Tănăsescu (CCR): Constituția - cel mai important instrument pentru a combate tendințele totalitariste sau extremiste
Constituția României este un puternic stimulent în favoarea toleranței și pluralismului, precum și cel mai important instrument pentru a combate tendințele totalitariste sau extremiste, a transmis, luni, președinta CCR, Simina Tănăsescu.
Declarația vine în contextul celebrări Zilei Constituției României, sărbătorită în fiecare an pe data de 8 decembrie.
'Proclamată prin Legea 120/1995, această dată nu este o simplă zi din calendar, ci un reper pentru conștiința civică, un moment care ne permite tuturor să reafirmăm sensul profund al legământului nostru constituțional. La data intrării sale în vigoare, în urma referendumului organizat pe 8 decembrie 1991, Constituția României a reprezentat, în bună măsură, un document aspirațional, o promisiune făcută fiecărui cetățean că tranziția democratică va fi realizată cu demnitate și responsabilitate. Bazată pe valori și principii generale de natură profund democratică, Constituția României s-a dorit a fi expresia maturității politice a statului și a solidarității membrilor care compun societatea românească. În acest scop ea garantează drepturi fundamentale și reglementează instituții publice a căror funcționare are ca ultimă finalitate protecția cetățenilor', a declarat Simina Tănăsescu, citată într-un comunicat al CCR transmis AGERPRES.
Potrivit acesteia, în cei 34 de ani care au trecut de la acel moment, Constituția s-a dovedit a fi măsura a ceea ce suntem și proiecția a ceea ce ne dorim să devenim, 'un document viu' care a stimulat, cu rigoare calmă, progresul autorităților statului și prosperitatea cetățenilor.
'Constituția României a reușit să fie în egală măsură un pact încheiat de toți cetățenii pentru o conviețuire pașnică, un angajament comun de a stabili și respecta limitele necesare pentru ca puterea să rămână permanent în slujba cetățeanului, o pavăză invincibilă pentru drepturile și libertățile fundamentale ale omului', a subliniat președinta CCR, adăugând că aplicarea Constituției, în fiecare zi, ne aduce pe toți mai aproape de realizarea aspirațiilor prefigurate pe 8 decembrie 1991.
'În același timp, Constituția României este o ancoră pentru apartenența la valorile euroatlantice și pentru reziliența democratică, un puternic stimulent în favoarea toleranței și pluralismului, precum și cel mai important instrument pentru a combate tendințele totalitariste sau extremiste', a precizat Tănăsescu.
Simina Tănăsescu menționează că, în contextul exercitării de către CCR a Președinției Asociației Curților Constituționale Francofone, Constituția României asigură și legătura cu spațiul juridic francofon, în care cultura dialogului și respectul pentru drepturile omului se conjugă într-o comunitate bazată pe limbă și tradiții democratice.
'Mesajul pe care îl adresez tuturor cu această ocazie este unul al încrederii, responsabilității și speranței. Constituția nu este un text îndepărtat, ci un contract viu, care ne cere permanent bună credință, implicare și devotament. Este un pact al încrederii - între cetățeni și instituții, între prezent și viitor, între libertatea individuală și binele comun. În această zi dedicată Constituției României, îmi exprim încrederea că vom continua să cultivăm împreună valorile care ne definesc și să întărim instituțiile care ne garantează democrația și libertățile fundamentale', a adăugat președinta CCR. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
8 decembrie - Ziua Constituției României
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
IGPR - acțiuni de destructurare a grupărilor de criminalitate organizată: Aproximativ 17,5 kg de canabis și peste 1 kg de cocaină, confiscate
Peste 70 de acțiuni operative, dintre care 24 de amploare, au fost efectuate de polițiști în ultimele două săptămâni, pentru destructurarea grupurilor infracționale specializate în trafic și consum ilicit de droguri, trafic de persoane, criminalitate informatică și spălare de bani, fiind confiscate aproximativ 17,5 kilograme de canabis și peste 1 kilogram d
Cinci persoane din România, trimise în judecată de Parchetul European pentru o fraudă de 1,8 milioane de euro
Parchetul European (EPPO) din București a trimis în judecată cinci persoane acuzate că au constituit un grup infracțional cu scopul de a frauda programe finanțate de UE pentru localități rurale din județul Dolj. Dosarul a fost trimis la Tribunalul București, iar prejudiciul se ridică la 1,8 milioane de euro. Conform unui c
PNL pierde definitiv procesul cu AEP și trebuie să restituie 14 milioane de lei, cheltuiți în campania lui Ciucă
Partidul Național Liberal a pierdut definitiv procesul deschis împotriva Autorității Electorale Permanente (AEP) și trebuie să restituie 14 milioane de lei către bugetul de stat, bani primiți ca subvenție pentru campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă din 2024. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins joi recursul PNL, după
Caraș-Severin: Un sirian și un român, reținuți pentru trafic de cocaină
Două persoane, un cetățean sirian și unul român, au fost reținute, vineri, de DIICOT - Biroul Teritorial Caraș-Severin după ce au fost prinse în flagrant delict, în municipiul Caransebeș, în timp ce ar fi tranzacționat 1 kilogram de cocaină, pentru 60.000 de euro. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, polițiștii Se
Procuror trimis în judecată după ce a fost depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive
Un procuror a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, după ce a fost depistat de polițiști, anul trecut, conducând un autoturism sub influența a două substanțe psihoactive, amfetamină și ketamină.
