Percheziții DNA la primarul din Mangalia, acuzat de luare de mită (surse)
Procurorii DNA - Constanța efectuează miercuri dimineața percheziții la locuința primarului din Mangalia, Cristian Radu, suspectat că ar fi luat mită, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Potrivit surselor, au loc descinderi la sediul Primăriei din Mangalia și la alte patru adrese, printre care și la locuința edilului.
'Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție de către funcționari publici din administrația locală. În cursul zilei de 20 august 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza județului Constanța, dintre care una este sediul unei instituții publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice', a transmis miercuri DNA într-un comunicat de presă. AGERPRES/(AS-redactor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cazul Tesloianu/Procurorii nu au reușit să lege decesul unor pacienți de implanturile cu stimulatoare cardiace extrase de la cadavre
Procurorii nu au identificat o legătură de cauzalitate între decesul unor pacienți și implanturile realizate de medicul Dan Tesloianu cu stimulatoare cardiace extrase de la cadavre, astfel încât a fost dispusă clasarea cauzei față de cardiolog în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culp
Victimele medicului Tesloianu cer daune uriașe; procurorii au pus sechestru pe 35 de tablouri
Peste 20 de persoane, pacienți sau rude ale unor oameni care au decedat după intervenții chirurgicale efectuate de medicul cardiolog Dan Tesloianu, au anunțat că se constituie părți civile și vor solicita daune în instanță. Cardiologul Dan Tesloianu de la Spitalul Clinic Județean de Urgență 'Sf. Spiridon' din Iași a fost trimis în judecată
Doi membri ai clanului Cârpaci, ridicați de polițiști; sunt acuzați că au obligat un bărbat să le doneze un rinichi în Germania
Doi membri ai clanului Cârpaci au fost ridicați marți de polițiști din locuința lor din Caransebeș, la cererea autorităților germane, într-un dosar în care sunt acuzați că au obligat un bărbat să le doneze un rinichi la o clinică din Germania. Conform unor surse judiciare, este vorba de Gradu și Ileana Cârpaci, pe numele cărora au fost
Bihor: Polițiști români și ungari, în patrule comune în zonele turistice din Bihor și Hajdú-Bihar
Turiștii care aleg destinațiile din Bihor sau stațiunea Hajdúszoboszló din Ungaria vor beneficia, în această vară, de prezența unor patrule mixte formate din polițiști români și ungari, misiunile comune având ca scop prevenirea incidentelor, creșterea siguranței publice și sprijinirea turiștilor din cele două țări. Potrivit unui
Medicul Dan Tesloianu, trimis în judecată pentru implantarea la 185 de pacienți de stimulatoare cardiace extrase de la cadavre
Medicul cardiolog Dan Tesloianu de la Spitalul Clinic Județean de Urgență 'Sf. Spiridon' din Iași a fost trimis în judecată de Parchetul General, fiind acuzat că a implantat la 185 de pacienți stimulatoare cardiace extrase de la cadavre. Acuzațiile aduse lui Dan Tesloianu sunt de abuz în serviciu, în formă continuată (185 de acte mate
Aprobarea noului statut al PNL întârzie la tribunal, după ce două judecătoare au făcut cerere de abținere
Tribunalul București a amânat dezbaterile în cazul cererii PNL privind aprobarea noului statut al partidului aprobat la Congresul Extraordinar din 21 iunie, după ce două judecătoare au făcut pe rând cerere de abținere. Neaprobarea noului statut de către instanță a fost principalul motiv pentru care tribunalul a suspendat pe 8
Teleorman: Cinci persoane reținute în weekend pentru violență în familie
Patru bărbați și o femeie au fost reținuți de polițiști în weekend pentru violență în familie, informează, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Teleorman. Duminică, polițiștii au deschis dosar penal pe numele unui bărbat pentru violență în familie și amenințare. În timp ce se aflau la domiciliul din comuna Piet
Arad: Pronunțarea în procesul polițiștilor suspectați că au luat mită pentru permise auto, amânată a douăsprezecea oară
Tribunalul Timiș a amânat luni, pentru a douăsprezecea oară, pronunțarea în procesul în care cinci polițiști din Arad sunt judecați pentru că ar fi primit mită pentru eliberarea de permise auto, prin fraudarea probei practice în perioada 2022 - 2023. Ancheta de corupție a provocat probleme în funcționarea Serviciului Public Comuni
Satu Mare: Bărbat prins în flagrant când introducea în țară 38 de kilograme de canabis
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost prins în flagrant delict în timp ce introducea în România 38 de kilograme de canabis, ascunse în plafonul unei autoutilitare, prin fostul Punct de Trecere a Frontierei Petea, informează, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare. Potrivit sursei citate, polițiștii S
Prahova: Articole pirotehnice, sub dale de beton și în instalația sanitară a stadionulului înaintea meciului Petrolul - Dinamo
Mai multe articole pirotehnice au fost descoperite, duminică, de jandarmi sub dale de beton și în instalația sanitară a stadionului 'Ilie Oană' din Ploiești, înaintea meciului Petrolul Ploiești - Dinamo București.
Vaslui: Biciclete și ceasuri de 40.000 euro posibil furate din Italia, găsite la o persoană din Drânceni
Polițiștii vasluieni au descoperit, la o percheziție efectuată la locuința unei persoane din comuna Drânceni, ceasuri și biciclete în valoare de peste 40.000 de euro, care ar proveni din furturi comise în Italia, informează, duminică, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vaslui. 'Polițiștii Serviciului Investigații Cri
Poliția de Frontieră: Creștere de peste 28% a infracțiunilor de furt de proprietate intelectuală în primele 6 luni ale anului
Infracțiunile la regimul drepturilor de proprietate intelectuală au înregistrat, în primele șase luni ale anului 2026, o creștere de peste 28% față de aceeași perioadă a anului precedent, potrivit unui bilanț al Poliției de Frontieră în primul semestru. În perioada analizată, polițiștii de frontieră au constatat 231 de
Parchetul General, reacție la Raportul CE: Semnalarea disfuncționalităților trebuie să se întemeieze pe fapte verificate
Parchetul General a avut sâmbătă o primă reacție la Raportul Comisiei Europene privind statul de drept, în care spune că semnalarea unor disfuncționalități ar trebui să se întemeieze pe fapte verificate și pe evaluări obiective, evitând generalizările care pot afecta încrederea cetățenilor în autoritatea judecătorească și în
DIICOT: 17 membri ai clanului Pian, trimiși în judecată pentru proxenetism și spălarea banilor
DIICOT a trimis în judecată 17 membri ai clanului Pian, care acționează în Capitală și Ilfov prin două ramuri ale familiei, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, proxenetism și spălare a banilor. Conform DIICOT, în perioada cuprinsă între 2022 și lu
Maimuțe transportate fără documente legale, descoperite în Vama Moravița într-un autoturism din Ucraina
Polițiștii de frontieră au descoperit, la Punctul de Trecere a Frontierei Moravița, patru maimuțe transportate fără documente legale, într-o mașină înmatriculată în Ucraina. Conform unui comunicat al Poliției de Frontieră, vineri dimineața, în jurul orei 06:40, la Punctul de Trecere a Frontierei Moravița s-au prezentat









