DNA: Patru administratori ai unor firme de ride-sharing - reținuți pentru evaziune fiscală de peste 30 de milioane de lei
Patru administratori ai unor firme de ride-sharing au fost reținuți, miercuri, de procurorii anticorupție într-un dosar în care sunt acuzați de evaziune fiscală de peste 30 de milioane lei.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii Serviciului teritorial Timișoara au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de miercuri, a patru administratori de societăți comerciale, fiecare pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
Procurorii anticorupție notează în ordonanțe că cei patru, în calitate de administratori de fapt, respectiv coordonatori a șapte societăți comerciale cu activitate de transport alternativ de persoane, ar fi conceput un mecanism infracțional de sustragere de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prin neînregistrarea în documentele financiar-contabile și nedeclararea veniturilor obținute în perioada 2023-2025 din activitatea de transport alternativ de persoane, în valoare de peste 110 milioane lei, producând bugetului de stat un prejudiciu de peste 30,5 milioane lei prin neplata TVA și a impozitului pe profit.
'Concret, sub controlul și coordonarea celor patru suspecți, în perioada 2021-2024 ar fi fost înființate mai multe societăți de transport alternativ de persoane care ar fi colaborat cu peste 800 de șoferi. Șoferilor li s-ar fi oferit posibilitatea de a obține venituri mai mari decât cele realizate prin încheierea contractelor de muncă. După recrutare, șoferii încheiau fie contracte de închiriere a autoturismelor deținute de suspecți, fie contracte de comodat, prin care transmiteau cu titlu gratuit autoturismul lor către societățile comerciale (operatori de transport), care se ocupau de obținerea autorizațiilor de transport de la Autoritatea Rutieră Română (ARR), precum și de înscrierea pe platformele de ride-sharing. Societățile comerciale nu aveau angajați proprii și figurau cu sedii pe raza județelor Timiș și Arad', spun anchetatorii.
Conform procurorilor, în timpul derulării activității de transport alternativ de persoane, săptămânal, din sumele încasate de la companiile deținătoare ale platformelor de ride-sharing, suspecții care coordonau societățile de transport își rețineau un comision de 10%, plus o sumă fixă de 70 lei/șofer, cu titlu de servicii de contabilitate, iar restul sumelor fiind remise în numerar șoferilor. Suma reținută săptămânal fiecărui șofer, în cuantum de 70 lei, în fapt nu era virată vreunui contabil, ci folosită în interes propriu tot de către suspecți.
'Unul dintre suspecți ar fi retras în numerar, din conturile societăților comerciale controlate, sume de ordinul milioanelor de lei, pe care le-ar fi împărțit cu ceilalți suspecți. Din banii încasați, aceștia achiziționau imobile, autoturisme de lux și autoturisme folosite pentru activitățile comerciale de transport', menționează anchetatorii.
Activitatea se desfășura pe o perioadă de maxim un an, până când societatea intra în atenția organelor fiscale, după care activitatea era mutată pe altă societate, mai arată procurorii.
'Pentru eludarea răspunderii penale, societățile comerciale erau fie înființate pe numele unor persoane interpuse, fie cesionate în ultima parte a activității, când se proceda, în schimbul oferirii unor sume de bani (1.000 lei/săptămânal sau lunar), la desemnarea altor reprezentanți legali, persoane cu statut social și economic precar', explică DNA. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dâmbovița: Percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste 1,2 milioane de lei
Polițiști dâmbovițeni, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au efectuat, luni, șase percheziții domiciliare pe raza județelor Dâmbovița, Vâlcea, Argeș și Ilfov, într-un caz de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste 1,2 milioane de lei. Potrivit unei informări transmisă de I
Botoșani: O bombă de aruncător a fost descoperită pe o pășune
O bombă de aruncător a fost descoperită, luni după-amiază, pe o pășune din apropierea orașului Săveni, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Potrivit acestora, muniția a fost găsită de un bărbat aflat cu animalele pe câmp. 'La fata locului s-a deplasat, în cel mai scurt timp, echipa
Ministrul Justiției a discutat cu sindicaliștii despre salarizarea și personalul de la Registrul Comerțului și despre reforma la Penitenciare
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit luni cu reprezentanții a două sindicate, cu care a discutat, printre altele, despre salarizarea și schema de personal din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), precum și despre reforma Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGER
Mureș: Sute de litri de ulei uzat și deșeuri depozitate ilegal, descoperite la firme de dezmembrări auto
Polițiștii mureșeni și inspectorii de mediu au descoperit, luni, circa 160 de tone de deșeuri și peste 350 de litri de ulei uzat depozitate ilegal direct pe sol, în urma a patru percheziții domiciliare desfășurate în comunele Suseni și Aluniș, la puncte de dezmembrări auto.
