logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

CCR ia în discuție sesizarea președintelui Nicușor Dan cu privire la legea regimului cultelor

Imagine din galeria Agerpres

Curtea Constituțională a României (CCR) discută, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu modificările aduse legii privind libertatea religioasă și regimul cultelor.

La jumătatea lunii iulie, șeful statului a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu o lege care modifică și completează Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, prin care se sancționează, la fel ca și în cazul preoților, exercitarea fără drept a profesiei de 'rabin, imam sau alte funcții clericale ori monahale, asimilate cu acestea, la solicitarea cultelor'.

Textul sesizării a fost publicat pe site-ul Senatului. Legea reclamată la CCR a fost inițiată de deputatul Silviu Vexler, președintele Federației Comunităților Evreiești din România, cel care a inițiat și proiectul de lege de combatere a antisemitismului și de interzicere a organizațiilor legionare, proiect atacat fără succes de președintele Nicușor Dan la CCR.

Parlamentul i-a transmis pe 28 iunie președintelui, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor.

Actul normativ introduce următoarele modificări în Legea 489/2006:

* la articolul 23, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins: '(4) Exercitarea fără drept a atribuțiilor de preot, rabin, imam sau a altor funcții, clericale ori monahale, asimilate cu acestea la solicitarea cultelor de către Secretariatul de Stat pentru Culte, constituie infracțiune și se pedepsește potrivit Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare'.

* la articolul 29, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, (11), cu următorul cuprins: '(11) Cultele au dreptul exclusiv asupra modalităților religioase de cinstire a persoanelor canonizate, beatificate, sanctificate, trecute în rândul drepților sau recunoscute ca simboluri identitare proprii'.

În opinia președintelui, prin modalitatea de adoptare și prin conținutul său normativ, modificarea legislativă a fost adoptată cu încălcarea unor norme și principii constituționale, respectiv art.1 alin.(5), art.76 alin.(1) coroborat cu art.73 alin.(3) lit.h), respectiv art. 29 și art. 30 din Constituție.

De asemenea, legea încalcă art. 147 alin.(4) din Constituție și art.7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin stabilirea conținutului constitutiv al unei infracțiuni prin acte infralegale.

Legea în discuție extinde sfera subiectului activ al infracțiunii, fiind incluse și categoriile 'rabin' sau 'imam', dar și sintagma 'altor funcții, clericale sau monahale, asimilate cu acestea la solicitarea cultelor de către Secretariatul de Stat pentru Culte'.

'Astfel, se creează posibilitatea Secretariatului de Stat pentru Culte să stabilească, la cererea cultelor, alte funcții clericale sau monahale asimilate celor de preot, rabin sau imam. În consecință, stabilirea conținutului constitutiv al infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, în acest domeniu, al exercitării libertății religioase, nu este realizată exclusiv prin lege, ci poate fi realizată inclusiv prin acte infralegale, acte administrative ale Secretariatului de Stat pentru Culte. (...) În egală măsură, folosirea unei sintagme vagi, definită prin acte administrative ulterioare încalcă și standardele de calitate a legii, potrivit art.1 alin.(5) din Constituție. Art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative impune condiția ca legea să fie clară, de natură 'să excludă orice echivoc, criteriu pe care apreciem că prevederea din legea supusă controlului de constituționalitate nu îl îndeplinește'', mai explică președintele.

Nicușor Dan atrage atenția și asupra enumerării incomplete a funcțiilor clericale și monahale.

'În măsura admiterii criticilor formulate anterior cu privire la sintagma 'altor funcții, clericale ori monahale, asimilate cu acestea la solicitarea cultelor de către Secretariatul pentru Culte', utilizată în formularea art. unic pct. 1 din legea supusă controlului de constituționalitate, aceste prevederi rămân neconstituționale, deoarece enumeră expres numai preotul, rabinul și imamul printre funcțiile clericale sau monahale a căror exercitare fără drept constituie infracțiune, fără a ține cont de faptul că există și alte titulaturi specifice celorlalte culte religioase recunoscute de lege (în număr total de 18), care sunt asociate unor funcții clericale și monahale proprii', indică șeful statului.

