Descinderi într-un caz de decontări ilegale de medicamente pentru boli grave; implicați - medici și farmaciști
Polițiștii de la Direcția de Investigare a Criminalității Economice efectuează miercuri 39 de percheziții în București și județele Brașov, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Ilfov, Prahova și Vrancea, la locuințele unor persoane și la sedii și puncte de lucru ale unor firme implicate într-un mecanism fraudulos de decontări ilegale de medicamente destinate tratării de boli grave.
În acest caz sunt implicați medici și farmaciști.
Infracțiunile vizate în acest dosar sunt de evaziune fiscală, înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, comercializarea de produse alterate și constituire a unui grup infracțional organizat.
Conform unui comunicat al Poliției Române, începând cu anul 2022, persoanele implicate au operaționalizat un mecanism ilicit în domeniul decontării de medicamente cu prețuri ridicate, destinate tratării de boli grave din Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate, iar acestea ar fi avut roluri foarte bine definite în economia activităților derulate, respectiv:
* persoane care cumpără medicamente și/sau prescripții medicale de la pacienți;
* persoane care au rolul de a prelua/preda prescripții medicale și medicamente de la/către anumiți medici și unități farmaceutice;
* medici care emit prescripții pentru medicamentele amintite și/sau valorifică unele medicamente decomisionate;
* personal din cadrul unităților farmaceutice, de regulă farmaciști sau asistenți farmaciști, care este angrenat în circuitul ilicit, din București și din județele Constanța și Călărași;
* persoane prin intermediul cărora se reintroduc în circuitul comercial medicamentele obținute prin mijloace frauduloase, preponderent în spațiul UE, dar și în țară.
Conform IGPR, mecanismul ilicit utilizat presupune parcurgerea mai multor etape:
* Achiziționarea de medicamente de la pacienți - identificarea și convingerea pacienților care ar beneficia de tratament medical și care ar fi intrat în posesia medicamentelor în baza unor prescripții medicale eliberate de medicii curanți, toți acești pași fiind parcurși în mod legal, dar erau vizate persoane cu posibilități materiale foarte reduse, fiind dispuse să își vândă medicamentele către intermediari (exemplu - cel mai bine vândut medicament la nivel mondial, cu un preț de referință de aproximativ 4.000 de lei, ar fi fost primit în mod gratuit de pacient și vândut către intermediar cu prețuri ce variază între 200 și 500 de lei).
Medicamentele în cauză ar fi decomisionate din unitățile farmaceutice ca fiind eliberate către pacient și nu pot fi introduse în circuitul legal de distribuție deoarece o eventuală scanare a codului unic ar genera alerte în sistemul de verificare.
* Plasarea medicamentelor procurate la cabinete medicale - înmânarea medicamentelor către medic ori asistentul medical, intermediarii primind, în schimb, prescripții medicale eliberate pentru aceleași medicamente, pe numele unor pacienți care ar avea dreptul legal la tratament.
În momentul în care acești pacienți s-ar fi prezentat la medic ar fi primit medicamentele pe care intermediarii le-ar fi cumpărat de la pacienții menționați la anterior, fără a intra în posesia prescripției medicale.
Prin acest procedeu, intermediarii ar fi realizat o tranzacție extrem de avantajoasă din punct de vedere mercantil, în sensul că ar fi oferit medicamente pe care le-ar fi cumpărat cu maxim 500 de lei/bucată și ar fi primit prescripții medicale pentru medicamente cu o valoare de aproximativ 4.000 de lei/bucată.
După finalizarea acestei etape, intermediarii ar fi procurat o prescripție medicală pe care ar fi utilizat-o în etapa a treia.
* Ridicarea de medicamente din farmacii. În această etapă, intermediarii s-ar fi deplasat la farmaciile agreate, unde ar fi prezentat prescripția medicală obținută prin procedeul descris și farmacistul i-ar fi înmânat medicamentele. Poliția subliniază că farmacistul nu decomisionează medicamentul din sistemul de verificare și o eventuală scanare a codului unic nu ar prezenta nicio alertă.
* Introducerea în circuitul legal - medicamentele ar fi fost vândute de intermediari către administratorii unor societăți autorizate să comercializeze medicamente, la un preț de aproximativ 50% din valoarea de piață și aceștia ar fi simulat operațiunea de vânzare-cumpărare prin entități pe care le-ar controla, precum companii din Bulgaria.
