Percheziții DNA la o școală și o primărie din județul Neamț; vizat - primarul comunei Zănești (surse)
Procurorii DNA efectuează marți 12 percheziții în județul Neamț, printre care la Primăria comunei Zănești și la școala din localitate, într-un dosar de corupție legat de atribuirea unor contracte din bani publici, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Conform surselor, ancheta îl vizează pe primarul din comuna Zănești și se referă la atribuirea unor contracte de reabilitare a școlii și infrastructurii din localitate.
'Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea de către funcționari publici, în perioada 2023 - 2025, a unor infracțiuni de corupție și asimilate infracțiunilor de corupție. În cursul zilei de 11 noiembrie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 12 locații situate pe raza județului Neamț, dintre care două sunt sedii ale unor instituții publice, iar restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale', a anunțat DNA într-un comunicat de presă. AGERPRES/(AS-redactor: Eusebi Manolache, editor: Antonia Niță, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alba: Doi minori suspectați că au violat o fată de 13 ani, reținuți de polițiști
Doi adolescenți din Cetatea de Baltă au fost reținuți, joi, pentru viol săvârșit asupra unui minor, victimă fiind o fată de 13 ani, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba. 'La data de 14 mai 2026, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi tineri,
Dâmbovița: Explozie la o hală a unei firme din Târgoviște; o persoană a fost rănită, se delimitează un perimetru de siguranță
O explozie s-a produs joi la o hală a unui operator economic din Târgoviște, o persoană fiind rănită, iar pompierii delimitează un perimetru de siguranță, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dâmbovița.
Poliția Locală: Patru autorizații de taxi reținute și amenzi de 22.000 de lei, în urma controalelor de la Gara de Nord
Patru autorizații de taxi au fost reținute și au fost aplicate amenzi în valoare totală de 22.000 de lei, în urma controalelor efectuate în zona Gării de Nord, informează Poliția Locală a Capitalei. Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor de la Transporturi Feroviare, informează sursa citată pe Facebook. 'Am verif
Jandarmeria: Fotbalistul de la Universitatea Craiova nu a fost bruscat, ci îndepărtat de jandarmi pentru un conflict cu un agent de pază
Jandarmii aflați la meciul de fotbal dintre echipele 'U' Cluj și Universitatea Craiova au aplanat conflictul dintre un fotbalist al echipei oaspete și un agent de securitate, care intervenise pentru a opri o persoană aflată în tribună să intre pe teren. Jandarmeria Română a transmis, joi, un comunicat de presă pentru clarificarea unor infor
Gorj: Înscrisuri, documente contabile, telefoane mobile și un laptop, ridicate în urma perchezițiilor care au vizat CE Oltenia
Mai multe înscrisuri, documente contabile, telefoane mobile și un laptop au fost ridicate de anchetatori în urma perchezițiilor efectuate miercuri în mai multe județe, într-un dosar privind achiziții derulate în cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO). În urma cercetărilor a reieșit că membri ai unei comisii de evaluare d
VIDEO Prahova: Urs capturat în incinta Școlii de Agenți de Poliție de la Câmpina, într-o cușcă special amplasată; va fi relocat
Un exemplar de urs brun a fost capturat, miercuri, în incinta Școlii de Agenți de Poliție 'Vasile Lascăr' din municipiul Câmpina, într-o cușcă autorizată special amplasată pentru prinderea animalului sălbatic, a cărui prezență a fost semnalată anterior în mod repetat în zonă, informează Poliția Română.
Percheziții la PCA Constanța într-un dosar de corupție și trafic de influență; vizați - doi procurori (surse)
Parchetul General a efectuat miercuri 13 percheziții într-un dosar de trafic de influență și infracțiuni de corupție, printre care și la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, vizați fiind și doi procurori, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. 'În cursul zilei de astăzi, 13 mai 2026, procurorii d
REPORTAJ O zi de instrucție în poligon pentru rezerviștii cuprinși în planurile de mobilizare din Alba și Hunedoara (GALERIE FOTO/VIDEO)
Mii de bărbați din județele Alba și Hunedoara care au efectuat armata la începutul anilor '90 au îmbrăcat din nou, pentru câteva ore, haina militară și au tras în poligon cu pistol-mitralieră, în cadrul exercițiului de antrenament pentru evaluarea rezervei de mobilizare - MOBEX 2026, prin care este verificat stadiul pregătirii popula
Hunedoara: Bărbat arestat preventiv pentru că ar fi violat o fată de 14 ani
Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Deva, a fost arestat preventiv, miercuri, fiind bănuit că ar fi violat o fată de 14 ani, cazul fiind în atenția polițiștilor de la Secția de Poliție Rurală Ilia. 'Potrivit probatoriului administrat în cauză, bărbatul ar fi determinat, prin constrângere, o minoră de 14 ani
Suceava: Tânăr reținut după ce ar fi amenințat o femeie cu o armă, în piața din municipiul reședință de județ
Un tânăr din municipiul Suceava a fost reținut de polițiști după ce, în cursul zilei de miercuri, a amenințat cu o armă o femeie aflată în piața agro-alimentară, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava. Potrivit oficialilor IPJ, bărbatul de 27 ani ar fi avut un conflict spontan cu o femeie de 38 de ani, &ic
Vâlcea: Pecheziții la persoane bănuite de braconaj cinegetic; doi bărbați din Călimănești și Voineasa aduși la audieri
Un număr de șase arme letale, muniție și zeci de trofee de vânătoare au fost ridicate, miercuri, în urma unor percheziții efectuate la persoane din nordul județului Vâlcea bănuite de braconaj cinegetic, informează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea. Potrivit sursei citate, doi bărbați, unul
Olt: Un tânăr care l-ar fi bătut pe bunicul lui într-o piață din Caracal, reținut de polițiști
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, care l-ar fi bătut pe bunicul lui pe stradă, în apropierea pieței agroalimentare din municipiul Caracal, a fost reținut de polițiști pentru violență în familie și încălcarea ordinului de protecție, au informat, miercuri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt.
Bihor: Un pădurar și un inginer silvic, reținuți de polițiștii de la Transporturi
Doi angajați ai unui ocol silvic din Bihor, un pădurar și un inginer silvic, au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii Serviciului Județean Poliție Transporturi Bihor, fiind cercetați într-un dosar penal privind infracțiuni de fals informatic, folosirea fără drept a dispozitivelor speciale de marcat și delapidare prin efectuarea de operațiuni specifice cu
Bihor: Patru bărbați condamnați pentru trafic de minori, pornografie infantilă, șantaj și furt calificat, încarcerați
Polițiștii bihoreni au pus în executare, în cursul zilei de 12 mai, patru mandate de executare a unor pedepse privative de libertate emise de instanțele de judecată pe numele unor bărbați condamnați pentru infracțiuni grave, precum trafic de minori, pornografie infantilă, șantaj și furt calificat. Potrivit unui comunicat al Inspect
Bihor: O mamă anchetată pentru rele tratamente aplicate minorului, plasată sub control judiciar
O femeie din zona Beiușului cercetată pentru rele tratamente aplicate minorului, fiind acuzată că ar fi pus în primejdie dezvoltarea fizică, intelectuală și morală a copilului său, un băiat născut în 2011, a fost plasată sub control judiciar, după ce instanța a respins propunerea procurorilor privind arestarea preventivă, a informat miercuri Parchetul de