Concret, altor culte religioase recunoscute prin lege le sunt specifice alte titulaturi, cum ar fi: muftiu (în cazul Cultului musulman), slujitor duhovnicesc/păstor (în cazul Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România), bătrân (în cazul Organizației Religioase 'Martorii lui lehova').

Toate aceste titulaturi trebuie luate în considerare de legiuitor în cuprinsul art. 23 alin. (4) din Legea 489/2006, deoarece, după cum a reținut și Curtea Constituțională, 'indiferent de denumirea acordată personalului propriu de fiecare cult, valoarea socială ocrotită prin incriminarea faptei de exercitare fără drept a unei profesii sau activități este aceeași', se mai arată în sesizare.

De asemenea, critici neconstituționalitate pot să fie formulate și din perspectiva faptului că textul incriminează 'exercitarea fără drept a atribuțiilor' specifice mai multor funcții clericale sau monahale, legiuitorul ignorând că, de cele mai multe ori, aceste atribuții nu sunt stabilite prin lege, ca act normativ de reglementare primară, ci prin statutele și codurile canonice ale cultelor, recunoscute prin hotărâre adoptată de Guvern, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Culte.

O altă critică a președintelui se referă la încălcarea art.1 alin. (5), art. 29 și art.30 din Constituție prin stabilirea unui drept exclusiv al cultelor asupra modalităților religioase de cinstire a anumitor persoane, fapt ce încalcă libertatea religioasă, dar și exercițiul libertății de exprimare. AGERPRES/(AS - editor: Florin Marin, editor online: Andreea Preda)

Afisari: 988

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 09-10-2026 13:12

DNA: Bărbat plasat sub control judiciar pentru trafic de influență în domeniul militar

Un bărbat a fost pus sub urmărire penală pentru trafic de influență, după ce ar fi cerut și primit de la o persoană mai multe sume de bani, promițându-i, printre altele, că o ajuta să promoveze examenului de trecere în corpul ofițerilor militari, fără participarea efectivă la procedura de selecție și la cursuri. Potrivit unui comun

Justitie si interne 09-10-2026 13:07

Iași: Cristina Trăilă a confirmat, la ieșirea de la DNA Iași, că a devenit inculpată în dosarul Bogos

Fostul secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, a recunoscut, vineri, după audierea la Direcția Națională Anticorupție (DNA) Iași, că a devenit inculpată în dosarul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos, după ce anterior a avut calitatea de suspect. ''E un demers absolut normal pe care îl crede procurorul.

Justitie si interne 09-10-2026 12:22

Vâlcea: Suspectul în cazul crimei fetei din valiză, audiat la Parchet; nu a făcut nicio declarație în fața anchetatorilor

Vlad Bălțățeanu, bărbatul bănuit că și-a ucis iubita și i-a aruncat cadavrul într-o valiză pe râul Olt, a fost adus vineri la audieri la Parchetul Județean Vâlcea. El a părăsit sediul Parchetului după câteva minute, fără a face declarații în fata anchetatorilor, după ce s-a prelevat de dreptul la tăcere.

Justitie si interne 09-10-2026 11:24

Un bărbat și o femeie, reținuți pentru proxenetism; 180.000 de lei - profitul estimat în urma activității victimelor

Un bărbat și o femeie au fost reținuți pentru 24 de ore pentru proxenetism, după ce au fost depistați în urma perchezițiilor efectuate joi de polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGMPB) - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5. 

