SRI: Operațiune de sabotaj instrumentată de Rusia - dejucată; viza incendierea unei companii din București
Serviciul Român de Informații (SRI) transmite că, în cooperare cu parteneri naționali și internaționali, a dejucat o nouă operațiune de sabotaj instrumentată de Federația Rusă pe teritoriul României, care viza atacarea unei companii din București.
'Serviciul Român de Informații, în cooperare cu DIICOT, MAI-DCCO și MApN-DGIA, precum și cu servicii partenere externe, a prevenit comiterea unei noi operațiuni de sabotaj pe teritoriul național, cu implicarea a doi cetățeni ucraineni, aflați sub coordonarea directă a unor reprezentanți ai serviciilor secrete ruse, scopul acestora fiind distrugerea prin incendiere a unui sediu al companiei Nova Post din municipiul București', arată sursa citată.
În acest context, pe 14 și 15 octombrie, SRI a identificat și monitorizat doi cetățeni ucraineni care au accesat teritoriul național dinspre Polonia spre București și au depus la sediul Nova Post din București două colete ce conțineau dispozitive incendiare cu inițiere de la distanță, confecționate artizanal, disimulate în căști audio și piese auto, respectiv componente de monitorizare a locației prin GPS.
'Angrenarea echipelor proprii și a resurselor specializate a permis identificarea imediată a coletelor incendiare, dezamorsarea acestora și prevenirea inițierii intenționate sau accidentale a dispozitivelor', arată Serviciul Român de Informații.
În prezent, organele judiciare, împreună cu structurile polițienești și cele cu atribuții în domeniul securității naționale din România, derulează investigații, inclusiv în format partenerial, privind acțiunile celor doi cetățeni ucraineni.
Potrivit SRI, expertiza preliminară relevă un mod de operare complex: utilizarea de substanțe incendiare (termit și nitrat de bariu), disimularea acestora cu posibilitatea inițierii lor de la distanță, respectiv adoptarea de către cei doi cetățeni ucraineni a unor măsuri de autoprotecție specifice serviciilor de informații.
'Datele obținute confirmă afilierea celor doi cetățeni ucraineni la o rețea extinsă de sabotori vizând țări europene, controlată de serviciile secrete ruse. Acțiunile acestora se încadrează în același tipar operațional care vizează infrastructura extinsă a companiei Nova Post - cea mai mare companie privată de curierat ucraineană. Acțiunile specifice întreprinse de SRI, precum și măsurile dispuse cu autoritățile române și partenerii externi au condus la prevenirea unei tentative de sabotaj pe teritoriul național', adaugă SRI.
'România continuă să rămână în această perioadă, împreună cu alte state din estul Europei precum Polonia, Republica Moldova, ținta agresiunilor Federației Ruse. Obiectivele agresiunii sunt aceleași peste tot: vorbim despre afectarea ordinii publice, crearea de tensiuni sociale și influențarea societății în preajma unor evenimente de interes major, precum procesele electorale. În paralel, sigur că se urmărește în continuare diminuarea suportului acordat de aceste state Ucrainei, în acest caz prin încercarea de afectare a celei mai extinse infrastructuri de curierat ucraineană, care asigură conectarea milioanelor de ucraineni plecați din țară cu cei rămași acasă', a declarat purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea.
Potrivit acestuia, structurile de forță din România și din toate statele regiunii continuă să acționeze 'unitar și concertat' pentru contracararea acțiunilor destabilizatoare ale Federației Ruse.
'Acțiunea din aceste zile vine să arate nivelul excelent de cooperare. Nu numai pe linie investigativă, cât și judiciară', spune Marincea.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) - Structura Centrală au dispus reținerea a doi inculpați (cetățeni ucraineni), cu vârstele de 21 și 24 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la acte de diversiune.
Pe baza probelor administrate s-a stabilit că inculpații au pătruns pe teritoriul României, iar la data de 15 octombrie au depus la sediul unei societăți de curierat internațional două colete ce conțineau dispozitive confecționate artizanal, în scopul distrugerii prin incendiere a respectivei clădiri, arată DIICOT.
Potrivit sursei citate, spațiul se află la parterul unei bloc de locuințe, situat în zona centrală a municipiului București, în Sectorul 3. În situația producerii incendiului, acesta se putea propaga cu ușurință la clădirile din jur, creându-se astfel un real pericol asupra vieții unui număr foarte mare de persoane, precum și asupra imobilelor și bunurilor situate în zonă.
Cu sprijinul specialiștilor pirotehniști din cadrul Serviciului Român de Informații, dispozitivele au fost dezamorsate.
Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel București a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile, mai menționează DIICOT.
Acțiunea celor doi făcea parte dintr-o operațiune mai amplă.
Agenția Reuters a relatat marți, citând autoritățile de la Varșovia, că Polonia și România au reținut opt persoane suspectate de planificarea de sabotaje în numele Rusiei, trei arestări având loc în legătură cu un presupus nou plan de a trimite colete explozive, de data aceasta către Ucraina.
'Informațiile preliminare indică faptul că (suspecții - n.r.) au creat un fel de rută pentru a trimite explozibili prin Polonia și România către Ucraina', a declarat Jacek Dobrzynski, purtător de cuvânt al Coordonatorului Serviciilor Speciale.
