Caraș-Severin: O casă din Giurgiova, distrusă de un incendiu
O casă din localitatea Giurgiova, județul Caraș-Severin, a fost distrusă de un incendiu care a izbucnit, miercuri dimineața, la o anexă a locuinței, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
'În urma incendiului a ars întreaga locuință, pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați. Din fericire, nu au fost înregistrate victime', a precizat sursa citată.
Incendiul a fost anunțat în jurul orei 6:00, printr-un apel la numărul de urgență 112. La fața locului au intervenit pompierii militari din Oravița, cu două echipaje de stingere. În sprijinul acestora a fost direcționat și un un echipaj format din patru militari, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, de mare capacitate, din cadrul Detașamentului Reșița, mai arată ISU Caraș-Severin. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Blada, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Opt polițiști condamnați pentru că au bătut și torturat doi tineri în Capitală în timpul pandemiei de COVID-19
Opt agenți de la Secția 16 Poliție din Capitală au fost condamnați definitiv de Curtea de Apel București, fiind găsiți vinovați pentru că au sechestrat și torturat doi tineri în timpul pandemiei de COVID-19. Patru polițiști au primit închisoare cu executare de până la 5 ani și 8 luni. Cea mai grea pedeapsă a primit-o Viorel Con
Giurgiu: Bunuri contrafăcute în valoare totală de 18,7 milioane de lei, depistate de polițiștii de frontieră într-un autocamion pe DN 5
Polițiștii de frontieră din Giurgiu au făcut o captură record și au scos din circuitul ilegal aproximativ 64.000 de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 18,7 milioane de lei, descoperite într-un automarfar condus de un cetățean turc pe DN 5. 'Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu, &ici
Argeș: Un grup infracțional specializat în trafic de persoane și proxenetism, destructurat; cinci persoane au fost arestate preventiv
Un grup infracțional organizat specializat în trafic de persoane și proxenetism a fost destructurat de polițiști și procurorii DIICOT, cinci persoane fiind arestate preventiv, a anunțat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Anchetatorii au documentat activitatea infracțională a șapte persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor
Bistrița-Năsăud: Profesoara atacată cu cuțitul de un elev de 13 ani a fost externată
Profesoara de 28 de ani care, la data de 19 octombrie, a fost atacată cu cuțitul de un elev de 13 ani, chiar în incinta școlii din Bistrița la care predă matematică, a fost externată la o săptăm
Șoferița care a accidentat-o mortal pe Anastasia, condamnată la 5 ani şi 6 luni închisoare cu executare
Femeia care a accidentat-o mortal în anul 2022 pe Anastasia, o fetiță de 4 ani, în timp ce conducea fără permis în comuna Scobinți din județul Iași, a fost condamnată în primă instanță la 5 ani și 6 luni închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii ucidere din culpă. Conform sentinței Judecătoriei
Dolj: Femeie și adolescent de 17 ani, reținuți după ce ar fi agresat o femeie pe o stradă din Craiova
O femeie de 39 de ani și un adolescent de 17 ani au fost reținuți de polițiști, după ce ar fi agresat o femeie de 44 de ani, pe o stradă din municipiul Craiova, și i-ar fi distrus telefonul mobil, informat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dolj. Pe numele celor doi au fost emise ordine de protecție provizorii, fiind dispusă și monitorizarea lor e
Argeș: Doi bărbați arestați preventiv în urma incidentului de la Ștefănești, unde un pompier a fost rănit
Doi bărbați au fost arestați preventiv în urma incidentului de duminică seara din orașul Ștefănești, unde un pompier a fost rănit în timp ce intervenea pentru stingerea unui incendiu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Polițiștii reținuseră inițial în acest caz un tânăr de 26 de ani, iar ulterior,
Radu Marinescu anunță deblocarea unui proiect care privește Legea femicidului
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a transmis, luni, că a semnat proiectul de ordin comun prin care este inițiat mecanismul de punere în aplicare a Legii femicidului. ''La Ministerul Justiției, am deblocat un proiect foarte important care privește Legea femicidului și punerea în aplicare a acestei legi. Astăzi, am semnat
VIDEO DIICOT și SRI: Incendiul de la Carfil Brașov, provocat de o rețea de sabotaj coordonată din Rusia
DIICOT și SRI au anunțat luni că au documentat activitatea infracțională a trei cetățeni străini (doi bieloruși și un ucrainean) rezidenți în state UE, membri ai unei rețele de sabotaj coordonate din Federația Rusă, implicați în explozia din incinta platformei industriale Carfil din Brașov, filială a Romarm. ''Cer
Argeș: O persoană a fost reținută în urma incidentului de la Ștefănești, unde un pompier a fost rănit
O persoană a fost reținută în urma incidentului de duminică seara din orașul Ștefănești, unde un pompier a fost rănit în timp ce intervenea pentru stingerea unui incendiu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. ''În continuarea activităților efectuate în cazul incidentului produs pe raza satul
Tribunalul București respinge cererea DIICOT de prelungire a arestului preventiv pentru Călin Georgescu
Tribunalul București a respins, luni, ca neîntemeiată, cererea DIICOT de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv în cazul lui Călin Georgescu, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Decizia nu este
România a cumpărat remorchere inutile când apa scade pe Dunăre; patru funcționari - trimiși în judecată
Patru funcționari publici de la Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați au fost trimiși în judecată de Parchetul European în legătură cu achiziția frauduloasă din bani europeni a două remorchere pentru Dunărea de Jos, devenite inutile atunci când nivelul apei scade. Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca a tr
Alba: Incidentul din sediul Poliției Alba Iulia, perceput de polițiști ca un posibil atac armat
Modul în care bărbatul de 43 de ani a intrat sâmbătă seara în clădirea Poliției din Alba Iulia cu o armă și o grenadă de tip airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște ar fi creat aparența unui atac armat, determinând polițiștii să adopte măsuri de protecție și să își pregătească armamentul. Î
Un ucrainean implicat într-o schemă de înșelăciune prin 'metoda BNR' a acceptat să facă închisoare
Un ucrainean a încheiat cu procurorii români un acord de recunoaștere a vinovăției, prin care a acceptat să primească o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare cu executare, fiind implicat alături de persoane rămase neidentificate într-o schemă de înșelăciune prin 'metoda BNR'. 'La data de 21.10.2026, pr
Alba: Arest preventiv pentru bărbatul care a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft
Bărbatul care a intrat sâmbătă seara în sediul Poliției Alba Iulia cu o armă și o grenadă de tip airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște a fost arestat preventiv, el contestând măsura dispusă de magistrați. Potrivit soluției publicate pe portalul Judecătoriei Alba Iulia, a fost admisă propunerea procurorilor








