După dezvăluirile Recorder, Asociația Forumul Judecătorilor solicită autorităților reforme curajoase în Justiție
Asociația Forumul Judecătorilor solicită autorităților să nu mai ignore 'semnalele de alarmă', în urma documentarului publicației Recorder, și să adopte fără întârziere 'reforme curajoase' pentru întărirea statului de drept și a independenței justiției.
Într-un comunicat postat miercuri pe site-ul Asociației, judecătorii cer ca Justiția să recapete elementele necesare funcționarii sale în baza principiilor independenței, meritocrației, eficienței și responsabilității.
'Ca urmare a dezvăluirilor din presă, Asociația Forumul Judecătorilor din România solicită din nou autorităților competente reforme reale și să înceteze să mai ignore semnalele de alarmă date și să adopte fără întârziere reforme curajoase pentru întărirea statului de drept și a independenței justiției. În ultimii ani, Asociația Forumul Judecătorilor din România a învederat constant autorităților române necesitatea adoptării unor reforme prin care justiția română să recapete elementele necesare funcționarii sale în baza principiilor independenței, meritocrației, eficienței și responsabilității. Noile legi ale justiției, adoptate în anul 2022, s-au îndepărtat de la acest ideal, sistemul judiciar cunoscând un regres serios', spune Asociația Forumul Judecătorilor.
Asociația susține că sunt urgent necesare reforme reale în justiție, care să pună în aplicare hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene și cerințele organismelor europene și internaționale relevante, mai ales Comisia de la Veneția și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
'Astfel, OCDE a reiterat observația privitoare la lipsa unor concursuri meritocratice privind promovarea magistraților, îndeosebi la Înalta Curte de Casație și Justiție, modalitățile de promovare bazate exclusiv pe o evaluare a hotărârilor judecătorești pronunțate de candidați pe parcursul întregii lor activități (însoțite de un interviu în fața Secției pentru judecători a CSM în privința promovării la ICCJ) fiind contestate sistematic de o parte serioasă a sistemului judiciar pentru lipsa unui caracter cu adevărat meritocratic', explică Asociația.
De asemenea, trebuie introduse în legislație recomandările Comisiei de la Veneția din ultimul aviz urgent, emis la sfârșitul anului 2022, respectiv: 'extinderea duratei mandatelor procurorilor de rang înalt de la trei ani, cât este în prezent, și eliminarea posibilității reînnoirii mandatelor, precum și consolidarea garanțiilor în cazul în care procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție infirmă motivat toate măsurile și soluțiile adoptate de ceilalți procurori (cu excepția DNA și DIICOT). Printre alte modificări propuse se numără o selecție prin concurs pentru vicepreședinții instanțelor și procurorii șefi adjuncți ai parchetelor și stabilirea în mod clar a faptului că agenții poliției judiciare detașați pe lângă parchete nu au obligații de raportare față de Ministerul de Interne'.
Totodată, Comisia de la Veneția a reiterat că regretă faptul că legiuitorul nu a restabilit competențele de dinainte de înființarea SIIJ și recomandă restabilirea competențelor DNA de a investiga și urmări penal infracțiunile comise de judecători și procurori.
În plus, necesitatea modificării legislative privind modul de funcționare a Inspecției Judiciare se impune inclusiv prin prisma hotărârii obligatorii a Curții de Justiție a Uniunii Europene din 11 mai 2023 (cauza C-817/21, Inspecția Judiciară).
Astfel, CJUE a constatat consolidarea competențelor inspectorului șef în contextul mai global al reformelor privind organizarea sistemului judiciar român având ca obiect sau ca efect reducerea garanțiilor de independență și de imparțialitate a judecătorilor români, dar mai ales practica concretă urmată de inspectorul șef în exercitarea prerogativelor sale, cu referire explicită la Comisia Europeană, care 'menționează exemple care pot arăta că aceste prerogative au fost utilizate, în mai multe rânduri, în scopul controlului politic al activității judiciare, unele dintre aceste exemple figurând, de altfel, în rapoartele Comisiei către Parlamentul European și către Consiliu din 22 octombrie 2019 și din 8 iunie 2021 privind progresele realizate de România în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare (COM(2019) 499 final, p. 7 și 8, precum și COM(2021) 370, p. 18], de care autoritățile române trebuie să țină seama în mod corespunzător, în temeiul principiului cooperării loiale.
