Vaslui: Omul de afaceri Fănel Bogos, reținut pentru instigare la șantaj și cumpărare de influență
Omul de afaceri Fănel Bogos, administratorul unei societăți din domeniul creșterii păsărilor, a fost reținut de procurorii DNA - Serviciul Teritorial Iași, fiind acuzat de instigare la șantaj în formă continuată și cumpărare de influență în formă continuată.
În același dosar, alte trei persoane au fost reținute trafic de influență, dare de mită și șantaj și două persoane au fost plasate sub control judiciar pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență și șantaj, respectiv complicitate la trafic de influență.
'Inculpatul B.F. administrează în fapt, prin intermediul unei societăți comerciale, mai multe ferme avicole pe raza județului Vaslui, unde s-ar fi înregistrat încălcări sistematice ale normelor sanitar-veterinare, ceea ce ar fi favorizat manifestarea unor agenți patogeni și boli în rândul efectivelor de păsări. În acest context, în luna septembrie 2024, la nivelul unei ferme ar fi fost confirmat un focar de salmoneloză, pentru care inculpatul B.F. ar fi întocmit și depus la DSVSA Vaslui un dosar de despăgubire pentru compensarea pierderilor cauzate de contaminarea păsărilor fără culpa societății, estimând că i se cuvine o sumă de aproximativ 13 milioane de lei. În contextul neregulilor identificate în fermă, DSVSA Vaslui ar fi dispus monitorizarea strictă a activităților de neutralizare a exemplarelor afectate (aproximativ 230.000 de păsări) și ar fi refuzat să aprobe dosarul de despăgubire. Astfel, fiindu-i afectate interesele financiare, inculpatul B.F. ar fi întreprins, cu sprijinul mai multor persoane și cercuri relaționale de influență, demersuri pentru a-l schimba din funcție pe directorul executiv al DSVSA Vaslu', se precizează într-un comunicat de presă transmis de DNA.
Potrivit sursei citate, în perioada martie - august 2025, inculpatul B.F. ar fi promis și ar fi remis numitului P.U.S. suma de 200.000 de lei, în schimbul căreia acesta ar fi promis că, împreună cu alte persoane, vor apela la persoane din cercul lor relațional de influență, în vederea determinării conducerii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, să promoveze în mod ilegal interesele financiare ale societății comerciale respective.
În concret, conducerea ANSVSA ar fi trebuit ca, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, să anuleze măsurile legale dispuse de către funcționarii DSVSA Vaslui, privind neregulile constatate în cadrul fermelor controlate de către societatea administrată în fapt de inculpatul B.F, să îl demită pe directorul executiv al DSVSA Vaslui și să numească o persoană în conducerea DSVSA Vaslui care să aprobe dosarele de despăgubire în valoare totală de aproximativ 3.000.000 de euro depuse de societatea respectivă.
'Primirea sumei de bani menționate anterior ar fi fost disimulată prin încheierea unui contract de consultanță încheiat cu o societate comercială controlată de inculpatul P.U.S. În același context și în aceeași perioadă, inculpatul P.U.S. ar fi pretins și ar fi primit de la inculpatul B.F. suma de 15.000 lei lunar, fiind angajat în mod fictiv ca director al societății comerciale, promițând în schimb că îl va ajuta pe inculpatul B.F. să formuleze plângeri cu acuzații fictive pe care să le depună la DIICOT și DNA împotriva directorului DSVSA Vaslui, cu scopul destituirii acestuia din funcția deținută. În perioada iunie - septembrie 2025, inculpatul B.F. ar fi promis suma de 300.000 de euro inculpaților I.L.M. și C.R.M., pentru ca aceștia să intervină pe lângă persoane din conducerea ANSVSA, în vederea favorizării societății comerciale deținute de inculpat în sensul menționat anterior. În acest context, la data de 10.06.2025 inculpatul B.F. ar fi remis mai mult de jumătate din această sumă, respectiv suma de 200.000 de euro, prin încheierea unui contract de consultanță / management între societatea sa și o altă societate controlată de ceilalți doi inculpați', mai susțin procurorii DNA.
