Prahova: Primarul de la Sinaia scapă de arestul la domiciliu
Primarul stațiunii Sinaia, Vlad Oprea, acuzat a încălcat interdicțiile pe care le avea în cadrul controlului judiciar impus de procurorii DNA, scapă de arestul la domiciliu în data de 17 octombrie, decizia instanței nefiind definitivă.
'În dosarul 35084/3/2025 s-a constatat nulitatea absolută a propunerii de prelungire a arestării la domiciliu, formulată de DNA în dosarul penal 384/2/P/2023, privitor la inculpatul O. V. G. S-a constatat că măsura arestului la domiciliu luată față de inculpatul O.V.G. va înceta de drept conform art. 241 alin.1 lit. a din Codul de procedură penală, la expirarea termenului stabilit de judecătorul de drepturi și libertăți prin încheierea din 12.09.2025, în dosarul cu nr.31081/3/2025 al Tribunalului București, respectiv data de 17 octombrie 2025, inclusiv. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare', este decizia pronunțată de Tribunalul București.
Primarul Vlad Oprea a fost plasat în luna ianuarie sub control judiciar, într-un dosar în care este cercetat pentru corupție, având mai multe interdicții, printre care pe cea de a exercita funcția de primar și de a lua legătura cu martorii din dosar, atât direct, cât și indirect.
Ulterior, edilul a fost arestat preventiv în luna mai, fiind acuzat că a încălcat interdicțiile pe care le avea în cadrul controlului judiciar.
Procurorii susțin că, pe 4 martie și 13 martie 2025, Vlad Oprea s-a întâlnit, în camera tehnică a unui hotel din Sinaia, cu viceprimarul orașului, care exercita atribuțiile de primar.
Întâlnirile și discuțiile dintre cei doi au fost înregistrate de anchetatori.
'În concret, în perioada martie - aprilie, inculpatul Oprea Vlad Gheorghe, deși se afla sub măsura controlului judiciar pe cauțiune și avea interdicția de a exercita funcția de primar al orașului Sinaia, în fapt, ar fi exercitat atribuțiile de primar, dând dispoziții directe viceprimarului orașului Sinaia în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor referitoare la relația cu Consiliul Local (discuții cu privire la măsurile necesare pentru pregătirea și desfășurarea acestora, propunerile de hotărâre ce ar trebui aprobate sau respinse, pregătirea acestora etc.); exercitarea atribuțiilor referitoare la bugetul local al unității administrativ-teritoriale Sinaia (modalitatea în care să se supună dezbaterii în Consiliul Local Sinaia bugetul local) și exercitarea de atribuții privind serviciile publice asigurate cetățenilor, de interes local (gestionarea de către Primăria Sinaia a relației contractuale cu societatea de apă canal în ceea ce privește majorarea tarifelor, gestionarea de către Primăria Sinaia a unor terenuri aparținând primăriei, suspendarea raporturilor de muncă a două angajate, scoaterea la concurs a unor posturi din aparatul administrativ al Primăriei Sinaia etc.)', explica DNA, într-un comunicat de presă.
Vlad Oprea este urmărit penal de DNA pentru luare de mită în formă continuată, efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, trafic de influență în formă continuată și fals în declarațiile de avere, în formă continuată.
De asemenea, edilul este urmărit penal pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, folosirea influenței ori autorității de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, spălarea banilor și executarea fără autorizație legală ori cu nerespectarea prevederilor autorizațiilor emise a lucrărilor de construire sau de desființare a unor imobile situate în orașul Sinaia. AGERPRES / (AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frățilă, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bistrița-Năsăud: Un bărbat care a amenințat o fată de 18 ani și apoi a agresat un polițist, reținut pentru 24 de ore
Un bărbat de 37 de ani din orașul Beclean, care a amenințat o fată de 18 ani și ulterior, după intervenția polițiștilor, a agresat fizic un agent, a fost reținut pentru 24 de ore. Potrivit informațiilor transmise joi de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud, acesta mai este acuzat că a condus pe drumurile publice fără a deține permis și că a
Iași: Bugetul de stat, prejudiciat cu cel puțin 16,6 milioane de lei de o grupare specializată în evaziune fiscală
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu cel puțin 16,6 milioane de lei de o grupare infracțională specializată în evaziune fiscală, delapidare, folosirea cu rea credință a creditului societății și spălare a banilor, se arată într-un comunicat transmis, joi, de Poliția Română. Potrivit sursei citate, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalit
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone, pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina
Populația din nordul județului Tulcea a primit, joi dimineață, un nou mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone, pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, acesta fiind al doilea de la începutul zilei. Mesajul a fost transmis în jurul orei 8:35, iar autoritățile îndeamnă populația să-și păstreze calmul și să se adăp
Înalta Curte s-ar putea pronunța în procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților
Înalta Curte de Casație și Justiție ar putea să pronunțe, joi, soluția definitivă în procesul pe care l-a câștigat în primă instanță cu Guvernul și Ministerul Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești.