Mai recent, Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE), prin Avizul nr. 27 (2024) privind răspunderea disciplinară a judecătorilor, a solicitat evitarea oricărui abuz în inițierea și desfășurarea procedurilor disciplinare, în lipsa oricăror probe. Aceste proceduri trebuie derulate într-un interval de timp rezonabil, fiind necesară reglementarea posibilității recuzării membrilor completului disciplinar. De asemenea, Avizul CCJE nr. 23(2020) privind rolul asociațiilor judecătorilor în sprijinirea independenței judiciare arată că 'judecătorii nu pot fi obligați să își dezvăluie calitatea de membru al unei asociații de judecători', tocmai pentru a fi protejați și a preîntâmpina atacurile nejustificate împotriva acestora.
Asociația Forumul Judecătorilor amintește și recomandările Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) privind independența sistemului judiciar și răspunderea magistraților (Recomandările de la Varșovia) din anul 2023, care sugerează necesitatea altor modificări legislative: 'consiliile judiciare nu ar trebui să fie dominate de judecători din instanțe de apel sau de la alte instanțe superioare. În cazul în care președintele unei instanțe este numit în consiliul judiciar, acesta trebuie să demisioneze din funcția de președinte de instanță; pentru a evita concentrarea excesivă a puterii într-un singur organism judiciar și percepția corporatismului, competențele sunt împărțite între organismele judiciare autonome, iar organismelor separate li se încredințează atribuții specifice ale administrației judiciare, cum ar fi selecția, promovarea și formarea judecătorilor, disciplina, evaluarea performanței și bugetul'.
Procedurile disciplinare privind pe membrii consiliilor judiciare ar trebui să fie desfășurate de organisme care nu au în componență membri ai consiliului judiciar iar în cursul cercetării disciplinare, judecătorul acuzat poate fi suspendat numai ca măsură temporară, în circumstanțe excepționale și cu plata indemnizației, sunt alte recomandări.
De asemenea, adaugă sursa citată, 'pentru a preveni percepția nepotismului, a corupției sau a altor influențe necuvenite, transferurile judecătorilor în cadrul secțiilor unei instanțe sau între instanțe ar trebui efectuate printr-un proces în care sunt stabilite în mod explicit criteriile de transfer și în care organismul responsabil cu luarea deciziilor cu privire la transferuri oferă o justificare clară și întemeiată legal pentru transferul sau refuzul acestuia; delegările sau detașările judecătorilor la alte instanțe sau instituții ar trebui să se facă pentru o perioadă fixă și limitată, dar nu mai mult de șase luni; mutarea între secții a unui judecător ar trebui efectuată numai cu acordul scris al judecătorului respectiv; consiliile judiciare și alte organisme autonome ar trebui să promoveze în mod proactiv egalitatea de gen în contextul funcțiilor lor și în sistemul judiciar în general'. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Cinci percheziții în dosare de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor
Polițiștii Capitalei - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au efectuat, marți, cinci percheziții în cadrul unor dosare penale privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată. 'Într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lâ
CAB a anulat condamnarea la închisoare primită de rapperul Wiz Khalifa pentru consum de droguri; procesul se rejudecă
Curtea de Apel București a anulat marți condamnarea de 9 luni de închisoare cu executare primită de rapperul american Wiz Khalifa pentru consum de droguri la Festivalul 'Beach, Please!', urmând ca dosarul să se rejudece în faza de apel. În decembrie 2025, Wiz Khalifa, pe numele real Thomaz Cameron Jibril, primis
Cazul Apostol/MJ anunță că va continua demersurile pentru transferarea în țară a româncei condamnate în China
Ministerul Justiției a anunțat, marți, că va continua să întreprindă toate demersurile care intră în competența sa legală în vederea finalizării procedurii de transferare în România a Alinei-Irina Apostol, condamnată la închisoare în China. Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, Alina-Irina Apostol a fost con
Fiul lui Tudorel Toader - plasat în arest la domiciliu de Înalta Curte
Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, va fi plasat în arest la domiciliu, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a admis contestația și l-a eliberat din arest preventiv în dosarul în care este acuzat de viol. Decizia este definitivă. Alexandru Toader, fost lector la Universi
Neamț: Cei doi părinți care și-ar fi abuzat fizic și sexual copiii minori, arestați preventiv
