DNA: Directorul interimar al Companiei Apa Brașov - reținut pentru cumpărare de influență și dare de mită
Directorul interimar al Companiei de Apă Brașov, Liviu Cocoș, a fost reținut de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat de cumpărare de influență și dare de mită.
Potrivit unui comunicat al DNA, transmis, vineri, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Brașov au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de joi, față de Liviu Cocoș, în calitate de director interimar al SC Compania Apa Brașov SA, pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și dare de mită (două infracțiuni).
De asemenea, procurorii anticorupție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și față de următorii suspecți: Liviu Dragomir, în calitate de reprezentant al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei din Județul Brașov (ADIDAJ) în cadrul Consiliului de Administrație al SC Compania Apa Brașov SA, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență; Florina Carmen Țop Ferghete, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație al SC Compania Apa Brașov SA, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, și Mirela Suciu, în calitate de șefă a Departamentului de resurse umane al SC Compania Apa Brașov SA, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la cumpărare de influență și complicitate la dare de mită.
Totodată, anchetatorii au început urmărirea penală și pe numele unui expert independent în cadrul SC Ewora Resurse Umane SRL pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și pe numele SC Ewora Resurse Umane SRL pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită.
Procurorii anticorupție notează în ordonanță că, la data de 26 martie, SC Compania Apa Brașov SA a încheiat prin cumpărare directă cu SC Ewora Resurse Umane SRL un contract având ca obiect achiziția unor servicii de recrutare a unui expert independent specializat, în vederea derulării procedurii de selecție și recrutare a candidaților pentru pozițiile de director general și director economic în cadrul Companiei Apa Brașov SA, în conformitate cu prevederile OUG 109/2011.
'În acest context, în cursul lunii martie 2025, suspectul Liviu Cocoș, în calitate de director interimar în cadrul SC Compania Apa Brașov SA, i-ar fi promis expertului independent B.C., care acționa inclusiv în numele și interesul SC Ewora Resurse Umane SRL, care urma să deruleze procedura de selecție a directorului general al societății, foloase necuvenite constând în atribuirea în viitor a altor contracte de achiziție publică, în schimbul alegerii suspectului pentru ocuparea funcției de director general', menționează procurorii.
Totodată, DNA arată că, în perioada mai - iunie, cu ocazia derulării procedurii de selecție a directorului general al SC Compania Apa Brașov SA și în baza promisiunii inițiate în luna decembrie 2024, Liviu Cocoș, în calitatea menționată, i-ar fi dat lui Liviu Dragomir foloase necuvenite constând în angajarea sa în cadrul SC Compania Apa Brașov SA, în schimbul influenței pe care cel din urmă, în considerarea funcției deținute, de reprezentant al ADIDAJ în cadrul Consiliului de Administrație al SC Compania Apa Brașov SA o are asupra membrilor acestui organism, pentru a-i determina pe aceștia ca, prin încălcarea atribuțiilor lor de serviciu, să îl numească pe suspectul Cocoș Liviu în funcția de director general al companiei respective.
Liviu Dragomir a fost angajat în cadrul SC Compania Apa Brașov SA pe un post de consilier tehnic pentru care atribuțiile și salariul ar fi fost stabilite conform cerințelor sale, precizează anchetatorii.
'De asemenea, în cursul lunii iunie, Liviu Cocoș, în calitate de director interimar al SC Compania Apa Brașov SA, i-ar fi dat suspectei Floriana Carmen Țop Ferghete, în calitatea menționată anterior, foloase necuvenite constând în angajarea unei rude apropiate în cadrul SC Compania Apa Brașov SA pe un post pentru care nu deținea calificarea necesară și care ar fi fost creat special pentru aceasta, pentru ca suspecta Floriana Carmen Țop Ferghete să îl selecteze și ulterior să îl numească pe suspectul Liviu Cocoș în postul de director general al SC Compania Apa SA Brașov', mai arată procurorii anticorupție.
