MAI: 6.067 acțiuni pentru protejarea cetățenilor; peste 700 de conducători auto - scoși din trafic
În ultimele 24 de ore, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat 6.067 de acțiuni pentru protejarea cetățenilor și 1.361 de misiuni de acordare a asistenței medicale de urgență, iar peste 700 de șoferi considerați un potențial pericol pentru siguranța rutieră au fost retrași din trafic.
Potrivit unui comunicat al MAI transmis, duminică, AGERPRES, efectivele MAI au prins în flagrant și 202 autori de infracțiuni.
Principalele misiuni desfășurate de angajații Ministerului Afacerilor Interne au fost prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel; creșterea gradului de siguranță rutieră; acordarea asistenței medicale de urgență; precum și supravegherea și controlul frontierei de stat.
Dintre cele 6.067 acțiuni pentru protejarea cetățenilor, 4.251 au fost de ordine publică și 1.816 situații de urgență. Potrivit sursei citate, au fost depistate 10 persoane urmărite, iar pentru 66 de persoane s-au dispus măsuri preventive.
'Intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. Eforturile de menținere a ordinii și siguranței publice au dus la identificarea și sancționarea a numeroase fapte penale și contravenționale, contribuind astfel la creșterea siguranței cetățenilor', se precizează în comunicat.
În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 52.707 de verificări cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. De asemenea au fost semnalate de eDAC 43 de alerte.
Pentru siguranță rutieră au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 728 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii.
În punctele de trecere de la frontiera externă, pe sensul de intrare în țară, au fost supuse controalelor 69.118 persoane și 13.287 de mijloace de transport.
Pe sensul de ieșire din țară, au fost controlate 62.546 de persoane și 11.972 de mijloace de transport. În urma controalelor efectuate au rezultat 25 de cetățeni străini respinși la intrare și un cetățean respins la ieșire.
Au fost constatate 59 de infracțiuni și s-au aplicat 59 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 54.014 lei. De asemenea, au fost depistați 66 migranți ilegali.
3.132 de polițiști de frontieră, dintre care 2.066 la supravegherea frontierei și 804 la controlul de frontieră efectuat în punctele de trecere de la frontiera externă a UE, au acționat cu 840 mijloace de mobilitate.
În cazurile de situații de urgență au avut loc 1.361 misiuni de asistență medicală, 270 misiuni de stingere incendii, 4 misiuni de descarcerare și au fost salvate 14 persoane.
De asemenea, 12 aeronave au fost ridicate de la sol pentru misiuni aero-medicale / S.M.U.R.D; zboruri de instrucție și de verificare aeronave; misiuni de monitorizare a traficului rutier.
Misiunile aero-medicale au jucat un rol important în răspunsul rapid la urgențe. În urma acestor misiuni au fost salvate 19 persoane. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Justiției: Grup de lucru pentru reorganizarea Administrației Penitenciarelor și Direcției de Probațiune
Ministerul Justiției a anunțat marți că la nivelul instituției a fost constituit un Grup de lucru pentru reorganizarea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) și a Direcției Naționale de Probațiune (DNP). Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, ministrul Justiției, Radu Marinescu, a condus marți o ședință de lucru dedicată ap
Bistrița-Năsăud: Elevul de 13 ani, autorul atacului cu cuțitul dintr-o școală, externat de la Psihiatrie și dus la audieri
Elevul de 13 ani, care în data de 19 octombrie a comis un atac cu cuțitul într-o școală din municipiul Bistrița, rănind o profesoară și doi elevi, a fost externat, marți, de la Psihiatrie infantilă din Cluj-Napoca și adus la audieri la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. Tot marți, Inspectoratul Școlar
Covasna: Fostul primar și fostul viceprimar din Moacșa, trimiși în judecată pentru fals în declarații
Fostul primar al comunei Moacșa, fostul viceprimar și un fost consilier local din legislatura 2020-2024 au fost trimiși în judecată pentru fals în declarații, fiind acuzați că ar fi omis să menționeze în declarațiile de avere bunuri imobile și mobile, precum și sume importante de bani, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu S
Timiș: Fosta manageră a Spitalului Municipal și alte două angajate, trimise în judecată pentru fals intelectual
Fosta manageră interimară, șefa Birou Resurse Umane și șefa Serviciului Juridic din Spitalul Municipal Timișoara au fost trimise în judecată pentru fals intelectual în formă continuată comisă în coautorat (22 acte materiale), iar în cazul uneia dintre inculpate s-a reținut și uzul de fals în formă continuată (22 acte materiale), după ce
