DGPMB: Cinci persoane, reținute pentru furtul a peste 100.000 lei din casele unor bătrâni
Polițiștii Capitalei au reținut, pentru 24 de ore, cinci persoane implicate în mai multe fapte de furt calificat, în urma cărora și-ar fi însușit peste 100.000 de lei din locuințele unor persoane, pătrunzând sub pretextul că sunt angajați ai unei companii de furnizare a energiei electrice.
'La data de 4 decembrie, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) - Serviciul de Investigații Criminale Sector 6 au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară și cinci mandate de aducere, în municipiul București, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, tentativă la furt, tentativă la furt calificat, complicitate la furt calificat și complicitate la furt', informează Biroul de presă al DGPMB.
Ancheta penală a fost declanșată la data de 4 noiembrie, când polițiști din cadrul Secției 21 Poliție au fost sesizați de o femeie, în vârstă de 77 de ani, cu privire la faptul că, din locuința sa situată în Sectorul 6, i-ar fi fost sustrasă suma de 80.000 de lei.
Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sector 6, iar cercetările au relevat că banii ar fi fost furați de doi bărbați, în vârstă de 35, respectiv 38 de ani, ambii cunoscuți cu preocupări de natură infracțională.
Potrivit anchetatorilor, pe 3 noiembrie, în jurul orei 12:00, bărbatul de 38 de ani, sub pretextul că este angajat al unei companii de furnizare a energiei electrice și că trebuie să verifice instalația electrică, ar fi pătruns în locuința femeii de 77 de ani. În acest interval, celălalt bănuit, profitând de faptul că ușa de acces era deschisă, ar fi sustras suma de 80.000 de lei.
'În urma extinderii cercetărilor, s-a stabilit că la data de 29 octombrie, sub același pretext, bărbatul de 35 de ani, cu sprijinul unei femei în vârstă de 39 de ani, ar fi pătruns în locuința unui bărbat pentru a citi contorul electric, împrejurare în care, profitând de neatenția persoanei vătămate, femeia ar fi sustras 3.000 de lei dintr-o cutie, iar pe 7 noiembrie, prin aceeași metodă, ar fi sustras 20.000 de lei din locuința unei femei din Sectorul 4', arată sursa citată.
'Ulterior, la data de 26 noiembrie, prezentându-se din nou ca angajați ai unei societăți de electricitate, ar fi pătruns în interiorul unui imobil din Sectorul 2, fără a reuși să sustragă bunuri.
În perioada 28 noiembrie - 1 decembrie, cei trei bărbați, împreună cu o femeie de 29 de ani și un tânăr de 18 ani, ar fi săvârșit șapte infracțiuni de furt calificat, în dauna unor magazine din sectoarele 4, 5 și 6, prejudiciul fiind de aproximativ 5.000 de lei', spun polițiștii. Pentru administrarea probatoriului, joi au fost puse în executare două mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.
Cei cinci bănuiți au fost depistați și conduși la audieri, în baza mandatelor de aducere emise pe numele acestora.
'Față de cei în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propuneri legale', mai informează DGPMB.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sector 6, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, tentativă la furt, tentativă la furt calificat, complicitate la furt calificat și complicitate la furt. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Argeș: Doi bărbați arestați preventiv în urma incidentului de la Ștefănești, unde un pompier a fost rănit
Doi bărbați au fost arestați preventiv în urma incidentului de duminică seara din orașul Ștefănești, unde un pompier a fost rănit în timp ce intervenea pentru stingerea unui incendiu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Polițiștii reținuseră inițial în acest caz un tânăr de 26 de ani, iar ulterior,
Radu Marinescu anunță deblocarea unui proiect care privește Legea femicidului
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a transmis, luni, că a semnat proiectul de ordin comun prin care este inițiat mecanismul de punere în aplicare a Legii femicidului. ''La Ministerul Justiției, am deblocat un proiect foarte important care privește Legea femicidului și punerea în aplicare a acestei legi. Astăzi, am semnat
VIDEO DIICOT și SRI: Incendiul de la Carfil Brașov, provocat de o rețea de sabotaj coordonată din Rusia
DIICOT și SRI au anunțat luni că au documentat activitatea infracțională a trei cetățeni străini (doi bieloruși și un ucrainean) rezidenți în state UE, membri ai unei rețele de sabotaj coordonate din Federația Rusă, implicați în explozia din incinta platformei industriale Carfil din Brașov, filială a Romarm. ''Cer
Argeș: O persoană a fost reținută în urma incidentului de la Ștefănești, unde un pompier a fost rănit
