desființat sentința pronunțată de Tribunalul Bihor în 7 august 2025, au rejudecat cauza și au redus pedeapsa internării de la 5 la 3 ani, dar și daunele morale pentru pedagogul agresat.
Din perioada de trei ani se scade durata reținerii, a arestului preventiv și a arestului la domiciliu de la data de 27 noiembrie 2023 la zi și se reduce cuantumul daunelor materiale la care a fost obligată aceasta în favoarea părții vătămate, de la 9.759 lei, la suma de 6.045,52 lei, la care se adaugă dobânzi legale penalizatoare.
De asemenea, Curtea a admis cererea pedagogului privind pierderile salariale suferite de victimă în perioada concediului medical, constând în diferențe de salariu, pierderea indemnizației de hrană și a sporului de noapte. Pentru aceste prejudicii, inculpata și părinții săi au fost obligați să achite suma de 2.772 lei, tot cu dobânzi legale, ca daune materiale.
În ceea ce privește daunele morale, inculpata și părinții ei vor avea de plătit în locul sumei de 30.000 euro, stabilită inițial de Tribunalul Bihor, despăgubiri în valoare de 90.000 lei, la care se adaugă dobânzi legale penalizatoare, calculate de la data pronunțării deciziei.
De asemenea, tânăra este obligată să achite și suma de 49.650,47 lei, reprezentând costurile îngrijirilor medicale acordate victimei de Spitalul Clinic Județean.
Pe 27 noiembrie 2023, adolescenta l-a atacat cu un cuțit pe un pedagog de 41 de ani, de la Colegiul ''Traian Vuia'', chiar în biroul directorului școlii. De față la violentul incident au fost diriginta și mama fetei. Se pare că motivul atacului a fost faptul că bărbatul o găsise pe elevă în camera de cămin, după ora stingerii, împreună cu prietenul ei.
În timpul discuțiilor din biroul directorului, tânăra ar fi cerut să iasă afară pentru puțin timp, iar când s-a întors a scos un cuțit și l-a lovit în spate pe pedagog. Acesta a fost dus de urgență la spital, stabilindu-se că rana i-a pus viața în pericol.
Reținută de polițiști, fata a fost arestată a doua zi. Specialiștii psihiatri au stabilit că ea a avut discernământ în momentul comiterii faptei.
Și prietenul său, elev în clasa a IX-a la același colegiu, a fost reținut ulterior de procurorii Parchetului Oradea pentru port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, într-o instituție publică. El ar fi introdus un cuțit în școală și l-ar fi purtat ostentativ, iar fotografiile pe care i le-au făcut colegii săi ar fi ajuns pe rețelele de socializare. Băiatul a fost eliberat după o zi, fără a se lua împotriva lui o altă măsură preventivă. AGERPRES/(AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Procurorii cer arestarea preventivă a 10 persoane care au participat la incidentele violente de la protestul din Piața Victoriei
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au decis, marți, să solicite judecătorilor arestarea preventivă a zece persoane care ar fi participat la incidentele violente de la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei din Capitală. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București transmis AGERPRES,
Călin Georgescu a părăsit sediul tribunalului
Călin Georgescu a părăsit marți sediul Tribunalului București, după ce un judecător a respins cererea DIICOT privind arestarea preventivă a fostului candidat la prezidențiale, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Magistratul Vlad Andriescu a decis ca Georgescu să fie plasat sub cont
Alți șapte manifestanți violenți de la protestul din Piața Victoriei au fost reținuți de procurori
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat marți că a dispus reținerea altor șapte manifestanți violenți care au atacat forțele de ordine la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei. Reținerile vin după ce anchetatorii au efectuat în cursul zilei 29 de percheziții în 16 județe, fiind aduse 30 de pers
Hunedoara: Bărbat căutat pentru furt, prins la Petrila cu peste 33.000 de lei asupra sa
Un bărbat de 45 de ani, care era căutat de polițiștii din județul Dolj într-un dosar de furt, a fost prins, în cursul nopții de luni spre marți, în orașul Petrila, suspectul având asupra sa suma de 33.647 lei, bani despre care există suspiciunea că ar proveni în urma infracțiunii menționate, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hun
