Ministrul Justiției: Potra va fi adus mai rapid în România, dacă este adevărat că nu se opune extrădării
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a afirmat, joi, că mercenarul Horațiu Potra va fi adus mai repede în România, dacă se confirmă faptul că nu se opune extrădării și este de acord să se predea.
'Nu avem cunoștință că ar veni astăzi (joi - n.r.) Horațiu Potra. Avem cunoștință despre faptul că domnul Horațiu Potra și cei asociați dânsului, căutați internațional de România, sunt arestați și că procedurile sunt în curs cu privire la extrădare. Dacă se confirmă informația că, prin avocați, a transmis că nu formulează opoziție la extrădare și este de acord să fie predat către România, asta înseamnă că procedurile se reduc în ceea ce privește durata, pentru că nu mai este necesar ca un judecător să examineze o eventuală opoziție la extrădare și, astfel, domnul Potra și cei împreună cu dânsul urmează să fie aduși mai rapid în România', a declarat Marinescu, la Antena 3 CNN.
Avocații lui Horațiu Potra au anunțat joi că acesta dorește să revină 'voluntar' în România din Dubai, acolo unde a plecat după ce a fost pus sub acuzare în dosarul în care este judecat și fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu.
Pe 29 septembrie, Horațiu Potra, fiului acestuia, Dorian Potra, precum și un alt membru al familiei au fost reținuți în Emiratele Arabe Unite, urmând să fie parcurse procedurile de extrădare.
Apărătorii lui Potra susțin că acesta vrea să se întoarcă în România, deoarece dorește 'să își confrunte acuzațiile și să își curețe numele'.
'Decizia de a se preda este dovada unor oameni care nu au nimic de ascuns. În calitate de avocați ai familiei Potra, dorim să informăm opinia publică asupra faptului că cei trei clienți ai noștri au luat decizia de a reveni voluntar în România și de a se preda autorităților, pentru a fi judecați în fața instanțelor române. Această hotărâre nu este una impusă, ci un gest asumat, de demnitate și curaj, al unor oameni care doresc să își dovedească nevinovăția în mod deschis, în fața justiției române. Deși aveau șanse reale și considerabile de a evita extrădarea din Emiratele Arabe Unite, familia Potra a ales calea cea mai grea, dar și cea mai onestă: să se întoarcă acasă, să își confrunte acuzațiile și să își curețe numele. Este important de subliniat că Horațiu Potra nu s-a sustras niciodată urmăririi penale. La momentul emiterii mandatului de arestare, acesta se afla deja în Dubai, unde locuia și își desfășura activitatea în mod legal. Prin acest demers comun, familia Potra își exprimă disponibilitatea totală de a colabora cu organele judiciare și dorința ca toate aspectele cauzei să fie analizate în mod obiectiv, în cadrul unui proces corect și echitabil', se arată într-un comunicat remis AGERPRES de avocații Christiana Mondea și Șerban Moga.
'Nu mă ascund și nu am de ce să mă ascund. Îmi e dor de familie și vreau să pot privi lumea în ochi, știind că am ales adevărul, nu frica', a transmis Horațiu Potra, prin intermediul avocaților săi.
Cei trei au plecat din România la începutul acestui an, pe numele lor fiind emise în luna februarie mandate de arestare preventivă în lipsă.
Horațiu Potra a fost trimis recent în judecată de Parchetul General alături de alți 20 de mercenari din gruparea sa, în același dosar în care este judecat și Călin Georgescu.