Justitie si interne 09-10-2026 11:11

Botoșani: Bărbat reținut după ce a vândut o mașină care i-a fost împrumutată

Un bărbat din județul Botoșani a fost reținut după ce ar fi vândut autoturismul unei femei, care i-l împrumutase, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit acestuia, bărbatul reținut are 42 de ani și este din comuna Vârfu Câmpului. El este cercet

Justitie si interne 09-10-2026 10:08

Călin Georgescu - a patra zi la DIICOT pentru continuarea perchezițiilor informatice

Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a ajuns vineri dimineața la sediul DIICOT, unde continuă pentru a patra zi perchezițiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila familiei din Mogoșoaia. Este a patra zi în care Georgescu este scos din Arestul Central și dus la DIICOT. La p

Justitie si interne 08-10-2026 20:34

IPJ Vâlcea: Șoferul turc implicat în accidentul produs într-o benzinărie din Călimănești a fost reținut

Șoferul turc al autocamionului implicat în accidentul produs marți într-o stație de carburanți din Călimănești a fost reținut, informează Poliția Vâlcea. Potrivit sursei citat

Justitie si interne 08-10-2026 19:36

Hunedoara: Pompierii au intervenit la șapte incendii de vegetație uscată și fond forestier; două încă sunt active

Șapte incendii de vegetație uscată și fond forestier au fost semnalate joi pe raza localităților Valea Lupului, Aninoasa, Săliște, Socet, Ruda Brad, Râu Bărbat și Suseni, din județul Hunedoara, suprafața afectată fiind estimată la circa 25 de hectare, relevă datele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). Intervenția promptă a echipajelor operat

Justitie si interne 08-10-2026 18:27

Bihor: Polițist de frontieră din Borș, cercetat pentru luare de mită, pus sub control judiciar

Un agent de poliție de frontieră este cercetat pentru luare de mită și a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce ar fi cerut și primit 300 de euro de la un cetățean străin, pentru a-i permite continuarea deplasării prin România, informează, joi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. Potrivit procurorilor, în noaptea de 1

Justitie si interne 08-10-2026 18:03

Iași: Primarul Chirica afirmă că sunt nefondate acuzațiile procurorilor DNA din dosarul 'Păcura'

Primarul Mihai Chirica a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că sunt nefondate acuzațiile procurorilor DNA din dosarul referitor la păcura din rezerva de stat, el afirmând că 542 de tone de păcură nu puteau dispare în două săptămâni, așa cum este intervalul indicat în documente. Mihai Chirica susține că acuzațiile p

Justitie si interne 08-10-2026 17:13

Sibiu: Fostul manager al Filarmonicii de Stat, trimis în judecată de DNA

Fostul manager al Filarmonicii de Stat Sibiu, Cristian-Călin Lupeș, a fost trimis în judecată, de către Direcția Națională Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Alba Iulia, după ce ar fi încheiat, cu încălcarea prevederilor legale, mai multe contracte de asistență/reprezentare juridică cu o serie de cabinete de avocatură, creându-se astfel un prej

Justitie si interne 08-10-2026 17:05

CCR: Dispoziții ce atrag suspendarea calității de practician în insolvență după punerea sub urmărire penală - neconstituționale

Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, că este neconstituțională sintagma 'infracțiuni de natură să aducă atingere prestigiului profesiei' din Ordonanța de urgență a Guvernului privind organizarea activității practicienilor în insolvență, punctând că aceasta nu permite determinarea, pe baza unor criterii 'obiective, clare și previzib

Justitie si interne 08-10-2026 17:04

ICCJ recunoaște că interdicția de 3 ani aplicată lui Fritz e 'severă', dar poate munci în mediul privat/(motivare)

Înalta Curte de Casație și Justiție recunoaște faptul că interdicția aplicată președintelui USR, Dominic Fritz, de a mai ocupa o funcție publică pe o perioadă de 3 ani este una 'severă', dar admite că decizia instanței nu îi îngrădește dreptul la muncă și fostul primar al Timișoarei poate activa în mediul privat. Înalta Cu

Justitie si interne 08-10-2026 17:01

Înalta Curte amână a șaptea oară pronunțarea în procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților

Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat joi, pentru data de 15 octombrie, pronunțarea unei soluții definitive în procesul pe care l-a câștigat în primă instanță cu Guvernul și Ministerul Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri

Justitie si interne 08-10-2026 16:32

DNA: Șeful Poliției Locale Constanța - trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Directorul general al Direcției Generale de Poliție Locală Constanța, Ionuț Dumitru, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat că ar fi dispus scoaterea administrativă din circuitul civil a 60 de procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, cu un cuantum total al amenzilor de peste 100.000 de l