Asociații ale magistraților critică dur reforma pensiilor speciale: Destabilizare violentă și ireversibilă a puterii judecătorești
Patru asociații profesionale ale magistraților susțin că proiectul de modificare a condițiilor de pensionare în cazul judecătorilor și procurorilor reprezintă o 'tentativă de modificare iresponsabilă și lipsită de loialitate constituțională' și resping 'campania constantă de denigrare, decredibilizare a sistemului judiciar', care are ca scop 'destabilizarea violentă și ireversibilă a puterii judecătorești'.
'Asociația Magistraților din România (AMR), Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR), Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) și Asociația Procurorilor din România (APR) condamnă ferm tentativa de modificare iresponsabilă și lipsită de loialitate constituțională a condițiilor de pensionare ale magistraților, printr-o inițiativă legislativă care, în fapt, reflectă încălcarea de către stat a obligațiilor asumate fată de magistrații în funcție, la accederea în profesie, mascând incapacitatea factorilor de decizie politică de a identifica și adopta o soluție legislativă adecvată pentru îndeplinirea obiectivelor din Jalonul 215 - Componenta C8 PNNR', spun asociațiile magistraților într-un comunicat de presă.
Magistrații amintesc faptul că au mai existat proiecte de modificare a condițiilor de pensionare, respinse de Curtea Constituțională.
'Prin Decizia CCR nr. 467/2.08.2023 a fost declarată neconstituțională soluția legislativă propusă într-o manieră similară celei din prezent: proiectul anterior prevedea creșterea vârstei de pensionare cu un an la fiecare an, fapt ce nu reprezenta o etapizare. Potrivit modificărilor legislative din 2023, vârsta de pensionare a magistraților este de 60 de ani, cu o creștere eșalonată până la această limită. Proiectul prezent mărește vârsta de pensionare la 65 de ani și propune o eșalonare cu 4 ani la fiecare an, având același rezultat: creșterea directă a vârstei de pensionare la 65 de ani, fără nicio etapizare, cu încălcarea flagrantă a deciziei CCR. Este, prin urmare, de neînțeles lansarea unei propuneri legislative mai drastice decât cea care a făcut obiectul controlului de constituționalitate în anul 2023, stabilindu-se contrarietatea acesteia cu prevederile Constituției', afirmă magistrații.
Asociațiile procurorilor și judecătorilor spun că, potrivit Hotărârii CJUE din 5.06.2025, obligatorie pentru țările membre, faptul că judecătorii în activitate au garanția că vor primi, după pensionare, o pensie suficient de ridicată 'este de natură să îi protejeze împotriva riscului de corupție în perioada lor de activitate'.
'Campania constantă de denigrare, decredibilizare a sistemului judiciar și antagonizare a cetățenilor față de magistrați nu servește decât unui singur scop: identificarea unui vinovat de serviciu pentru problemele cu care se confruntă societatea și pentru care factorul politic este incapabil să identifice soluții legislative și măsuri administrative adecvate de remediere. O asemenea campanie conduce la destabilizarea violentă și ireversibilă a puterii judecătorești, care este și trebuie să rămână unul dintre pilonii democrației și ai unui stat de drept, cum sublinia un președinte CEDO. Acest linșaj public nu numai că erodează imaginea sistemului judiciar, ci conduce și la o segregare a societății civile, distrugând sistematic și conștient încrederea în deciziile instanțelor judecătorești, din moment ce judecătorii, și numai ei, sunt prezentați ca fiind sursa tuturor problemelor bugetare, cu ignorarea celorlalte peste 200.000 de pensii de serviciu și speciale ale bugetarilor, precum și a condițiilor de pensionare ale acestora', declară magistrații.
Reprezentanții judecătorilor și procurorilor mai spun că 'prin construirea unui eșafodaj de neadevăruri flagrante, ca urmare a evidențierii unor exemple izolate și a generalizării acestora, sau ca urmare a prezentării unor date financiare neverificabile de către opinia publică, de natură a crea frustrări sociale', se realizează o anulare treptată a puterii judecătorești, contrar fundamentului ei constituțional.
Asociațiile profesionale ale magistraților solicită judecătorilor de la Instanța supremă să aibă în vedere sesizarea Curții Constituționale pentru controlul legii înainte de promulgare, iar CSM să convoace adunările generale ale magistraților pentru a dezbate acest proiect.
De asemenea, se solicită președintelui CSM să sesizeze CCR cu privire la conflictul juridic de natură constituțională între puterile
statului.
Comunicatul este semnat de judecătoarele Andreea Ciucă (AMR), Dana Gîrbovan (UNJR), Florica Roman (AJADO) și procuroarea Elena Iordache (APR). AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vaslui: Incendiu în curtea bisericii monument din Tatomirești; au ars 1.500 de metri pătrați de vegetație uscată
Un incendiu de vegetație uscată a cuprins, vineri, curtea bisericii monument istoric din localitatea Tatomirești, comuna Rebricea. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, focul nu a afectat lăcașul de cult. 'Apelantul la a solicitat intervenția pompierilor militari, întrucât era posibil
Parchetul General: Peste 41.000 de dosare penale, soluționate în luna iulie
Peste 41.000 de dosare penale au fost soluționate de procurorii din țară în luna iulie, fiind dispuse soluții de trimitere în judecată în aproape 4.000 de rechizitorii, a informat, vineri, Parchetul General. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în luna iulie, procurorii din circumscripțiile celor 16 curți de apel au soluționat 41.