* Plasarea pe piața legală, în special în spațiul comunitar - vânzarea medicamentelor, de către societățile precizate anterior, pentru care există o cerere permanentă și pentru care plata contravalorii s-ar face imediat și, uneori, chiar anticipat, mai ales către importatori din Uniunea Europeană, preponderent din Germania, unde medicamentele ar fi verificate nu ar fi generat alerte, apoi ar fi fost reambalate conform standardelor naționale din țările respective și ar fi primit un alt cod unic de verificare. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Justiției: Grup de lucru pentru reorganizarea Administrației Penitenciarelor și Direcției de Probațiune
Ministerul Justiției a anunțat marți că la nivelul instituției a fost constituit un Grup de lucru pentru reorganizarea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) și a Direcției Naționale de Probațiune (DNP). Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, ministrul Justiției, Radu Marinescu, a condus marți o ședință de lucru dedicată ap
Bistrița-Năsăud: Elevul de 13 ani, autorul atacului cu cuțitul dintr-o școală, externat de la Psihiatrie și dus la audieri
Elevul de 13 ani, care în data de 19 octombrie a comis un atac cu cuțitul într-o școală din municipiul Bistrița, rănind o profesoară și doi elevi, a fost externat, marți, de la Psihiatrie infantilă din Cluj-Napoca și adus la audieri la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. Tot marți, Inspectoratul Școlar
Covasna: Fostul primar și fostul viceprimar din Moacșa, trimiși în judecată pentru fals în declarații
Fostul primar al comunei Moacșa, fostul viceprimar și un fost consilier local din legislatura 2020-2024 au fost trimiși în judecată pentru fals în declarații, fiind acuzați că ar fi omis să menționeze în declarațiile de avere bunuri imobile și mobile, precum și sume importante de bani, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu S
Timiș: Fosta manageră a Spitalului Municipal și alte două angajate, trimise în judecată pentru fals intelectual
Fosta manageră interimară, șefa Birou Resurse Umane și șefa Serviciului Juridic din Spitalul Municipal Timișoara au fost trimise în judecată pentru fals intelectual în formă continuată comisă în coautorat (22 acte materiale), iar în cazul uneia dintre inculpate s-a reținut și uzul de fals în formă continuată (22 acte materiale), după ce
Timiș: Un agent de poliție suspectat că a furnizat unui infractor informații privind un seif privat, trimis în judecată
Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a dispus trimiterea în judecată a unui polițist, cercetat în stare de arest la domiciliu pentru folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, după ce a furnizat unui infractor da
Opt polițiști condamnați pentru că au bătut și torturat doi tineri în Capitală în timpul pandemiei de COVID-19
Opt agenți de la Secția 16 Poliție din Capitală au fost condamnați definitiv de Curtea de Apel București, fiind găsiți vinovați pentru că au sechestrat și torturat doi tineri în timpul pandemiei de COVID-19. Patru polițiști au primit închisoare cu executare de până la 5 ani și 8 luni. Cea mai grea pedeapsă a primit-o Viorel Con
Giurgiu: Bunuri contrafăcute în valoare totală de 18,7 milioane de lei, depistate de polițiștii de frontieră într-un autocamion pe DN 5
Polițiștii de frontieră din Giurgiu au făcut o captură record și au scos din circuitul ilegal aproximativ 64.000 de bunuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 18,7 milioane de lei, descoperite într-un automarfar condus de un cetățean turc pe DN 5. 'Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu, &ici
Argeș: Un grup infracțional specializat în trafic de persoane și proxenetism, destructurat; cinci persoane au fost arestate preventiv
Un grup infracțional organizat specializat în trafic de persoane și proxenetism a fost destructurat de polițiști și procurorii DIICOT, cinci persoane fiind arestate preventiv, a anunțat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Anchetatorii au documentat activitatea infracțională a șapte persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor
Bistrița-Năsăud: Profesoara atacată cu cuțitul de un elev de 13 ani a fost externată
Profesoara de 28 de ani care, la data de 19 octombrie, a fost atacată cu cuțitul de un elev de 13 ani, chiar în incinta școlii din Bistrița la care predă matematică, a fost externată la o săptăm
Șoferița care a accidentat-o mortal pe Anastasia, condamnată la 5 ani şi 6 luni închisoare cu executare
Femeia care a accidentat-o mortal în anul 2022 pe Anastasia, o fetiță de 4 ani, în timp ce conducea fără permis în comuna Scobinți din județul Iași, a fost condamnată în primă instanță la 5 ani și 6 luni închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii ucidere din culpă. Conform sentinței Judecătoriei
Dolj: Femeie și adolescent de 17 ani, reținuți după ce ar fi agresat o femeie pe o stradă din Craiova
O femeie de 39 de ani și un adolescent de 17 ani au fost reținuți de polițiști, după ce ar fi agresat o femeie de 44 de ani, pe o stradă din municipiul Craiova, și i-ar fi distrus telefonul mobil, informat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dolj. Pe numele celor doi au fost emise ordine de protecție provizorii, fiind dispusă și monitorizarea lor e
Argeș: Doi bărbați arestați preventiv în urma incidentului de la Ștefănești, unde un pompier a fost rănit
Doi bărbați au fost arestați preventiv în urma incidentului de duminică seara din orașul Ștefănești, unde un pompier a fost rănit în timp ce intervenea pentru stingerea unui incendiu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Polițiștii reținuseră inițial în acest caz un tânăr de 26 de ani, iar ulterior,
Radu Marinescu anunță deblocarea unui proiect care privește Legea femicidului
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a transmis, luni, că a semnat proiectul de ordin comun prin care este inițiat mecanismul de punere în aplicare a Legii femicidului. ''La Ministerul Justiției, am deblocat un proiect foarte important care privește Legea femicidului și punerea în aplicare a acestei legi. Astăzi, am semnat
VIDEO DIICOT și SRI: Incendiul de la Carfil Brașov, provocat de o rețea de sabotaj coordonată din Rusia
DIICOT și SRI au anunțat luni că au documentat activitatea infracțională a trei cetățeni străini (doi bieloruși și un ucrainean) rezidenți în state UE, membri ai unei rețele de sabotaj coordonate din Federația Rusă, implicați în explozia din incinta platformei industriale Carfil din Brașov, filială a Romarm. ''Cer
Argeș: O persoană a fost reținută în urma incidentului de la Ștefănești, unde un pompier a fost rănit
O persoană a fost reținută în urma incidentului de duminică seara din orașul Ștefănești, unde un pompier a fost rănit în timp ce intervenea pentru stingerea unui incendiu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. ''În continuarea activităților efectuate în cazul incidentului produs pe raza satul












