Radu Marinescu: Viitorul digital trebuie să asigure deplina etică în toate componentele integrate în actul de justiție
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat sâmbătă, la Bistrița, că instituția pe care o conduce privește cu încredere 'viitorul digital', dar este nevoie ca toate componentele ce vor fi integrate în actul de justiție să asigure 'deplina etică'.
'Noi, la nivelul Ministerului Justiției, privim cu încredere acest viitor digital, ne dorim foarte mult ca dumneavoastră, avocații, să fiți parteneri în acest efort pe care îl realizăm și avem încredere că împreună vom reuși să asigurăm ceea ce de fapt ne dorim cu toții, adică o justiție de calitate, o justiție pentru cetățean, o justiție care să fie cât se poate de binevoitoare cu profesioniștii, să le pună la dispoziție toate elementele de infrastructură, dar, în același timp, să asigure chestiunea cea mai importantă, și anume deplina etică în toate aceste componente care vor fi integrate în actul de justiție', a spus Marinescu, în cadrul conferinței 'Drept și Digitalizare: perspective și provocări', organizate de Baroul Bistrița-Năsăud.
Ministrul a vorbit și despre accelerarea procedurilor în cadrul programului ECRIS 5, finanțat prin PNRR, prin care se va face digitalizarea sistemului de justiție.
'Intenționăm să finalizăm programul ECRIS 5, este un element fundamental al demersurilor noastre. Va fi finalizat în anul 2026. Am accelerat toate procedurile în ceea ce privește respectarea etapelor din PNRR și aici vom avea câteva componente foarte importante. Vom avea un portal al instanțelor judecătorești care, pe lângă modulul de dosar electronic național, va prezenta o creștere a nivelului de sofisticare a serviciilor destinate justițiabililor: formulare online, integrarea cu procesatorii de plăți electronice. Asta se va face în corelare cu armonizarea cadrului normativ incident. Ne preocupă mai ales notificarea și comunicarea electronică a actelor de procedură, pentru a oferi fluxurilor mediate prin dosarul electronic național valoare juridică procesuală', a explicat Marinescu.
Ministrul a menționat că este nevoie și de o 'reformă legislativă, care va fi gândită pentru a pune în acord acești pași tehnologici cu dispozițiile din legislația națională, pentru a putea permite ca aceste noutăți digitale să funcționeze efectiv în actul de justiție'.
În cadrul conferinței profesionale, a fost anunțată oficial participarea Baroului Bistrița-Năsăud la proiectul pilot privind accesul avocaților la Sistemul ECRIS 5.
La evenimentul de la Bistrița au mai participat ministrul Energiei, Bogdan Ivan, președintele Autorității pentru Digitalizarea României, Dragoș Vlad, președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România, Traian Briciu. AGERPRES/(A - redactor: Tina Dumitrescu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ghișeele unde se restituiau permisele și taloanele reținute vor fi închise pe 17 și 18 octombrie; activitatea se mută la Hala Laminor
Ghișeele unde se restituiau permisele de conducere și certificatele de înmatriculare reținute, vor fi închise în perioada 17-18 octombrie, iar activitatea se va muta la Hala Laminor, începând cu 19 octombrie, informează Brigada Rutieră a Capitalei. 'Începând de luni, activitățile de relații cu publ
Parchetul General a deschis un dosar penal in rem în legătură cu anularea alegerilor din 2024
Parchetul General a confirmat miercuri că, în luna iulie, a deschis un dosar penal in rem, după ce au fost depuse 600 de plângeri în legătură cu anularea alegerilor prezidențiale din 2024. 'Ca urmare a depunerii de către o asociație a peste 600 de plângeri în contextul anulării alegerilor prezidențiale din dec
Prahova: Bărbatul care și-a ucis amanta trecând cu mașina peste ea - condamnat la închisoare pe viață
Bărbatul acuzat de uciderea amantei sale, după ce a bătut-o pe femeie în localitatea prahoveană Baba Ana, iar apoi a trecut cu mașina peste corpul acesteia, a fost condamnat, miercuri, la închisoare pe viață, decizia nefiind definitivă. Potrivit portalului instanțelor de judecată, inculpatul trimis în judecată pentru omor cal
Tribunalul București respinge cererea de intrare în insolvență a companiei aeriere AnimaWings
Tribunalul București a respins miercuri cererea depusă de compania aeriană AnimaWings privind intrarea în insolvență. ''În baza art.67 alin.2 din Legea 85/2014 respinge cererea debitoarei Anima Wings Aviation SA de deschidere a procedurii insolvenței. Disjunge cererile creditorilor Uplift Airport Services SRL, Gligor Ioana
