IGPR - Operațiunea Jupiter 3: Peste 1.600 de percheziții și 400 de mandate de aducere; dosare cu prejudicii foarte mari
Operațiunea Jupiter 3 - cea mai amplă operațiune coordonată din istoria Poliției Române și a Ministerului Public, desfășurată în perioada 2-6 iunie - a implicat efectuarea a peste 1.600 de percheziții, au fost puse în executare 400 de mandate de aducere și dispuse măsuri preventive față de 230 de persoane.
'Derulată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în colaborare cu Inspectoratul General al Poliției Române, ca o continuare a activităților din anul 2024, operațiunea a avut drept principal scop combaterea infracțiunilor economico-financiare, a celor vizând arme și substanțe periculoase, protecția mediului și a celor de natură judiciară', informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) transmis, marți, AGERPRES.
Polițiștii de investigare a criminalității economice au desfășurat 145 de acțiuni de amploare de administrare a probatoriului în 145 de dosare penale aflate în lucru, fiind efectuate 845 de percheziții domiciliare și puse în executare 274 de mandate de aducere.
În urma activităților desfășurate, au fost dispuse măsuri preventive față de 109 persoane.
'Pentru recuperarea prejudiciului estimat de 190.246.831 de lei, în această perioadă, au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de peste 70.000.000 de lei', arată sursa citată.
Au fost indisponibilizate alte bunuri în valoare totală de peste 28.000.000 de lei, constând în principal în 25.500.000 de țigarete, 28.000 de articole vestimentare și parfumuri contrafăcute.
În domeniul armelor, explozivilor și substanțelor periculoase, au fost puse în aplicare 606 mandate de percheziție domiciliară în 179 de dosare penale, având ca obiect infracțiunile de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, braconaj cinegetic, uz de armă fără drept, nerespectarea regimului materiilor explozive și nerespectarea regimului deșeurilor periculoase.
În aceste dosare penale sunt efectuate cercetări față de 103 persoane, pentru 18 dintre acestea fiind dispuse măsuri preventive.
'În vederea continuării cercetărilor, au fost ridicate zece arme letale, 444 de arme neletale, 920 de elemente de muniție pentru arme letale, 141.804 elemente de muniție neletală, o grenadă, 23 de trofee, 90 de butelii de gaz CO2, 17 arbalete, 23 de exemplare de câini, 1.003 litri produse de protecție a plantelor, 2.470 de litri de deșeuri periculoase, precum și alte bunuri și înscrisuri relevante', precizează IGPR.
Polițiștii de investigații criminale au pus în aplicare 119 mandate de percheziție domiciliară în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea unor infracțiuni de tâlhărie, șantaj, lipsire de libertate, furt calificat, înșelăciune, proxenetism și informatice.
Totodată, față de 81 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.
'În dosarele penale, prejudiciul estimat este de aproximativ 2.500.000 de euro, fiind aplicate măsuri asigurătorii de peste 400.000 de euro și indisponibilizate alte bunuri în valoare de aproximativ 370.000 de euro', mai arată comunicatul.
Polițiștii de ordine publică au desfășurat șapte acțiuni operative și au pus în aplicare 83 de mandate de percheziție domiciliară, fiind vizate infracțiuni de mediu, pe linie de silvicultură, piscicultură și gestionarea deșeurilor.
De asemenea, au fost puse în aplicare 39 mandate de aducere, fiind dispuse măsuri preventive față de 22 de persoane.
Totodată, au fost sechestrate două vehicule în valoare de 25.000 de euro și indisponibilizate 40 de tone de deșeuri neferoase, zece unelte de pescuit, interzise la deținere, zece motofierăstraie, trei autovehicule, două arme neletale interzise la deținere și aproximativ 40.000 de euro, precum și alte bunuri și documente de interes în cauze.
