Alina Corbu își încheie mandatul la șefia ÎCCJ și avertizează: Pericol al transformării judecătorilor în 'dușmani ai poporului'
Judecătoarea Alina Corbu își încheie vineri mandatul în funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, ea ieșind din magistratură prin pensionare.
De altfel, decretul privind eliberarea din funcția de judecător a Alinei Corbu a fost semnat vineri de președintele Nicușor Dan.
Într-un comunicat transmis de ÎCCJ, Alina Corbu se arată îngrijorată de pericolul transformării judecătorilor în 'dușmani ai poporului'.
'În final, din perspectiva unui manager de instanță supremă și judecător în ultimii 15 ani la Înalta Curte de Casație și Justiție, care va deveni începând de mâine un simplu cetățean, se impune un semnal de alarmă legat de pericolul incomensurabil pentru democrația noastră care rezidă în transformarea mediatică a judecătorilor în aceste zile în 'dușmani ai poporului'. Indiferent de nivelul emoțional pe care îl poate atinge dezbaterea desfășurată în aceste zile, rugămintea acestui președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție către cetățenii României este de a se informa cât mai complet cu putință și de a lua în considerare că, pentru fiecare dintre noi, angajați la stat sau la privat, aflați în funcții de conducere sau pe o funcție de execuție, bogați sau săraci, judecătorul este ultima linie de apărare în momentul în care ne confruntăm cu o situație de abuz în care drepturile noastre sunt lezate. O justiție independentă, eficientă și puternică corespunde fără îndoială intereselor naționale vitale ale României. Tocmai din acest motiv, pentru toți factorii responsabili, dezbaterea publică cu privire la toate aceste aspecte ar trebui să facă obiectul unei abordări pragmatice, fundamentate și raționale', se arată în comunicat.
Alina Corbu urmează să fie înlocuită de controversata Lia Savonea, însă numirea acesteia trebuie aprobată de Nicușor Dan.
Miercuri, Nicușor Dan a declarat că, foarte probabil, va semna decretul de numire a Liei Savonea în fruntea Înaltei Curți, menționând că a citit 'niște sesizări' care i-au fost făcute și, din punct de vedere juridic, sunt neîntemeiate.
'În ipoteza în care doamna Corbu nu se răzgândește, doamna Savonea va prelua (mandatul de președinte ÎCCJ - n.r.) pe 1 august', a afirmat Nicușor Dan, la o conferință de presă, întrebat în legătură cu faptul că CSM a desemnat-o pe Lia Savonea la conducerea ÎCCJ și că există și un termen până la care aceasta ar trebui să preia funcția. AGERPRES/(A - redactor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Justiției: Grup de lucru pentru reorganizarea Administrației Penitenciarelor și Direcției de Probațiune
Ministerul Justiției a anunțat marți că la nivelul instituției a fost constituit un Grup de lucru pentru reorganizarea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) și a Direcției Naționale de Probațiune (DNP). Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, ministrul Justiției, Radu Marinescu, a condus marți o ședință de lucru dedicată ap
Bistrița-Năsăud: Elevul de 13 ani, autorul atacului cu cuțitul dintr-o școală, externat de la Psihiatrie și dus la audieri
Elevul de 13 ani, care în data de 19 octombrie a comis un atac cu cuțitul într-o școală din municipiul Bistrița, rănind o profesoară și doi elevi, a fost externat, marți, de la Psihiatrie infantilă din Cluj-Napoca și adus la audieri la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. Tot marți, Inspectoratul Școlar
Covasna: Fostul primar și fostul viceprimar din Moacșa, trimiși în judecată pentru fals în declarații
Fostul primar al comunei Moacșa, fostul viceprimar și un fost consilier local din legislatura 2020-2024 au fost trimiși în judecată pentru fals în declarații, fiind acuzați că ar fi omis să menționeze în declarațiile de avere bunuri imobile și mobile, precum și sume importante de bani, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu S
Timiș: Fosta manageră a Spitalului Municipal și alte două angajate, trimise în judecată pentru fals intelectual
Fosta manageră interimară, șefa Birou Resurse Umane și șefa Serviciului Juridic din Spitalul Municipal Timișoara au fost trimise în judecată pentru fals intelectual în formă continuată comisă în coautorat (22 acte materiale), iar în cazul uneia dintre inculpate s-a reținut și uzul de fals în formă continuată (22 acte materiale), după ce
Timiș: Un agent de poliție suspectat că a furnizat unui infractor informații privind un seif privat, trimis în judecată
Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a dispus trimiterea în judecată a unui polițist, cercetat în stare de arest la domiciliu pentru folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, după ce a furnizat unui infractor da
Opt polițiști condamnați pentru că au bătut și torturat doi tineri în Capitală în timpul pandemiei de COVID-19
Opt agenți de la Secția 16 Poliție din Capitală au fost condamnați definitiv de Curtea de Apel București, fiind găsiți vinovați pentru că au sechestrat și torturat doi tineri în timpul pandemiei de COVID-19. Patru polițiști au primit închisoare cu executare de până la 5 ani și 8 luni. Cea mai grea pedeapsă a primit-o Viorel Con
Giurgiu: Bunuri contrafăcute în valoare totală de 18,7 milioane de lei, depistate de polițiștii de frontieră într-un autocamion pe DN 5
Polițiștii de frontieră din Giurgiu au făcut o captură record și au scos din circuitul ilegal aproximativ 64.000 de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 18,7 milioane de lei, descoperite într-un automarfar condus de un cetățean turc pe DN 5. 'Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu, &ici
Argeș: Un grup infracțional specializat în trafic de persoane și proxenetism, destructurat; cinci persoane au fost arestate preventiv
Un grup infracțional organizat specializat în trafic de persoane și proxenetism a fost destructurat de polițiști și procurorii DIICOT, cinci persoane fiind arestate preventiv, a anunțat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Anchetatorii au documentat activitatea infracțională a șapte persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor
Bistrița-Năsăud: Profesoara atacată cu cuțitul de un elev de 13 ani a fost externată
Profesoara de 28 de ani care, la data de 19 octombrie, a fost atacată cu cuțitul de un elev de 13 ani, chiar în incinta școlii din Bistrița la care predă matematică, a fost externată la o săptăm
Șoferița care a accidentat-o mortal pe Anastasia, condamnată la 5 ani şi 6 luni închisoare cu executare
Femeia care a accidentat-o mortal în anul 2022 pe Anastasia, o fetiță de 4 ani, în timp ce conducea fără permis în comuna Scobinți din județul Iași, a fost condamnată în primă instanță la 5 ani și 6 luni închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii ucidere din culpă. Conform sentinței Judecătoriei
Dolj: Femeie și adolescent de 17 ani, reținuți după ce ar fi agresat o femeie pe o stradă din Craiova
O femeie de 39 de ani și un adolescent de 17 ani au fost reținuți de polițiști, după ce ar fi agresat o femeie de 44 de ani, pe o stradă din municipiul Craiova, și i-ar fi distrus telefonul mobil, informat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dolj. Pe numele celor doi au fost emise ordine de protecție provizorii, fiind dispusă și monitorizarea lor e
Argeș: Doi bărbați arestați preventiv în urma incidentului de la Ștefănești, unde un pompier a fost rănit
Doi bărbați au fost arestați preventiv în urma incidentului de duminică seara din orașul Ștefănești, unde un pompier a fost rănit în timp ce intervenea pentru stingerea unui incendiu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Polițiștii reținuseră inițial în acest caz un tânăr de 26 de ani, iar ulterior,
Radu Marinescu anunță deblocarea unui proiect care privește Legea femicidului
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a transmis, luni, că a semnat proiectul de ordin comun prin care este inițiat mecanismul de punere în aplicare a Legii femicidului. ''La Ministerul Justiției, am deblocat un proiect foarte important care privește Legea femicidului și punerea în aplicare a acestei legi. Astăzi, am semnat
VIDEO DIICOT și SRI: Incendiul de la Carfil Brașov, provocat de o rețea de sabotaj coordonată din Rusia
DIICOT și SRI au anunțat luni că au documentat activitatea infracțională a trei cetățeni străini (doi bieloruși și un ucrainean) rezidenți în state UE, membri ai unei rețele de sabotaj coordonate din Federația Rusă, implicați în explozia din incinta platformei industriale Carfil din Brașov, filială a Romarm. ''Cer
Argeș: O persoană a fost reținută în urma incidentului de la Ștefănești, unde un pompier a fost rănit
O persoană a fost reținută în urma incidentului de duminică seara din orașul Ștefănești, unde un pompier a fost rănit în timp ce intervenea pentru stingerea unui incendiu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. ''În continuarea activităților efectuate în cazul incidentului produs pe raza satul