Procurorii susțin că Horațiu Potra și Călin Georgescu au pus la punct un plan de destabilizare a României imediat după anularea alegerilor din decembrie 2024, prin organizarea de acțiuni violente. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Poliția Română: Peste 2.500 de activități de prevenire și informare, derulate în unitățile de învățământ, în ultima săptămână
Poliția Română informează că a derulat peste 2.500 de activități de prevenire și informare în unitățile de învățământ preuniversitar, în perioada 11-17 septembrie. Totodată, polițiștii au inclus unitățile de învățământ în itinerariile de patrulare, în special pe timpul venirii și plecării elevilor, reiese d
Poliția Română: 19 mandate europene de arestare, puse în aplicare în perioada 11 - 17 septembrie
Polițiștii români au pus în aplicare 19 mandate europene de arestare în perioada 11 - 17 septembrie și au depistat 50 de persoane semnalate de către statele membre având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen. Pe teritoriul țării noastre au fost localizate în total 401 persoane care fac obiectul unor semnalări î
IGPR: Peste 65 de milioane de țigarete și 9,7 tone de tutun, capturate de polițiști în primele opt luni
Peste 65 de milioane de țigarete și aproximativ 9,7 tone de tutun au fost descoperite și indisponibilizate de polițiști, în primele opt luni ale anului 2026, în cadrul acțiunilor pentru combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun, informează Inspectoratul General al Poliției Române. Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă,, &
Poliția Română: Prejudicii de aproape 100 de milioane de lei din fraude online cu investiții în acțiuni și criptomonede
Prejudiciile din fraudele online cu investiții în acțiuni și criptomonede înregistrate în primul semestru al anului 2026 se ridică la aproape 100 de milioane de lei, potrivit unui studiu al Poliției Române în care au fost analizate peste 1.200 de sesizări înregistrate la nivel național. Institutul de Cercetare și Prevenire a
Crimă Cenei/ 15 ani detenție pentru unul dintre adolescenții criminali și daune de peste 1 milion de euro
Tribunalul Timiș a decis, vineri, internarea într-un centru de detenție pe o perioadă de 15 ani a unuia dintre minorii implicați în crima de la Cenei (M.D.A), în care victimă a fost Mario Berinde, în vârstă de 15 ani. Infracțiunile reținute în sarcina lui M.D.A. sunt de omor calificat și profanare de cadavre
Omar Hayssam rămâne deocamdată în România
Curtea de Apel București a anulat vineri decizia autorităților privind luarea lui Omar Hayssam în custodie de către polițiștii de la imigrări în vederea îndepărtării din România. 'Admite plângerea. Anulează ordonanța nr. 6456/III-11/2026 emisă la data de 12.09.2026 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - Secț
Brașov: Bărbat care a încălcat dispozițiile instanței privind încredințarea copilului, reținut pentru 24 de ore
Un brașovean s-a ales cu dosar penal după ce și-a reținut copilul la locuința sa timp de mai bine de doi ani încălcând dispozițiile instanței privind încredințarea minorului. Conform unui comunicat remis, vineri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, minorul avea domiciliul stabilit la mama sa. '
Declic pierde procesul în care contesta numirea Liei Savonea în fruntea Instanței supreme
Declic a anunțat că Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins cererea în care contesta procedura de la CSM privind numirea Liei Savonea ca președinte al Instanței supreme. 'Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), instanță condusă de Lia Savonea, a decis, joi, să respingă cererea Declic prin care Comunitatea a co
Covasna: Recidivist, prins în flagrant într-o locuință din Târgu Secuiesc, arestat preventiv pentru furt
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, recidivist, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru furt calificat, după ce ar fi fost prins în flagrant într-o locuință din Târgu Secuiesc, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc. Potrivit procurorilor, în noaptea d
Timiș: Bărbat, arestat preventiv după ce ar fi fost prins în flagrant cu substanțe psihoactive porționate pentru comercializare
Un bărbat de 40 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, informează Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Timiș. Potrivit anchetatorilor, acesta a fost prins în flagrant de către polițiștii din Ghiroda, cu substanțe
Sibiu: Trei bărbați arestați pentru trafic de droguri; doi dintre ei au fost depistați în flagrant
Trei bărbați au fost arestați preventiv într-un dosar de trafic de droguri, după ce doi dintre aceștia au fost depistați în flagrant, în Sibiu, cu substanțe psihoactive destinate comercializării, iar la locuința celui de-al treilea, din Cluj-Napoca, care ar fi fost furnizorul celor doi, au fost descoperite, de asemenea, droguri în urma unei pe
Un bărbat care pretindea că are 'relații' la Fisc, reținut de DNA pentru trafic de influență
Un bărbat care pretindea că are 'relații' la conducerea ANAF a fost reținut de procurorii DNA pentru trafic de influență, după ce a fost prins de anchetatori în timp ce primea de la un afacerist suma de 11.000 de euro, bani ceruți în schimbul promisiunii unui tratament 'favorabil' din partea Fiscului pentru firmele omului de afaceri, găsit
Cluj: Bărbat de 32 de ani, reținut pentru violarea unei fete de 14 ani
Un bărbat de 32 de ani din Cluj-Napoca a fost reținut de polițiștii clujeni pentru 24 de ore, după ce ar fi violat în repetate rânduri o fată de 14 ani. 'La data de 17 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida - Postul de Poliție Comunală Căianu, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pen
Cluj: Bărbat reținut pentru tâlhărie, după ce i-a smuls unei femei geanta cu 35.000 de lei
Un bărbat de 44 de ani din Florești a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, după ce în urmă cu câteva zile a smuls geanta unei femei în care erau aproximativ 35.000 de lei și apoi a dispărut. 'La data de 8 septembrie a.c., în jurul orei 07.45, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca au fost ses
Covasna: Bărbat arestat preventiv după ce ar fi agresat în mod repetat o persoană în stare de ebrietate
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru lovire sau alte violențe, după ce ar fi agresat în mod repetat o persoană aflată în stare de ebrietate, în municipiul Sfântu Gheorghe, a anunțat, vineri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe. Potrivit procur














