Iași: IPJ și Consiliul de Etică al UAIC au demarat anchete în cazul lectorului Alexandru Toader
Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) și Comisia de Etică a Universității 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași s-au autosesizat și au demarat câte o anchetă după ce în mass media locală a fost publicată informația conform căreia un cadru didactic de la Facultatea de Drept, lectorul Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, fost rector și ministru al Justiției, ar fi pretins favoruri sexuale din partea unor studente pentru a promova examenele.
'Având în vedere articolul apărut în presa locală cu privire la presupuse fapte de hărțuire sexuală, abuz sexual la adresa unui cadru didactic a UAIC, Comisia de Etică întrunită astăzi s-a sesizat din oficiu, prin votul unanimității. Asta înseamnă că din acest moment suntem în cadrul procedural necesar pentru a putea investiga acuzațiile respective, desigur, cu instrumentele pe care le are Comisia de Etică, pentru a putea pe bază de probe să stabilim ceea ce s-a întâmplat și, dacă este cazul, să constatăm abaterile și să aplicăm sancțiunile de rigoare', a declarat, luni, presei, președintele Comisiei de Etică a UAIC, Daniel Atasiei.
De asemenea, IPJ a transmis un comunicat de presă prin care anunță că s-a autosesizat și a demarat o anchetă pentru a stabili întreaga situație de fapt.
'Având în vedere informațiile apărute în spațiul public cu privire la faptul că un bărbat ar fi făcut avansuri unor studente, (...) polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași s-au sesizat din oficiu cu privire la aspectele prezentate în mediul online, fiind demarate verificări pentru stabilirea întregii situații de fapt și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun', a transmis IPJ Iași.
Aceste demersuri survin după ce în publicația locală ReporterIS a fost scris un articol conform căruia Alexandru Toader, lector univ. dr. la Facultatea de Drept din cadrul UAIC, fiul fostului rector și ministru al Justiției Tudorel Toader, este acuzat că a hărțuit sexual două studente, după ce nu promovaseră examenul. Conform publicației, tinerele susțin că nu ar fi singurele victime ale cadrului universitar.
Referitor la acest articol, fostul rector UAIC și ministru al Justiției, Tudorel Toader, a transmis prin intermediul paginii sale de socializare că este 'un articol de șantaj' și a sugerat că, de fapt, este o campanie de defăimare la adresa sa.
''Sunteți dispus, dacă aceste dovezi vor apărea, să renunțați la calitatea de cadru didactic?' - acesta este mobilul respectivului articol. Indirect, este o campanie la adresa mea, purtată de către cei cărora prea mult bine le-am făcut. Nemijlocit, este un atac defăimător la adresa fiului meu, Alexandru, care, la facultate, menține amfiteatrele pline iar la notariat își desfășoară activitatea cu onestitate și corectitudine. Avem reprezentarea cine vânează și pentru cine este vânat postul lui de la catedră. Este josnic și nedrept să lovești într-un om atacându-i copilul și imaginea acestuia. Vom lăsa justiția să decidă, cu încredere că demersurile judiciare față de aceste acțiuni defăimătoare vor clarifica lucrurile', a transmis Tudorel Toader. AGERPRES / (A, AS - redactor: Daniela Malache, editor: Marius Frățilă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
IGPR - acțiuni de destructurare a grupărilor de criminalitate organizată: Aproximativ 17,5 kg de canabis și peste 1 kg de cocaină, confiscate
Peste 70 de acțiuni operative, dintre care 24 de amploare, au fost efectuate de polițiști în ultimele două săptămâni, pentru destructurarea grupurilor infracționale specializate în trafic și consum ilicit de droguri, trafic de persoane, criminalitate informatică și spălare de bani, fiind confiscate aproximativ 17,5 kilograme de canabis și peste 1 kilogram d
Cinci persoane din România, trimise în judecată de Parchetul European pentru o fraudă de 1,8 milioane de euro
Parchetul European (EPPO) din București a trimis în judecată cinci persoane acuzate că au constituit un grup infracțional cu scopul de a frauda programe finanțate de UE pentru localități rurale din județul Dolj. Dosarul a fost trimis la Tribunalul București, iar prejudiciul se ridică la 1,8 milioane de euro. Conform unui c
PNL pierde definitiv procesul cu AEP și trebuie să restituie 14 milioane de lei, cheltuiți în campania lui Ciucă
Partidul Național Liberal a pierdut definitiv procesul deschis împotriva Autorității Electorale Permanente (AEP) și trebuie să restituie 14 milioane de lei către bugetul de stat, bani primiți ca subvenție pentru campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă din 2024. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins joi recursul PNL, după
Caraș-Severin: Un sirian și un român, reținuți pentru trafic de cocaină
Două persoane, un cetățean sirian și unul român, au fost reținute, vineri, de DIICOT - Biroul Teritorial Caraș-Severin după ce au fost prinse în flagrant delict, în municipiul Caransebeș, în timp ce ar fi tranzacționat 1 kilogram de cocaină, pentru 60.000 de euro. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, polițiștii Se
Procuror trimis în judecată după ce a fost depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive
Un procuror a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, după ce a fost depistat de polițiști, anul trecut, conducând un autoturism sub influența a două substanțe psihoactive, amfetamină și ketamină.