Gorj: Doi bărbați, reținuți pentru trafic de droguri ''cristal'' și ecstasy (VIDEO/FOTO)
Doi bărbați au fost reținuți pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, în acest caz fiind efectuate și percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate comprimate ecstasy și alte substanțe, dar și sume de bani, au informat, miercuri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. Potr
Percheziții la o firmă din Constanța care prestează servicii de asistență portuară pentru nave militare NATO
Procurorii DNA efectuează miercuri percheziții la o firmă din Constanța care prestează servicii de asistență portuară pentru nave militare ale statelor membre NATO, concomitent cu descinderi în Norvegia și Germania, în cadrul unei acțiuni coordonate la nivel internațional. Conform unui comunicat al DNA, procurorii anticorupție efec
Iași/ Bărbați imobilizați de jandarmi pentru că au încercat să depășească rândul spre racla Sf.Parascheva; unul a fost încătușat
Doi bărbați care au depășit gardurile de delimitare așezate la intrarea în Catedrala Mitropolitană din Iași au fost imobilizați, iar unul dintre ei a fost încătușat, după ce au refuzat să respecte indicațiile forțelor de ordine care asigură siguranța publică la pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva. Potrivit reprezentanților
Timiș: Profesor de sport, atacat de părinții unui elev atenționat asupra disciplinei în timpul orelor
Un profesor de sport de la Școala Gimnazială nr. 15 din Timișoara a fost atacat, miercuri, de părinții unui elev de clasa a V-a căruia dascălul i-ar fi atras atenția asupra comportamentului din timpul orelor. Polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara au fost sesizați, prin SNUAU 112 despre un conflict izbucnit la Școala Gimnazială nr. 15 din munic
DNA: Șeful Serviciului Regim Permise Ilfov - reținut pentru constituirea de grup infracțional și luare de mită
Mihai Niță, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost reținut de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat de constituirea unui grup infracțional și luare de mită. Potrivit unui comunicat al DNA transmis, miercuri, AGERPRES, procurorii din cadrul
Timiș: Cinci persoane cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, reținute
Cinci persoane cercetate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Timișoara pentru trafic de droguri de mare risc au fost reținute și vor fi prezentate miercuri judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Descinderi la o grupare care importa mașini de lux cu acte false; acuzații de furt și tâlhărie pe teritoriul SUA
Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Constanța, împreună cu polițiști de la Combaterea Crimei Organizate Porturi Maritime, au efectuat miercuri 42 de percheziții în județele Argeș, Vâlcea, Dolj și în Capitală, pentru prinderea membrilor unei grupări acuzați de furt și tâlhărie pe teritoriul Statelor Unite și care au adus autoturisme
Teleorman: Actorul Toma Cuzin, 'Firicel' din Las Fierbinți - plasat sub control judiciar
Actorul Toma Cuzin, 'Firicel' din Las Fierbinți, a fost plasat sub control judiciar în urma accidentului rutier din Teleorman, când a fost prins conducând, deși avea permisul suspendat, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede transmis miercuri AGERPRES. În co
Prahova: 27 de percheziții într-un dosar de fals și înșelăciune; prejudiciul - aproape 2 milioane de lei
Anchetatorii prahoveni au efectuat, miercuri dimineață, 27 de percheziții într-un dosar de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și înșelăciune, cu un prejudiciu de aproape 2 milioane de lei. La descinderi au participat polițiștii din cadrul Secției nr. 3
UPDATE Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu; DIICOT va face contestaţie
Tribunalul București a admis marți cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă, iar surse judiciare au declarat că DIICOT va face contestație. 'Prin încheierea din data de 13.10.2026, pronunțată în
DNA: Percheziții într-un dosar în care sunt vizați polițiști de la Serviciul de permise Ilfov (oficial)
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, marți, percheziții într-un dosar în care sunt vizați polițiști din cadrul Serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor Ilfov și angajați ai școlilor de șoferi. Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, în baza autorizațiilor emise d











