Ialomița: Două angajate de la o casă de amanet, reținute pentru delapidare și fals; prejudiciu de peste 3 milioane de lei
Două angajate ale unei case de amanet din județul Ialomița au fost reținute pentru 24 de ore, fiind acuzate de delapidare în formă continuată, complicitate, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, prejudiciul cauzat unității economice depășind 3 milioane de lei.
Potrivit datelor comunicate, joi, de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ialomița, în perioada iulie 2019 - octombrie 2024, cele două femei, cu vârstele de 53 și 59 de ani, cu complicitatea unei alte femei, ar fi încheiat 1.905 contracte de amanet pe numele a 9 persoane, pentru bunuri despre care au pretins a fi din metale prețioase (aur), în realitate acestea fiind fără valoare financiară.
'Astfel, femeile ar fi obținut mai multe sume de bani reprezentând echivalentul valorii bunurilor în aur. Pentru a nu fi descoperit modul de operare, la momentul întocmirii unui nou contract de amanet, o parte din banii obținuți erau folosiți pentru prelungirea contractelor de amanet încheiate anterior și care se apropiau de scadență, restul de bani fiind însușiți de persoanele în cauză', a transmis sursa citată.
Prejudiciul cauzat este de peste 3.000.000 de lei.
Pe 26 noiembrie, polițiștii de investigare a criminalității economice au descins la locuințele celor două femei de 53 și 59 de ani, iar la domiciliul ultimei au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor 300 de contracte de amanet, încheiate în perioada 2019-2024.
În urma probatoriului administrat în cauză, cele două femei au fost reținute pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al inspectoratului.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare în formă continuată care a produs consecințe deosebit de grave și complicitate la această infracțiune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals. AGERPRES/(AS - redactor: .Ecaterina Ignat, editor: Anamaria Constantin, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Curtea de Apel București nu e de acord ca șeful Armatei să primească înapoi telefonul ridicat de DNA
Curtea de Apel București a respins luni cererea șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, prin care solicita să-i fie restituit un telefon mobil ridicat de procurorii DNA, în dosarul în care este acuzat de complicitate la uzurparea funcției. Pe 2 iunie, generalul Gheorghiță Vlad a fost chemat la sediul DNA, unde a fost anunțat
Mirabela Grădinaru, la Curtea de Apel București într-un proces legat de un proiect imobiliar
Partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru, s-a prezentat luni dimineața la Curtea de Apel București într-un proces legat de un proiect imobiliar. Mirabela Grădinaru a stat în sala de judecată doar câteva minute, iar la plecare nu a dorit să ofere informații despre motivul prezenței sale la Curtea de Apel București.
Cluj: Bărbat reținut de polițiști după ce ar fi avariat 21 de autoturisme
Un bărbat de 34 de ani a fost reținut de polițiști după ce ar fi avariat 21 de autoturisme pe o stradă din Cluj-Napoca. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, bărbatul este acuzat de distrugere în formă continuată. 'În data de 5 iunie, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Cluj-Napoca au dispus măsura rețineri
Cluj: Polițiștii fac cercetări într-un caz în care o elevă ar fi fost drogată și violată la banchet
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj a demarat cercetări în cazul unei eleve absolvente de clasa a XII-a de la Liceul 'Virgil Madgearu' din Cluj-Napoca, despre care părinții ei au relatat presei locale că ar fi fost drogată și violată la banchetul de absolvire. 'La data de 6 iunie, în jurul orei 05:25, Poliția municipiului Cluj-
Hunedoara: Bărbatul care a tras cu arma asupra a patru persoane, în Lupeni, reținut de polițiști
Bărbatul de 48 de ani care ar fi tras cu o armă de foc asupra a patru persoane, în municipiul Lupeni, a fost reținut de polițiști, fiind acuzat, între altele, de tentativă de omor calificat asupra unui membru de familie și încălcarea ordinului de protecție, a transmis, luni, Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara. Incidentul a
Continuă operațiunea Jupiter: 154 de percheziții în Capitală și mai multe județe
Parchetul General și Poliția Română continuă acțiunile în cadrul operațiunii Jupiter prin efectuarea luni a 154 de percheziții domiciliare în București și mai multe județe din țară, în dosare care vizează infracțiuni economico-financiare, contrabandă, fals, înșelăciune, furt calificat, infracțiuni silvice, proxenetism, agresiuni sexuale, precum
Hunedoara: Dosar penal pentru tentativă de omor deschis în urma atacului armat din Lupeni
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor în cazul atacului armat care a avut loc duminică după-amiază în orașul Lupeni, din Valea Jiului, incidentul soldându-se cu patru victime ce au
VIDEO UPDATE Hunedoara: Bărbatul care a tras cu arma în Lupeni a fost prins
Bărbatul care a tras cu o armă într-o mașină, rănind patru persoane, în orașul Lupeni, din Valea Jiului, a fost prins duminică, la câteva ore de la producerea incidentului. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, suspectul a fost dus la audieri la Poliția Lupeni.
