logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Suceava: Fostul manager al Spitalului Municipal Rădăuți, acord de recunoaște a vinovăției într-un dosar de corupție

Imagine din galeria Agerpres

Fostul manager al Spitalului Municipal 'Sf. Doctori Cosma și Damian' din Rădăuți, Flaviu-Emanuel Sima, a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției în dosarul în care era acuzat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de fapte de corupție, se arată într-un comunicat de presă transmis, marți, de DNA.

Potrivit sursei citate, procurorii Serviciului Teritorial Suceava din cadrul DNA au dispus sesizarea instanței de judecată, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției, în cazul fostului manager al spitalului din Rădăuți, dar și a unui asistent medical din aceeași instituție, precum și a unei persoane fizice

Sima, care în prezent este șef al Secției ATI din cadrul aceluiași spital și care se află sub control judiciar, este acuzat de trei infracțiuni de trafic de influență, în formă continuată, două infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată, dar și de instigare la fals în declarații.

La rândul său, asistentul medical Vlad-Vasile Luța din cadrul Compartimentului Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Rădăuți 'Sf. Doctori Cosma și Damian' este acuzat trafic de influență, în formă continuată și de complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.

Soția managerului este acuzată de fals în declarații, în formă continuată și participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, în formă continuată.

Potrivit anchetatorilor, la începutul anului 2023, asistentul Vlad-Vasile Luța ar fi pretins și primit câte 6.000 de euro de la două persoane, pentru a interveni pe lângă managerul interimar al spitalului, cu scopul de a le sprijini pe acestea să ocupe posturi de brancardieri în cadrul instituției. Banii ar fi ajuns la Flaviu-Emanuel Sima, care deținea funcția de managerul interimar al spitalului.

În contextul concursului organizat în perioada 28 februarie - 2 aprilie 2024 pentru ocuparea unui post de brancardier, managerul unității medicale ar fi intervenit pe lângă membrii comisiei de examen în favoarea uneia dintre persoane, căreia i-ar fi oferit subiectele de concurs, prin intermediul lui Vlad-Vasile Luța.

Ulterior, pe 29 martie 2024, în urma nepromovării concursului, persoana în cauză ar fi solicitat restituirea sumei totale de 12.000 de euro, ce ar fi fost înapoiată a doua zi de către Flaviu-Emanuel Sima, tot prin intermediul lui Vlad-Vasile Luța.

Totodată, în perioada noiembrie 2023 - februarie 2024, managerul Spitalului Municipal Rădăuți ar fi primit sume de bani și bunuri în valoare totală de 2.400 lei, de la pacienți sau aparținători ai acestora, pentru a le facilita pacienților diagnosticarea, internarea sau efectuarea de operații chirurgicale.

De asemenea, ]n perioada 18-21 martie 2024, managerul ar fi furnizat unei persoane subiectele pentru un examen scris și un interviu, astfel încât fiica acesteia să promoveze probele și să fie angajată pe un post de economist debutant la spital.

În luna februarie 2024, același manager ar fi pretins servicii și bunuri de peste 5.500 de lei, în schimbul cărora ar fi promis că va favoriza un apropiat al persoanei pentru ocuparea unui post ce urma să fie scos la concurs în cadrul spitalului.

Pe de altă parte, pe 13 februarie 2024, Flaviu-Emanuel Sima, aflat sub influența băuturilor alcoolice, ar fi provocat un accident rutier ce a dus la avarierea totală a autoturismului propriu și la distrugerea unui alt bun. Pentru ca acesta să nu fie cercetat pentru fapta comisă, soția acestuia ar fi declarat agentului de poliție că s-ar fi aflat la volanul autoturismului, aspect ce a fost consemnat ulterior în procesul-verbal.

Potrivit DNA, cei trei inculpați și-au asumat în totalitate faptele comise și au avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor, detaliile oferite procurorilor anticorupție ducând la stabilirea concretă a întregii stări de fapt.