Procurorul Radu George Bucurică - suspendat din funcție de Consiliul Superior al Magistraturii
Procurorul Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, a fost suspendat din funcție, vineri, de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus arestarea sa preventivă în dosarul în care este acuzat, printre altele, de nerespectarea regi
Arad: Agentul aflat la volanul mașinii de poliție implicată în accident cu trei răniți ar fi condus cu viteză excesivă
Agentul în vârstă de 24 de ani, care se afla la volanul autospecialei de poliție implicate într-un accident soldat cu trei răniți, ar fi condus cu viteză excesivă, dar ar fi încălcat și alte reguli de circulație și proceduri interne, conform primelor date din ancheta aflată în desfășurare. Șeful Inspectoratul
Giurgiu: Bunuri contrafăcute de peste 860.000 lei descoperite în bagajele unor cetățeni români și turci, la vamă
Peste 2.700 de produse susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 864.000 de lei, au fost descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni, în bagajele unor cetățeni români și turci, în urma unor controale efectuate în autocare care circulau pe ruta Turcia-România, a informat, vineri, Inspectoratul Teritorial al Po
Procurorul George Bucurică, dat în urmărire după ce ICCJ a emis mandat de arestare, prins în Ilfov (surse)
Procurorul Radu George Bucurică de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, dat în urmărire generală după ce Înalta Curte a decis, joi, arestarea sa preventivă în dosarul în care este acuzat, printre altele, de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și ultraj, a fost găsit de polițiști într-un supermarket situat &i
Dronă detectată în apropiere de Insula Șerpilor/MApN: Nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național, după ce sistemul de supraveghere radar a detectat, joi, la ora 18:27, o țintă aeriană la 33 kilometri nord de Insula Șerpilor. Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, din Baza 57 A
Procurorul Radu George Bucurică - dat în urmărire generală după ce ICCJ a emis mandat de arestare
Procurorul Radu George Bucurică de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a fost dat în urmărire generală, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, joi, arestarea sa preventivă în dosarul în care este acuzat, printre altele, de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și ultraj. 'La
Incendierea arhivei Biroului Rutier Ploiești/Fostul șef al Biroului a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției
Fostul șef al Biroului Rutier al Poliției Municipiului Ploiești a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției în dosarul privind incendierea arhivei acestei structuri. Conform portalului instanțelor de judecată, Judecătoria Ploiești a fost sesizată miercuri cu acordul de recunoaștere a vinovăției în cazul inculpatului Laurențiu Drăghici, f
Vaslui: Dosar penal în cazul copilului lovit de o poartă de fotbal care a căzut peste el
Polițiștii vasluieni au deschis un dosar de cercetare penală în cazul unui copil de opt ani, care a ajuns la spital după ce o poartă de fotbal s-a răsturnat peste el, în localitatea Dragomirești. 'Minorul, conștient, a fost transportat la o unitate medicală pentru evaluare și acordarea de îngrijiri medicale. În cauz
Timiș: Percheziții domiciliare într-un dosar privind furturi de materiale din infrastructura feroviară
Polițiștii Secției Regionale Poliție Transporturi Timișoara - Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad au pus în executare, joi, 21 de mandate de percheziție domiciliară în județele Arad, Timiș, Hunedoara și Alba, într-un dosar privind săvârșirea, în formă continuată, a mai multor infracțiuni, între care furturi de materiale
Arad: Un bărbat care ar închiria fictiv locuințe, căutat de polițiști
Un bărbat care ar închiria fictiv locuințe în Arad este căutat de polițiști, după ce au apărut cazuri ale unor persoane care au achitat în avans, prin transfer bancar, valoarea chiriei, pentru ca ulterior să nu îl mai găsească pe pretinsul proprietar, care le-a blocat numerele de telefon. Una dintre victime a re
VIDEO Argeș: Percheziții într-un dosar privind gestionarea ilegală a deșeurilor; patru persoane reținute
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au efectuat cinci percheziții într-un dosar penal privind gestionarea ilegală a deșeurilor, patru persoane fiind reținute.
ICCJ anulează decizia de suspendare a activității serviciilor ROMATSA
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile formulate de Regia Autonomă Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA RA și Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) împotriva unei sentințe pronunțate de Curtea de Apel București prin care fusese dispusă suspendarea, pentru o perioadă de o lună, a certificatului R
Timiș: Verificări ale DNA la Spitalul Municipal Timișoara
Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Timișoara au făcut verificări, miercuri, în sediul Spitalului Municipal Timișoara, fără a afecta activitatea medicală a unității, potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Spitalului. 'Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara informează că în cursul zilei de miercu