Cei doi părinți care și-ar fi abuzat fizic și sexual copiii minori au fost arestați preventiv, marți, de magistrații Judecătoriei Piatra-Neamț, pentru o perioadă de 30 de zile. Aceștia sunt acuzați de mai multe infracțiuni, între care viol asupra unui minor, corupere sexuală a unui minor și violență în familie, potrivit Inspectoratul de Poliție Jud
Olt: Un fost preot suspectat că a abordat online minore pentru relații sexuale, arestat preventiv
Un bărbat în vârstă de 45 de ani, suspectat că a abordat online două minore în vârstă de 13 ani pentru relații sexuale, a fost reținut de DIICOT, iar Tribunalul Olt a dispus, marți, arestarea preventivă. Potrivit unui comunicat al Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Olt transmis marți AGERPRES, cercetările în cauză sunt efectu
Bihor: Patru angajați de la Permise au semnat acorduri de recunoaștere după ce ar fi luat mită
Patru angajați de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Bihor, care ar fi luat mită de sute de ori pentru a rezolva diverse probleme cu care veneau oamenii la ghișeu, au semnat cu procurorii acorduri de recunoaștere a vinovăției. Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de Parchetul de
Teancuri cu bani, dați ca șpagă pe 'silent' de un fost consilier PSD în biroul procurorului Gigi Ștefan (rechizitoriu)
Procurorul Gigi Ștefan de la Parchetul Curții de Apel Constanța este acuzat că a primit teancuri cu bani ca șpagă de la Dumitru Daniel Learciu, fost consilier județean PSD și fost director executiv al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Constanța, în schimbul promisiunii magistratului că îl va ajuta la rezolvarea unor probleme, prin intervenții
Dolj: Un deținut de la Penitenciarul Pelendava, încarcerat pentru tentativă de viol, nu s-a mai întors din permisie
Un bărbat de 36 de ani, încarcerat la Penitenciarul Pelendava pentru tentativă de viol, este căutat de polițiști după ce nu s-a mai întors în unitatea de detenție la expirarea unei permisii de 24 de ore, a informat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dolj. Potrivit sursei citate, bărbatul a beneficiat de permisie în perioada
Arad: Peste 13 milioane de lei sechestrați de anchetatori de la dealerul auto care nu a mai livrat mașinile clienților
Echivalentul a peste 13 milioane de lei a fost pus sub sechestru de anchetatori în cazul dealerului auto din Arad care nu a mai livrat mașinile comandate și plătite de zeci de clienți, care au protestat în stradă în ultimele luni. Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, a fost pusă &ic
Argeș: 65 de percheziții în șase județe și în București, la suspecți de înșelăciune, fals informatic și spălarea banilor
Polițiștii din Argeș au efectuat, marți, 65 de percheziții domiciliare într-un dosar penal pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals informatic și spălarea banilor, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). Descinderile polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună c
Călin Georgescu, adus în boxa acuzaților în procesul de propagandă legionară
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost scos marți din Arestul Central și dus la Judecătoria Sectorului 1, pentru a asista la procesul în care este judecat pentru propagandă legionară. Aflat în prezent în arest preventiv într-un alt dosar, Călin Georgescu a fost dus în sala de judecată av
Botoșani: Percheziții la Spitalul Județean 'Mavromati' într-un dosar de abuz în serviciu, fals intelectual și delapidare
Polițiștii din Botoșani au efectuat, marți, șase percheziții la Spitalul Județean de Urgență (SJU) 'Mavromati' într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, delapidare, fals intelectual și divulgarea unor informații din categoria celor nedestinate publicității, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului d
Procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță, trimiși în judecată pentru corupție
Procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță de la Parchetul Curții de Apel Constanța au fost trimiși în judecată de Parchetul General într-un dosar privind săvârșirea unor multiple fapte de corupție. În aceeași speță au fost deferiți justiției omul de afaceri Mihale Cartali și Dumitru Daniel Learciu, fost consilier județean P
Continuă Operațiunea 'Jupiter 6': Peste 300 de percheziții în București și în mai multe județe
Parchetul General și Poliția Română efectuează marți, în a doua zi a Operațiunii 'Jupiter 6', peste 300 de percheziții în municipiul București și în mai multe județe. Conform unui comunicat al Parchetului General, au loc 67 de acțiuni operative, în cadrul cărora sunt investigate o gamă largă de infracțiuni