O persoană a fost reținută în urma incidentului de duminică seara din orașul Ștefănești, unde un pompier a fost rănit în timp ce intervenea pentru stingerea unui incendiu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. ''În continuarea activităților efectuate în cazul incidentului produs pe raza satul
Tribunalul București respinge cererea DIICOT de prelungire a arestului preventiv pentru Călin Georgescu
Tribunalul București a respins, luni, ca neîntemeiată, cererea DIICOT de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv în cazul lui Călin Georgescu, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Decizia nu este
România a cumpărat remorchere inutile când apa scade pe Dunăre; patru funcționari - trimiși în judecată
Patru funcționari publici de la Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați au fost trimiși în judecată de Parchetul European în legătură cu achiziția frauduloasă din bani europeni a două remorchere pentru Dunărea de Jos, devenite inutile atunci când nivelul apei scade. Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca a tr
Alba: Incidentul din sediul Poliției Alba Iulia, perceput de polițiști ca un posibil atac armat
Modul în care bărbatul de 43 de ani a intrat sâmbătă seara în clădirea Poliției din Alba Iulia cu o armă și o grenadă de tip airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște ar fi creat aparența unui atac armat, determinând polițiștii să adopte măsuri de protecție și să își pregătească armamentul. Î
Un ucrainean implicat într-o schemă de înșelăciune prin 'metoda BNR' a acceptat să facă închisoare
Un ucrainean a încheiat cu procurorii români un acord de recunoaștere a vinovăției, prin care a acceptat să primească o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare cu executare, fiind implicat alături de persoane rămase neidentificate într-o schemă de înșelăciune prin 'metoda BNR'. 'La data de 21.10.2026, pr
Alba: Arest preventiv pentru bărbatul care a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft
Bărbatul care a intrat sâmbătă seara în sediul Poliției Alba Iulia cu o armă și o grenadă de tip airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște a fost arestat preventiv, el contestând măsura dispusă de magistrați. Potrivit soluției publicate pe portalul Judecătoriei Alba Iulia, a fost admisă propunerea procurorilor
Tribunalul București dezbate cererea DIICOT de prelungire a arestului pentru Călin Georgescu
Călin Georgescu va fi dus luni la Tribunalul București, unde se va dezbate cererea DIICOT de prelungire cu încă 30 de zile a măsurii arestului preventiv, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. El se află în Arestul Central al Capi
Maramureș: Un bărbat suspectat că și-a incendiat apartamentul, imobilizat de jandarmi
Un bărbat în vârstă de 59 de ani din municipiul Baia Mare, suspectat că și-a incendiat apartamentul în care locuia, a fost imobilizat și condus la audieri, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Jandarmi de Județean (IJJ) Maramureș, Anca Gherasim. 'Astăzi (...), echipa de intervenție a Jandarm
UPDATE Bistriţa-Năsăud: Minora de 14 ani din Livezile dată dispărută a fost găsită de poliţişti în localitatea Viişoara
Minora în vârstă de 14 ani, din localitatea Livezile, care a fost dată dispărută după ce a plecat voluntar de la domiciliu în cursul zilei de 24 octombrie și nu a mai revenit, a fost depistată de polițiști pe raza localității Viișoara, a anunțat duminică seara Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. ''
VIDEO IGPR: Măsuri asigurătorii de peste 60 de milioane de lei, instituite în dosare de infracțiuni economice în ultimele două săptămâni
Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Poliției Române au efectuat, pe parcursul ultimelor două săptămâni, 24 de acțiuni de amploare, iar în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane cercetate pentru infracțiuni economice au fost instituite măsuri asigurătorii de peste 60 de milioane d
VIDEO Alba: Bărbatul care a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft a fost reținut
Bărbatul în vârstă de 43 de ani care a intrat sâmbătă seara în sediul Poliției Municipiului Alba Iulia cu o armă și o grenadă de tip airsoft a fost reținut pentru 24 de ore. ''Față de bărbatul, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Alba Iulia, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lân
Alba: Un bărbat a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște
Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Alba Iulia, a fost încătușat, sâmbătă seara, după ce a intrat în sediul Poliției Municipiului cu o armă și o grenadă de tip airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba. Potrivit sursei citate, im