DGPMB: Polițiști de la Omoruri anchetează decesul unui rezident găsit inconștient într-un grup sanitar de la un spital
Polițiști de la Serviciul Omoruri din cadrul Direcției Generale de Poliție a municipiului București (DGPMB) efectuează cercetări după ce un bărbat în vârstă de 32 de ani, medic rezident, a fost găsit inconștient în grupul sanitar al unui spital din Capitală, și ulterior, a decedat. Potrivit unei informări a DGPMB, s&acir
Poliția de Frontieră: Șase percheziții în Teleorman și Olt, la persoane suspectate de braconaj piscicol
Polițiștii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, sprijiniți de jandarmi, au efectuat șase percheziții domiciliare și au pus în executare trei mandate de aducere, pe raza județelor Teleorman și Olt, la persoane suspectate de braconaj piscicol.
Bistrița-Năsăud: Mai multe persoane, reținute după ce au făcut scandal și au aruncat cu pietre într-un tren
Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud au reținut mai multe persoane implicate într-un scandal în trenul de pe ruta Beclean pe Someș - Sighetu Marmației, care după ce au fost date jos pentru că nu aveau bilete, au început să arunce cu pietre în trenul staționat în halta Coșbuc. Potriv
DIICOT: Un ucrainean și un român, reținuți după ce au introdus în țară canabis și cocaină
Un cetățean ucrainean de 57 ani și un cetățean român de 23 de ani au fost reținuți, după ce ar fi introdus în țară, pe la Nădlac, 26 kilograme de canabis și patru kilograme de cocaină, informează sâmbătă, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Aceștia sunt acuzați de trafic
Botoșani: Bărbat găsit mort pe o stradă din Dorohoi; lângă el se afla un dispozitiv de eutanasiere a animalelor
Un bărbat de 42 de ani a fost găsit mort pe o stradă din Dorohoi, iar lângă cadavrul acestuia se afla un dispozitiv de eutanasiere a animalelor, a transmis, sâmbătă dimineață, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SJA), Carmen Răgoșcă. Potrivit acestuia, bărbatul avea o leziune puternică în zona cap
Prahova: Autoturisme de lux, bani, bancnote contrafăcute și chei de mașini, ridicate în urma a zeci de percheziții
Un număr de 17 autoturisme de lux, sume de bani, peste 100 de chei de mașini, dar și bancnote contrafăcute, certificate de înmatriculare în alb și cărți de identitate în alb au fost ridicate de anchetatorii prahoveni în urma celor 30 de percheziții efectuate în dosarul privind infracțiuni din sfera traficului intern și internațional de autovehic
ICCJ: 18 iunie - pronunțare în procesul în care Dominic Fritz a fost declarat în conflict de interese
Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat vineri că se va pronunța pe 18 iunie în procesul în care primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, are o decizie în primă instanță prin care a fost declarat în conflict de interese. Procesul se află în faza de recurs, depus de Dominic Fritz împotriva unei decizii a Cu