Conform DNA, în realizarea demersului infracțional, suspectul Cocoș Liviu ar fi fost ajutat de suspecta Suciu Mirela care: ar fi asigurat executarea tuturor cerințelor formulate de suspectul Cocoș Liviu cu privire la procedura de numire și de efectuare a selecției de către expertul B.C.; ar fi participat fără drept la interviurile organizate de suspectul B.C., pentru a-l susține pe suspectul Cocoș Liviu, în vederea desemnării acestuia în funcția de director general; ar fi întocmit actele de angajare ale suspectului Dragomir Liviu, la cererea directă a suspectului Cocoș Liviu; ar fi stabilit, la indicațiile suspectului Cocoș Liviu, care este cuantumul salariului acordat suspectului Dragomir Liviu, precum și prevederile din fișa postului. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Uniunea Barourilor: Un răspuns al inteligenței artificiale nu oferă, prin el însuși, garanțiile profesiei de avocat
Comisia Permanentă a Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) atrage atenția că modul de furnizare a serviciilor juridice s-a schimbat, platformele online și inteligența artificială aduc informația juridică la un click distanță, dar odată cu aceste posibilități, cetățeanul are nevoie să știe cine îi analizează problema, cine formulează recomandarea și ci
Sibiu: Bărbat reținut după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu sârmă
Un bărbat de 47 de ani a fost reținut duminică pentru schingiuirea animalelor, după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu sârmă, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu într-un comunicat de presă. Polițiștii Postului de Poliție Sadu au fost sesizați sâmbătă, în jurul orei
IGPR - acțiuni de destructurare a grupărilor de criminalitate organizată: Aproximativ 17,5 kg de canabis și peste 1 kg de cocaină, confiscate
Peste 70 de acțiuni operative, dintre care 24 de amploare, au fost efectuate de polițiști în ultimele două săptămâni, pentru destructurarea grupurilor infracționale specializate în trafic și consum ilicit de droguri, trafic de persoane, criminalitate informatică și spălare de bani, fiind confiscate aproximativ 17,5 kilograme de canabis și peste 1 kilogram d
Cinci persoane din România, trimise în judecată de Parchetul European pentru o fraudă de 1,8 milioane de euro
Parchetul European (EPPO) din București a trimis în judecată cinci persoane acuzate că au constituit un grup infracțional cu scopul de a frauda programe finanțate de UE pentru localități rurale din județul Dolj. Dosarul a fost trimis la Tribunalul București, iar prejudiciul se ridică la 1,8 milioane de euro. Conform unui c
PNL pierde definitiv procesul cu AEP și trebuie să restituie 14 milioane de lei, cheltuiți în campania lui Ciucă
Partidul Național Liberal a pierdut definitiv procesul deschis împotriva Autorității Electorale Permanente (AEP) și trebuie să restituie 14 milioane de lei către bugetul de stat, bani primiți ca subvenție pentru campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă din 2024. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins joi recursul PNL, după
Caraș-Severin: Un sirian și un român, reținuți pentru trafic de cocaină
Două persoane, un cetățean sirian și unul român, au fost reținute, vineri, de DIICOT - Biroul Teritorial Caraș-Severin după ce au fost prinse în flagrant delict, în municipiul Caransebeș, în timp ce ar fi tranzacționat 1 kilogram de cocaină, pentru 60.000 de euro. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, polițiștii Se
Procuror trimis în judecată după ce a fost depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive
Un procuror a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, după ce a fost depistat de polițiști, anul trecut, conducând un autoturism sub influența a două substanțe psihoactive, amfetamină și ketamină.
Covasna: Tânăr omorât într-o pădure de lângă Malnaș; inculpatul - arestat și trimis în judecată
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru omor calificat, fiind acuzat că ar fi înjunghiat mortal un tânăr de 22 de ani într-o pădure din apropierea localității Malnaș, a anunțat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna. Potrivit proc
Constanța: O tânără care a agresat 5 femei pe stradă și în spații publice - reținută; ea avea discernământ
O tânără în vârstă de 20 de ani care a agresat fizic cinci femei pe străzi din municipiul Constanța, precum și în diverse spații publice a fost reținută pentru 24 de ore, experții stabilind că ea avea discernământ. 'Tânăra de 20 de ani cunoscută cu istoric medical, care, în urma examinării medicale
Intermediar din dosarul lui Georgescu, la DIICOT
Un intermediar implicat în dosarul lui Călin Georgescu a fost vineri la sediul DIICOT pentru a asista la percheziții informatice asupra unor dispozitive ridicate de la el de către procurori în dosarul de înșelăciune în care a fost arestat Călin Georgescu. Este vorba de Ion Negoescu, fost ofițer în MAI, cel care i-
ICCJ: Restanțele de un 1 miliard de euro către magistrați se pot stinge prin plata efectivă, titluri de valoare
Reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție susțin că statul poate să achite restanțele către judecători, care se ridică la aproximativ 1 miliard de euro, fie prin plată efectivă, fie prin emiterea unor titluri de valoare. Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv joi procesul pe care l-a deschis î
Harghita: Incendiile la locuințe au crescut cu aproximativ 55%; ISU avertizează asupra riscurilor odată cu venirea iernii
Numărul incendiilor produse la locuințe a crescut cu aproximativ 55% în trimestrul trei al anului 2026, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată datele prezentate joi, într-o conferință de presă, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita. 'În trimestrul III 2026 s-a intervenit pentru stinger
Alba: Cinci persoane reținute pentru trafic de droguri
Patru bărbați și o femeie au fost reținuți, în două cauze penale, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru trafic de droguri, introducerea în țară de droguri și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive, potrivit unui comunicat de presă transmis joi AG
Prahova: Spray lacrimogen, pulverizat pe holul unui colegiu din Ploiești; o elevă a primit îngrijiri
O elevă a unui colegiu din municipiul Ploiești a avut nevoie de îngrijiri medicale, joi, după ce un coleg mai mare ar fi pulverizat pe holul unității de învățământ un spray iritant lacrimogen. Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Prahova, la solicitarea AGERPRES, polițiștii din cadrul Secției
ÎCCJ câștigă definitiv procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților; miza - 5 miliarde de lei
Înalta Curte de Casație și Justiție a câștigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului și Ministerului Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești. Instanța supremă a respins joi rec









