DGPMB: Polițiștii vor folosi la Neversea Kapital câini special antrenați pentru depistarea substanțelor interzise
Polițiștii Capitalei vor folosi câini special antrenați pentru depistarea substanțelor interzise la festivalul Neversea Kapital 2025, care va avea loc în perioada 4-6 iulie, între orele 16:00-06:00, pe stadionul Arena Națională.
'Poliția Capitalei anunță că pe întreaga durată a evenimentului vor fi mobilizate efectivele DGPMB pentru prevenirea și combaterea promptă a faptelor antisociale, precum și pentru menținerea ordinii publice și siguranței rutiere. La fața locului vor fi prezenți câini special antrenați pentru depistarea substanțelor interzise', a declarat, joi, într-o conferință de presă, purtătorul de cuvânt al DGPMB, Crina Eșanu.
Ea a adăugat că polițiști specializați în combaterea criminalității organizate vor desfășura acțiuni pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri, atât în perimetrul festivalului, cât și în locurile aglomerate din Capitală.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Alexandru Iacob, a anunțat că autoritățile vor acționa în sistem integrat în sprijinul organizatorului și al participanților pentru desfășurarea evenimentului în condiții de siguranță și, din rațiuni de securitate, vor fi adoptate măsuri specifice de control al autovehiculelor și persoanelor, cu scopul de a preveni introducerea în zona destinată evenimentului a obiectelor și substanțelor interzise.
'Accesul participanților, pietonal, se va face începând de la ora 16:00, doar pe bază de bilete sau invitații, prin bulevardul Basarabia și strada Maior Coravu, iar cel auto doar prin bulevardul Pierre de Coubertin. În scopul evitării aglomerației din zona punctelor de acces, organizatorul recomandă ca punct de sosire/preluare bulevardul Basarabia, în dreptul Complexului Sportiv Lia Manoliu, strada Vatra Luminoasă, intersecția cu strada Tony Bulandra, strada Maior Ion Coravu, intersecție cu strada Mihai Bravu', a spus Alexandru Iacob.
Oficialul Jandarmeriei a precizat că Societatea de Transport București va pune la dispoziție patru linii speciale care vor circula la interval de 10 minute, între orele 22:30 și 05:00 dimineața.
Brigada Rutieră va impune restricții de trafic în zona stadionului 'Arena Națională', în perioada 4-6 iulie, începând cu ora 15:00, când se va desfășura festivalul 'Neversea Kapital 2025'.
Restricțiile se vor aplica între orele 15:00-07:00 pe strada Maior Coravu, între șoseaua Mihai Bravu și intrarea în Stadionul Arena Națională, precum și străzile care intersectează și acced în acest tronson; bulevardul Pierre de Coubertin, între strada Vatra Luminoasă și rondul de la intrarea în Stadionul Arena Națională, precum și străzile care intersectează și acced în acest tronson, strada Tony Bulandra, între strada Vatra Luminoasă și rond Maior Coravu și strada Serg. Vasile Șerbănică, între bulevardul Basarabia și intrarea în stadion, anunță Brigada Rutieră.
Totodată, începând cu noaptea de 3 spre 4 iulie, ora 00:00, până la terminarea evenimentului, se va interzice oprirea/staționarea autovehiculelor în intrările de la rond Maior Coravu, bulevardul Pierre de Coubertin, bulevardul Basarabia (zona Socului).
Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului rutier și de prevenire a accidentelor de circulație.
Totodată, Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să folosească autovehiculele personale cât mai puțin pentru a evita blocajele de trafic și să opteze pentru mijloacele de transport în comun, în special pentru metrou; să evite deplasarea în zona de desfășurare a evenimentului și să respecte semnalele polițiștilor rutieri aflați în trafic pentru devierea și fluidizarea acestuia; să își păstreze calmul și să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate și să evite pe timpul deplasării, manifestările de natură a pune în pericol siguranța lor, dar și a celorlalți participanți la trafic. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vaslui: Incendiu în curtea bisericii monument din Tatomirești; au ars 1.500 de metri pătrați de vegetație uscată
Un incendiu de vegetație uscată a cuprins, vineri, curtea bisericii monument istoric din localitatea Tatomirești, comuna Rebricea. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, focul nu a afectat lăcașul de cult. 'Apelantul la a solicitat intervenția pompierilor militari, întrucât era posibil
Parchetul General: Peste 41.000 de dosare penale, soluționate în luna iulie
Peste 41.000 de dosare penale au fost soluționate de procurorii din țară în luna iulie, fiind dispuse soluții de trimitere în judecată în aproape 4.000 de rechizitorii, a informat, vineri, Parchetul General. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în luna iulie, procurorii din circumscripțiile celor 16 curți de apel au soluționat 41.
