Călin Georgescu a ajuns la Parchetul General, pentru prelungirea controlului judiciar
Călin Georgescu a ajuns vineri la Parchetul General, unde procurorii îl vor anunța despre prelungirea controlului judiciar în dosarul în care este cercetat pentru săvârșirea a șase infracțiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale.
În fața Parchetului, Călin Georgescu a fost întâmpinat de zeci de susținători, însă acesta nu a dorit să facă declarații.
Săptămâna trecută, procurorii au extins urmărirea penală pe numele lui, după ce fostul candidat la alegerile prezidențiale a reprodus la un post de televiziune un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu.
Georgescu se află sub control judiciar din 26 februarie, având mai multe interdicții, printre care să părăsească țara fără încuviințarea autorităților judiciare, și nu are voie să posteze pe rețelele de socializare conținut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.
El este urmărit penal pentru săvârșirea a șase infracțiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, fiind acuzat că ar fi pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduși de Horațiu Potra, după ce Curtea Constituțională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale.
Pe 9 martie, Biroul Electoral Central a invalidat candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale, fiind invocată decizia Curții Constituționale din luna decembrie 2024, prin care au fost anulate alegerile din primul tur. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cristela și Călin Georgescu - a doua zi la DIICOT
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost scos miercuri dimineața din Arestul Central și dus la sediul DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila lui din Mogoșoaia. La sediul DIICOT a ajuns și soția lui, Cristela, care a venit însoțită de un bodyguard și a
CCR dezbate sesizarea pe legea prin care comuna Cociuba Mare devine zonă cu resurse turistice
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea pronunța miercuri decizia în cazul sesizării președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea pentru modificarea OUG privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național, secțiunea a VIII-a - zone cu resurse turistice. Actul normativ modifică anexe ale OUG, introduc&ac
Sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă, la CCR
Curtea Constituțională a României (CCR) este așteptată să ia o decizie miercuri în cazul sesizării depuse de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților.
Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre, pe agenda CCR
Curtea Constituțională a României ar putea pronunța, miercuri, o decizie în cazul sesizării președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre. În luna noiembrie a anului trecut, șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și comp
CCR discută sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea lua o decizie miercuri în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a
Vâlcea: Bărbatul bănuit că și-a ucis iubita și a aruncat-o în râul Olt a ajuns în arestul IPJ
Vlad Bălțățeanu, principalul suspect în cazul tinerei al cărei cadavru a fost găsit într-o valiză pe râul Olt, a ajuns marți seara în custodia autorităților judiciare din Vâlcea, pentru continuarea cercetărilor în dosarul de omor deschis de procurori pe numele lui. Bărbatul în vârstă de 30 de ani era dat în
CCR stabilește în ce situații pot fi ridicate la percheziții obiecte și înscrisuri
Curtea Constituțională a stabilit, marți, că excepția din Codul de procedură penală care instituie obligația de a fi ridicare în cadrul perchezițiilor, întotdeauna, obiectele și înscrisurile în privința cărora există 'suspiciuni' că pot avea o legătură cu săvârșirea unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare di
DGPMB: 5 persoane, cercetate pentru că ar fi înșelat bătrâni cu vânzarea unor dispozitive ce ar fi vindecat afecțiuni inventate
Polițiștii Capitalei au pus în executare, marți, cinci mandate de percheziție într-un dosar de înșelăciune în care cinci persoane sunt cercetate pentru că, în perioada iulie 2025 - septembrie 2026, sub paravanul unor societăți comerciale prezentate ca centre de sănătate și sub pretextul accesării unor fonduri destinate programelor de sănătate, a
CCR: Dispozițiile din lege ce împiedică unii funcționari publici să candideze la funcții de demnitate publică - neconstituționale
Curtea Constituțională a României a stabilit, marți, că sunt neconstituționale dispozițiile potrivit cărora înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere pot candida pentru funcții de demnitate publică numai după încetarea raporturilor de serviciu. Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, judecătorii constituțional
Bihor: Nouă persoane, reținute în dosarul șpăgilor de la punctul de frontieră Halmeu
Nouă persoane, între care șeful Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu și șeful Biroului Vamal de Frontieră Halmeu, au fost reținute de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) - Serviciul teritorial Oradea, într-un dosar în care sunt cercetate infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat și luare de mită, informează un comunicat
VIDEO Cristela Georgescu îl acuză pe Nicușor Dan de presiune politică și reclamă modul 'traumatizant' de încătușare a soțului ei
Soția lui Călin Georgescu, Cristela, a reclamat marți, după ce a stat mai multe ore în sediul DIICOT, modul 'brutal' și 'inuman' în care polițiștii au intrat peste familia ei în vila din Mog
Dâmbovița: Percheziții la un administrator al unor firme de construcții; impozite și contribuții neplătite la buget de 27 de milioane de lei
Polițiștii au efectuat, marți, șase percheziții, în Dâmbovița și Prahova, în cazul unui administrator de firme de construcții care nu a plătit impozite și contribuții la buget în cuantum de 27 de milioane de lei, informează IPJ Dâmbovița. 'La data de 6 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Econ
DNA: Primarul Iașiului - urmărit penal după ce ar fi aprobat achiziția fictivă a peste 500 de tone de păcură
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a fost pus sub urmărire penală de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat că ar fi aprobat plata a peste 2 milioane de lei din bugetul local către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale pentru o achiziție presupus fictivă a unei cantități de 542 tone de păcură.
Susținătorul lui Georgescu care ar fi agresat doi cameramani în fața DIICOT, plasat sub control judiciar
Susținătorul lui Călin Georgescu care ar fi agresat luni doi cameramani în fața sediului DIICOT a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, potrivit Biroului de presă al Poliției Capitalei. Instanța i-a impus acestuia mai multe interdicții în această perioadă, printre care aceea de a nu participa la adunări publice.
DGPMB: Patru persoane, cercetate după ce ar fi intervenit asupra a două aparate pentru deșeuri returnabile
Polițiștii Capitalei au pus în executare, marți, două mandate de percheziție domiciliară și patru mandate de aducere, în municipiul București, într-un dosar penal de înșelăciune. Potrivit anchetatorilor, trei persoane, cu vârste cuprinse între 28 și 54 de ani, împreună cu un minor, în vârstă de 16 ani, ar f




