DNA: Percheziții într-un dosar de corupție în care sunt vizați membri ai unui partid politic
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, miercuri, peste 20 de percheziții într-un dosar de corupție în care sunt implicați și membri din cadrul unui partid politic, a informat DNA.
Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că printre persoane vizate se află proprietarul unei ferme de pui, Fănel Bogos, dar și mulți rezerviști din cadrul SRI și SIE.
Potrivit surselor citate, percheziții ar avea loc și la șeful PNL Vaslui, Mihai Barbu.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au transmis într-un comunicat remis AGERPRES că efectuează, miercuri, peste 20 de percheziții în București și în județele Ilfov, Iași, Dolj, Vaslui, Prahova, Hunedoara și Timișoara într-un dosar de corupție.
'Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către persoane fizice (unele dintre ele membri în cadrul unui partid politic), a unor infracțiuni de corupție și asimilate infracțiunilor de corupție', se precizează în comunicat. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Constanța: Accident soldat cu un mort și trei răniți pe DN 22, în zona Gura Dobrogei
O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite, miercuri, pe drumul național DN 22, în zona Gura Dobrogei, în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Cercetările polițiștilor au relevat că primul impact s-a produs între un autoturism, condus de
CAB respinge o cerere de anulare a numirii în funcție a judecătorului CCR Mihai Busuioc
Curtea de Apel București a respins miercuri cererea avocatei AUR Silvia Uscov prin care aceasta solicita anularea hotărârii Senatului din iunie 2025 privind numirea lui Mihai Busuioc în funcția de judecător la Curtea Constituțională. Instanța a stabilit că solicitarea este inadmisibilă, întrucât anularea unei hotărâri a Senatului
Tribunalul Tulcea, primul din țară la numărul de dosare nou intrate pe judecător
Tribunalul Tulcea este primul din România în ceea ce privește numărul de dosare nou intrate pe judecător, în contextul în care are cei mai puțini magistrați, iar instituția înregistrează un deficit de circa 60% la acest capitol. Purtătorul de cuvânt al instituției, judecător Daniel Nicola Gheorghiu, a declarat pentru AGERPRE
Arad: Sonde petroliere dezafectate din zona Pecica, vizate de hoți de cupru
Mai multe sonde petroliere din zona Pecica, dezafectate în ultima perioadă, au fost vizate de hoți de cupru, iar polițiștii au reușit să prindă un bărbat care a furat componente în valoare de aproximativ 40.000 de lei, provenite de la nouă instalații. Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad a informat, miercuri, că nouă sonde petroliere au fos
Poliția Română: Trei persoane reținute după ce s-au luat la bătaie în Aeroportul Băneasa
Trei persoane au fost reținute de polițiști, după ce au fost implicate într-un conflict în zona terminalului sosiri din Aeroportul Băneasa. Potrivit unui comunicat al IGPR transmis AGERPRES, marți, polițiștii de la Secția Regională de Poliție Transporturi București au fost sesizați telefonic de către dispeceratul Aeroportului Internațional Bucureșt
Prahova: Bărbatul care și-a ucis cu toporul concubina însărcinată, condamnat definitiv la închisoare pe viață
Bărbatul care și-a ucis concubina însărcinată, lovind-o de mai multe ori cu toporul în zona capului, a fost condamnat, miercuri, definitiv la închisoare pe viață. Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de inculpat față de decizia Tribunalului Prahova, pe care a desființat-o în parte, stabilind că se deduce din pedeapsă perioada
Maramureș: Localnic din comuna Poienile de Sub Munte, arestat pentru trafic de migranți ucraineni
Un localnic din comuna Poienile de Sub Munte, localitate de graniță cu Ucraina, a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru trafic de migranți ucraineni, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmației, Iulia Stan. Conform sursei citate, polițiștii de frontieră au pus &ici
Laborator clandestin pentru producerea de hașiș și ulei de canabis, descoperit în Vâlcea (FOTO/VIDEO)
Procurorii DIICOT au reținut 11 traficanți de droguri, trei femei și opt bărbați, acuzați că fac parte dintr-o rețea care a înființat mai multe culturi de canabis în județele Ialomița și Argeș, dar și un laborator clandestin într-o comună din județul Vâlcea, destinat producerii de hașiș și ulei de canabis.
VIDEO Bistrița-Năsăud/ Președintele CJ, Radu Moldovan, adus de DNA la sediul instituției; alți trei angajați, conduși la audieri
Președintele Consiliului Județean (CJ) Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a fost adus de procurorii DNA miercuri, în jurul orei 12:00, la sediul instituției, după perchezițiile efectuate la locuința acestuia din municipiul Bistrița.
Percheziții ale procurorilor anticorupție la Consiliile Județene Bistrița-Năsăud și Sălaj
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează, miercuri, aproape 70 de percheziții în București și în patru județe într-un dosar de spălare de bani privind achiziții de lucrări de utilitate publică la nivelul Consiliilor Județene Bistrița-Năsăud și Sălaj. Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, miercu
Percheziții în Gorj, Mehedinți și Timiș, într-un dosar de trafic de droguri; majoritatea clienților - elevi (FOTO/VIDEO)
Peste 20 de percheziții domiciliare au avut loc, miercuri dimineață, în județele Gorj, Mehedinți și Timiș, într-un dosar de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și de mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
VIDEO Arafat recunoaște că a fost pus sub acuzare pentru complicitate la contrabandă în legătură cu achiziționarea unui elicopter
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a recunoscut marți că a fost pus sub acuzare de procurorii militari pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, sub forma complicității, într-un dosar legat de achiziționarea unui elicopter din Marea Britanie. După ce a fost audiat marți la Parchetul Militar de pe lângă Curtea
17 persoane urmărite penal în dosarul elicopterului SMURD; Arafat denunță o campanie de discreditare
Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București a anunțat marți că 17 persoane sunt urmărite penal pentru contrabandă, în formele coautoratului, complicității și instigării, în dosarul legat de achiziționarea unui elicopter din Marea Britanie cu eludarea plății TVA, dosar în care a fost audiat și șeful DSU, Raed Arafat.
Cluj: Primarul comunei Sic, reținut într-un dosar de delapidare și abuz în serviciu
Primarul comunei Sic, Sallai Ioan, a fost reținut de polițiști, într-un dosar de delapidare și abuz în serviciu. 'În data de 21 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Cluj, sub coordonarea procurorului de caz, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, în județe
Procurorii au finalizat la 5 ani de la tragedie ancheta incendiului de la 'Matei Balș'/Spitalul, un șef achiziții și un administrator - trimiși în judecată
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat marți că a finalizat, după cinci ani de cercetări, ancheta în cazul incendiului izbucnit în anul 2021 la Institutul 'Matei Balș' din Capitală, în urma căruia au decedat pe loc patru pacienți, ulterior înregistrându-se alte nouă decese. În acest caz, au fost t