'Unul dintre ei, un ucrainean în vârstă de 21 de ani, a fost reținut aici, în Polonia, lângă Varșovia. Colegii săi, care se deplasau spre România, au fost reținuți de serviciile speciale române la București', potrivit acestuia. AGERPRES/(A, AS - redactor: Oana Ghiță, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă, pe agenda CCR
Curtea Constituțională discută miercuri sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților. Sesizarea a fost depusă după ce Instanța supr
CCR discută sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea lua o decizie miercuri în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a
Procurorii cer arestarea preventivă a 10 persoane care au participat la incidentele violente de la protestul din Piața Victoriei
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au decis, marți, să solicite judecătorilor arestarea preventivă a zece persoane care ar fi participat la incidentele violente de la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei din Capitală. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București transmis AGERPRES,
Călin Georgescu a părăsit sediul tribunalului
Călin Georgescu a părăsit marți sediul Tribunalului București, după ce un judecător a respins cererea DIICOT privind arestarea preventivă a fostului candidat la prezidențiale, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Magistratul Vlad Andriescu a decis ca Georgescu să fie plasat sub cont
Alți șapte manifestanți violenți de la protestul din Piața Victoriei au fost reținuți de procurori
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat marți că a dispus reținerea altor șapte manifestanți violenți care au atacat forțele de ordine la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei. Reținerile vin după ce anchetatorii au efectuat în cursul zilei 29 de percheziții în 16 județe, fiind aduse 30 de pers
Hunedoara: Bărbat căutat pentru furt, prins la Petrila cu peste 33.000 de lei asupra sa
Un bărbat de 45 de ani, care era căutat de polițiștii din județul Dolj într-un dosar de furt, a fost prins, în cursul nopții de luni spre marți, în orașul Petrila, suspectul având asupra sa suma de 33.647 lei, bani despre care există suspiciunea că ar proveni în urma infracțiunii menționate, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hun
Călin Georgescu, lăsat în libertate de instanță sub control judiciar (oficial)
Un judecător de la Tribunalul București a respins marți cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Aceeași decizie a fost l
CSM: Gradul de preluare a cauzelor în ziua înregistrării - 97,6% la Curțile de apel, 88,3% la Tribunale și 94,3% la Judecătorii
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a transmis, marți, că, la șapte zile de la implementarea mecanismului de normare a numărului de dosare, la nivel național, gradul de preluare a cauzelor în ziua înregistrării este de 97,6% la Curțile de apel, 88,3% la Tribunale și 94,3% la Judecătorii. Potrivit unui c
Călin Georgescu, lăsat în libertate sub control judiciar (surse)
Un judecător de la Tribunalul București a respins marți cererea DIICOT privind arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Aceea
Pedeapsă cu amânare pentru un fost șef al DIICOT Ialomița, acuzat că reținea pentru el banii ridicați la percheziții
Alexandru Mihailiuc, fost procuror șef al DIICOT - Biroul Teritorial Ialomița, a fost condamnat definitiv marți de Înalta Curte de Casație și Justiție la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei și plata unei amenzi penale de 80.000 de lei, pentru fals în declarații, fals intelectual și uz de fals, fiind acuzat că a reținut și folosit mai m
Georgescu dorea să cumpere un imobil în Toscana cu o anexă 'cum se fac casele în Italia pentru servitori' (stenograme)
Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu intenționa să ceară azil politic în Italia, după ce scăpa de controlul judiciar, și să cumpere un imobil în Toscana, în valoare de 1,2 milioane de euro, care să aibă altă locuință mai mică, o anexă, 'cum se fac toate casele în Italia pentru servitori'. Detalii despre intențiile fo
Călin Georgescu: Misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final (stenograme)
Călin Georgescu a fost interceptat de anchetatori în timp ce îi mărturisește complicelui său din dosarul de înșelăciune, Ionel Rusen, că 'misiunea mea a fost să deconspir tot sistemul! Inclusiv pe George Simion la final', discuția având loc în luna mai 2025. În referatul procurorilor DIICOT apare la
Călin Georgescu, adus la tribunal; zeci de susținători au venit la instanță
Călin Georgescu a fost adus marți la Tribunalul București, unde se va judeca cererea procurorilor DIICOT de arestare preventivă pentru 30 de zile a fostului candidat la alegerile prezidențiale, inculpat pentru că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. De asemenea, procurorii cer arestarea preventivă a unui compli
Poliția Capitalei: 29 de percheziții într-un dosar deschis în urma incidentelor de la protestul din Piața Victoriei
Polițiștii și procurorii efectuează, marți, 29 de percheziții într-un dosar penal privind incidentele violente de la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei din Capitală. Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei transmis AGERPRES, marți, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - S
Caraș-Severin: Percheziții într-un dosar referitor la pescuitul ilegal, inclusiv prin curentare; sume de bani, confiscate
O cantitate de 374 de kilograme de pește, 5.500 de euro și 22.000 de lei, precum și un aparat care ar fi fost folosit pentru pescuit prin curentare, au fost ridicate, luni, de polițiștii din Moldova Nouă în urma a șase percheziții efectuate la persoane bănuite că ar fi încălcat legislația în domeniul pescuitului, a informat Inspectoratul de Poliție Județean