Timiș: Un agent de poliție suspectat că a furnizat unui infractor informații privind un seif privat, trimis în judecată
Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a dispus trimiterea în judecată a unui polițist, cercetat în stare de arest la domiciliu pentru folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, după ce a furnizat unui infractor da
Opt polițiști condamnați pentru că au bătut și torturat doi tineri în Capitală în timpul pandemiei de COVID-19
Opt agenți de la Secția 16 Poliție din Capitală au fost condamnați definitiv de Curtea de Apel București, fiind găsiți vinovați pentru că au sechestrat și torturat doi tineri în timpul pandemiei de COVID-19. Patru polițiști au primit închisoare cu executare de până la 5 ani și 8 luni. Cea mai grea pedeapsă a primit-o Viorel Con
Giurgiu: Bunuri contrafăcute în valoare totală de 18,7 milioane de lei, depistate de polițiștii de frontieră într-un autocamion pe DN 5
Polițiștii de frontieră din Giurgiu au făcut o captură record și au scos din circuitul ilegal aproximativ 64.000 de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 18,7 milioane de lei, descoperite într-un automarfar condus de un cetățean turc pe DN 5. 'Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu, &ici
Argeș: Un grup infracțional specializat în trafic de persoane și proxenetism, destructurat; cinci persoane au fost arestate preventiv
Un grup infracțional organizat specializat în trafic de persoane și proxenetism a fost destructurat de polițiști și procurorii DIICOT, cinci persoane fiind arestate preventiv, a anunțat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Anchetatorii au documentat activitatea infracțională a șapte persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor
Bistrița-Năsăud: Profesoara atacată cu cuțitul de un elev de 13 ani a fost externată
Profesoara de 28 de ani care, la data de 19 octombrie, a fost atacată cu cuțitul de un elev de 13 ani, chiar în incinta școlii din Bistrița la care predă matematică, a fost externată la o săptăm
Șoferița care a accidentat-o mortal pe Anastasia, condamnată la 5 ani şi 6 luni închisoare cu executare
Femeia care a accidentat-o mortal în anul 2022 pe Anastasia, o fetiță de 4 ani, în timp ce conducea fără permis în comuna Scobinți din județul Iași, a fost condamnată în primă instanță la 5 ani și 6 luni închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii ucidere din culpă. Conform sentinței Judecătoriei
Dolj: Femeie și adolescent de 17 ani, reținuți după ce ar fi agresat o femeie pe o stradă din Craiova
O femeie de 39 de ani și un adolescent de 17 ani au fost reținuți de polițiști, după ce ar fi agresat o femeie de 44 de ani, pe o stradă din municipiul Craiova, și i-ar fi distrus telefonul mobil, informat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dolj. Pe numele celor doi au fost emise ordine de protecție provizorii, fiind dispusă și monitorizarea lor e
Argeș: Doi bărbați arestați preventiv în urma incidentului de la Ștefănești, unde un pompier a fost rănit
Doi bărbați au fost arestați preventiv în urma incidentului de duminică seara din orașul Ștefănești, unde un pompier a fost rănit în timp ce intervenea pentru stingerea unui incendiu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Polițiștii reținuseră inițial în acest caz un tânăr de 26 de ani, iar ulterior,
Radu Marinescu anunță deblocarea unui proiect care privește Legea femicidului
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a transmis, luni, că a semnat proiectul de ordin comun prin care este inițiat mecanismul de punere în aplicare a Legii femicidului. ''La Ministerul Justiției, am deblocat un proiect foarte important care privește Legea femicidului și punerea în aplicare a acestei legi. Astăzi, am semnat
VIDEO DIICOT și SRI: Incendiul de la Carfil Brașov, provocat de o rețea de sabotaj coordonată din Rusia
DIICOT și SRI au anunțat luni că au documentat activitatea infracțională a trei cetățeni străini (doi bieloruși și un ucrainean) rezidenți în state UE, membri ai unei rețele de sabotaj coordonate din Federația Rusă, implicați în explozia din incinta platformei industriale Carfil din Brașov, filială a Romarm. ''Cer
Argeș: O persoană a fost reținută în urma incidentului de la Ștefănești, unde un pompier a fost rănit
O persoană a fost reținută în urma incidentului de duminică seara din orașul Ștefănești, unde un pompier a fost rănit în timp ce intervenea pentru stingerea unui incendiu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. ''În continuarea activităților efectuate în cazul incidentului produs pe raza satul












