logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Călin Georgescu, trimis în judecată alături de mercenari din gruparea lui Potra (oficial)

Imagine din galeria Agerpres

Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false, în formă continuată (două acte materiale).

În același dosar a fost trimis în judecată Horațiu Potra - tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și instigare publică - alături de alți 20 de mercenari din gruparea sa.

De menționat că Horațiu Potra, fiul său - Dorian Potra și un alt membru al familiei - Alexandru Potra au fugit din România, fiind dați în urmărire internațională, iar autoritățile române nu au încă informații despre locul unde s-ar afla aceștia.

Conform unui comunicat al Parchetului General, în contextul Hotărârii nr. 32 din data 6 decembrie 2024 a Curții Constituționale, prin care s-a dispus anularea alegerilor prezidențiale din România din anul 2024, în dimineața zilei de 7 decembrie 2024, Călin Georgescu, fost candidat la respectivele alegeri, s-a întâlnit pe raza localității Ciolpani, județul Ilfov, în incinta unui centru de echitație, în condiții de clandestinitate, cu Horațiu Potra (mercenar cu activitate în zone de conflict internațional și implicare în activități de recrutare și instruire paramilitară, de a cărui susținere s-a bucurat pe perioada derulării campaniei electorale, precum și anterior, în scopul pregătirii acesteia).

Cei doi au pus în discuție un plan conform căruia Potra, împreună cu persoane din cercul său relațional, cu pregătire militară sau capacități operative specifice pregătirii militare, urmau să desfășoare în data de 8 decembrie 2024 în București, în contextul unor acțiuni de protest, acțiuni violente cu caracter subversiv, cu rol de deturnare a caracterului pașnic al acțiunilor de protest în manifestații caracterizate prin violență.

Strategia urmărea, prin contagiune emoțională și comportamentală dublată de manipularea emoțiilor colective, în contextul unui moment de maximă tensiune socială, schimbarea ordinii constituționale ori îngreunarea sau împiedicarea exercitării puterii de stat.

Cu referire la acțiunile lui Georgescu, procurorii au evidențiat că acțiunile acestuia, materializate în organizarea în condiții de clandestinitate a întâlnirii și în discutarea planului privind conduita de urmat, ținând cont de toate circumstanțele reale și personale, de relațiile anterioare dintre inculpați și demersul de contactare a liderului unei organizații radical-naționaliste, cu mesajul că în ziua următoare va transmite susținătorilor săi un îndemn acțional concret, precum și comunicarea de informații false cu caracter alarmist și potențial manipulator și adresarea unor îndemnuri vizând continuarea votului - în ciuda deciziei de anulare a alegerilor, în cadrul unei emisiuni difuzate de un post de televiziune în seara zilei de 7 decembrie 2024, au întreținut, respectiv întărit rezoluția infracțională a lui Potra.

Ca urmare a planului stabilit, Horațiu Potra a organizat/coagulat un grup paramilitar de 21 de persoane, condus de către el, iar în cadrul acestuia s-a stabilit deplasarea spre municipiul București cu 7 autoturisme, urmând ca, după ajungerea în Capitală, membrii săi să declanșeze proteste împotriva organelor care exercită autoritatea de stat, apte să atragă angrenarea și largul suport al populației.

Protestele urmau a fi deturnate în acțiuni violente apte să desăvârșească politica revizionistă a lui Georgescu, în sensul împiedicării exercitării puterii legitime în stat și al asigurării reconfigurării ordinii constituționale, prin detașarea de principiile sale fundamentale și de regulile statului de drept, punând în pericol siguranța națională.

Subsecvent, spun procurorii, în aceeași zi de 7 decembrie 2024, după organizarea modului de deplasare și asigurarea logisticii, constând în autoturisme și un număr însemnat de obiecte periculoase, precum cuțite tip briceag, pumnale, cuțite cu lama lungă, bastoane telescopice, spray-uri cu piper, box-uri, topoare și cozi de topoare, două pistoale și 65 de materiale pirotehnice din categoria F4 (cele mai periculoase dintre cele permise pentru uz profesional, având un conținut mare de substanță explozivă cu potențial de a produce explozii puternice, răni grave sau deces, incendii sau pagube materiale semnificative), grupul a început deplasarea, în mod organizat, spre București.

Ca urmare a unui apel efectuat la serviciul de urgență 112, s-a procedat la efectuarea unor filtre de poliție, în noaptea de 7/8 decembrie 2024, în intervalul orar 01:30 - 03:00, autoritățile reușind depistarea și oprirea în trafic, pe raza localităților Balotești - Săftica, județul Ilfov, comuna Mănești, județul Dâmbovița, comuna Cornești, județul Dâmbovița și municipiul București, sector 1, a celor 7 autoturisme, în 4 dintre acestea fiind descoperite obiectele periculoase.

