Încă 30 de zile de arest preventiv pentru primarul din Sinaia
Tribunalul București a dispus prelungirea cu 30 de zile a arestului preventiv în cazul primarului orașului Sinaia, Vlad Oprea, într-un dosar în care este acuzat a încălcat interdicțiile pe care le avea în cadrul controlului judiciar.
Vlad Oprea se află în arest preventiv din 21 mai, măsură prelungită de tribunal la cererea DNA, pentru perioada 20 iunie - 19 iulie, însă decizia nu este definitivă.
Primarul a fost plasat în luna ianuarie sub control judiciar, într-un dosar în care este cercetat pentru corupție, având mai multe interdicții, printre care pe cea de a exercita funcția de primar și de a lua legătura cu martorii din dosar, atât direct, cât și indirect.
Procurorii susțin că, pe 4 martie și 13 martie 2025, Vlad Oprea s-a întâlnit, în camera tehnică a unui hotel din Sinaia, cu viceprimarul orașului, care exercită în prezent atribuțiile de primar.
Întâlnirile și discuțiile dintre cei doi au fost înregistrate de anchetatori.
'În concret, în perioada martie - aprilie, inculpatul Oprea Vlad Gheorghe, deși se afla sub măsura controlului judiciar pe cauțiune și avea interdicția de a exercita funcția de primar al orașului Sinaia, în fapt, ar fi exercitat atribuțiile de primar, dând dispoziții directe viceprimarului orașului Sinaia în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor referitoare la relația cu Consiliul Local (discuții cu privire la măsurile necesare pentru pregătirea și desfășurarea acestora, propunerile de hotărâre ce ar trebui aprobate sau respinse, pregătirea acestora etc.); exercitarea atribuțiilor referitoare la bugetul local al unității administrativ-teritoriale Sinaia (modalitatea în care să se supună dezbaterii în Consiliul Local Sinaia bugetul local) și exercitarea de atribuții privind serviciile publice asigurate cetățenilor, de interes local (gestionarea de către Primăria Sinaia a relației contractuale cu societatea de apă canal în ceea ce privește majorarea tarifelor, gestionarea de către Primăria Sinaia a unor terenuri aparținând primăriei, suspendarea raporturilor de muncă a două angajate, scoaterea la concurs a unor posturi din aparatul administrativ al Primăriei Sinaia etc.)', explica DNA, într-un comunicat de presă.
Vlad Oprea este urmărit penal de DNA pentru luare de mită în formă continuată, efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, trafic de influență în formă continuată și fals în declarațiile de avere, în formă continuată.
De asemenea, edilul este urmărit penal pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, folosirea influenței ori autorității de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, spălarea banilor și executarea fără autorizație legală ori cu nerespectarea prevederilor autorizațiilor emise a lucrărilor de construire sau de desființare a unor imobile situate în orașul Sinaia. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vaslui: Incendiu în curtea bisericii monument din Tatomirești; au ars 1.500 de metri pătrați de vegetație uscată
Un incendiu de vegetație uscată a cuprins, vineri, curtea bisericii monument istoric din localitatea Tatomirești, comuna Rebricea. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, focul nu a afectat lăcașul de cult. 'Apelantul la a solicitat intervenția pompierilor militari, întrucât era posibil
Parchetul General: Peste 41.000 de dosare penale, soluționate în luna iulie
Peste 41.000 de dosare penale au fost soluționate de procurorii din țară în luna iulie, fiind dispuse soluții de trimitere în judecată în aproape 4.000 de rechizitorii, a informat, vineri, Parchetul General. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în luna iulie, procurorii din circumscripțiile celor 16 curți de apel au soluționat 41.