Ghișeele unde se restituiau permisele și taloanele reținute vor fi închise pe 17 și 18 octombrie; activitatea se mută la Hala Laminor
Ghișeele unde se restituiau permisele de conducere și certificatele de înmatriculare reținute, vor fi închise în perioada 17-18 octombrie, iar activitatea se va muta la Hala Laminor, începând cu 19 octombrie, informează Brigada Rutieră a Capitalei. 'Începând de luni, activitățile de relații cu publ
Parchetul General a deschis un dosar penal in rem în legătură cu anularea alegerilor din 2024
Parchetul General a confirmat miercuri că, în luna iulie, a deschis un dosar penal in rem, după ce au fost depuse 600 de plângeri în legătură cu anularea alegerilor prezidențiale din 2024. 'Ca urmare a depunerii de către o asociație a peste 600 de plângeri în contextul anulării alegerilor prezidențiale din dec
Prahova: Bărbatul care și-a ucis amanta trecând cu mașina peste ea - condamnat la închisoare pe viață
Bărbatul acuzat de uciderea amantei sale, după ce a bătut-o pe femeie în localitatea prahoveană Baba Ana, iar apoi a trecut cu mașina peste corpul acesteia, a fost condamnat, miercuri, la închisoare pe viață, decizia nefiind definitivă. Potrivit portalului instanțelor de judecată, inculpatul trimis în judecată pentru omor cal
Tribunalul București respinge cererea de intrare în insolvență a companiei aeriere AnimaWings
Tribunalul București a respins miercuri cererea depusă de compania aeriană AnimaWings privind intrarea în insolvență. ''În baza art.67 alin.2 din Legea 85/2014 respinge cererea debitoarei Anima Wings Aviation SA de deschidere a procedurii insolvenței. Disjunge cererile creditorilor Uplift Airport Services SRL, Gligor Ioana
Gorj: Doi bărbați, reținuți pentru trafic de droguri ''cristal'' și ecstasy (VIDEO/FOTO)
Doi bărbați au fost reținuți pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, în acest caz fiind efectuate și percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate comprimate ecstasy și alte substanțe, dar și sume de bani, au informat, miercuri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. Potr
Percheziții la o firmă din Constanța care prestează servicii de asistență portuară pentru nave militare NATO
Procurorii DNA efectuează miercuri percheziții la o firmă din Constanța care prestează servicii de asistență portuară pentru nave militare ale statelor membre NATO, concomitent cu descinderi în Norvegia și Germania, în cadrul unei acțiuni coordonate la nivel internațional. Conform unui comunicat al DNA, procurorii anticorupție efec
Iași/ Bărbați imobilizați de jandarmi pentru că au încercat să depășească rândul spre racla Sf.Parascheva; unul a fost încătușat
Doi bărbați care au depășit gardurile de delimitare așezate la intrarea în Catedrala Mitropolitană din Iași au fost imobilizați, iar unul dintre ei a fost încătușat, după ce au refuzat să respecte indicațiile forțelor de ordine care asigură siguranța publică la pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva. Potrivit reprezentanților
Timiș: Profesor de sport, atacat de părinții unui elev atenționat asupra disciplinei în timpul orelor
Un profesor de sport de la Școala Gimnazială nr. 15 din Timișoara a fost atacat, miercuri, de părinții unui elev de clasa a V-a căruia dascălul i-ar fi atras atenția asupra comportamentului din timpul orelor. Polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au fost sesizați, prin SNUAU 112 despre un conflict izbucnit la Școala Gimnazială nr. 15 din munic
DNA: Șeful Serviciului Regim Permise Ilfov - reținut pentru constituirea de grup infracțional și luare de mită
Mihai Niță, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost reținut de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat de constituirea unui grup infracțional și luare de mită. Potrivit unui comunicat al DNA transmis, miercuri, AGERPRES, procurorii din cadrul
Timiș: Cinci persoane cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, reținute
Cinci persoane cercetate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Timișoara pentru trafic de droguri de mare risc au fost reținute și vor fi prezentate miercuri judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Descinderi la o grupare care importa mașini de lux cu acte false; acuzații de furt și tâlhărie pe teritoriul SUA
Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Constanța, împreună cu polițiști de la Combaterea Crimei Organizate Porturi Maritime, au efectuat miercuri 42 de percheziții în județele Argeș, Vâlcea, Dolj și în Capitală, pentru prinderea membrilor unei grupări acuzați de furt și tâlhărie pe teritoriul Statelor Unite și care au adus autoturisme