În opinia Parchetului, acțiunile grupării lui Potra nu doar că încalcă dispozițiile constituționale referitoare la modalitățile de revizuire a Legii fundamentale, dar transgresează și limitele admise ale manifestării suveranității populare, substituind voința democratică cu acțiuni arbitrare, ilegitime și destabilizatoare.

În această categorie a acțiunilor ilicite de o gravitate deosebită, contrare ordinii constituționale, pot fi incluse, în funcție de mijloacele utilizate și de natura pericolului social generat, o serie de conduite, atât clasice în manifestare, cât și adaptate realităților tehnologice și geopolitice actuale, specifice contextului modern al amenințărilor hibride.

Printre acestea, se identifică tentativa de subminare a autorității constituționale legitime și de declanșare a unor conflicte interne, de tip insurecțional sau paramilitar, toate în contextul unor acțiuni subversive de natură politică, desfășurate prin structuri extra-instituționale cu orientări ideologice radicale, adesea de factură naționalist-extremistă, manifestate prin forme organizatorice informale sau prin entități politice marginale, care își articulează discursul și acțiunile în opoziție sistematică față de instituțiile fundamentale ale statului și principiile ordinii constituționale.

Acestora li se adaugă manipularea informațională metodică, menită să altereze percepția publică și să erodeze încrederea în ordinea democratică.

'Toate aceste forme de manifestare ilicită reprezintă, în esență, expresii moderne ale pericolului împotriva securității constituționale și legitimează aplicarea unor măsuri coercitive proporționale, în vederea protejării valorilor axiologice fundamentale ale statului român, perspectivă din care legea penală intervine în mod necesar ca instrument de apărare a ordinii constituționale, incriminând în mod expres, prin art. 397 Cod penal, faptele săvârșite în scopul înlăturării prin violență a autorităților constituționale ori al schimbării ordinii constituționale în afara cadrului legal.
Pe baza premiselor teoretice privind conceptul de putere de stat, înțeleasă ca expresie instituționalizată și legitimă a suveranității naționale exercitate exclusiv de popor prin reprezentanții săi aleși, rezultă că orice tentativă de obstrucționare, subminare sau împiedicare a exercitării acestei puteri, indiferent de forma sa, constituie o atingere gravă adusă ordinii constituționale și principiilor fundamentale ale statului de drept. Puterea de stat, ca relație juridico-politică oficială între guvernanți și guvernați, nu poate fi supusă unor presiuni sau ingerințe din partea unor grupuri sau entități sociale care, în mod unilateral, contestă legalitatea unor decizii adoptate de autorități competente', explică Parchetul.

Dosarul se va judeca la Curtea de Apel București. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Citeşte şi:

Călin Georgescu, trimis în judecată pentru complicitate la tentativă de acțiuni împotriva ordinii constituționale (surse)

Afisari: 1770

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 14-11-2026 22:11

Ministrul de Interne după protestul din Capitală: Azi, românii au dat o lecție de civilizație și de respect pentru democrație

Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, le-a mulțumit sâmbătă seara atât cetățenilor 'pentru atitudinea civilizată' avută la protestul din Capitală, cât și angajaților MAI 'pentru felul în care și-au făcut datoria' în contextul manifestației din Parcul Izvor. 'Astăzi, românii au dat

Justitie si interne 14-11-2026 19:02

Argeș: Un bărbat din Ștefănești - reținut după ce și-a agresat fiul în vârstă de șase ani

Un bărbat din orașul Ștefănești a fost reținut de polițiști după ce și-a agresat fiul în vârstă de șase ani, a anunțat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș. Polițiștii din Ștefănești au intervenit după ce au fost sesizați, prin 112, cu privire la un posibil caz de violență în familie. 'Ac

Justitie si interne 14-11-2026 18:55

Argeș: Un tânăr de 26 de ani și concubina lui - reținuți pentru furt, nerespectarea regimului armelor și contrabandă calificată

Un tânăr de 26 de ani și concubina lui, în vârstă de 20 de ani, au fost reținuți pentru furt, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată, a anunțat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș. Cei doi au fost depistați în urma cercetărilor privind un furt dintr-o locuință din com

Justitie si interne 13-11-2026 18:54

MApN a lansat în transparență decizională proiectul privind programul de pregătire militară pentru soldați și gradați voluntari

Ministerul Apărării Naționale a lansat vineri, în transparență decizională, proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare. 'Demersul se înscrie în procesul de implementare a obiectivelor de dezvoltare și consoli

Justitie si interne 13-11-2026 17:44

Instanța dă câștig de cauză Primăriei Capitalei în legătură cu protestul de sâmbătă