Călin Georgescu, lăsat în libertate de instanță sub control judiciar (oficial)
Un judecător de la Tribunalul București a respins marți cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Aceeași decizie a fost l
CSM: Gradul de preluare a cauzelor în ziua înregistrării - 97,6% la Curțile de apel, 88,3% la Tribunale și 94,3% la Judecătorii
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a transmis, marți, că, la șapte zile de la implementarea mecanismului de normare a numărului de dosare, la nivel național, gradul de preluare a cauzelor în ziua înregistrării este de 97,6% la Curțile de apel, 88,3% la Tribunale și 94,3% la Judecătorii. Potrivit unui c
Călin Georgescu, lăsat în libertate sub control judiciar (surse)
Un judecător de la Tribunalul București a respins marți cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Aceea
Pedeapsă cu amânare pentru un fost șef al DIICOT Ialomița, acuzat că reținea pentru el banii ridicați la percheziții
Alexandru Mihailiuc, fost procuror șef al DIICOT - Biroul Teritorial Ialomița, a fost condamnat definitiv marți de Înalta Curte de Casație și Justiție la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei și plata unei amenzi penale de 80.000 de lei, pentru fals în declarații, fals intelectual și uz de fals, fiind acuzat că a reținut și folosit mai m
Georgescu dorea să cumpere un imobil în Toscana cu o anexă 'cum se fac casele în Italia pentru servitori' (stenograme)
Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu intenționa să ceară azil politic în Italia, după ce scăpa de controlul judiciar, și să cumpere un imobil în Toscana, în valoare de 1,2 milioane de euro, care să aibă altă locuință mai mică, o anexă, 'cum se fac toate casele în Italia pentru servitori'. Detalii despre intențiile fo
Călin Georgescu: Misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final (stenograme)
Călin Georgescu a fost interceptat de anchetatori în timp ce îi mărturisește complicelui său din dosarul de înșelăciune, Ionel Rusen, că 'misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final', discuția având loc în luna mai 2025. În referatul procurorilor DIICOT apare la
Călin Georgescu, adus la tribunal; zeci de susținători au venit la instanță
Călin Georgescu a fost adus marți la Tribunalul București, unde se va judeca cererea procurorilor DIICOT de arestare preventivă pentru 30 de zile a fostului candidat la alegerile prezidențiale, inculpat pentru că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. De asemenea, procurorii cer arestarea preventivă a unui compli
Poliția Capitalei: 29 de percheziții într-un dosar deschis în urma incidentelor de la protestul din Piața Victoriei
Polițiștii și procurorii efectuează, marți, 29 de percheziții într-un dosar penal privind incidentele violente de la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei din Capitală. Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei transmis AGERPRES, marți, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - S
Caraș-Severin: Percheziții într-un dosar referitor la pescuitul ilegal, inclusiv prin curentare; sume de bani, confiscate
O cantitate de 374 de kilograme de pește, 5.500 de euro și 22.000 de lei, precum și un aparat care ar fi fost folosit pentru pescuit prin curentare, au fost ridicate, luni, de polițiștii din Moldova Nouă în urma a șase percheziții efectuate la persoane bănuite că ar fi încălcat legislația în domeniul pescuitului, a informat Inspectoratul de Poliție Județean
CA Alba Iulia a dispus internarea medicală provizorie a procurorului Radu George Bucurică și a revocat măsura arestării
Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a dispus, luni, internarea medicală provizorie a procurorului Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, 'până la însănătoșire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii', și a revocat măsura arestării preventive a acestuia.
VIDEO Călin Georgescu, scos în cătușe din sediul DIICOT
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.