Covasna: Tânăr omorât într-o pădure de lângă Malnaș; inculpatul - arestat și trimis în judecată
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru omor calificat, fiind acuzat că ar fi înjunghiat mortal un tânăr de 22 de ani într-o pădure din apropierea localității Malnaș, a anunțat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna. Potrivit proc
Constanța: O tânără care a agresat 5 femei pe stradă și în spații publice - reținută; ea avea discernământ
O tânără în vârstă de 20 de ani care a agresat fizic cinci femei pe străzi din municipiul Constanța, precum și în diverse spații publice a fost reținută pentru 24 de ore, experții stabilind că ea avea discernământ. 'Tânăra de 20 de ani cunoscută cu istoric medical, care, în urma examinării medicale
Intermediar din dosarul lui Georgescu, la DIICOT
Un intermediar implicat în dosarul lui Călin Georgescu a fost vineri la sediul DIICOT pentru a asista la percheziții informatice asupra unor dispozitive ridicate de la el de către procurori în dosarul de înșelăciune în care a fost arestat Călin Georgescu. Este vorba de Ion Negoescu, fost ofițer în MAI, cel care i-
ICCJ: Restanțele de un 1 miliard de euro către magistrați se pot stinge prin plata efectivă, titluri de valoare
Reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție susțin că statul poate să achite restanțele către judecători, care se ridică la aproximativ 1 miliard de euro, fie prin plată efectivă, fie prin emiterea unor titluri de valoare. Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv joi procesul pe care l-a deschis î
Harghita: Incendiile la locuințe au crescut cu aproximativ 55%; ISU avertizează asupra riscurilor odată cu venirea iernii
Numărul incendiilor produse la locuințe a crescut cu aproximativ 55% în trimestrul trei al anului 2026, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele prezentate joi, într-o conferință de presă, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita. 'În trimestrul III 2026 s-a intervenit pentru stinger
Alba: Cinci persoane reținute pentru trafic de droguri
Patru bărbați și o femeie au fost reținuți, în două cauze penale, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru trafic de droguri, introducerea în țară de droguri și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive, potrivit unui comunicat de presă transmis joi AG
Prahova: Spray lacrimogen, pulverizat pe holul unui colegiu din Ploiești; o elevă a primit îngrijiri
O elevă a unui colegiu din municipiul Ploiești a avut nevoie de îngrijiri medicale, joi, după ce un coleg mai mare ar fi pulverizat pe holul unității de învățământ un spray iritant lacrimogen. Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Prahova, la solicitarea AGERPRES, polițiștii din cadrul Secției
ÎCCJ câștigă definitiv procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților; miza - 5 miliarde de lei
Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului și Ministerului Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești. Instanța supremă a respins joi rec
Trei minori, cercetați pentru accesare de propagandă teroristă de factură islamică
Polițiștii și procurorii DIICOT au pus în aplicare, joi, mandate de percheziție în județele Constanța, Galați, Alba și Iași la domiciliile unor minori cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de accesare în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicații electronice, precum și
Prahova: Șase persoane, inclusiv soția unui fost primar, reținute într-un dosar de înșelăciune (surse)
Șase persoane, între care și soția unui fost primar al unei comune din județul Prahova, au fost reținute într-un dosar de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și înșelăciune, cu un prejudiciu de aproape 2 milioane de lei. 'În urma probatoriului administrat