Totodată, în cursul lunii iulie 2025, inculpatul Fănel Bogos ar fi promis și oferit în același scop sume de bani necuantificate până în prezent inculpatei I.L.M. Începând cu luna septembrie 2025 până în prezent, inculpatul ar fi promis sume de bani în cuantum de aproximativ 250.000 de euro inculpatului A.M. care ar fi afirmat că are influență asupra unor înalți funcționari ai statului și asupra unor lideri politici și că va determina conducerea ANSVSA să favorizeze societatea comercială deținută de inculpatul B.F., în scopul menționat anterior.
'În acest context, la data de 06.10.2025, inculpatul A.M. i-ar fi promis directorului executiv al DSVSA Vaslui funcția de președinte al ANSVSA, dacă acesta va da curs solicitărilor inculpatului B.F. În perioada septembrie-octombrie 2025, inculpata M.V.O., în contextul influenței pe care ar avea-o față de inculpatul A.M., i-ar fi pretins inculpatului B.F. suma de aproximativ 100.000 de euro a cărei remitere să fie disimulată prin angajarea în mod fictiv, ca manager general al societății comerciale respective. Totodată, în perioadele respective, persoanele menționate anterior ar fi exercitat acte de constrângere asupra directorului executiv al DSVSA Vaslui pentru a-l determina pe acesta să anuleze măsurile luate privind neregulile constatate în cadrul fermelor respective și să aprobe dosarele de despăgubire depuse de inculpatul B.F', se arată în comunicatul DNA.
Atât Fănel Bogos, cât și celelalte persoane reținute în cauză urmează fie prezentate Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă.
În trecut, Fănel Bogos, de profesie medic veterinar, a fost anchetat în mai multe dosare penale, în cursul lunii octombrie el fiind reținut de polițiști pentru uciderea animalelor cu intenție și fără drept.
Conform datelor furnizate de DSVSA Vaslui, în perioada 2023 - 2025, reprezentanții instituției au efectuat un număr de 144 controale oficiale și au aplicat operatorului economic SC Vanbet SRL, firmă deținută de Fănel Bogos, un număr de 64 de sancțiuni contravenționale, dintre care cu amendă în valoare totală de 876.800 lei. S-au emis un număr de șapte ordonanțe de suspendare a activității și o ordonanță de interzicere a activității.
În prezent se află sub sechestru oficial o cantitate de 55,43 tone de carne de pasăre. AGERPRES/(AS - redactor: Loredana Ciobanu, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citește și:
Președintele interimar al PNL Vaslui, Mihai Barbu, audiat la DNA
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președinta Comisiei de la Veneția, la CCR: Instituțiile democratice sunt întotdeauna afectate de slăbirea independenței sistemului de justiție
Președinta Comisiei de la Veneția, Marta Cartabia, a afirmat, în cadrul unei vizite la Curtea Constituțională a României, că instituțiile democratice sunt întotdeauna afectate de slăbirea independenței sistemului de justiție. Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, Curtea Constituțională a României a primit lu
DIICOT critică dur dezincriminarea deținerii de droguri: Deschide traficanților multe căi de a scăpa de răspunderea penală
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) critică dur inițiativa legislativă depusă la Senat privind dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu, susținând că această reglementare nu reduce traficul de droguri, ci deschide traficanților mai multe căi de a scăpa de răspunderea penală. În
Contestația DIICOT în cazul plasării lui Călin Georgescu în arest la domiciliu se judecă vineri
Curtea de Apel București va judeca vineri contestația depusă de DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București de a-l plasa pe Călin Georgescu în arest la domiciliu. 'În această dimineață, am primit pe cale oficială încheierea motivată. Dosarul a fost înaintat astăzi (n.r. - luni) către Curtea de Apel București, în ved
Neamț: Un minor aflat pe Barajul Bicaz cu intenții suicidale, salvat de doi polițiști
Un minor în vârstă de 15 ani care se afla pe Barajul Bicaz cu intenții suicidale a fost salvat de doi polițiști, a informat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Situația s-a produs în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 03:34, fiind anunțată printr-un apel la 112. 'Ajunși de
Arad: Polițiștii au căutat două mașini declarate furate de proprietarii care au uitat unde le-au parcat