Covasna: Tânăr omorât într-o pădure de lângă Malnaș; inculpatul - arestat și trimis în judecată
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru omor calificat, fiind acuzat că ar fi înjunghiat mortal un tânăr de 22 de ani într-o pădure din apropierea localității Malnaș, a anunțat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna. Potrivit proc
Constanța: O tânără care a agresat 5 femei pe stradă și în spații publice - reținută; ea avea discernământ
O tânără în vârstă de 20 de ani care a agresat fizic cinci femei pe străzi din municipiul Constanța, precum și în diverse spații publice a fost reținută pentru 24 de ore, experții stabilind că ea avea discernământ. 'Tânăra de 20 de ani cunoscută cu istoric medical, care, în urma examinării medicale
Intermediar din dosarul lui Georgescu, la DIICOT
Un intermediar implicat în dosarul lui Călin Georgescu a fost vineri la sediul DIICOT pentru a asista la percheziții informatice asupra unor dispozitive ridicate de la el de către procurori în dosarul de înșelăciune în care a fost arestat Călin Georgescu. Este vorba de Ion Negoescu, fost ofițer în MAI, cel care i-
ICCJ: Restanțele de un 1 miliard de euro către magistrați se pot stinge prin plata efectivă, titluri de valoare
Reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție susțin că statul poate să achite restanțele către judecători, care se ridică la aproximativ 1 miliard de euro, fie prin plată efectivă, fie prin emiterea unor titluri de valoare. Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv joi procesul pe care l-a deschis î
Harghita: Incendiile la locuințe au crescut cu aproximativ 55%; ISU avertizează asupra riscurilor odată cu venirea iernii
Numărul incendiilor produse la locuințe a crescut cu aproximativ 55% în trimestrul trei al anului 2026, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele prezentate joi, într-o conferință de presă, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita. 'În trimestrul III 2026 s-a intervenit pentru stinger
Alba: Cinci persoane reținute pentru trafic de droguri
Patru bărbați și o femeie au fost reținuți, în două cauze penale, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru trafic de droguri, introducerea în țară de droguri și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive, potrivit unui comunicat de presă transmis joi AG
Prahova: Spray lacrimogen, pulverizat pe holul unui colegiu din Ploiești; o elevă a primit îngrijiri
O elevă a unui colegiu din municipiul Ploiești a avut nevoie de îngrijiri medicale, joi, după ce un coleg mai mare ar fi pulverizat pe holul unității de învățământ un spray iritant lacrimogen. Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Prahova, la solicitarea AGERPRES, polițiștii din cadrul Secției
ÎCCJ câștigă definitiv procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților; miza - 5 miliarde de lei
Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului și Ministerului Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești. Instanța supremă a respins joi rec
Trei minori, cercetați pentru accesare de propagandă teroristă de factură islamică
Polițiștii și procurorii DIICOT au pus în aplicare, joi, mandate de percheziție în județele Constanța, Galați, Alba și Iași la domiciliile unor minori cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de accesare în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicații electronice, precum și
Prahova: Șase persoane, inclusiv soția unui fost primar, reținute într-un dosar de înșelăciune (surse)
Șase persoane, între care și soția unui fost primar al unei comune din județul Prahova, au fost reținute într-un dosar de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și înșelăciune, cu un prejudiciu de aproape 2 milioane de lei. 'În urma probatoriului administrat








