Șefa Spitalului Militar Central, adusă la DNA
Comandantul Spitalului Militar Central din București, generalul-maior Florentina Ioniță-Radu, a fost adusă, joi, la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru a fi audiată într-un dosar în care sunt investigate infracțiuni de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu și uzurpare de calități oficiale.
Florentina Ioniță este acuzată de DNA de abuz în serviciu și complicitate la această infracțiune, precum și de uzurparea funcției, într-un dosar legat de nereguli la plata drepturilor salariale către mai mulți angajați ai spitalului implicați într-un proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile, prejudiciul fiind de peste 8 milioane de lei, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au efectuat, joi, percheziții în municipiul București și în județul Ilfov într-un dosar în care se investighează fapte de corupție săvârșite de către cadre medicale militare în perioada 2020 - 2023.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, joi, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 19 locații din București și județul Ilfov, dintre care una într-un birou aflat într-o instituție publică, restul fiind domiciliile unor persoane fizice.
'Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiuni de corupție săvârșite de militari efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea de către cadre medicale militare a unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, în perioada 2020 - 2023', se precizează în comunicat. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Criminalul Passaris rămâne în închisoare; cererea de eliberare condiționată - respinsă de judecători
Grecul Konstantinos Passaris, care execută o condamnare pe viață în România, rămâne în închisoare după ce Tribunalul Dolj i-a respins definitiv joi o cerere de eliberare condiționată. Decizia instanței vine după ce Passaris primise o soluție nefavorabilă și la Judecătoria Craiova, în iunie 2026. Conform docume
Buzău: Contrabanda cu parfumuri și haine a migrat în mediul online; live-urile permit accesul la potențiali cumpărători
Contrabanda cu parfumuri si produse vestimentare contrafăcute a migrat în mediul online, avertizează autoritățile iar anumite transmisiuni live, videoclipuri de prezentare și conturi dedicate de pe platforme de socializare sunt modalități care permit accesul rapid la un număr mare de potențiali cumpărători. Pe parcursul anului 2026, polițiștii Inspectora
Patrick Borcea, monitorizat electronic după ce a intrat în locuința fostei iubite și ar fi agresat-o (surse)
Patrick Borcea, fiul lui Cristi Borcea, a fost pus sub monitorizare electronică și Judecătoria Sectorului 6 a emis un ordin de protecție, pentru o perioadă de 6 luni, după ce acesta a intrat în locuința fostei iubite și ar fi agresat-o, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare. 'La data de 1 august, polițiști din cadrul Secției 20 Poliție au fos
Primarul Botoșaniului vrea instanțe specializate în soluționarea litigiilor pe achiziții publice, pentru scurtarea proceselor
Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, consideră că se impune ca instanțele de judecată să dispună de complete specializate în soluționarea litigiilor pe achiziții publice, pentru a reduce durata proceselor. El a declarat, pentru AGERPRES, că dreptul la judecată nu poate fi îngrădit niciunei societăți comerciale, însă consideră că pen
Cazul dronei descoperite în zona stabilopozilor din Costinești, preluat de Parchetul Constanța
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a preluat cazul dronei descoperite în zona Terasa Tineretului din Costinești, la aproximativ 15 metri de stabilopozi, a anunțat, joi, Ministerul Apărării Naționale. Ministerul precizează că a fost informat în jurul orei 8:30 despre prezența acestui fragment de dronă aeriană. '&
DGPMB: Proxenetism la salon de masaj, 4 suspecți reținuți; mai multe femei dădeau interviuri pentru angajare
Polițiștii Capitalei, cu sprijinul mascaților, au efectuat cinci percheziții în București și au reținut patru persoane, cu vârste cuprinse între 21 și 44 de ani, acuzate de proxenetism. 'Un bărbat, în vârstă de 44 de ani, ar fi înființat o societate comercială având ca obiect de activitate 'act
Brașov: Cuplu de afaceriști și sora femeii - trimiși în judecată pentru tentativă de fraudă la obținerea de fonduri guvernamentale
Un afacerist din Brașov, soția acestuia și sora acesteia au fost trimiși în judecată după ce au încercat să obțină ilegal fonduri guvernamentale prin programul Start-Up Nation ediția 2022, au transmis, joi, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov. Conform unui comunicat remis, joi, cei trei ar fi folosit o se
Neamț: 60 de percheziții la membrii unor rețele internaționale de trafic cu țigări
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) - Biroul Teritorial Neamț, au efectuat, joi, 60 de percheziții domiciliare în județele Neamț, Iași și Suceava, într-un dosar penal de constituire a unui grup infracți
DGPMB: 6.000.000 de țigări, introduse pe teritoriul țării fără acte; 79 de percheziții efectuate în dosar
Polițiștii și procurorii DIICOT au pus în executare, joi, 79 de mandate de percheziție în București și șase județe, într-un dosar de contrabandă cu țigări, în care circa 6.000.000 de țigarete din Republica Moldova și Ucraina ar fi fost introduse în țară. 'Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de
Buzău: Pânde organizate noaptea în Boldu, după ce localnicii au fost treziți de pietre aruncate; IPJ îndeamnă la calm
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Buzău desfășoară cercetări după ce, în zona localității Boldu, mai multe persoane au sesizat zgomote în apropierea locuințelor, asociate cu sunetul provenit de la aruncarea unor pietre, fără a fi reclamate pagube materiale. Potrivit IPJ Buzău, în ultimele zile la dispecerat au fost &ici
Brașov: Șoferul mașinii care a intrat în trei turiști pe trotuar va fi cercetat în stare de libertate
Șoferul mașinii care a intrat, marți seara, în trei turiști aflați pe trotuar, în zona centrală a Brașovului, va fi cercetat în stare de libertate, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov. Conform sursei citate, bărbatul, în vârstă de 50 de ani, este cercetat pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din cul
Constanța: Nouă persoane reținute pentru înșelăciuni prin metoda 'Accidentul'; prejudiciu de 500.000 de lei
Nouă persoane, șapte bărbați și două femei, cu vârste între 16 și 43 de ani, au fost reținute într-un dosar privind 26 de infracțiuni de înșelăciune și tentativă la înșelăciune prin metoda 'Accidentul', comise în municipiul Constanța și în alte nouă județe, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 500.000 de lei, a informat,
Fostul director de la clubul Rapid Bogdan Vasiliu, trimis în judecată pentru delapidare
Bogdan Vasiliu, fost director general al Clubului Sportiv Rapid, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare și uz de fals, fiind acuzat că și-a însușit suma totală de 106.452 lei din fondurile destinate premierii jucătoarelor de handbal. Fap
Tulcea: Un pescador încărcat cu două tone de rapane, pescuite ilegal, indisponibilizat de Garda de Coastă
Proprietarul unui pescador românesc a rămas, temporar, fără vas, după ce polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au constatat că folosea o metodă ilegală de a pescui rapane, a anunțat miercuri, într-un comunicat de presă, Garda de Coastă. Pescadorul, aflat sub pavilion românesc, a fost observat de polițiștii de fr
Tulcea: Două motoare de bărci căutate în Suedia, găsite de polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră tulceni ai Gărzii de Coastă au identificat, în ultimele zile, două motoare de ambarcațiuni semnalate ca fiind căutate de autoritățile din alte state europene, iar bunurile găsite au fost ridicate pentru continuare cercetărilor. Cele două motoare de bărci, în valoare de 40.000 de lei, erau căutate de autorită