Principalele infracțiuni cercetate în dosarele penale în cadrul cărora au fost organizate acțiuni de amploare sunt de evaziune fiscală, înșelăciune, contrabandă, obținere ilegală de fonduri, delapidare, nerespectarea regimului fiscal, contrafacere, nerespectarea legislației privind protecția mediului, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și altele. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vrancea: Bărbat reținut după o tentativă de tâlhărie la o societate de jocuri de noroc
Un bărbat din municipiul Focșani va fi prezentat duminică instanței de judecată cu propunerea de luare a unei măsuri preventive, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată, după ce a intrat mascat și cu o armă în mână într-un spațiu în care se desfășurau jocuri de noroc din Focșani. Potrivit Inspector
Polițiștii au pus în executare 41 de mandate de percheziție domiciliară în București și alte cinci județe
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale - Secția Regională de Poliție Transporturi București au pus în executare, vineri, 41 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județele Ilfov, Dâmbovița, Giurgiu, Prahova și Teleorman, inclusiv într-o unitate de revizie a vagoanelor din capitală, într-un do
Ministrul de Interne după protestul din Capitală: Azi, românii au dat o lecție de civilizație și de respect pentru democrație
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, le-a mulțumit sâmbătă seara atât cetățenilor 'pentru atitudinea civilizată' avută la protestul din Capitală, cât și angajaților MAI 'pentru felul în care și-au făcut datoria' în contextul manifestației din Parcul Izvor. 'Astăzi, românii au dat
Argeș: Un bărbat din Ștefănești - reținut după ce și-a agresat fiul în vârstă de șase ani
Un bărbat din orașul Ștefănești a fost reținut de polițiști după ce și-a agresat fiul în vârstă de șase ani, a anunțat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș. Polițiștii din Ștefănești au intervenit după ce au fost sesizați, prin 112, cu privire la un posibil caz de violență în familie. 'Ac
Argeș: Un tânăr de 26 de ani și concubina lui - reținuți pentru furt, nerespectarea regimului armelor și contrabandă calificată
Un tânăr de 26 de ani și concubina lui, în vârstă de 20 de ani, au fost reținuți pentru furt, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată, a anunțat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș. Cei doi au fost depistați în urma cercetărilor privind un furt dintr-o locuință din com
MApN a lansat în transparență decizională proiectul privind programul de pregătire militară pentru soldați și gradați voluntari
Ministerul Apărării Naționale a lansat vineri, în transparență decizională, proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare. 'Demersul se înscrie în procesul de implementare a obiectivelor de dezvoltare și consoli
Instanța dă câștig de cauză Primăriei Capitalei în legătură cu protestul de sâmbătă
Instanța a respins vineri o cerere prin care trei persoane solicitau anularea avizului negativ dat de o comisie din Primăria Capitalei în legătură cu organizarea protestului de sâmbătă din Parcul Izvor pentru susținerea lui Călin Georgescu. Cătălin Marius Seimeanu, Laurențiu Claudiu Constantin și Florin Mihai Jereb au contestat &ic
Alba: Cota de inundație depășită pe Arieș, la Scărișoara
Cota de inundație pe râul Arieș a fost depășită vineri, cu 20 de centimetri, în zona localității Scărișoara, din Apuseni, după ce zona s-a aflat sub incidența avertizării meteorologice Cod Portocaliu. 'Pe fondul precipitațiilor însemnate cantitativ care continuă să cadă în județ, după ce zona s-a aflat sub incidența
Botoșani: Bărbat reținut pentru contrabandă cu țigări; polițiștii de frontieră au făcut uz de armă
Polițiștii de frontieră din Botoșani au făcut uz de armă pentru prinderea unui bărbat suspectat că făcea contrabandă cu țigări, a anunțat, vineri, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF). Potrivit sursei citate, polițiștii de frontieră au identificat pe raza localității Trușești un autoturism suspectat că transportă țigarete de co
Ministrul Neacșu cere structurilor MAI să intensifice măsurile de ordine și siguranță publică în această perioadă
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a solicitat structurilor MAI intensificarea măsurilor de ordine și siguranță publică la nivel național, în contextul manifestărilor publice, al competițiilor sportive și al deschiderii târgurilor de Crăciun, evenimente care presupun participarea unui număr mare de persoane. În preg
Patru persoane au fost reținute în dosarul fraudării autorității fiscale britanice cu 1,7 milioane de lire sterline
Patru persoane au fost reținute de Parchetul General în dosarul fraudării autorității fiscale britanice (HMRC) cu suma de peste 1,7 milioane de lire sterline. Inculpații reținuți urmează să fie prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă. Investigația are ca obiect activități infracționale const&a
DIICOT pune sechestru pe 111 imobile în dosarul evaziunii cu motorină
DIICOT a anunțat vineri că a pus sechestru pe 111 imobile (construcții și terenuri) și pe conturile inculpaților implicați în dosarul evaziunii cu motorină, până la concurența sumei de 114,9 milioane de lei. Joi seara,
Fostul director de la Oil Terminal, Gabriel Daraban, plasat de DIICOT sub control judiciar (surse)
Gabriel Daraban, fost director comercial al companiei Oil Terminal, a fost plasat de DIICOT sub control judiciar în dosarul de evaziune cu motorină, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Fostul director de la Oil Terminal și omul de afaceri Gheorghe Chealfă au fost reținuți joi seara de procurorii DIICOT, însă anchetatorii a
Marian Neacșu, întâlniri cu reprezentanții structurilor MAI: Vrem să creștem respectul și încrederea cetățenilor în instituțiile noastre
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a declarat în cadrul întâlnirilor cu reprezentanți ai structurilor MAI că unul dintre obiectivele mandatului său este creșterea respectului și încrederii cetățenilor în instituțiile MAI, precum și a gradului de mulțumire față de serviciile oferite. 'Nu muncim de dragul de a munci. A
Fostul director de la Oil Terminal, Gabriel Daraban, reținut în dosarul evaziunii cu motorină (surse)
Gabriel Daraban, care și-a dat demisia cu o zi în urmă din funcția de director comercial al Oil Terminal, a fost reținut de DIICOT, fiind acuzat că face parte dintr-o grupare suspectată de evaziune fiscală în circuitul de comercializare a motorinei, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Gabriel Daraban este fratele șefului C