'În prezența avocaților, cei trei inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrările juridice pentru care au fost puse în mișcare acțiunile penale și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora', au precizat procurorii DNA.

Managerul Spitalului Municipal Rădăuți a fost de acord cu o pedeapsă de trei ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de trei ani.

La rândul său, asistentul medical Vlad-Vasile Luța a acceptat o pedeapsă de un an și nouă luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de doi ani.

În același dosar, soția managerului a semnat acordul de recunoaștere cu o pedeapsă de un nouă luni și zece zile de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de doi ani.

'Cei trei inculpați au declarat expres că sunt de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității. Dosarele de urmărire penală și acordurile de recunoaștere a vinovăției privindu-i pe cei trei inculpați au fost înaintate Tribunalului Suceava, cu propunerea de a se menține măsura preventivă și măsura asigurătorie dispuse în cauză față de inculpatul Sima Flaviu-Emanuel', se mai precizează în comunicatul DNA. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Lupașcu, editor: George Onea, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 3740

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 27-10-2026 12:55

Opt polițiști condamnați pentru că au bătut și torturat doi tineri în Capitală în timpul pandemiei de COVID-19

Opt agenți de la Secția 16 Poliție din Capitală au fost condamnați definitiv de Curtea de Apel București, fiind găsiți vinovați pentru că au sechestrat și torturat doi tineri în timpul pandemiei de COVID-19. Patru polițiști au primit închisoare cu executare de până la 5 ani și 8 luni. Cea mai grea pedeapsă a primit-o Viorel Con

Justitie si interne 27-10-2026 12:34

Giurgiu: Bunuri contrafăcute în valoare totală de 18,7 milioane de lei, depistate de polițiștii de frontieră într-un autocamion pe DN 5

Polițiștii de frontieră din Giurgiu au făcut o captură record și au scos din circuitul ilegal aproximativ 64.000 de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 18,7 milioane de lei, descoperite într-un automarfar condus de un cetățean turc pe DN 5. 'Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu, &ici

Justitie si interne 27-10-2026 12:23

Argeș: Un grup infracțional specializat în trafic de persoane și proxenetism, destructurat; cinci persoane au fost arestate preventiv

Un grup infracțional organizat specializat în trafic de persoane și proxenetism a fost destructurat de polițiști și procurorii DIICOT, cinci persoane fiind arestate preventiv, a anunțat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Anchetatorii au documentat activitatea infracțională a șapte persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor

Justitie si interne 27-10-2026 12:02

Bistrița-Năsăud: Profesoara atacată cu cuțitul de un elev de 13 ani a fost externată

Profesoara de 28 de ani care, la data de 19 octombrie, a fost atacată cu cuțitul de un elev de 13 ani, chiar în incinta școlii din Bistrița la care predă matematică, a fost externată la o săptăm

Justitie si interne 27-10-2026 10:54

Șoferița care a accidentat-o mortal pe Anastasia, condamnată la 5 ani şi 6 luni închisoare cu executare

Femeia care a accidentat-o mortal în anul 2022 pe Anastasia, o fetiță de 4 ani, în timp ce conducea fără permis în comuna Scobinți din județul Iași, a fost condamnată în primă instanță la 5 ani și 6 luni închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii ucidere din culpă. Conform sentinței Judecătoriei

Justitie si interne 27-10-2026 10:51

Dolj: Femeie și adolescent de 17 ani, reținuți după ce ar fi agresat o femeie pe o stradă din Craiova

O femeie de 39 de ani și un adolescent de 17 ani au fost reținuți de polițiști, după ce ar fi agresat o femeie de 44 de ani, pe o stradă din municipiul Craiova, și i-ar fi distrus telefonul mobil, informat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dolj. Pe numele celor doi au fost emise ordine de protecție provizorii, fiind dispusă și monitorizarea lor e