Procurorul Radu George Bucurică - suspendat din funcție de Consiliul Superior al Magistraturii
Procurorul Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, a fost suspendat din funcție, vineri, de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus arestarea sa preventivă în dosarul în care este acuzat, printre altele, de nerespectarea regi
Arad: Agentul aflat la volanul mașinii de poliție implicată în accident cu trei răniți ar fi condus cu viteză excesivă
Agentul în vârstă de 24 de ani, care se afla la volanul autospecialei de poliție implicate într-un accident soldat cu trei răniți, ar fi condus cu viteză excesivă, dar ar fi încălcat și alte reguli de circulație și proceduri interne, conform primelor date din ancheta aflată în desfășurare. Șeful Inspectoratul
Giurgiu: Bunuri contrafăcute de peste 860.000 lei descoperite în bagajele unor cetățeni români și turci, la vamă
Peste 2.700 de produse susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 864.000 de lei, au fost descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni, în bagajele unor cetățeni români și turci, în urma unor controale efectuate în autocare care circulau pe ruta Turcia-România, a informat, vineri, Inspectoratul Teritorial al Po
Procurorul George Bucurică, dat în urmărire după ce ICCJ a emis mandat de arestare, prins în Ilfov (surse)
Procurorul Radu George Bucurică de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, dat în urmărire generală după ce Înalta Curte a decis, joi, arestarea sa preventivă în dosarul în care este acuzat, printre altele, de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și ultraj, a fost găsit de polițiști într-un supermarket situat &i
Dronă detectată în apropiere de Insula Șerpilor/MApN: Nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național, după ce sistemul de supraveghere radar a detectat, joi, la ora 18:27, o țintă aeriană la 33 kilometri nord de Insula Șerpilor. Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, din Baza 57 A
Procurorul Radu George Bucurică - dat în urmărire generală după ce ICCJ a emis mandat de arestare
Procurorul Radu George Bucurică de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a fost dat în urmărire generală, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, joi, arestarea sa preventivă în dosarul în care este acuzat, printre altele, de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și ultraj. 'La
Incendierea arhivei Biroului Rutier Ploiești/Fostul șef al Biroului a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției
Fostul șef al Biroului Rutier al Poliției Municipiului Ploiești a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției în dosarul privind incendierea arhivei acestei structuri. Conform portalului instanțelor de judecată, Judecătoria Ploiești a fost sesizată miercuri cu acordul de recunoaștere a vinovăției în cazul inculpatului Laurențiu Drăghici, f
Vaslui: Dosar penal în cazul copilului lovit de o poartă de fotbal care a căzut peste el
Polițiștii vasluieni au deschis un dosar de cercetare penală în cazul unui copil de opt ani, care a ajuns la spital după ce o poartă de fotbal s-a răsturnat peste el, în localitatea Dragomirești. 'Minorul, conștient, a fost transportat la o unitate medicală pentru evaluare și acordarea de îngrijiri medicale. În cauz
Timiș: Percheziții domiciliare într-un dosar privind furturi de materiale din infrastructura feroviară
Polițiștii Secției Regionale Poliție Transporturi Timișoara - Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad au pus în executare, joi, 21 de mandate de percheziție domiciliară în județele Arad, Timiș, Hunedoara și Alba, într-un dosar privind săvârșirea, în formă continuată, a mai multor infracțiuni, între care furturi de materiale
Arad: Un bărbat care ar închiria fictiv locuințe, căutat de polițiști
Un bărbat care ar închiria fictiv locuințe în Arad este căutat de polițiști, după ce au apărut cazuri ale unor persoane care au achitat în avans, prin transfer bancar, valoarea chiriei, pentru ca ulterior să nu îl mai găsească pe pretinsul proprietar, care le-a blocat numerele de telefon. Una dintre victime a re
VIDEO Argeș: Percheziții într-un dosar privind gestionarea ilegală a deșeurilor; patru persoane reținute
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au efectuat cinci percheziții într-un dosar penal privind gestionarea ilegală a deșeurilor, patru persoane fiind reținute.
ICCJ anulează decizia de suspendare a activității serviciilor ROMATSA
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile formulate de Regia Autonomă Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA RA și Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) împotriva unei sentințe pronunțate de Curtea de Apel București prin care fusese dispusă suspendarea, pentru o perioadă de o lună, a certificatului R
Timiș: Verificări ale DNA la Spitalul Municipal Timișoara
Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Timișoara au făcut verificări, miercuri, în sediul Spitalului Municipal Timișoara, fără a afecta activitatea medicală a unității, potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Spitalului. 'Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara informează că în cursul zilei de miercu