Polițiștii arădeni au fost nevoiți să caute, timp de mai multe ore, două autoturisme care au fost declarate furate de către proprietari, dar care uitaseră de fapt unde le-au parcat, acestea fiind găsite abia după ce parcarea din jurul unei piețe s-a golit. Incidentul a avut loc duminică, la Piața Obor din Arad, unde sute de autoturisme sunt pa
Constanța: Șoferul care a provocat accidentul de la Lumina avea carnetul suspendat
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța a anunțat că șoferul autoutilitarei implicate, luni dimineața, în accidentul înregistrat în apropiere de satul Lumina, are suspendat dreptul de a conduce vehicule în perioada în curs. Potrivit unui comunicat al IPJ, bărbatul, în vârstă de 35 de ani, cet
Bistrița-Năsăud: Dosar pentru tentativă de omor, în cazul elevului de 13 ani care a atacat o profesoară și un alt copil
Cazul elevului de 13 ani de la Școala gimnazială ''Ștefan cel Mare'' din Bistrița, care luni dimineața a atacat cu un cuțit o profesoară și un alt elev, de 12 ani, a intrat în atenția Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, fiind demarate cercetări pentru tentativă de omor calificat. ''În c
Bistrița-Năsăud: Cadru didactic, atacat cu un cuțit de un elev de gimnaziu, la o școală din Bistrița
Un elev de clasa a șaptea de la Școala gimnazială ''Ștefan cel Mare'' din Bistrița a atacat cu un cuțit, luni dimineața, o profesoară și a rănit și un coleg, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. ''În dimineața zilei de 19 octombrie, în jurul orei 08:40, polițiștii au fost sesiz
Uniunea Barourilor: Un răspuns al inteligenței artificiale nu oferă, prin el însuși, garanțiile profesiei de avocat
Comisia Permanentă a Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) atrage atenția că modul de furnizare a serviciilor juridice s-a schimbat, platformele online și inteligența artificială aduc informația juridică la un click distanță, dar odată cu aceste posibilități, cetățeanul are nevoie să știe cine îi analizează problema, cine formulează recomandarea și ci
Sibiu: Bărbat reținut după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu sârmă
Un bărbat de 47 de ani a fost reținut duminică pentru schingiuirea animalelor, după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu sârmă, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu într-un comunicat de presă. Polițiștii Postului de Poliție Sadu au fost sesizați sâmbătă, în jurul orei
IGPR - acțiuni de destructurare a grupărilor de criminalitate organizată: Aproximativ 17,5 kg de canabis și peste 1 kg de cocaină, confiscate
Peste 70 de acțiuni operative, dintre care 24 de amploare, au fost efectuate de polițiști în ultimele două săptămâni, pentru destructurarea grupurilor infracționale specializate în trafic și consum ilicit de droguri, trafic de persoane, criminalitate informatică și spălare de bani, fiind confiscate aproximativ 17,5 kilograme de canabis și peste 1 kilogram d
Cinci persoane din România, trimise în judecată de Parchetul European pentru o fraudă de 1,8 milioane de euro
Parchetul European (EPPO) din București a trimis în judecată cinci persoane acuzate că au constituit un grup infracțional cu scopul de a frauda programe finanțate de UE pentru localități rurale din județul Dolj. Dosarul a fost trimis la Tribunalul București, iar prejudiciul se ridică la 1,8 milioane de euro. Conform unui c
PNL pierde definitiv procesul cu AEP și trebuie să restituie 14 milioane de lei, cheltuiți în campania lui Ciucă
Partidul Național Liberal a pierdut definitiv procesul deschis împotriva Autorității Electorale Permanente (AEP) și trebuie să restituie 14 milioane de lei către bugetul de stat, bani primiți ca subvenție pentru campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă din 2024. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins joi recursul PNL, după
Caraș-Severin: Un sirian și un român, reținuți pentru trafic de cocaină
Două persoane, un cetățean sirian și unul român, au fost reținute, vineri, de DIICOT - Biroul Teritorial Caraș-Severin după ce au fost prinse în flagrant delict, în municipiul Caransebeș, în timp ce ar fi tranzacționat 1 kilogram de cocaină, pentru 60.000 de euro. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, polițiștii Se
Procuror trimis în judecată după ce a fost depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive
Un procuror a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, după ce a fost depistat de polițiști, anul trecut, conducând un autoturism sub influența a două substanțe psihoactive, amfetamină și ketamină.









