Funcționar într-o instituție publică - reținut pentru divulgarea de informații secrete, în dosarul cu prejudiciu de 7 milioane de lei
Un funcționar de la o instituție publică a fost reținut, pentru 24 de ore, în urma perchezițiilor efectuate de polițiștii Direcției Economice a IGPR, joi, la sediul unei instituții publice din Sectorul 3 și la domiciliul unei persoane, ce vizează fapte conexe infracțiunii principale, presupus săvârșite de către doi notari publici asociați în cadrul unui cabinet, în care prejudiciul este estimat la 7 milioane de lei.
'În urma activităților desfășurate, la datele de 21 august și 3 iulie, de către polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, joi, au fost ridicate mai multe înscrisuri și medii de stocare a datelor, relevante pentru cauza penală', informează un comunicat al IGPR transmis, vineri, AGERPRES.
În urma administrării probatoriului, față de un funcționar public a fost dispusă măsura reținerii pentru săvârșirea infracțiunilor de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, după ce, în perioada 25 noiembrie - 18 decembrie 2024, ar fi transmis unui notar public, fără drept, documente conținând corespondență interinstituțională și internă ce nu era destinată publicității, afectând interesele legitime a două instituții.
Acesta ar fi compromis și interesele justiției, în contextul în care pe 19 martie și 13 mai ar fi divulgat, prin intermediul unei aplicații mobile, informații confidențiale privind timpul, modul și mijloacele de administrare a unor probe cu informații fiscale solicitate de organele judiciare, fapte de natură să îngreuneze urmărirea penală.
O altă acuzație vizează omisiunea sesizării, în formă continuată (39 de acte materiale): în perioada 25 iulie 2022 - 17 februarie 2025, deși ar fi luat cunoștință de săvârșirea unor fapte repetate prevăzute de legea penală, nu ar fi sesizat organele de urmărire penală cu privire la activitatea infracțională presupus comisă de către un notar public.
'Faptele cercetate sunt conexe infracțiunii principale reținute în același dosar, presupus săvârșite de către cei doi notari publici asociați în cadrul unui cabinet notarial, din municipiul București, care, în perioada 25 iulie 2022 - 26 mai 2025, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, ar fi încasat și nu ar fi achitat, în termenul legal, impozitele datorate pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, precum și obligații fiscale compuse din impozitul pe venituri din salarii, contribuția de asigurări sociale (CAS) și contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS), cauzând un prejudiciu total estimat la 7.131.257 de lei', arată sursa citată.
Activitățile procedurale desfășurate la data de 21 august se înscriu în ansamblul măsurilor dispuse pentru documentarea completă a cauzei și tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate.
La data de 3 iulie, față de unul dintre notari a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile, precizează IGPR. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vâlcea: Tânăra găsită decedată într-o valiză ce plutea pe Olt a fost identificată; un suspect e căutat
Tânăra găsită decedată într-o valiză ce plutea pe râul Olt, în zona barajului Ionești din județul Vâlcea, a fost identificată, iar rezultatele necropsiei au indicat că a avut o moarte violentă, care s-a produs prin șoc traumatic și homoragic, autoritățile judiciare căutând în legătură cu acest caz un suspect, un bărbat &
Fostul preot Cristian Pomohaci, vizat de noi acuzații într-un dosar de pornografie infantilă (surse)
Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Târgu Mureș au efectuat miercuri trei percheziții în București, Cluj Napoca și în localitatea Șaru Dornei, județul Suceava, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă. ''Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în intervalu
Un bulgar a fost prins în județul Dolj cu 3 kg de cocaină și 11 kg de canabis
Un cetățean bulgar în vârstă de 51 de ani a fost prins în județul Dolj având în portbagajul mașinii 3 kilograme de cocaină și 11 kilograme de canabis. El a fost reținut de procurorii DIICOT pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional și intern de droguri de risc și mare risc. '
Timiș: Jandarmii au intervenit la un protest în fața casei unuia dintre suspecții în uciderea lui Mario Berinde
Jandarmii din Timiș au intervenit, în noaptea de marți spre miercuri, în localitatea Cenei, unde mai mulți oameni s-au adunat pentru un protest spontan în fața casei unuia dintre suspecții în cazul uciderii lui Mario Berinde. Jandarmeria Timiș a informat, miercuri, că s-a intervenit în urma unui apel la 112 '&
Ministerul Afacerilor Interne lansează o broșură cu informații utile pentru viața de student
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat, miercuri, lansarea ''STUDENT STARTER KIT'', o broșură în care vor fi regăsite informații practice, într-un format adaptat modului în care tinerii se informează și comunică. ''Fie că sunt la începutul facultății, în anii de studiu sau se pregătesc pen
Brașov: Tentativă eșuată de mituire - a oferit ''bani de o friptură'' polițiștilor care au vrut să-l sancționeze cu avertisment
Un brașovean s-a ales cu o pedeapsă cu închisoarea de 1 an și 4 luni și 90 de zile de muncă în folosul comunității după o tentativă eșuată de mituire a unui polițist cu 100 de lei. Bărbatul a fost oprit în trafic pentru depășirea limitei legale de viteză și, când i s-a spus că va fi sancționat cu avertisment, le-a oferi
CCR: Sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament - amânată pe 30 septembrie
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat miercuri, pentru 30 septembrie, luarea unei decizii în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE.
CCR amână sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă
Curtea Constituțională a amânat miercuri, pentru 30 septembrie, sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților.
Botoșani: Șase percheziții ale polițiștilor într-un dosar de proxenetism
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani au efectuat, miercuri, șase percheziții domiciliare la persoane bănuite de proxenetism, din municipiul Botoșani, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ. Potrivit sursei citate, persoanele vizate de anchet
Gorj: Tânăr arestat preventiv într-un dosar de proxenetism; au fost efectuate 5 percheziții în Târgu Jiu și Scoarța
Un tânăr de 20 de ani a fost arestat preventiv, iar față de un alt bărbat a fost dispusă măsura controlului judiciar, în urma celor cinci percheziții domiciliare din Târgu Jiu și comuna Scoarța, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de proxenetism. ''Cei doi reținuți au fost prezentați, ieri (marți n.r.
Sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă, pe agenda CCR
Curtea Constituțională discută miercuri sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților. Sesizarea a fost depusă după ce Instanța supr
CCR discută sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea lua o decizie miercuri în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a
Procurorii cer arestarea preventivă a 10 persoane care au participat la incidentele violente de la protestul din Piața Victoriei
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au decis, marți, să solicite judecătorilor arestarea preventivă a zece persoane care ar fi participat la incidentele violente de la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei din Capitală. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București transmis AGERPRES,
Călin Georgescu a părăsit sediul tribunalului
Călin Georgescu a părăsit marți sediul Tribunalului București, după ce un judecător a respins cererea DIICOT privind arestarea preventivă a fostului candidat la prezidențiale, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Magistratul Vlad Andriescu a decis ca Georgescu să fie plasat sub cont
Alți șapte manifestanți violenți de la protestul din Piața Victoriei au fost reținuți de procurori
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat marți că a dispus reținerea altor șapte manifestanți violenți care au atacat forțele de ordine la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei. Reținerile vin după ce anchetatorii au efectuat în cursul zilei 29 de percheziții în 16 județe, fiind aduse 30 de pers