Instanța a respins vineri o cerere prin care trei persoane solicitau anularea avizului negativ dat de o comisie din Primăria Capitalei în legătură cu organizarea protestului de sâmbătă din Parcul Izvor pentru susținerea lui Călin Georgescu. Cătălin Marius Seimeanu, Laurențiu Claudiu Constantin și Florin Mihai Jereb au contestat &ic

Justitie si interne 13-11-2026 16:50

Alba: Cota de inundație depășită pe Arieș, la Scărișoara

Cota de inundație pe râul Arieș a fost depășită vineri, cu 20 de centimetri, în zona localității Scărișoara, din Apuseni, după ce zona s-a aflat sub incidența avertizării meteorologice Cod Portocaliu. 'Pe fondul precipitațiilor însemnate cantitativ care continuă să cadă în județ, după ce zona s-a aflat sub incidența

Justitie si interne 13-11-2026 16:01

Botoșani: Bărbat reținut pentru contrabandă cu țigări; polițiștii de frontieră au făcut uz de armă

Polițiștii de frontieră din Botoșani au făcut uz de armă pentru prinderea unui bărbat suspectat că făcea contrabandă cu țigări, a anunțat, vineri, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF). Potrivit sursei citate, polițiștii de frontieră au identificat pe raza localității Trușești un autoturism suspectat că transportă țigarete de co

Justitie si interne 13-11-2026 15:53

Ministrul Neacșu cere structurilor MAI să intensifice măsurile de ordine și siguranță publică în această perioadă

Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a solicitat structurilor MAI intensificarea măsurilor de ordine și siguranță publică la nivel național, în contextul manifestărilor publice, al competițiilor sportive și al deschiderii târgurilor de Crăciun, evenimente care presupun participarea unui număr mare de persoane. În preg

Justitie si interne 13-11-2026 14:08

Patru persoane au fost reținute în dosarul fraudării autorității fiscale britanice cu 1,7 milioane de lire sterline

Patru persoane au fost reținute de Parchetul General în dosarul fraudării autorității fiscale britanice (HMRC) cu suma de peste 1,7 milioane de lire sterline. Inculpații reținuți urmează să fie prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă. Investigația are ca obiect activități infracționale const&a

Justitie si interne 13-11-2026 13:28

DIICOT pune sechestru pe 111 imobile în dosarul evaziunii cu motorină

DIICOT a anunțat vineri că a pus sechestru pe 111 imobile (construcții și terenuri) și pe conturile inculpaților implicați în dosarul evaziunii cu motorină, până la concurența sumei de 114,9 milioane de lei. Joi seara,

Justitie si interne 13-11-2026 12:35

Fostul director de la Oil Terminal, Gabriel Daraban, plasat de DIICOT sub control judiciar (surse)

Gabriel Daraban, fost director comercial al companiei Oil Terminal, a fost plasat de DIICOT sub control judiciar în dosarul de evaziune cu motorină, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Fostul director de la Oil Terminal și omul de afaceri Gheorghe Chealfă au fost reținuți joi seara de procurorii DIICOT, însă anchetatorii a

Justitie si interne 13-11-2026 09:56

Marian Neacșu, întâlniri cu reprezentanții structurilor MAI: Vrem să creștem respectul și încrederea cetățenilor în instituțiile noastre

Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a declarat în cadrul întâlnirilor cu reprezentanți ai structurilor MAI că unul dintre obiectivele mandatului său este creșterea respectului și încrederii cetățenilor în instituțiile MAI, precum și a gradului de mulțumire față de serviciile oferite. 'Nu muncim de dragul de a munci. A

Justitie si interne 13-11-2026 08:49

Fostul director de la Oil Terminal, Gabriel Daraban, reținut în dosarul evaziunii cu motorină (surse)

Gabriel Daraban, care și-a dat demisia cu o zi în urmă din funcția de director comercial al Oil Terminal, a fost reținut de DIICOT, fiind acuzat că face parte dintr-o grupare suspectată de evaziune fiscală în circuitul de comercializare a motorinei, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Gabriel Daraban este fratele șefului C

Justitie si interne 12-11-2026 14:47

VIDEO Bărbat acuzat că i-a instigat pe oameni să-l elibereze pe Georgescu: Intrăm în Arestul Central și îi lichidăm pe toți

Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost reținut sub acuzația că i-a instigat pe susținătorii lui Călin Georgescu să intre în incinta Arestului Central, să-i ''lichideze pe toți'' și să-l ia cu elicopterul de acolo pe fostul candidat la alegerile prezidențiale. ''Polițiștii Serviciului de Investigații C

Justitie si interne 12-11-2026 13:07

Călin Georgescu, trimis în judecată în dosarul de înșelăciune

Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. În același dosar a fost trimis în judecată omul său de încredere Ionel Rusen, în timp ce italianul Massimiliano Arena are