Giurgiu: Un deținut în regim de maximă siguranță - găsit spânzurat de grilajul ușii de la celulă
Un bărbat, în vârstă de 55 de ani, care executa o pedeapsă cu închisoarea în regim de maximă siguranță la Penitenciarul Giurgiu, a fost găsit decedat, în camera de deținere, fiind spânzurat cu un șnur legat de grilajul ușii.
'În data de 02.12.2025, în jurul orei 11:50, în timpul operațiunii de distribuire a mesei de prânz, un bărbat privat de libertate, în vârstă de 55 de ani, aflat în executarea pedepsei în regim de maximă siguranță, a fost descoperit în camera de deținere cu un șnur improvizat legat de grilajul ușii și înfășurat în jurul gâtului. Imediat au fost alertate serviciile medicale ale penitenciarului și a fost solicitată intervenția unui echipaj de urgență prin apelarea Serviciului Unic Național pentru Apeluri de Urgență 112. În ciuda eforturilor susținute de resuscitare efectuate de personalul medical specializat, din păcate, la ora 12:35 s-a constatat decesul persoanei în cauză', a declarat joi, pentru AGERPRES, purtătoarea de cuvânt a Penitenciarului Giurgiu, Oana Nan.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, bărbatul se afla singur în camera de detenție în momentul producerii evenimentului.
În conformitate cu prevederile legale, autoritățile au informat familia deținutului, judecătorul de supraveghere a privării de libertate și Poliția Municipiului Giurgiu. AGERPRES / (AS - redactor: Camelia Bigan, editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Șoferița care a accidentat-o mortal pe Anastasia, condamnată la 5 ani şi 6 luni închisoare cu executare
Femeia care a accidentat-o mortal în anul 2022 pe Anastasia, o fetiță de 4 ani, în timp ce conducea fără permis în comuna Scobinți din județul Iași, a fost condamnată în primă instanță la 5 ani și 6 luni închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii ucidere din culpă. Conform sentinței Judecătoriei
Dolj: Femeie și adolescent de 17 ani, reținuți după ce ar fi agresat o femeie pe o stradă din Craiova
O femeie de 39 de ani și un adolescent de 17 ani au fost reținuți de polițiști, după ce ar fi agresat o femeie de 44 de ani, pe o stradă din municipiul Craiova, și i-ar fi distrus telefonul mobil, informat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dolj. Pe numele celor doi au fost emise ordine de protecție provizorii, fiind dispusă și monitorizarea lor e
Argeș: Doi bărbați arestați preventiv în urma incidentului de la Ștefănești, unde un pompier a fost rănit
Doi bărbați au fost arestați preventiv în urma incidentului de duminică seara din orașul Ștefănești, unde un pompier a fost rănit în timp ce intervenea pentru stingerea unui incendiu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Polițiștii reținuseră inițial în acest caz un tânăr de 26 de ani, iar ulterior,
Radu Marinescu anunță deblocarea unui proiect care privește Legea femicidului
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a transmis, luni, că a semnat proiectul de ordin comun prin care este inițiat mecanismul de punere în aplicare a Legii femicidului. ''La Ministerul Justiției, am deblocat un proiect foarte important care privește Legea femicidului și punerea în aplicare a acestei legi. Astăzi, am semnat
VIDEO DIICOT și SRI: Incendiul de la Carfil Brașov, provocat de o rețea de sabotaj coordonată din Rusia
DIICOT și SRI au anunțat luni că au documentat activitatea infracțională a trei cetățeni străini (doi bieloruși și un ucrainean) rezidenți în state UE, membri ai unei rețele de sabotaj coordonate din Federația Rusă, implicați în explozia din incinta platformei industriale Carfil din Brașov, filială a Romarm. ''Cer
Argeș: O persoană a fost reținută în urma incidentului de la Ștefănești, unde un pompier a fost rănit
O persoană a fost reținută în urma incidentului de duminică seara din orașul Ștefănești, unde un pompier a fost rănit în timp ce intervenea pentru stingerea unui incendiu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. ''În continuarea activităților efectuate în cazul incidentului produs pe raza satul
Tribunalul București respinge cererea DIICOT de prelungire a arestului preventiv pentru Călin Georgescu
Tribunalul București a respins, luni, ca neîntemeiată, cererea DIICOT de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv în cazul lui Călin Georgescu, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Decizia nu este
România a cumpărat remorchere inutile când apa scade pe Dunăre; patru funcționari - trimiși în judecată
Patru funcționari publici de la Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați au fost trimiși în judecată de Parchetul European în legătură cu achiziția frauduloasă din bani europeni a două remorchere pentru Dunărea de Jos, devenite inutile atunci când nivelul apei scade. Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca a tr
Alba: Incidentul din sediul Poliției Alba Iulia, perceput de polițiști ca un posibil atac armat
Modul în care bărbatul de 43 de ani a intrat sâmbătă seara în clădirea Poliției din Alba Iulia cu o armă și o grenadă de tip airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște ar fi creat aparența unui atac armat, determinând polițiștii să adopte măsuri de protecție și să își pregătească armamentul. Î
Un ucrainean implicat într-o schemă de înșelăciune prin 'metoda BNR' a acceptat să facă închisoare
Un ucrainean a încheiat cu procurorii români un acord de recunoaștere a vinovăției, prin care a acceptat să primească o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare cu executare, fiind implicat alături de persoane rămase neidentificate într-o schemă de înșelăciune prin 'metoda BNR'. 'La data de 21.10.2026, pr
Alba: Arest preventiv pentru bărbatul care a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft
Bărbatul care a intrat sâmbătă seara în sediul Poliției Alba Iulia cu o armă și o grenadă de tip airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște a fost arestat preventiv, el contestând măsura dispusă de magistrați. Potrivit soluției publicate pe portalul Judecătoriei Alba Iulia, a fost admisă propunerea procurorilor
Tribunalul București dezbate cererea DIICOT de prelungire a arestului pentru Călin Georgescu
Călin Georgescu va fi dus luni la Tribunalul București, unde se va dezbate cererea DIICOT de prelungire cu încă 30 de zile a măsurii arestului preventiv, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. El se află în Arestul Central al Capi
Maramureș: Un bărbat suspectat că și-a incendiat apartamentul, imobilizat de jandarmi
Un bărbat în vârstă de 59 de ani din municipiul Baia Mare, suspectat că și-a incendiat apartamentul în care locuia, a fost imobilizat și condus la audieri, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Jandarmi de Județean (IJJ) Maramureș, Anca Gherasim. 'Astăzi (...), echipa de intervenție a Jandarm
UPDATE Bistriţa-Năsăud: Minora de 14 ani din Livezile dată dispărută a fost găsită de poliţişti în localitatea Viişoara
Minora în vârstă de 14 ani, din localitatea Livezile, care a fost dată dispărută după ce a plecat voluntar de la domiciliu în cursul zilei de 24 octombrie și nu a mai revenit, a fost depistată de polițiști pe raza localității Viișoara, a anunțat duminică seara Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. ''
VIDEO IGPR: Măsuri asigurătorii de peste 60 de milioane de lei, instituite în dosare de infracțiuni economice în ultimele două săptămâni
Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Poliției Române au efectuat, pe parcursul ultimelor două săptămâni, 24 de acțiuni de amploare, iar în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane cercetate pentru infracțiuni economice au fost instituite măsuri asigurătorii de peste 60 de milioane d