Procurorul Radu George Bucurică - suspendat din funcție de Consiliul Superior al Magistraturii
Procurorul Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, a fost suspendat din funcție, vineri, de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus arestarea sa preventivă în dosarul în care este acuzat, printre altele, de nerespectarea regi
Arad: Agentul aflat la volanul mașinii de poliție implicată în accident cu trei răniți ar fi condus cu viteză excesivă
Agentul în vârstă de 24 de ani, care se afla la volanul autospecialei de poliție implicate într-un accident soldat cu trei răniți, ar fi condus cu viteză excesivă, dar ar fi încălcat și alte reguli de circulație și proceduri interne, conform primelor date din ancheta aflată în desfășurare. Șeful Inspectoratul
Giurgiu: Bunuri contrafăcute de peste 860.000 lei descoperite în bagajele unor cetățeni români și turci, la vamă
Peste 2.700 de produse susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 864.000 de lei, au fost descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni, în bagajele unor cetățeni români și turci, în urma unor controale efectuate în autocare care circulau pe ruta Turcia-România, a informat, vineri, Inspectoratul Teritorial al Po
Procurorul George Bucurică, dat în urmărire după ce ICCJ a emis mandat de arestare, prins în Ilfov (surse)
Procurorul Radu George Bucurică de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, dat în urmărire generală după ce Înalta Curte a decis, joi, arestarea sa preventivă în dosarul în care este acuzat, printre altele, de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și ultraj, a fost găsit de polițiști într-un supermarket situat &i
Dronă detectată în apropiere de Insula Șerpilor/MApN: Nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național, după ce sistemul de supraveghere radar a detectat, joi, la ora 18:27, o țintă aeriană la 33 kilometri nord de Insula Șerpilor. Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, din Baza 57 A
Procurorul Radu George Bucurică - dat în urmărire generală după ce ICCJ a emis mandat de arestare
Procurorul Radu George Bucurică de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a fost dat în urmărire generală, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, joi, arestarea sa preventivă în dosarul în care este acuzat, printre altele, de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și ultraj. 'La
Incendierea arhivei Biroului Rutier Ploiești/Fostul șef al Biroului a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției
Fostul șef al Biroului Rutier al Poliției Municipiului Ploiești a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției în dosarul privind incendierea arhivei acestei structuri. Conform portalului instanțelor de judecată, Judecătoria Ploiești a fost sesizată miercuri cu acordul de recunoaștere a vinovăției în cazul inculpatului Laurențiu Drăghici, f
Vaslui: Dosar penal în cazul copilului lovit de o poartă de fotbal care a căzut peste el
Polițiștii vasluieni au deschis un dosar de cercetare penală în cazul unui copil de opt ani, care a ajuns la spital după ce o poartă de fotbal s-a răsturnat peste el, în localitatea Dragomirești. 'Minorul, conștient, a fost transportat la o unitate medicală pentru evaluare și acordarea de îngrijiri medicale. În cauz
Timiș: Percheziții domiciliare într-un dosar privind furturi de materiale din infrastructura feroviară
Polițiștii Secției Regionale Poliție Transporturi Timișoara - Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad au pus în executare, joi, 21 de mandate de percheziție domiciliară în județele Arad, Timiș, Hunedoara și Alba, într-un dosar privind săvârșirea, în formă continuată, a mai multor infracțiuni, între care furturi de materiale
Arad: Un bărbat care ar închiria fictiv locuințe, căutat de polițiști
Un bărbat care ar închiria fictiv locuințe în Arad este căutat de polițiști, după ce au apărut cazuri ale unor persoane care au achitat în avans, prin transfer bancar, valoarea chiriei, pentru ca ulterior să nu îl mai găsească pe pretinsul proprietar, care le-a blocat numerele de telefon. Una dintre victime a re
VIDEO Argeș: Percheziții într-un dosar privind gestionarea ilegală a deșeurilor; patru persoane reținute
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au efectuat cinci percheziții într-un dosar penal privind gestionarea ilegală a deșeurilor, patru persoane fiind reținute.
ICCJ anulează decizia de suspendare a activității serviciilor ROMATSA
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile formulate de Regia Autonomă Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian - ROMATSA RA și Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) împotriva unei sentințe pronunțate de Curtea de Apel București prin care fusese dispusă suspendarea, pentru o perioadă de o lună, a certificatului R
Timiș: Verificări ale DNA la Spitalul Municipal Timișoara
Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Timișoara au făcut verificări, miercuri, în sediul Spitalului Municipal Timișoara, fără a afecta activitatea medicală a unității, potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Spitalului. 'Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara informează că în cursul zilei de miercu