Justitie si interne 26-10-2026 20:46

Argeș: Doi bărbați arestați preventiv în urma incidentului de la Ștefănești, unde un pompier a fost rănit

Doi bărbați au fost arestați preventiv în urma incidentului de duminică seara din orașul Ștefănești, unde un pompier a fost rănit în timp ce intervenea pentru stingerea unui incendiu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Polițiștii reținuseră inițial în acest caz un tânăr de 26 de ani, iar ulterior,

Justitie si interne 26-10-2026 19:24

Radu Marinescu anunță deblocarea unui proiect care privește Legea femicidului

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a transmis, luni, că a semnat proiectul de ordin comun prin care este inițiat mecanismul de punere în aplicare a Legii femicidului. ''La Ministerul Justiției, am deblocat un proiect foarte important care privește Legea femicidului și punerea în aplicare a acestei legi. Astăzi, am semnat

Justitie si interne 26-10-2026 19:01

VIDEO DIICOT și SRI: Incendiul de la Carfil Brașov, provocat de o rețea de sabotaj coordonată din Rusia

DIICOT și SRI au anunțat luni că au documentat activitatea infracțională a trei cetățeni străini (doi bieloruși și un ucrainean) rezidenți în state UE, membri ai unei rețele de sabotaj coordonate din Federația Rusă, implicați în explozia din incinta platformei industriale Carfil din Brașov, filială a Romarm. ''Cer

Justitie si interne 26-10-2026 16:23

Argeș: O persoană a fost reținută în urma incidentului de la Ștefănești, unde un pompier a fost rănit

O persoană a fost reținută în urma incidentului de duminică seara din orașul Ștefănești, unde un pompier a fost rănit în timp ce intervenea pentru stingerea unui incendiu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. ''În continuarea activităților efectuate în cazul incidentului produs pe raza satul

Justitie si interne 26-10-2026 13:42

Tribunalul București respinge cererea DIICOT de prelungire a arestului preventiv pentru Călin Georgescu

Tribunalul București a respins, luni, ca neîntemeiată, cererea DIICOT de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv în cazul lui Călin Georgescu, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Decizia nu este

Justitie si interne 26-10-2026 13:00

România a cumpărat remorchere inutile când apa scade pe Dunăre; patru funcționari - trimiși în judecată

Patru funcționari publici de la Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați au fost trimiși în judecată de Parchetul European în legătură cu achiziția frauduloasă din bani europeni a două remorchere pentru Dunărea de Jos, devenite inutile atunci când nivelul apei scade. Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca a tr

Justitie si interne 26-10-2026 12:41

Alba: Incidentul din sediul Poliției Alba Iulia, perceput de polițiști ca un posibil atac armat

Modul în care bărbatul de 43 de ani a intrat sâmbătă seara în clădirea Poliției din Alba Iulia cu o armă și o grenadă de tip airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște ar fi creat aparența unui atac armat, determinând polițiștii să adopte măsuri de protecție și să își pregătească armamentul. Î

Justitie si interne 26-10-2026 12:10

Un ucrainean implicat într-o schemă de înșelăciune prin 'metoda BNR' a acceptat să facă închisoare

Un ucrainean a încheiat cu procurorii români un acord de recunoaștere a vinovăției, prin care a acceptat să primească o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare cu executare, fiind implicat alături de persoane rămase neidentificate într-o schemă de înșelăciune prin 'metoda BNR'. 'La data de 21.10.2026, pr

Justitie si interne 26-10-2026 10:05

Alba: Arest preventiv pentru bărbatul care a intrat în sediul Poliției cu o armă și o grenadă de airsoft

Bărbatul care a intrat sâmbătă seara în sediul Poliției Alba Iulia cu o armă și o grenadă de tip airsoft și i-a cerut unui agent să îl împuște a fost arestat preventiv, el contestând măsura dispusă de magistrați. Potrivit soluției publicate pe portalul Judecătoriei Alba Iulia, a fost admisă propunerea procurorilor