Bistrița-Năsăud: Peste 30 de percheziții la persoane bănuite de infracțiuni la regimul armelor
Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, au pus în executare, luni, 34 de mandate de percheziție domiciliară, toate în județ.
Prahova: Afaceriști condamnați inițial la închisoare pentru fraudarea de fonduri europene scapă de pedepse prin prescripție
Mai multe persoane trimise în judecată de DNA Ploiești într-un dosar privind fraudarea de fonduri europene și condamnate inițial la închisoare cu executare au scăpat de pedepse prin prescripția faptelor. Conform portalului instanțelor de judecată, Tribunalul Prahova a dispus, luni, încetarea procesului penal față de cinci persoane fizic
Mașină răsturnată după ce a lovit gardurile liniei de tramvai de pe șoseaua Mihai Bravu
O mașină s-a răsturnat pe plafon, luni, după ce șoferul a pierdut controlul direcției de mers și a lovit gardurile liniei de tramvai de pe șoseaua Mihai Bravu. 'Din primele date, conducătorul unui autovehicul în vârstă de 54 ani care se deplasa pe șoseaua Mihai Bravu, dinspre Piața Obor către Piața Muncii, când a ajuns în apropiere
Botoșani: Percheziții la o primărie și o școală într-un dosar de delapidare, abuz în serviciu, fals intelectual și furt calificat
Polițiștii din Botoșani au efectuat, luni, percheziții la o primărie, o unitate de învătământ și la locuința unei persoane din județul Botoșani suspectate de delapidare, abuz în serviciu, fals intelectual și furt calificat, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit ace
MAI: Noii prefecți și subprefecți au depus jurământul la sediul Ministerului Afacerilor Interne
Noii prefecți și subprefecți au depus, luni, jurământul de credință în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în prezența viceprim-ministrului, ministrului Afacerilor Interne, Marian Neacșu, și a reprezentanților conducerii ministerului. 'Evenimentul a marcat începutul sau
Operațiunea JUPITER: Peste 200 de percheziții efectuate de procurori și polițiști în toată țara
Polițiștii efectuează luni, sub supravegherea procurorilor de caz, 202 percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de ilegalități. 'În cadrul Operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe l&
Teleorman: Bărbat de 75 de ani, reținut după ce ar fi accidentat mortal un pieton și ar fi fugit de la locul faptei
Un bărbat de 75 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi accidentat mortal un pieton pe DJ 503, în județul Teleorman, și ar fi părăsit locul accidentului, victima fiind descoperită într-un șanț, a informat, duminică, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Teleorman. 'La data de 1 noiembrie, în jurul orei 07:
Poliția Capitalei: Bărbat arestat preventiv după ce ar fi atacat cu un cuțit un șofer de ride-sharing
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost arestat preventiv după ce, aflat sub influența alcoolului, ar fi lovit cu un cuțit șoferul de ride-sharing care l-a transportat la destinație, a informat, duminică, Poliția Capitalei. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, sâmbătă, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului Bu
Radu Oprea: Până în acest moment, nu au fost raportate prăbușiri ale unor vehicule aeriene
Ministrul Apărării Naționale, Radu Oprea, informează, sâmbătă seară, că cea de-a doua dronă a fost observată ultima dată în zona dintre Vaslui și Bacău, iar până în acest moment nu au fost raportate prăbușiri ale unor vehicule aeriene. 'În această seară, două drone au pătruns neautorizat în spațiul aeria
Dâmbovița: Dosar penal după ce un copil de un an a fost agresat de un altul în vârstă de 3 ani
Polițiștii au întocmit un dosar penal după ce un copil în vârstă de un an din comuna dâmbovițeană Mănești a fost transportat la spital fiind agresat de un alt copil, a informat IPJ Dâmbovița. Conform sursei citate, Secția 4 Poliție Rurală Dragomirești a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că un copil de 1 an a fost
Curtea Constituțională organizează săptămâna viitoare Reuniunea Biroului Asociației Curților Constituționale Francofone
Curtea Constituțională a României organizează, vinerea viitoare, Reuniunea Biroului Asociației Curților Constituționale Francofone și Reuniunea de lucru cu tema 'Societatea informațională și democrația constituțională'. Potrivit unui comunicat al CCR transmis, vineri, AGERPRES, instanța constituțională exercită președinția ACCF p








