Instanța supremă atacă din nou la CCR legea de modificare a pensiilor magistraților
Judecătorii de la Instanța supremă au decis, vineri, sesizarea Curții Constituționale în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților.
Decizia a fost luată în unanimitate - 102 voturi.
Magistrații au fost convocați de președintele Instanței supreme, Lia Savonea, pentru a-și exprima poziția, în cadrul Secțiilor Unite, în legătură cu noul proiect al pensiilor speciale.
Săptămâna trecută, Guvernul a aprobat noul proiect de modificare a pensiilor magistraților, care prevede creșterea etapizată a vârstei de pensionare la 65 de ani. Cuantumul pensiei nu poate depăși 70% din indemnizația netă primită în ultima lună de activitate.
Proiectul a primit aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătorii și procurorii au solicitat ca pensia lor să fie aproape la același nivel cu ultimul salariu încasat, în timp ce premierul Ilie Bolojan a insistat ca pensia să nu fie mai mare de 70% din ultimul salariu net încasat.
Primul proiect al reformei pensiilor magistraților a fost declarat neconstituțional de CCR pe 20 octombrie, ca urmarea a unei sesizări depuse de Înalta Curte de Casație și Justiție.
CCR a motivat atunci că Guvernul nu a solicitat, în intervalul de timp prevăzut de lege, aviz de la CSM, chiar dacă acesta este consultativ. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prahova: Hoți din locuințe prin metoda 'chei potrivite', prinși în flagrant; prejudiciul - 200.000 lei
Doi bărbați cercetați pentru mai multe infracțiuni de furt calificat din locuințe au fost reținuți de polițiștii prahoveni în urma unui flagrant, prejudiciul estimat fiind de 200.000 lei. Foto: IPJ Prahova 'La data de 14 ma
Alba: Cercetări pentru ucidere din culpă în cazul inculpatei de la Sibiu care s-a sinucis în arest
Femeia din Sibiu acuzată că și-ar fi ucis mama pentru a-i moșteni bunurile și care s-a sinucis, vineri, în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Alba și-ar fi provocat moartea cu lama unui aparat de ras de unică folosință. 'La data de 15 mai 2026, în jurul orei 06:50, polițiștii din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventiv
Dosarul 10 August, aproape de final; urmează să fie audiat în instanță colonelul Laurențiu Cazan
Tribunalul Militar București a programat vineri, începând cu ora 11:00, audierea colonelului Laurențiu Cazan, fost adjunct al directorului general al Jandarmeriei Capitalei, trimis în judecată în Dosarul 10 August. Tot vineri ar putea fi audiați și colonelul (r) Gheorghe Sebastian Cucoș, fost șef al Jandarmeriei Române, și colonel
Gorj: Bărbat din Rovinari, reținut de polițiști după ce a ucis o pisică
Un bărbat de 63 de ani, din orașul Rovinari, a fost reținut de polițiști după ce a ucis o pisică, acesta urmând să fie prezentat, vineri, Parchetului Local, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit acesteia, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați, joi, d
Procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță - urmăriți penal de Parchetul General pentru corupție
Procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță de la Parchetul Curții de Apel Constanța au fost puși sub urmărire penală și reținuți pentru 24 de ore de procurorii Parchetului General într-un dosar în care sunt acuzați trafic de influență și abuz în serviciu. Potrivit unui comunicat al Parchetului General transmis, vineri, AGERPRES, procurorul de caz
Sibiu: Femeia acuzată că și-ar fi ucis mama pentru avere s-a sinucis în arest
Femeia acuzată că și-ar fi ucis mama pentru a-i moșteni bunurile s-a sinucis în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Alba, a anunțat vineri prim-procurorul adjunct Simion Dan-Octavian, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. 'Una din inculpatele din dosar, fiica victimei, s-a sinucis în timp ce s
Cei doi procurori de la Constanța inculpați într-un dosar de corupție au fost reținuți (surse)
Procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță de la Parchetul Curții de Apel Constanța au fost reținuți joi noaptea de Parchetul General, pentru 24 de ore, într-un dosar de abuz în serviciu și alte infracțiuni de corupție, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Cei doi au fost audiați mai multe ore la sediul Parchetului General, Teod
Timiș: Agent șef de poliție, arestat la domiciliu pentru agresiune sexuală
Un bărbat de 45 de ani, încadrat ca agent șef de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, a fost pus în arest la domiciliu pentru 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, sub coordonarea p
Șeful Autorității Vamale Române, pus sub control judiciar
Șeful Autorității Vamale Române, Mihai Savin, a fost pus joi sub control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Conform unor oficiali ai Parchetului, Mihai Savin este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și complicitate la uz d
Percheziții la PCA Constanța/Anchetatorii ar fi găsit 100.000 de euro în biroul unui procuror (surse)
Procurorii de la Parchetul General ar fi găsit joi suma de 100.000 de euro în biroul procurorului Gigi Ștefan de la Parchetul Curții de Apel Constanța, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. De asemenea, în mașina acestuia ar fi fost găsiți alți 30.000 de euro. Parchetul General a efectuat, miercuri și joi, 13
Arad: Fostul șef al Direcției Silvice, Teodor Țigan, a pierdut definitiv procesul privind concedierea sa
Fostul director al Direcției Silvice Arad, Teodor Țigan, a pierdut definitiv, la Curtea de Apel Timișoara, procesul pe care l-a intentat după ce a fost concediat și a fost obligat să restituie un bonus de pensionare de 280.520 de lei. Curtea de Apel Timișoara a pronunțat, joi, soluția definitivă în cazul deciziei de concediere.
Iași: Grupare care vindea în multe țări suplimente alimentare contrafăcute ca tratament al bolilor incurabile, destructurată
O grupare infracțională specializată în spălarea banilor, fals informatic, înșelăciune și evaziune fiscală, care promova și vindea în multe țări suplimente alimentare contrafăcute ca tratamente pentru boli incurabile, a fost destructurată de polițiști, sub coordonarea procurorilor DIICOT Iași. Potrivit unui comunicat transmis
Șeful Autorității Vamale Române - reținut (surse)
Șeful Autorității Vamale Române, Mihai Savin, a fost reținut și urmează să fie dus de polițiști la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru a fi audiat, au precizat, joi, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor citate, dosarul a fost deschis de Direcția de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Româ
Doi inspectori vamali de la Constanța, reținuți de DNA pentru luare de mită; 73.000 de dolari găsiți la percheziții
Doi inspectori de la Biroul Vamal de Frontieră Constanța au fost reținuți de DNA pentru luare de mită în formă continuată, fiind acuzați că primeau bani de la reprezentanții unor firme în schimbul efectuării mai rapid a operațiunilor de vămuire. Este vorba de Suliman Diner și Bogdan Vîlsan, care vor fi prezentați joi Tribunalului Constanța cu
Percheziții DNA la Primăria Sectorului 3 (surse)
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, joi, percheziții la Primăria Sectorului 3 din Capitală și la sediul Poliției Locale, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor citate, în dosar ar fi investigate fapte de abuz în servicu. Ancheta se află în faza preliminară, fiind deschis dosar in re





